N-am mai fost la Astra până acum. Nu știu de ce, că îmi plac mult documentarele – eu sunt printre cei care văd documentare – multe! – și pe canalele de streaming. Mi se pare că-ți deschid mintea într-un fel foarte mișto, că-ți dau idei și iți ridică cortina spre unele părți de viață și lume la care cum altfel ai putea avea acces?!
Am fost anul ăsta, și nu oricum, doar ca să văd filme (nu că asta ar fi fost un lucru rău, recomand 5*/5!), ci și ca să moderez câteva (vreo 14!) sesiuni de Q&A, adicătelea discuțiile de după.
Uite, domnii ăștia sunt imenși în toată lumea, dar la noi nu prea. Deși, băi, nene, avem niște trupe d-astea de fanfară de stă pisica în coadă. Nu mi-e clar dacă le prețuim mai puțin fiindcă-s din Zece Prăjini (Ciocârlia) sau Clejani (Mahala Rai Banda) sau pentru ca ne dăm culți în cap și strâmbăm din nas savant la muzica de chefuri… care nu e manea.
Bref, au turneu și prin România, de Fanfare Ciocărlia, zic, după cum urmează: București (8 noiembrie, Arenele Romane), Cluj-Napoca (10 noiembrie, Zazen. Street Food Garden), Brașov (11 noiembrie, Kruhnen Musik Halle) și Iași (12 noiembrie, Sala Unirii).
Toamna se numără evenimentele, cum ar zice o vorbă, și îmi place mult efervescența asta cu plimbări între FNT și LFDC, conferințe mișto, lansări de cărți, filme, premiere. Printre ele, și SoNoRo, care începe din 27 octombrie până în 5 noiembrie, la București, și continuă apoi, până în 12 noiembrie, la Cluj.
Sigur ați auzit că anul ăsta Timișoara este Capitală Culturală Europeană, n-aveați cum altfel. Am fost acolo zilele trecute și-am prins și City Celebration, un eveniment preț de un sfârșit de săptămână care a strâns un program cu zeci și zeci de propuneri de toate pentru toți.
Mă frapează de fiecare dată când străinii îmi spun cât de mult le place România, ce locuri frumoase, ce oameni grozavi, ce de lapte, câtă miere, iar treaba asta se întâmplă cu majoritatea celor care ajung să vadă mai mult de-o cameră de hotel și o sală de conferințe, eventual un restaurant-două și vreo piață centrală a vreunui oraș ori centrul său vechi.
Îmi spun de fiecare dată că normal că le place, d’oh!, că de frumoasă e frumoasă, ce-i drept, ba chiar sunt și mulți oameni mișto, doar că…
Stau pe terasa generoasă, aproape la fel de spațioasă cat e și camera. Când ridic ușor privirea din telefon, laptop sau PocketBook, văd marea. Din cameră, până în apa fac vreo două minute, cel mult. E și caldă. Nu ciorbă, să nu simți un fior mic atunci când intri, dar e caldă.
Serile se simte cel mult nevoia de o cămașă cu mânecă lungă, un șal sau o jachetă subțire.
E perfect.
Sunt – deja! – de patru zile la TIFF, un pic musafir și un pic mai mult parte din echipă. Văd mult mai puține filme față de câte mi-ar plăcea să văd, fac interviuri și reportaje, scriu, fac Q&A-uri și apoi mai scriu nițel.
Apropo de Q&A-uri, fac o paranteză mică:
A mai rămas mai puțin de-o lună până începe #FITS30*. Anul acesta Festivalul a ajuns la cea de a 30-a ediție și are ca temă Miracol, astfel că toată lumea e invitată la Sibiu între 23 iunie și 2 iulie ca să fie #ParteDinMiracol. Apropo, astea sunt cele două hashtag-uri oficiale, a se folosi fără număr!
În ciuda faptului că în fiecare an mi se cer recomandări de spectacole, mă feresc, de obicei, sa le fac pentru că știu că plăcutul sau neplăcutul unui spectacol ține mult de niște variabile la care n-am acces.
Prin urmare, nici acum nu fac recomandări, dar m-am decis să scriu la ce spectacole în sală m-aș duce dacă aș avea vreme să mă duc la câteva spectacole (n-am!) și de ce le-aș alege.
Habar n-am dacă e vreun trend cercetat sau măcar dacă am dreptate, dar eu cred în comunități și în importanța creșterii lor. Fie că vorbim de unele profesionale, fie că e vorba de cartiere sau orașe. Oameni care au în comun profesia și vor să crească împreună. Oameni care au în comun cartierul și vor să-l facă mai bun, mai frumos. Împreună, că da, ăsta e cuvântul-cheie.
Nu sunt o entuziastă a Crăciunului, nu mă simt mai veselă decât în alte ocazii, nu țin să-mi umplu casa cu decorațiuni noi pe care, ulterior, știu că trebuie să le pun undeva pentru celelalte 350 de zile din an.
Cu reclamele de Crăciun, însă, e altă discuție.
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone