George Clooney şi tatăl său, Nick Clooney, au fost arestaţi astăzi pentru protestele desfăşurate în faţa Ambasadei sudaneze din Washington. Protestarii (câteva sute de persoane) îl acuză pe preşedintele sudanez, Omar al-Bashir, de genocid şi avertizează că situaţia civililor din acest stat se agravează pe zi ce trece din cauza conflictului armat care împiedică ajutoarele umanitare să pătrundă în zona graniţei cu Sudanul de Sud. Actorul a făcut şi o serie de reportaje în Sudan iar acum câteva zile a vorbit congresului american, dar şi cu Barcak Obama, într-o întâlnire ptivată, despre situaţia din această ţară, avertizând asupra unei crize umanitare de proporţii ce ar urma să survină în următoarele trei luni dacă nu se iau măsuri concrete pentru remedierea situaţiei civililor.

Suntem aici pentru două probleme foarte importante, a declarat Clonney reporterilor prezenţi, de asemenea, în faţa ambasadei Sudanului din Washington. Avem imediat nevoie de ajutor umanitar în Sudan, înainte ca situaţia de acolo să devină cea mai gravă criză umanitară din lume, şi, al doilea lucru, cerem guvernului de la Khartoum să înceteze uciderea propriilor cetăţeni, violarea şi uciderea lor.

Am căutat ştiri despre conflictul din Sudan în presa autohtonă, variantele online. N-am găsit nimic. Probabil că cei 2,5 milioane de morţi care au murit în conflictele militare din Sudan până acum nu contează pentru presa românească.

Later edit: după câteva ore, actorul a fost eliberat după ce a plătit cauţiunea stabilită la impresionanta valoare de…  100 de dolari!

 

Share: