M-am căptuşit cu o leapşă de la Chinezu, da’ una faină, cu cărţi de dat mai departe, în ideea de a promova Întrunirea Oamenilor de Carte 2011. Printre altele, aici o să se discute şi despre cărţile electronice, dar şi despre soarta librăriilor şi bibliotecilor ori despre traducători şi ce anume caută editurile străine.

Eu, una, încă nu sunt gata să mă despart de cărţile tipărite şi mărturisesc sincer că, dacă aş putea să dau o spargere într-un magazin, oricare, fără să fiu prinsă, ăsta n-ar fi H&M-ul (sau variante) ci Cărtureştii – am mai zis asta. Poate şi pentru că atunci când merg acolo sunt incapabilă să fac o singură achiziţie, doar una, deşi preţurile la cărţi nu sunt taman ieftine. De fapt, poate ar trebui o discuţie şi despre asta: preţurile la cărţi descurajează lectura în rândul tinerilor. Sigur există colecţiile scoase la înaintare de ziare… dar asta e o discuţie separată.

Acum, însă, trebuie să aleg un volum din biblioteca personală şi să-l dăruiesc mai departe. Mi-a luat ceva timp să mă decid, fiindcă îmi aleg cu grijă cărţile şi pe unele îmi place să le recitesc. Ani la rând am cumpărat fiecare exemplar din Ai toată viaţa înainte de Romain Gary, şi le-am dăruit celor apropiaţi, fiincă mie mi se pare una dintre cele mai frumoase, optimiste, pline de umor şi candoare cărţi, şi am simţit nevoia să împart şi altora lucrurile astea. Dar nu mai am decat una, ultima, de care nu mă voi despărţi, no way!

Aşa că am ales al’ceva. Se numeşte Noile mitologii şi este o colecţie de texte amuzante pe diverse teme de actualitate, de la Google la instalatorul polonez, de la Geanta XXL la Pasiunea pentru sondaje. Cartea a apărut la Editura Art în colecţia Dulapul Îndrăgostit – pe care o recomand cu drag oricui are simţul umorului – şi se duce la Vlad Petreanu, pentru că La mulţi ani! şi pentru că ştiu că-i vor plăcea textele.

Leapşa se duce şi ea la Miruna, Oana, Crivăţ şi Alex, fiindcă sunt curioasă ce cărţi de dat mai departe ar alege!  :)

La Rio, filmul, adică, deşi, dacă vă dă mâna, nici Rio de Janeiro nu mi se pare chiar cea mai rea variantă! În schimb, dacă mătuşa preferată are nume de floare, ca să nu rataţi duminica asta masa de pranz sărbătorească şi clătitele alea bune pe care le face, cel mai bine e să vă duceţi la Rio de… Blue Sky Studios! Adică tipii care au făcut şi Ice Age, printre altele.

Pe scurt, Rio e povestea papagalului Blu (adică Jesse Eisenberk,  “Mark Zuckerber” din The Social Network) care nu poate să zboare şi care a fost răpit din junglă în fragedă copilărie şi a ajuns la mama naibii prin Minnesota, unde e frig şi urât! Are, însă, super baftă, şi e salvat de Linda, o ochelaristă haioasă, care devine prietena lui cea mai bună.

Peste ani, Linda şi Blu – acum băiat mare – trebuie să plece la Rio, acolo unde locuieşte Jewel (Anne Hathaway), ultima papagaliţă ara albastră, cu care ar fi bine să se împrietenească pentru ca specia lor să nu dispară. Fireşte, însă, pentru deliciul spectatorilor – mari şi mici – toată afacerea nu e aşa de simplă precum pare, şi de aici să vezi hohote de râs! Iar muzica e bestialăăăăăăă!

Adică am râs eu, cu pretenţii de adult, a râs Miruna, de cinci ani (şi ea are pretenţii de adult, apropo), dar şi ceilalţi spectatori de la avanpremiera pusă la cale de Oxygen fix  acolo unde se văd filmele mai bine şi mai bine, adică la IMAX-ul Cinema City .

De azi, Rio e pe ecrane şi, dacă n-aveţi timp să daţi o fugă în Brazilia, e the next best option, cu super peisaje, atmosferă, culori, muzică şi.. exact! Nici carnavalul celebru nu lipseşte! Şi, după aia, nu uitaţi să descărcaţi Angry Birds, Rio edition! :))

Cum ziceam, sunt o entuziastă a produselor de îngrijire a pielii, dar nu prea sunt suficient de disciplinată ca să respect paşii pe care trebuie să-i faci, zilnic, pentru a avea cele mai bune rezultate. Zi-i lipsă de timp, şi un ten binecuvântat, totuşi, care nu mi-a făcut niciodată probleme deosebite.

Totuşi, odată intrată în hora “Onlineriţe cu Farmec” (Dăm şi noi Like, da?), am primit o poală de produse şi mostre cu creme, care mai de care, din gama Gerovital Plant, formula nouă, fără conservanţi. Şi, pe deasupra, şi cu extract de floare de colţ, adică fix planta aia care apare şi se dezvoltă te miri pe unde, în cele mai neprietenoase condiţii, bătută de ploi, vânturi şi UV. În plus, specialiştii de la Farmec (mi-ar plăcea să le văd laboratoarele, apropo! Poate cu proxima ocazie când ajung la Cluj) au adăugat în formulă şi extracte de sunătoare, coada calului, cimbrişor şi nalbă, numai bune pentru remineralizare şi un plus de protecţie.

Dar destule informaţii, mai bine vă spun cum e cu produsele… pe pielea mea! În primul rând, le-am folosit pe toate, urmând paşii ce trebuie urmaţi, ceea ce, din start, e mare lucru pentru mine. Demachiantul e fluid şi prietenos, curăţă bine şi lasă pielea.. nu ştiu cum să descriu asta, dar în lipsă de alt termen o să-i spun aerisită. E o formulă clar îmbunătăţită faţă de clasicul Lapte Doina. De asemenea, cremele hidratante şi nutritive (am folosit-o pe una ziua şi pe una seara) sunt plăcute, cu o consistenţă faină, lasă tenul neted, elastic şi plăcut la atingere (cel puţin aşa mi s-a spus că e!)

Despre crema antirid şi cea specială pentru ochi şi buze nu pot spune mare lucru, fiindcă nu sufăr de riduri… încă! Le-am aplicat şi pe ele, însă, şi, deşi în jurul gurii n-am observat vreo modificare (dar, repet, nu am riduri), zona din jurul ochilor este, parcă, mai luminoasă, iar cearcănele mai puţin vizibile – yey!

În schimb, că am lăsat ce-i mai bun pentru final, m-am îndrăgostit de crema antiimperfecţiuni! Nu că n-aş fi eu perfectă, hahahaha!, dar, cum să spun, crema asta mă face să fiu mai mult decât, fiindcă livrează exact ce promite în titlu. Şi, dacă nu mă credeţi, încercaţi-o şi după aia mai discutăm!

Oricum, dacă nu mă credeţi pe cuvânt, citiţi şi la celelalte Onlineriţe cu Farmec ce părere au depre produsele pe care le-am primit întru testare: Alina, Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca.

Nu, nu are nici o legătură cu blogul (abia am început!!!), cu jobul sau cu altceva. E doar refrenul pe care-l fredonez de vreo jumătate de oră, pe repeat, în ideea că poate, totuşi, mă îndur şi merg la somn. Nu de alta, dar mâine nu e vineri, e abia joi, iar joia, în agenda mea, se munceşte. Deci It’s Closing Time.

(dintr-un concert de a cărui înfăptuire m-am ocupt şi pe care il preţuiesc cu atât mai mult)

Dar nu mă îndur, fiindcă e una dintre nopţile alea faine de tot în care te-ai alimentat cu energie din aia bună şi ai o starea prea mişto şi nu te înduri s-o dormi. Iar starea se datorează atmosferei de excepţie de la concertul Acoustic Bloggers din seara asta. Pe scurt, club A’live, Make, cel care a orchestrat întâmplarea, şi un pui de om, Marian, care are nevoie de ajutor. Da, şi el, ca şi Selena, şi mai sunt şi alţii, să ştiţi!

Şi oameni faini, bloggeri şi nebloggeri, care s-au dus acolo, pe scenă, şi au cântat cu suflet, mulţi dintre ei şi cu talent, ca să strângă bani pentru un copilaş bolnav. Şi s-a aplaudat, şi s-a cântat şi din sală, şi s-a plimbat o urnă şi s-au strâns aproape 2000 de euro, ceea ce e chiar ok pentru o seară cu artişti pe care-i ştim mai mult ciripind decât cântând. Mă rog, acu’ nu zic de Dulea, că el chiar ştie să cânte. Sau Make, asemenea. Da’ nici cu Andra Zaharia nu mi-ar fi ruşine, la o adică, ori cu domnu’ Chinezu, care a prestat o compoziţie proprie. E multilateral dezvoltat, mă, ce să mai! Vă zic lista completă mâine dimineaţă, ca update, că la ora asta sigur uit pe careva şi nu se face! Sau, şi mai bine, uitaţi-vă singurei pe #acousticbloggers, că găsiţi acolo şi poze şi laude!

În fine, înainte să dorm (totuşi!), reiretez, scurt, că cel mai mişto în online e offline-ul, şi că seara mea a beneficiat din plin şi de fundalul sonor al ploii. Nici un alt fenomen meteo nu s-ar fi potrivit aşa de bine acum!

După ce a lăsat publicul cu gura căscată când s-a rupt în figuri (de dans) într-o emisiune a Antenei 2, Edmond Tălmăcean “loveşte” din nou, parcă şi mai năpraznic decât prima dată, c-o cântare live în redacţia Adevărul

Ce contează c-a zbârcit versurile şi că nimeni nu ştie exact ce activitate parlamentară are. E faimos acum?! E faimos! :)))

PS Sper că aveţi răbdare să vă uitaţi până la capăt. Dacă nu, aflaţi că între Dana Grecu, Andreea Creţulescu şi Liana Pătraş, ca parteneră de dans, politicianul ar alege-o pe Creţuleasca, fiindcă, zice el, e bine câteodată să şi zâmbeşti. Eu, una, am râs în hohote!

Aşa cum ziceam, în weekend am avut program cultural. Vineri seara, după concertul caritabil pentru Selena Vlad, am fugit la The Light Cinema, dimpreună cu numita Bundaru, ca să asistăm la ultimul concert Faithless ce avea să se desfăşoare la Brixton O2 Arena şi să fie transmis în cinematografele de prin toată Europa.

Twitterul vuia deja, de pe la 7 seara, de mesaje despre acest concert, date la gramada, sau cu # Faithless, #NeverStopTheDance sau #PassingTheBatton – căci aşa s-a numit acest ultim concert. Au fost mesaje în toate limbile, multe dintre ele de origine slavă, adică n-am recunoscut decât numele trupei în ele. Şi linkuri şi poze din cinematografele full de oameni, un eveniment pe care chiar l-am simţit ca fiind continental! Iar mesajele pentru trupă şi despre concert au tot curs până aseară!

La noi, din păcate, cred că au fost cam tot atâţia oameni pe câte RT-uri am avut eu la postul despre concert: vreo 30, aşa. Drept e că bunătatea de concert a început pe la 1, ora României, dar chiar şi aşa, fac pariu că discotecile şi cluburile gemeau de oameni. Care, cu siguranţă, au cheltuit mai mult de cei 80 de lei, cât a costat biletul, şi nu s-au ales c-o experienţă la fel de memorabilă.

Faithless-ii au interpretat cele mai bune dintre cântecele care le-au adus celebritatea, respectul şi dragostea fanilor din toată lumea – am citit mesaje din State scrise de oameni supăraţi că nu se transmite live şi la ei. Am dansat în sala de cinema, am urlat, am aplaudat, am făcut, mai mult sau mai puţin, ca pe stadion. Sunetul şi transmisia au fost perfecte, fix cât să te ducă acolo, la Londra.

Şi, da, la sfârşit mi-au dat lacrimile, de parcă mă despărţeam de nişte buni prieteni. Nu-mi place ideea de “ultimul concert” al unei trupe pe care o iubesc de mulţi ani şi sper ca cei doi să rămână în zona asta de muzică. O să fiu cu ochii pe  Maxi Jazz şi, vorba lui, “take care of eachother”! Respect!

În weekend am avut program cultural. Primul din serie a fost concertul umanitar organizat în special de Carmen la Hard Rock Cafe pentru Selena Vlad, fetiţa de nici cinci ani care suferă de leucemie. Şi poate fi ajutată să se facă mare, dacă ne mobilizăm. Mai bine, mai mult, mai mulţi!

A fost o seară excelentă, încărcată de emoţii şi muzică bună, cu atmosferă minunată – Hard Rock Cafe a fost full, s-a stat la mese, s-a stat şi în picioare, s-a dansat, s-a aplaudat.

Concertul a început cu Taxi şi un foarte simpatic Dan Teodorescu plin de poante, a continuat cu Mihai Mărgineanu Band într-o super formă şi formulă! Eram fană Mărgineanu şi până acum dar nu-l mai ascultasem cu trupă, şi e bestial! Fiecare dintre instrumentiştii pe care-i are alături au făcut super super show vineri seara şi vă recomand să mergeţi să-i ascultaţi live!

În fine, a urcat pe scenă şi Florin Chilian,  cel despre care nu cred că e cazul să vă spun prea multe, în afară de faptul că vineri seară şi-a cumpărat bilet la propriul concert, ceea ce mi s-a părut foarte frumos! La Chiar dacă am avut un super flashback cu amintirea unui concert petrecut acum un an şi un pic, acelaşi Chilian, la Timişoara, pentru Daniel şi nişte zuze care au fost impresionate până la lacrimi.

S-a lăsat cu jam session vineri seara, dar eu n-am mai apucat asta, întrucât am fugit să văd ultimul concert Faithless. Dar asta e material pentru alt post, încă nescris. Acum rămânem la Selena pentru a vă spune că vineri seara, din bilete şi donaţii, s-au adunat în jur de 8000 de euro.

E o sumă importantă, adunată într-o singură seară, prin efortul unor oameni frumoşi şi dragi mie, cum ar fi Carmen şi Viorel. Dar, oameni buni, mai e mult până la 150.000 de euro! Văd că se scrie despre Selena, văd că e o campanie de amploare. Dar nu văd că se strâng banii în cont!

Fireşte, sprijinul moral, susţinerea şi popularizarea cazului sunt extrem de importante. Dar, dincolo de vorbe şi compasiune, pentru Selena e important să ajungă la operaţie. Nu are decât o fereastră relativ îngustă de timp în care boala poate fi ţinută sub control cu medicaţie. După asta TREBUIE transplant, nu se poate altfel.

Vine Paştele, vine 1 mai, lumea e cu gândul la Iepuraş, la miniconcedii. E bine să ştiţi că astea vin şi trec, oricum le sărbătoriţi. Boala Selenei, însă, nu trece fără transplantul cel scump. Deci poate redirecţionaţi o parte din bugetele de Paşti şi 1 Mai pentru ca acest copil să se poată bucura de Iepuraş încă mulţi ani de aici încolo. Hai, că se poate!

• Poţi suna din reţeaua Romtelecom în perioada 4 martie – 3 iunie 2011:
  0900 900 342 – 5 euro/apel
  0900 900 340 – 2 euro/apel
• Poţi depune numerar sau face ordin de plată în urmatoarele conturi:
  RON: RO43RNCB0064061982940001
  EURO: RO16RNCB0064061982940002
  Titular: VLAD MIRCEA ADRIAN, BCR – sucursala BERCENI
  CNP: 1710106443067

Şedinţă de scară! Şi vai cât m-am putut enerva! Că am vecini proşti, needucaţi şi nesimţiţi am aflat deja. Din păcate, doar după ce am cumpărat apartamentul – asta e! Trântesc uşa la lift, după care se indignează că se strică. Când se strică, Doamne-fereşte să pună unu’ mâna pe telefon să sune la depanare! Păi e pe mobil, costă!

Lasă deschisă (blocată cu cărămida!) uşa de la intrarea din spate, apoi se plâng că li se pişă aurolacii la uşă. Sau mai rău! Şi pute! Dar uşa aia e aproape zilnic larg deschisă. De asemenea, stiu aproape zilnic ce au prin meniu fiindcă aerisesc bucătăria deschizând uşile apartamentului – să se facă corent, deh! Peşte ieftin prăjit în ulei deja ars, ceapă – prăjită şi ea, şi afumătură! Mă rog, poate că partea asta ar trebui să mă înveselească, doar toate astea dăunează grav sănătăţii, nu? Dar nu sunt chiar atât de hateriţă!

De la 1 la 10, 12 grade pe scara prostiei!

Oricum, azi am avut şedinţă de scară de bloc. Anunţată cu hărtii puse la parter şi la fiecare etaj, pe uşile liftului. Din 92 de apartamente au venit vreo 10 oameni. Subiectul îl constituia consolidarea blocului şi depunerea dosarelor în acest sens, cu termen limită sfârşitul lunii aprilie. Blocul a avut, pentru o vreme, bulină, dar “folclorul” scării spune că de fapt nu trebuia să avem bulină şi că expertul care a făcut evaluarea ar fi scris detalii despre altă scară a blocului.

Nimeni nu ştie, de fapt, care e adevărul. Dar vecinii mei ştiu, ştiu ei, mă, că blocul rezistă la un seism de 12 grade! Şi că de ce să-l consolidăm?! Că dosarul presupune acte legalizate la notariat şi, deh, asta costă 25 de lei! Şi, oricum, blocul rezistă, da? Şi dacă e să mori, mori oricum. Mioriţa!

Îmi place apartamentul meu şi încă de când am intrat aici prima dată am făcut “click”, e un loc cu energie bună pentru mine, nu doar o casă, e acasă, e locul unde, fără excepţie, îmi încarc bateriile. Nu vreau să-l vând, nu vreau să mă mut. Dar îmi detest vecinii!

Şi mă tem că scara mea e un tablou… la scară pentru toată România.

De ce să facem? Nu e nevoie să facem. Nimic. Niciodată. Că oricum murim, nu?

Am fost mereu sedusă de produsele de îngrijire pentru noi, femeile: creme, loţiuni, poţiuni, toate, aranjate în cutiile şi tuburile lor mi se păreau – din copilărie – fermecate. Sigur, e foarte posibil ca acest lucru să se fi datorat şi faptului că mama folosea, majoritar, produse Farmec. De altfel, nici acum nu-i lipseşte celebrul Lapte Doina. Şi nici mie.

Iar Farmec, precum vremurile, a evoluat, atât în termeni de formulă cât şi în termeni de ambalaj, transformându-se, dintr-o răţuşcă mai degrabă urâţică, în “Regina cremelor”, mai ales după ce s-a însoţit, definitiv şi irevocabil, cu Gerovital, un fel de comandat al luptei împotriva ridurilor.

Cum ziceam, sunt vrăjită de produsele astea pentru doamne şi domnişoare. Dar sunt, în egală măsură, şi foarte comodă. Aşadar, de cele mai multe ori nu urmez paşii pe care ştiu că ar trebui să-i urmez, demachiere/curăţare, tonifiere, hidratare, ci mă mulţumesc să folosesc şerveţelele demachiante şi o cremă hidratantă. Bad Ruxa, ştiu!

