Citesc pe net ca e mare vâlvă cu cazul femeii care a născut în toaleta unui spital. Că, vai!, cum a fost posibil aşa ceva, sistemul sanitar vraişte din România, că medicii incompetenţi, oribilă perioadă trăim, suntem trataţi ca nişte animale!
OK, mi se pare foarte aiurea ca tu, medic, să nu te prinzi că o pacientă e însărcinată. Dar daca are 110 kilograme, dacă tu o intrebi când a avut ultima menstruaţie şi ea spune că în martie şi NU îţi spune că i s-a rupt apa acum câteva ore, lucru pe care îl ştie cu singuranţă, fiindcă (mai) are trei copii acasă, serios dacă nu elimini varianta “sarcină”.
Eu, una, aş “elibera-o” pe femeia respectivă din funcţia de mamă. Fiindcă ştia că e gravidă, ştia că i se rupsese apa şi nu i-a păsat câtuşi de puţin de siguranţa copilului.
Cu alte cuvinte, ca medic poţi să greşeşti, tot aşa cum şi aparatele o pot face. Nu e ok, dar se poate întâmpla. Dar ca mamă, într-un astfel de caz, NO WAY!
După cum foarte entuziast am scris zilele trecute, concertul de adio al trupei Faithless se transmite, live, şi în România, graţie celor de la The Light Cinema, la ora 00.30, vineri spre sâmbătă. O să fie super mişto, sunt convinsă, fiindcă Faithleşii vor rămâne profesionişti până la ultimul concert!
Partea bună e că cineva poate veni* cu mine la concert. Dar nu oricum, fireşte, e cu schepsis. Ca să vă câştigaţi locul la concert, trebuie să scrieţi pe blogul vostru (sau la comentarii, aici), un text care să pornească de la ideea We Come ONE. De dragoste, comunitate, societate… voi alegeţi! Tot aşa cum câştigătorul va fi ales de mine, în mod subiectiv şi nedemocratic şi va fi anunţat vineri la ora 12! :)
* dar asta numai după ce mergem, în aceeaşi seară, la concertul Taxi, Mihai Mărgineanu şi Florin Chilian, concert organizat în cadrul campaniei pentru Selena Vlad. Vineri, pe 8 aprilie, de la ora 21, în Hard Rock Cafe.
Am ascultat mai devreme intervenţia ministrului sănătăţii la Europa FM, intervievat (cam prea agresiv) de Elena Vijulie. Situaţia de la Caritas a atras tunetele şi fulgerele opiniei publice şi ale presei. Dar ministrul a explicat clar: trei din cele patru clădiri ale Caritasului trebuie retrocedate proprietarilor, iar anunţul privind încetarea finanţării spitalului (unul din cele 67 de spitale ce urmează să se închidă), ce urma să survină pe 1 aprilie, a fost trimis către spital în ianuarie! În ianuarie!!!
Deci personalul medical de la Caritas ştia foarte bine că la 1 aprilie se închide spitalul. Şi totuşi au continuat să facă internări. Fireşte, acum e vina ministrului că, odată respectat ordinul, o parte din pacieni au trebuit mutaţi cu targa sau cu incubatorul! Pentru că au fost internaţi într-un spital care se închidea, de către nişte medici care ştiau că spitalul se va închide. Şi toată lumea l-a făcut criminal pe ministru! Nu e ceva greşit în “poza” asta?!
Multe din aceste spitale sunt vai de capul lor. Au datorii uriaşe, lipsa de materiale medicale şi de personal calificat. În multe dintre ele sunt internaţi pacienţi care nu necesită asistenţă medicală super specializată ci doar îngrijire. Da, una peste alta, sunt o pierdere de bani.
În altă ordine de idei, noi nu avem educaţia prevenirii bolilor. Nu pricepem să ne facem , regulat, câte un control, câte un set de analize – gratuite, de altfel, cele mai multe dintre alea de bază. Nu ştim să respectăm paşii unui control medical: medic de familie – medic specialist – spital. Nu, noi aşteptăm până e prea târziu pentru o asistenţă primară şi ajungem sau ne ducem direct la spital. Ceea ce implică alte costuri pentru sistem. Nu i se pare nimănui aiurea să plătească ITP-ul pentru maşină, schimb de ulei şi alte lucruri, însă când vine vorba de propriul organism, poate şi pentru că nu primim amendă dacă chiulim la control, nu ne ducem.
Departe de mine ideea că sistemul sanitar autohton ar fi în regulă. Dar, îmi pare său s-o spun, nici noi, beneficiarii, nu ne îngrijim de sănătatea noastră cu mult mai mult decât o fac onor guvernanţii!
Acum câţiva ani am fost pusă faţă în faţă cu un diagnostic ce ameninţa, cu timpul, să mă trimită într-un scaun cu rotile. Ideea lipsirii de libertatea de mişcare mi s-a părut atât de sinistră încât am urmat cu sfinţenie tratamentul şi gimnastica de recuperare recomandate de medic.
Dar e ceva mai rău decât asta, ceva ce nu se poate preveni cu nici o gimnastică sau tratamente, şi e o formă de lipsire de libertate încă şi mai rea, atunci când mintea e închisă într-o “celulă” cu dimensiuni precise: autismul.
Există forme uşoare, iar cei care sunt afectaţi reuşesc să aibă o viaţă pe care am putea s-o încadrăm în limitele “normalului” – mă rog, dacă mai e ceva normal pe lumea asta. Dar există şi forme severe, când cei afectaţi – şi mă refer mai ales la copii, fiindcă autismul apare la vârste fragede – nu depăşesc “celula” în care mintea lor îi ţine prizonieri. Nu pot concepe bucuriile simple de care are parte orice copil, în special interacţiunea cu ceilalţi. Ştiţi voi, joaca?!
După ce că sunt destul de încercaţi, societatea îi priveşte ca pe nişte ciudaţi şi îi acceptă cu greu, fără să se gândească (e o caracteristică a noastră, a tuturor: punem etichete c-o uşurinţă demnă de cauze mai bune!) la faptul că e o boală. La fel ca oricare alta. Doar că, din păcate, nu se poate vindeca. Se poate, totuşi, ameliora.
În România, statisticile spun că sunt în jur de 30.000 de persoane afectate de autism. În loc să-i judecăm sau să facem mişto de condiţia lor (da, am văzut şi asemenea abordări), am putea să-i ajutăm, pentru ca lumea să devină mai prietenoasă pentru ei. Cu atenţie şi îngrijire specială, autismul poate fi ameliorat, iar copiii afectaţi pot ieşi din “celula” lor şi pot avea o viaţă normală.
(Apropo, există oameni normali doar în măsura în care cineva ar reuşi să nu aibă nici un fel de deviaţie comportamentală, nici o manie, prejudecată, fobie, “dambla”. Aham! Exact!)
Astăzi este Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului. Pe site găsiţi multe resurse şi modalităţi în care puteţi ajuta. Fiindcă, depistat la timp, autismul poate fi ameliorat. Şi e păcat să nu se întâmple asta…
După o campanie de teasing cu soare dar şi cu ninsoare, mă bucur să raportez primele spoturi cu adevărata primăvară. O mierlă sau un pitpalac (domnul Doru Panaitescu cu siguranţă v-ar putea spune despre ce e vorba) fluieră vesel pe o cracă în apropiere, iar pe terasă pluteşte o aromă de corcoduş, înflorit şi el dar care n-a mai încăput în poză de bucurie! Oricum, ăsta din poză e primul copac înforit pe care-l observ primăvara asta. Şi de aia, breaking news!
Şi, pentru că aşa e cântecul, a ieşit şi-un pui de muscă să-şi usuce labele! Iar mie, zău că-mi vine să-mi las baltă toate interesele! Ceea ce o să şi fac, findcă mă tirez în curând de la birou! Până atunci, însă, un cântec vesel să cântam!
Sunt mega fan Faithless, iar cele doua live-uri ale lor pe care le-am văzut la Bucureşti au fost orgasmice de-a dreptul. Mi se pare ca Maxi Jazz emană o energie extrem de pozitivă, iar muzica lor mă binedispune fără drept de apel. Cine a fost la concertele lor ştie ce spun, “We Come One” e o mostră în acest sens, genul ăla de atmosferă în care simţi că ţi-ai ieşi din corp ca să absorbi şi mai multă energie bună din jur! Iar Mr. Jazz are 53 de ani şi face ca toate alea pe scenă. Absolute love!
m
Dar, după 15 ani, Faithless se despart. “A fost o carte frumoasă, dar e timpul s-o returnăm la bibliotecă”, a declarat Maxi. Totuşi, nu se depart înainte de a scrie un ultim capitol: concertul de adio ce va avea loc pe legendara arenă Brixton O2 din Londra. Aş da orice să fiu acolo, dar nu-mi pot schimba agenda atât de “în scurt”, aşa că am sperat mult ca cineva din România să transmită – la fel ca în multe alte ţări – concertul, live, în cinema. Şi se întâmplă!!!
Ruxandra de la Oxygen PR, pe care am stresat-o mult cu acest concert, mi-a trimis acum mail că The Light Cinema transmite acest concert în România, live, pe 8 aprilie, începând cu ora 00.30 (vineri spre sâmbătă). Biletele s-au pus deja în vânzare. Ne vedem acolo*!
* dar asta numai după ce mergem, în aceeaşi seară, la concertul Taxi, Mihai Mărgineanu şi Florin Chilian, concert organizat în cadrul campaniei pentru Selena Vlad. Vineri, pe 8 aprilie, de la ora 21, în Hard Rock Cafe.
I-am invidiat pe domnii bloggeri care s-au răsfăţat în Heineken Mansion, dar nici noi n-am fost mai prejos! Uite-aici:
Ei – limuzină, noi – limuzină
Ei – Heineken Mansion, noi – Heineken Mansion
Ei cameră cu bere, noi la fel!
Ei jocuri, noi la fel (aţi rătăcit un zar, bă, şi n-am putut să jucăm yams, huo!)
Ei meci de fotbal, noi meci de… cinema! Adică am văzut, la aceeaşi plasmă uriaşă, meciul filmelor româneşti la finala pentru trofeul Gopo, cu strigăte de susţinere (sau dezamăgire) cu tot! Şi am avut şi comentator, pe Cristina!
Fiindcă, da, şi noi bem bere. Care, bere, Heineken adică, merge bine, nu ştiu cum, da’ merge, cu “stick”-urile din morcovi, yummy! Şi, cel mai bine, cu distracţia! Iar toate astea se potrivesc perfect în Heineken Mansion, un spatiu dedicat, gândit în acest sens, cu cinci dormitoare tematice, în care estimez că cei care se vor număra printre câştigătorii campaniei “Fii printre stelele UEFA Champions League” nu vor dormi prea mult, fiindcă ce sens are să dormi când eşti într-un loc aşa de mişto?! Detalii despre campanie găsiţi, fireşte, pe www.heineken.ro
Nicolae Niţu e un român care şi-a găsit de lucru în Marea Britanie. La un circ, na, fiindcă ştiţi voi, ne pricepem bine la pâine şi la… exact! Primea 8000 de lire pe an ca s-o îngrijească pe Anne, femela elefant de 59 de ani, prea bătrână să mai fie chinuită în arenă, dar la care proprietarul ei şi al circului nu dorea să renunţe, scrie azi Daily Mail. E deja al doilea pe tema asta, primul a apărut sâmbătă şi are deja peste 320 de comentarii şi 10.000 de recomandari pe FB.
Cum felul în care era îngrijită Anne a ridicat nişte semne de întrebare unei organizaţii de protecţie a animalelor, o cameră ascunsă a fost montată şi iată ce s-a înregistrat (imaginile sunt foarte dure – eu nu am putut să privesc totul):
Dacă nu v-aţi uitat, e vorba de nu mai puţin de 48 de lovituri serioase, cu picioarele, c-o furcă, cu coada furcii, lovituri dure, nu mângâieri, în vreme ce bietul animal era legat cu lanţul pentru ca să nu se poată feri sau apăra. Cum să faci, mă, aşa ceva? Cum?! Ce fel de om e ăsta?! Şi cam ce pedeapsă ar trebui să primească?! Un tratament similar ar fi, oare, suficient?
Da, proprietarul a zis că-l concediază, da, se fac demersuri pentru ca circul să fie acuzat de tratament rău aplicat animalelor, iar Anne, care suferă şi de artrită, transportată într-o rezervaţie pentru a-şi trăi puţinii ani rămaşi în compania semenilor ei, animalele. Care, culmea, o vor trata mai bine decât oamenii. Iar pe animalul de român l-aş condamna, pe viaţă, să lucreze la zoo, sub supraveghere, şi să strângă rahatul din cuşti. 12 ore pe zi! Şi să doarmă în cuşcă cu nişte feline mari îmbrăcat în cotlet!
Ce m-a surprins încă şi mai neplăcut, însă, a fost declaraţia unui specialist în comportamentul animalelor, care spune că faza e regretabilă, însă nu şi neaşteptată, pentru că cea mai potrivită metodă de dresură pentru elefanţi e… bătaia! dică, vezi dragă Doamne, un fel de “scopul scuză mijlocele”. Motiv pentru care, îmi dau cuvântul, nu mai calc în viaţa mea la circ dacă programul presupune dresură.
Şi mai e ceva. În total, cele două articole au deja peste 11400 de recomandări pe FB şi vreo 500 şi ceva de comentarii. Adică toată istoria a provocat ceva reacţii. Desigur, nici una pozitivă faţă de români sau România… Poate că ar fi de bun simţ să postăm, la comentarii, scuze în numele animalului de român.Ştiu că eu am să fac asta şi m-aş bucura – cât permite situaţia – dacă şi alţii ar proceda la fel.
Am aflat de PRbeta (12 mai 2011) acum ceva vreme, când Nebuloasa mi-a povestit de idee şi m-a întrebat dacă vreau să vin ca speaker. Care va să zică şi PR şi Timişoara. “Cum să nu?!”, am răspuns instant, fără să mă interesez măcar “cine mai vine”, fiindcă ştiu prea bine de-acum că la Timişoara nu se fac evenimente pe genunchi iar unul despre comunicarea online, despre relaţia dintre bloggeri, jurnalişti şi comunicatori e chiar foarte aşteptat la nivel regional. Şi, deci, obligă!
De altfel, aşa mi-a zis şi Nebuloasa, când am întrebat-o care sunt reacţiile la eveniment, într-o discuţie pe YM, din care spicuiesc (şi sper că o să-mi ierte indiscreţia):
N: reactiile partenerilor au fost foarte misto N: adica ceva de genul: ce tare ca faceti asta in tarasi ca va preocupati de oamenii ceilalti N: unul din ei a zis a spus ca ceea ce nu intelege lumea este ca online-ul nu traieste doar la bucuresti N: pentru ca, pe langa bucuresti, mai exista… toata tara
Word! Avem uneori tendinţa să ne concentrăm doar pe Capitală, şi e păcat. Clienţi, cititori, campanii, bloggeri, comunicare şi presă există şi în afara Bucureştiului, şi chiar reuşesc să atragă atenţia! Apropo, găsiţi PRbeta şi pe Facebook, dar şi pe Twitter, unde cele două organizatoare, Nebuloasa şi Cristina, vă ţin la curent nu doar cu noutăţile despre conferinţă, dar şi cu diverse resurse din domeniul comunicării.
E aproape inutil, cred, să insist pe fiecare dintre invitaţi, sunt sigură că îi cunoaşteţi pe toţi, aşa că o să vă spun ca dacă veniţi la PRbeta aveţi nu doar ocazia să aflaţi exemple de bună practică, secrete şi faze din culisele unor campanii de comunicare, dar şi să primiţi răspunsuri la întrebările voastre legate de comunicarea 2.0 şi nu numai. De aceea, mă bucur să vă anunţ că de azi au început înscrierile la PRbeta şi că dacă faceţi acest lucru până pe 10 aprilie, aveţi parte de 20% reducere.
Şi acum o să apăs publish fiindcă probabil v-aţi dus deja să vă înscrieţi şi nu mai sunteţi atenţi! :)
