Nu sunt genul care mută pe alt canal când intervine calupul de publicitate, exceptând reclamele la Catena şi Colon Help, care mă scot, inevitabil, din sărite!, ba chiar mă uit atent la unele dintre ele, să văd cum sunt făcute, să văd ce beneficii prezintă… în fine, deprinderi de comunicator!
Adăugând peste asta faptul că-s femeie, fireşte, reclamele la produse (mai ales noi) cosmetice mă interesează cu atât mai mult şi, în special, cele destinate îngrijirii şi colorării părului. Aşadar, măşti, şampoane, balsamuri şi vopsele? Trimiteţi informaţia către mine, vă rog!
… dar poate nu chiar pe toată?! Uite care e treaba! Culoarea părului meu roşcat provine dintr-un tub, că aia e, mă trag din neam de oameni şateni, ce să fac?! În consecinţă, ar trebui să folosesc produse pentru păr vopsit, nu? Să-i protejeze pigmentul şi alea alea! Boooon! Dar, dincolo de asta, părul meu are tendinţe de uscare la vârfuri, mai ales că, pe fuga fiind cam de fiecare dată, îl chinui neostenit cu uscătorul, aşa că trebuie să folosesc (şi) produse hidrantate şi/sau produse care sunt destinate refacerii structurii firului de păr!
Dacă mai punem la socoteală faptul că e ondulat de la mama tata lui (al meu, de fapt!) şi că de cele mai multe ori îmi place să-l port netezit, mai adăugăm în ecuaţie şi produse pentru păr ondulat/netezire, la care, musai, se adaugă cele pentru volum! Că neted, ok, dar cu volum ne place, place, place! Şi mai e şi-o gamă pentru străluciri “ca de diamant”, vorba reclamei, şi cred, adică sigur şi asta mi-ar plăcea foarte tare!
Fără deosebire, în toate reclamele la produse pentru îngrijirea părului, îndiferent de “problema” pe care se presupune că o adresează produsul, pletele protagonistelor se unduiesc seducător, strălucitor, perfect colorat, îngrijit şi hidratat fir cu fir, “pentru că merită”.
Pusă faţă în faţă cu toate aceste posibilităţi, practic nelimitate, îmi pare că dacă aş fi măcar puţin obsedată de starea propriei podoabe capilare, ar trebui să-mi petrec cea mai mare parte din timp spălându-mi părul, apoi îngrijindu-l frumos cu măşti şi alte soluţii care rămân în el după spălare (leave-in-uri), spumă şi fixativ, ca să reziste coafura! Păi nu?! Păi nu, că doar nu-s nebună!
Şi totuşi, eu cu ce ar trebui să mă spăl pe cap?! De protecţie a culorii, volum, pentru păr ondulat, nehidratat, pentru netezire, strălucire… Aoleu! Aoleeeeeeu!
Şi, că tot veni vorba, de ce naiba domnii nu observă când ne tundem, coafăm, schimbăm culoarea părului?! Eu sunt norocoasă la capitolul ăsta, poate şi pentru că schimbările mele sunt, de obicei, radicale, dar e o practică generală! Ea zâmbeşte dulce gen “iubi, nu observi nimic schimbat la mine?”, el pricepe zâmbetul însă mintea lui nu procesează: “Doamne, iar zâmbetul ăla! Oare ce şi-a făcut?”, după care îndrpzneşte, timid: ăăăă, ţi-ai făcut ceva la păr?!
Şi după care ea stă îmbufnată tot restul serii fiindcă, vezi bine, el nu observase şuviţele cu un sfert de ton mai închise decât erau ieri! Nu-ţi pasă deloc de mine!
Zilele trecute mi-am pus în folderul “de citit” un articol din Time al cărui titlu mi-a atras atenţia, respectiv Mitul cu “băiatul mamei” a fost demitizat. Am avut cel puţin o experienţă nefericită cu un asemenea “băiat”, aşa că titlul nu se putea să nu-mi atragă atenţia, cu neîncrederea de rigoare cu tot!
Demitizare, dar, în realitate, nu prea. Autoarea articolului citează două studii potrivit cărora băieţii care au o relaţie apropiată cu mama lor sunt mai puţin agresivi şi, în general, mai buni, mai educaţi, mai devreme acasă, şi pot să fiu, ba chiar sunt!, de acord cu asta!
Problema nu e, însă, la băieţii de vârstă şcolară, ci la bărbaţii cu pretenţii de maturitate ale căror mame nu pricep că e cazul să le dea drumu’ să zburde independenţi prin lumea mare şi plină de femei care nu sunt, desigur, suficient de bune pentru odraslele lor! Ştiţi voi, genul ăla de mame care vor să ştie tot ce face iubitul fiu, şi mai ales cu cine, mamele care l-au învăţat cu “lasă, fecior, că rezolv eu”, chit că e vorba de vreun dascăl care i-a pus notă mică, tatăl care i-a tăiat banii de buzunar pentru că a fost obraznic sau, mai târziu, diverse treburi administrativ-casnice! Un exemplu în acest sens ar putea fi aici.
A nu se înţelege prin asta că e vreo regulă printre mamele bărbaţilor, să dea buzna nepoftite în vieţile acestora, nu. Există şi cazuri fericite, parol, când mama lui e atât de mişto încât să rămâi în relaţii cu ea, în ciuda faptului că tu şi feciorul nu mai aveţi acelaşi cod poştal sentimental. A, iar dacă un “el” se poartă urât cu mama lui, fugiţi! Repede şi departe!
Una peste alta, m-am liniştit: băiatul lui mama e bine doar când e vorba de un băiat. Când băiatul devine bărbat, e rău. Deci rămâne cum am stabilit.
Traveler’s Digest a făcut un top al oraşelor cu cei mai mişto bărbaţi din toată lumea, top realizat pe baza răspunsurilor de la cititoare, şi care arată cam aşa:
10. Tel Aviv (Israel) – Ok, poate sunt culţi, poate sunt bronzaţi datorită apropierii de Mediterană, dar… serios?! În top 10?!
9. Milano (Italia) – hm, cu asta poate aş putea să fiu de acord, dacă nu mi-ar displăcea autosiguranţa afişată: “bella, e imposibil să-mi rezişti!” :))
8. Berlin (Germania) – uhm… No comment! :))
7. Madrid (Spania) – recunosc că am fost mai interesată de FNAC-ul lor, fiindcă era prima dată când intram într-unul, dar au fost vreo câteva dăţi în care era să-mi sucesc gâtul pe stradă!
6. Sidney (Australia) – Hugh Jackman. Need to say more?! Trebuie doar să te decizi dacă-l vrei în varianta Lipton sau Heineken! :))
5. Buenos Aires (Argentina) – aştia nu-s mai dansatori, aşa, de felul lor?! Jose Armando şi cum i-o mai chema, dacă te uiţi prin telenovelele lor, nu vezi decât bărbaţi bine. Se califică!
4. Lisabona (Portuglia) – nu pot să spun că mi-am sucit gâtul pe străzile lor, dar poate n-am avut eu prea multă vreme să observ. Până la urmă, eram acolo pentru nişte berlinezi aka Rammstein, şi cu lăul necesal în preajmă (tre’ să zic asta, ca să se simtă şi el bine!)
3. Amsterdam (Olanda) – mă, da! Erau! Mulţi! Nu ştiu dacă e de la legislaţia lor permisivă cu anumite aspecte, şi de care am profitat mereu când am fost acolo, dar… da! Îmi amintesc de un barman după care băleau toate clientele dar pe care numai românca asta a avut curaj sa-l întrebe dacă stă… pentru o poză! Mulţimea în delir! :))
2. New York (SUA) – cred şi eu! Cu atâta populaţie e imposibil ca numărul e frumuşei să nu fie impresionant.
1. Stockholm (Suedia) – uite că până acolo n-am ajuns, dar mi se pare suprinzător întrucâtva, poate şi pentru că blonzii nu se află neapărat pe locul 1 în topul personal. Dar Cristina Bazavan, care a fost acolo, zice că rata de bărbaţi mişto pe stradă e cea mai mare, eu o cred.
Acum trebuie să caut o agenţie de voiaj dispusă să sponsorizeze o călătorie ca să vedem la faţa locului ce şi cum! Despre bărbaţii români, nici un cuvânt în lista celor de la Traveler’s Digest, da’ io zic că avem şi noi frumuşei autohtoni, zău că!
În topul similar referitor la doamne, bulgăroaicele din Varna se află pe locul 5, iar româncele nicăieri!
Tocmai am văzut o reclamă la TV şi nu pricep foarte clar cui i se adresează, poate ştiţi voi. Se făcea, în spotul publicitar, că David Beckham, super tatuat şi îmbrăcat, dacă se poate spune aşa, doar în chiloţi, se mişca relativ lasciv pe Don’t Let Me Be Misunderstood, adică un “suflet cu bune intenţii, Doamne, ca să ne’nţelegem”!
Prim planuri pe piele, pe tatuaje, pe chiloţii fotbalistului care, bam!, sunt branduiţi, ghici cum!, chiar cu David Backham. Şi după aia mai aflăm că lenjeria costă 59,90 de lei şi se găseşte la H&M. Aaaaand… cut!
Nu m-a interesat detaliul şi n-am întrebat asta niciodată, dar plătesc bărbaţii echivalentul a cel puţin zece beri pentru o pereche de boxeri?
Şi, de fapt, cui se adresează reclama asta?! Domnilor? Adică sunt ei impresionaţi până la portofel de fizicul unui fotbalist dezbrăcat şi de chiloţii pe care acesta îi poartă?! Doamnelor? Impresionate de dans, piele, tatuaje şi chiloţi (eventual şi de… prim planuri :D), acestea ar trebui să dea iama la magazin pentru a cumpăra domnilor de la ele de acasă lenjeria cu pricina?!
Recunosc, mi-am clătit ochii, DB n-arată rău, reclama e bine filmată, dar finalul cu boxerii care se găsesc la H&M m-a descumpănit un pic, cred că mă aşteptam la alt produs. Sau poate nu se potriveşte cu codul portocaliu, nu ştiu!
Colecţia H&M by David Beckham se lansează mâine sub numele de Bodywear şi, mai are, pe lângă boxeri, şi ale variante de lanjuri masculine, pijamale, maiouri, izmene, bluze şi tricouri, fiecare în trei variante de culori: alb, negru, gri.
Aseară Heineken a prezentat listele cu cei mai “dateable” domni şi bloggeri de pe la noi, într-un eveniment care a avut şi aplauze şi magie şi doi prezentatori de soi: Cristina Bazavan şi Andi Moisescu. Şi, fireşte, Heineken la discreţie.
Mi-a plăcut campania asta, fiindcă deşi e despre bere şi bărbaţi, Heineken nu uită că în ecuaţia asta contează şi părerea doamnelor. Care, da, aşa cum am mai scris, pot fi şi chiar sunt, şi ele, consumatoare de bere! WTG! Apropo de asta, de azi, berea cu serenadă!
Top trei vedete sunt Marius Moga (3) – serios?! Fetele vor să iasă cu Moga?! De ce?!, apoi Florin Piersic jr (2) – rebelul de serviciu care a anunţat că ţi-a făcut blog, îl găsiţi aici! şi, în fine, Horia Brenciu – the winner şi unul dintre puţinii aflaţi în topul autohton cu care chiar cred că ar fi funny o întâlnire. Fireşte, dacă-ţi mai rămâne timp (doar) cu el după ce se termină coada fanelor care şi-ar cere autografe şi “Horia, fă o poză cu mine!”
Mi s-a părut foarte tare că violonistul Alexandru Tomescu, ştiţi voi, muzică clasică, om serios, a ieşit pe locul patru, înaintea unor frumuşei gen Radu Vâlcan sau Răzvan “îţi mai aduci aminte” Fodor şi nu pricep cum de a intrat în topul ăsta un tip simpatic în realitate, dar căruia Pro-ul i-a rezervat mai degrabă roluri de poliţitul cel rău, adică Mihai Petre. Adică nu-mi dau seama dacă a fost votat pentru că e drăguţ şi elegant sau pentru rolul lui de jurat afurisit :) A! şi mi-a plăcut speech-ul lui Dragoş.
şi, cu toate că, personal, aş mai fi schimbat ceva pe la clasament, pe ici, pe colo, e incontestabil, majoritatea a decis: aceştia sunt cei mai dateable bloggers! Restul e… trafic şi poziţionare, înţeleg, în funcţie de Bistriţa! :))
După asta, cine a mai avut rădare, a rămas să vadă Moneyball. Dar, despre cum joacă Brad Pitt ca să merite nominalizarea la Oscar, într-un post separat! Ah! Cristina spune că i-ar plăcea să iasă cu Bardem, locul 1 în clasamentul internaţional. Ei bine, dacă aş avea de ales, eu aş ieşi cu locul 3: Robert Downey jr. Rrrrrrr!
Diseară e gala The Most Dateable Bloggers, o joacă făcută de Heineken în care publicul a votat nume celebre din online-ul nostru autohton, clasamentul fiind, în acest moment, condus (confortabil, aş zice) de Andi Moisescu.
S-a cârcotit, pe la colţuri, că mulţi din lista propusă de organizatori ar fi cam însuraţi, ba chiar şi părinţi, unii dintre ei, ceea ce, fireşte, ar trebui să-i excludă din lista de “mmm, mi-ar plăcea să ies cu dumnealui”. Cârcotaşii uită, totuşi, că, de fapt, toată poveste e o joacă, un exerciţiu virtual de what if, şi că, la o adică, faptul că sunt însuraţi/cuplaţi nu-i face mai puţin amabili, deştepţi, atrăgători sau amuzanţi. Ba, poate chiar dimpotrivă, le adaugă şi “savoarea” fructului oprit! (totuşi, nu daţi năvală! unii sunt chiar foarte însuraţi!)
Pentru că subiectul săptămânii trecute, aici, printre rânduri, a fost fericirea, am întrebat cinci bloggeri ce cred ei că le face pe femei fericite (o întrebare capcană, mwahahaha!) iar acum vă spun şi vouă ce şi cum, ca să decideţi dacă au sau nu dreptate. Sau măcar habar!
Premii! Cel mai bun comentariu-replică primeşte drept premiu “Minighidul preparatelor din ouă” (!), iar domnul despre care credeţi voi că mai poate progresa, primeşte volumul “Minighid sosuri şi salate”, premiu de consolare, dar şi de ajutor întru pregătirea unei cine romantice dar… light! Bine? OK! Acum să vedem ce cred domnii că le face fericite pe femei, în ordinea în care au trimis răspunsurile – şi le mulţumesc atât mult cât şi public pentru asta!
Ce le face fericite pe femei? Ghici ghicitoarea mea!
Andrei Cismaru : eu îs de părere că lucrurile mici şi tâmpiţele/amuzante întreţin fericirea: o cafea adusă la pat dimineaţa, un sărut furat pe neaşteptate, o floare oferită fără vreo ocazie specială, o vorbă de suflet atunci când situaţia o impune, un umăr pe care să poată plânge (sau în care să dea pumni pentru descărcare), o plimbare neaşteptată sau orice altceva care să-i demonstreze că este cea mai importantă şi nimic altceva nu contează.
Andrei este într-o “relationship”, noi ştim cu cine, da’ nu spunem! Mai multe despre el, cu bune şi rele, aici.
Un răspuns paradoxal
Toma Nicolau: De-ar fi răspunsul la fel de melodic precum întrebarea asta de şase cuvinte, ni s-ar lua tuturor (nouă, bărbaţilor) o povară de pe suflet. Paradoxal, le face fericite o porţie mare de ceva dulce, dar şi să aibă un corp tras prin inel. Paradoxal, le face fericite un bărbat care să ştie anticipat orice gând ce le nemulţumeşte, dar şi să fie ascultate cum vorbesc minute în şir despre nimic. Paradoxal, le face fac fericite lucrurile scumpe şi rare, dar şi reuşita găsirii unei tocmeli, unor reduceri, unui butic cochet de vechituri.
Tot paradoxal, vor să fie apreciate pentru naturaleţe şi calităţi native, dar se folosesc de machiaj, vestimentaţie, push-ups (aşa le-o zice?) şi alte şmecherii pentru a atrage atenţia. La fel de paradoxal, par că ştiu despre ce vorbesc când eu, de fapt, sunt complet în întuneric. Am renunţat să mai caut formule. Încerc să fac fericită o singură femeie, pe a mea. Paradoxal, n-o să-mi iasă la nesfârşit.
Paradoxal, deşi scrie aşa de bine, Toma a făcut fotbal de performanţă iar acum este student la UNEFS şi se pregăteşte să devină antrenor de fotbal. Mai multe despre el, aici.
Dragoş Răzvan aka #zicu de la TVdece: “Ce le face fericite pe femei?” e o întrebare din categoria: “Ce-şi doresc femeile?”, “Care e sensul vieţii?”, “Care e rolul nostru pe acest pământ?” etc.
Există piramida nevoilor, a lui Maslow: nevoile fiziologice, nevoia de siguranţă, nevoia de dragoste şi apartenenţă, nevoia de autorespect şi autorealizarea, şi există piramida nevoilor/dorinţelor feminine, unde se regăsesc lucrurile care le fac fericite: nevoia de a bârfi, nevoia de a sparge bani la shopping, nevoia de se aranja ore întregi ca să iasă în oraş, nevoia de a cicăli, nevoia de a face diete etc.
Da, ETC, pentru că dacă piramida lui Maslow are un numar fix de nevoi, cea feminină este, practic, interminabilă. Nu că ar fi ceva rau în asta. Am fost inventaţi sa vi le satisfacem şi să vă facem fericite. Şi aşa am ajuns la partea serioasă a raspunsului: cred că fericirea unei femei stă într-un barbat care e proiecţia ei la masculin. Şi viceversa.
Zicu, numit în cercuri intime şi Crenguţ, are o cravată verde cu dungi şi ceva drepturi de admin pe TVdece iar în viaţa civilă e atât copywriter cât şi foarte simpatic! Nu mi-e clar, însă, este dacă el e responsabil de TV sau de “de ce” dar aflaţi mai multe (despre el), aici.
Ionuţ Bunescu: Femeile, acele fiinţe sensibile de lângă noi care devin scorpii când nu le faci pe plac. Oare cum să le faci fericite? Cu o cafea la pat, iarna, sau cu o limonadă rece, vara. Cu slăbitul capacului de la sticla de cola pentru a fi ea mandra când o desface. Cu niste complimente care nu-s exagerate şi spuse doar ca ea să se simta bine. O femeie fericită aplaudă cu picioarele când face dragoste cu un barbat amuzant, însă serios şi cuminte, “bad boy??? care iubeşte copiii, însă nu-i va face cu alta. O femeie fericită e una sigură pe ea şi pe bărbatul de lângă, dar şi pe garderoba ei, pentru că în 2012 furi mai multe zâmbete unei femei cu o cutie de pantofi decât cu o duzină de trandafiri.
Ce le face fericite pe femei? Sigur nu un ceai de tei, fericirea trebuie spusă, poate chiar ţipată din plămâni, iar femeile adoră să facă asta mai ales când câştigă lupta în pat cu 3 la 1. Da, la scorul orgasmelor mă refer.
Bunescu are mai multe denumiri (Bunsexu, Boon S Q sau mai stiu eu cum şi-o spune!) şi variate talente, de la DJ la poet sau animator iar, în copilărie a fost vecin cu Ana lui Manole. Vorbeşte mult. Uneori, foarte mult. Mai multe despre el (culmea, pe tăcute!), aici!
Răspunsul este evident!
Bogdan Brylynski: Ce le face fericite pe femei? Păi primul răspuns este evident: nimic. Al doilea răspuns este la fel de evident: romantismul. Al treilea, cel puţin la fel de evident: un măr.
Ca un barbat in the middle 30`s ar trebui însă să ştiu mai multe de atât. Aş putea presupune că pe femei le face fericite suma de prostioare pe care eşti în stare să le faci de-a lungul unei relaţii. De exemplu, să atârni deasupra geamului de la holul facultăţii în timpul cursului ei de Drepturile Transporturilor. Dâra de sânge care îţi iese din mânecă înainte să apuci să îi dai trandafirul care a provocat hemoragia. Paharele de şampanie ascunse în buzunarul gecii cu care plănuiai o seară romantică dar pe care le-ai spart când ai căzut pe gheata. Un Ajun de Crăciun pe care îl petreci în Arad pentru că nu te-ai trezit în trenul care te aducea acasă dupa o seară romantică. Inelul de logodnă pe care l-ai scos din slipi în vârful muntelui pentru că nu purtai altceva şi acela ţi s-a părut MOMENTUL. Mângâieri în par şi replici romantice din filme care te fac să pari mai deştept decât eşti.
Elementar matematic, adunând toate cele de mai sus ar trebui sa dea un egal. Ce scrie dupa acel semn, încă nu ştiu sumariza. Dar ştiu că dă cu plus.
Brylu, că ăsta e numele lui de scenă, se ocupă să facă fericiţi sponsorii evenimentelor pe care le organizează şi/sau promovează. Când nu face asta, e acasă la el, ocupându-se de fericirea celor trei femei din viaţa lui: soţia şi cele două fiice. Mai multe despre el, aici.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu n-aş putea trăi fără el. Suntem împreună tot timpul, mă ajută să fiu o persoană mai organizată, mai prietenoasă şi, dacă nu e lângă mine, mă simt pierdută şi nu am linişte până nu ne reunim. Într-o anumită măsură, s-ar putea spune că sunt dependentă de el, dar îmi accept dependenţa bucuroasă, ca un lucru despre care ştiu că nu-l pot schimba şi nici nu-mi doresc asta.
Şi totuşi, în decembrie l-am trădat: am umblat cu altul, ca într-un fel de căsătorie de probă. E vorba de unul mai zvelt, mai bine făcut, mai sensibil la atingeri, care reacţionează mai rapid la dorinţele mele, mai prietenos şi, nu în ultimul rând, unul care a atras mai multe priviri decât precedentul.
Cum, ziceau cei din jur cu oareşce invidie şi nedisimulată curiozitate faţă de detaliile vieţii noastre împreună, eşti cu Cutare? Arată bine, dar cum se mişcă? Eşti fericită cu el?
Ei, fericirea e un lucru mărunt, şi nu sunt sigură dacă fix ăsta e termenul care defineşte experienţa asta. Aş spune mai degrabă satisfăcută, dacă n-ar suna niţel arogant, mai ales pentru că el are şi câteva chestii care m-au nemulţumit.
În primul rând, mi se pare că are o rezistenţă ceva mai mică decât precendentul, ceea ce înseamnă că perioadele în care are nevoie de odihnă sunt mai frecvente, mai ales dacă abuzez de el… şi uneori fac asta, cu neruşinare, chiar! În al doilea rând, faptul că e mai zvelt îl face, îmi pare, şi mai sensibil la diverse accidente. În plus, are nişte chestii care nu-şi au rostul, cum ar fi felul, cam arhaic, în care setează alarma menită să dea trezirea dimineaţa. Mă rog, cât am fost noi împreună programul a fost relaxat, aşa că n-a fost nevoie să se ocupe prea des de trezirile-mi matinale. De asemenea, e mai puţin talentat la fotografii.
Cea mai plăcută însuşire pe care o are este faptul că se mişcă repede şi cu talent, aproape intuindu-mi dorinţele, şi felul în care reacţionează la atingerile mele. De fapt, cât am fost împreună, n-a spus niciodată nu, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e o calitate rară, iar cel dinaintea lui ar trebui să procedeze şi el la fel! De asemenea, mi-a plăcut mult că mă ajută să fiu mai prietenoasă fiindcă se pricepe la reţelele sociale ca nimeni altul până la el.
Cu toate astea, am ales să rămân cu cel vechi. O să-mi fie puţin greu să mă readaptez, dar până la proba contrarie, îmi dau seama că-l iubesc cel mai tare dintre toţi. Dintre toţi de până acum! :D
*********
În caz că nu v-aţi prins, în decembrie am avut în teste un nou telefon, tot Nokia, fireşte, un N9. E tot ce spun mai sus şi chiar mai mult, dar îl plac, totuşi, mai mult pe N8, pentru camera de 12 MP şi pentru că are radio. Ştiu, poate sunt motive stupide, dar ambele sunt chestii cu care m-am obişnuit şi nu văd nici un motiv să renunţ la ele.
Totuşi, dacă nu vă interesează lucrurile cu pricina (N9 are cameră de 8MP, nu e deloc rea!), Nokia N9 e un aparat pe care îl recomand pentru o relaţie bazată, vorba aia, pe încredere şi respect reciproc! Pentru detalii tehnice, nu mă întrebaţi pe mine, eu doar v-am spus cum se simte utilizatorul (utilizatoarea!) cu el.
Îmi place mult cântecul ăsta, The Quest îi zice, dar până acum nu fusesem curioasă să asociez vreo faţă cu vocea. Rău am făcut! Faţa, dimpreună cu restul interpretului, Bryn Christopher pe numele lui, arată cam aşa:
Yummy! Din păcate, domnul ăsta a scos un album şi după aia nu prea s-a mai auzit mare lucru de el, ceea ce e destul de regretabil acum, când am văzut şi cum arată. Căci despre cum cântă, zic, ştiam deja!
Dacă se poate? Da, se poate. Noi eram la picnic, alţii erau la sport. Noi ne uitam, alţii năduşeau de mama focului, mai ales în cursul trainerului pe care l-am poreclit Fitness Nazi că le zicea cursanţilor motivaţionale de genul “Aţi obosit? … Nu mă interesează!” şi alte asemenea drăgălăşenii. Şi potrivite, aş adăuga, fiindcă cursul domnului presupunea kicking la greu şi, da, trebuia să te enervezi un pic pentru avânt! Foarte mişto!
Zi de vară până-n toamnă, iar Foto Union a organizat #picnic4, cu papa bun şi leneveală activă, iar alături de noi, după tufişuri, se desfăşura un proiect de sport în aer liber al celor de la World Class. Când am ajuns eu era un soi de aerobic, cu doi antrenori.. pe unul l-am şi răpit niţel ca să facă poze cu noi. După pozat ne-a zis că taxa lui e de 50 de euro… Just kidding! E ok, i-am răspuns, we charge one hundred, mai stai odată! A mai stat! :))
Şi mai era şi trainerul care avea tatuată… O? O? O răţuşcăăăăă! (Ana, m-am gândit la tine!)
După domnul cu umor a urmat un curs de tae-bo sau ce naiba era el, ceva cu muuultă încălzire în prealabil şi apoi cu mişcări de luptă, cred ca era curs de fight clubbing :))
Mişto, dar eu aş fi picat lată în primele trei minute, parol că!
Am fost trei fete pe margine şi, din când în când, Cristi, care ne-a şi făcut poza cu trainerul drăguţ, am dansat, am ţipat şi-am ţopăit şi, mai ales, am râs foarte tare! Nu mai ştiu de când nu m-am mai distrat aşa de tare în felul ăsta, admirând bicebşi, tricepşi şi alţi fesieri în echipament sportiv! Cred că în termeni de online se cheamă trolling, doar că “subiecţii” n-au ştiut toţi că sunt sub observaţie :))
După ţopăiala de pe iarbă, a urmat un curs de spinning (da, ştiu, eu eram la picnic, dar aici era ză ecşiăn, ce vreţi!), unde antrenorul, spre deosebire de Fitness Nazi, folosea o altă tehnică de adrenlinizare şi motivare, respectiv una sex-related, aproape explicită când a pus, ca fond sonor, Sex on Fire şi şi-a turnat nişte apă din sticlă pe el: “Vreau să teeeerminăăăm împreunăăăăă pe cââântecul ăstaaaa! Haaaaai, nuuu teeee ooooopriiiiiiii!”, făcea el şi, ştiţi ceva?!, chiar funcţiona.
Pedalau fetele şi băieţii de zici că erau la Turul Franţei! :))
Nu ştiu când se mai întâmplă chestii din astea, o să mă uit pe site-ul lor, dar e clar ca data viitoare mă duc şi eu cu echipament adecvat, nu cu fustă cum eram azi!