Dar de-acuş s-a isprăvit! Fiindcă, la invitaţia irezistibilei Alina Crancău, am acceptat să intru în echipa Onlineriţe cu Farmec (hint: Like! Share! Comment!) şi în concursul organizat, desigur, de Farmec. Aşadar, am primit o cutie cu produse din gama Gerovital Plant: lapte demachiant vitaminizant, ser contur ochi şi buze şi cremă hidratantă, dar şi multe multe mostre cu cremă antirid, nutritivă şi cu cremă antiimperfecţiuni. Asta din urmă m-a interesat peste măsură, pentru că, având acizi din fructe, acţionează ca un peeling uşor şi chiar lasă obrazul luminos şi vesel!

Faza e că noi, echipa Onlineriţe cu Farmec (hint: Like! Share! Comment!) testăm produsele astea de la Farmec şi vă povestim ce şi cum. Şi dacă facem Buzz-ul ăl mai mare, avem şansa de a ajunge la Sighişoara, într-un weekend de răsfăţ şi bună învăţare despre cum (chiar) trebuit îngrijit tenul. Şi vă povestim şi vouă în stilul nostru inconfundabil şi fermecător. Noi, adică: Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca. Şi dacă sunteţi aşa de simpatici cum vă ştiu, şi dacă daţi click aici, vă puteţi pune şi badge-ul nostru pe poza de la FB, ca să ne mândrim şi noi cu cine ne susţine! :)

Iar eu vă mai povestesc ce şi cum şi dacă am reuşit să mă disciplinez, pe măsură ce folosesc produsele!

Aflu ca onor Ministerul Educaţiei continuă programul prin care dotează tinerii proveniţi din familii nevoiaşe cu calculatoare. De fapt, staţi, nu cu calculatoare ci cu bonuri valorice în valoare de 200 de euro. Zice ministerul ca pentru această acţiune se vor aloca nişte milioane bune de euro, vreo cinci, dacă e să luăm în calcul faptul că se estimează că 25.000 de tineri cu vârsta maximă de 26 de ani vor beneficia de acest “ajutor”.

Bun, fain, frumos. Dar stupid, şi explic imediat de ce.

1. se impune o configuraţie minimă: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 160 GB hard-disk si software de bază, cf normelor de aplicare a HG 1294 din 2004. Din 2004!

Păi, măi băieţi, de-atunci a mai făcut şi industria asta IT nişte paşi înainte. Updates la HG, însă, nici gând!

2. Oricum ar fi, cu 200 de euro nu-ţi iei un computer + monitor (că trebuie monitor, ştiţi?!) + soft. Noi, toate!

3. O familie care are venit de max 150 de lei brut per membru de familie nu are ce mânca, abia-şi plăteşte curentul şi, în principiu, mă foarte îndoiesc că are bani să plătească un abonament la Internet. Şi la ce bun, azi, să mai ai calculator dacă n-ai şi Internet? Să-l foloseşti pe post de maşină de scris, sau de ce?!

4. Programul este destinat tinerilor de până la 26 de ani. Pardon! Cam de la 22 de ani încolo orice tânăr ar trebui să aibă job, să muncească, deci să producă bani. Deci se descurcă să-şi ia singur calculator. Şi, dacă nu are job şi-o freacă pe-acasă, la ce să-l folosească un computer, fără imprimantă la care să printeze un CV, fără conexiune la net să caute un job? Să se joace prepelix?!

5. Nu în ultimul rând, cică te costă în jur de 100 de lei să faci dosarul pentru a căpăta acest bon valoric. Bani pe care, dacă ţi se respinge dosarul, nu îi recuperezi.

Nu m-ar mira să existe vreo firmă (două-trei) care să reuşească să realizeze o configuraţie aproximativ alăturea cu cea recomandată, chestii refurbished, monitoare mici, şterse bine de praf, care să se încadreze în zona celor 200 de euro şi nici ca firmele astea să fie recomandate de către cei din Minister. C-aşa-i tradiţia!

Între timp, scoatem semianalfabeţi pe bandă rulantă, profesorii mor de foame, dar ne lăudăm cu articole ale căror concluzii sunt “mai mult decât laudative la adresa spiritului reformist introdus de noua Lege a Educației Naționale” – nu mai râdeţi, că de pe site-ul ministerului am luat-o!