E simplu. Cel puţin teoretic. Ca şi în dans, trebuie să fie doi oameni care 1. îşi doresc să danseze 2. unul cu altul 3. acelaşi dans. Paşii se potrivesc pe urmă, ritmul contează. Dar, ceea ce mi se pare mie mai important, în orice fel de relaţie, dar mai ales în dans (sau în… “dans”), e spaţiul, exact aşa cum explică Patrick la începutul scenei de mai jos:
This is my dance space, this is your dance space. I don’t go into yours, you don’t go into mine. You gotta hold the frame.
Deci renunţaţi la spaghetti arms. Intimitatea nu înseamnă nici abandon total, nici cucerirea vreunui teritoriu. Înseamnă, printre altele, respect şi, pe cât de poate, să nu-l calci pe celălalt pe picioare.
Azi e ultima zi în care semifinaliştii de la Mister Twitter mai pot răspunde la întrebările juriului pentru că mâine dimineaţă dăm drumul votului întru stabilirea finaliştilor.
Deocamdată, câteva vorbe despre domnii semifinalişti, preferaţii publicului, după cum s-a văzut la votul democratic şi liber exprimat. În acest episod, Costin Cocioabă, Andrei Crivăţ, Cristi China Birta şi Adi Hădean, care se şi văd în fotografia de mai jos, patru artişti, nene, dimpreună cu doi debutanţi, mult mai puţin cunoscuţi publicului! Vă prindeţi voi care cine e! În această fotografie, Chinezu e pletos, Crivăţ nu, Hădean are şapcă iar Costin n-are.
Cristi China Birta – blog – twitter – Facebook – e chinezu. Apare la TV, se ocupă de politică locală şi câte şi mai câte, dă-i pace! Spune despre sine că cele mai importante calităţi sunt: ” am nevasta imperiala, am copii fenomenali, exist”, iar la capitolul defecte, punctează, apreciem sinceritatea, următoarele: “scriu pe blog in loc sa fac altceva, incapatanare (prosteasca uneori), incerc sa fac prea multe”. Întrebat ce preferă, blonda sau bruna, a ales: “Bruna, ca cica blondele oricum sunt brune vopsite”. A! Şi are câine.
Costin Cocioabă, aka Mr. Refresh (deRePortocale, cred) – blog – twitter – Facebook este “Simpatic, carismatic si inteligent, insa incapatanat, comod si minutios in toate cacaturile in care ma bag”, sau cel puţin asta a declarat despre sine. Dacă ar câştiga la Loto, ar pleca, iar ultima dată când a plâns (awwww moment!) a fost nu cu mult timp în urmă, “de fraier ce e! :)” – aşa zice el. Mulţumeşte (doar) fanelor pentru susţinere şi am auzit că-i plac căprioarele. Deşi are pisici. Două!
Andrei Crivăt – blog – twitter – Facebook – e şpicăr, ştie sârbă, se ocupă cu ebucătăreala şi, dacă ar câştiga la Loto, trebuie să spun asta, că nu se poate altfel, a zis că “as inchiria o luna hotelul Messonghi Beach din Corfu si v-as duce PE TOATE acolo. Eu v-as gati si v-as pregati programe artistice si culturale cu greci, de altfel niste barbati foarte frumosi. Voi n-ar trebui sa faceti nimic, doar sa va bucurati de viata”. Nu ştiu voi, dar eu mă rog să câştige! Măcar la Loto!
Adi Hădean – blog – twitter – Facebook – supranumit SuperHădean, are un câine simpatic, se dă mare cu tulupuri şi axeluri pe gheaţă, iar când nu face asta, se bagă-n blide, şi nu fără folos, căci am i-am testat găteala – jeleu de portocale, deci, decât atâta spun! Întrebat care e diferenţa între fucsia şi corai ne-a spus că el n-a vorbit niciodată urât cu noi. Ultima dată a lăcrimat – suflet sensibil! – când a tăiat ceapă! Impresionant!
Mai prezentăm doi semifinalişti, două animale, dacă e să mă iau după pozele lor de pe Twitter, respectiv Crocodilu şi Aiurea. În spatele username-urilor se află, desigur, două persoane din specia “om”.
Crocodilu – blog – twitter – Facebook – se dă trilulilu şi-are poante în program. Ca să nu existe discuţii, declar public că am primit de la el cinci stickere cu moaca lui, şi că o să păstrez unul, iar pe celelalte le împart cu restul juriului. E singura şi unica “mită” pe care am acceptat-o. Până acum, zic. Reptila prieteoasă a ales să răspundă pe propriul său blog la întrebările juriului, trasnparenţă totală, ce să mai, aşa că luaţi de cetiţi singurei ce-a avut de declarat!
Aiurea – blog – twitter – Facebook – şi nici eu nu pot să-i zic altfel, s-a autocaracterizat “actual viitor boşorog”, şi nu intenţionez să vă ascund asta, şi nici faptul că a încercat să se sustragă de la concursul care este Mister Twitter, dar l-am deturnat, nu vă faceţi griji! Dacă ar câştiga la Loto ar face înconjorul lumii pentru to restul vieţii” (sau până ar ameţi, zic io!) şi mulţumeşte pentru susţinerea fanilor în următorul fel: “Multumesc regnului feminin pentru ca exista si aluia care a inventat Viagra pentru ca ma voi putea bucura de regnul mai sus mentionat pana la adanci batraneti. Votati @aiurea, dar nu aiurea! :D”
Şase bucăţi pentru semifinale, şi mai vin, să ştiţi! Şi nu uitaţi de premii!!!
În Ivanov e, după cum vă imaginaţi, un personaj care se numeşte Ivanov. Ei, pe Ivanov ăsta, Nikolai Alexeevici, pe numele lui mic, nevastă-sa (Mirela Oprişor) îl iubeşte aşa de tare încât şi-a părăsit religia, familia şi moştenirea pentru el. Deşi e foarte bolnavă, el o ignoră şi pleacă în fiecare seară de-acasă, fiindcă, vezi bine, cum vine seara, cum îl apucă deprimarea. Numai că ea îl iubeşte. Îl iubeşte până moare!
Şi nu e singura. În ciuda faptului că Ivanov e depresat şi dator şi n-are chef de nici unele, cu atât mai puţin de el, expansiva Saşa (Ioana Anastasia Anton) se îndrăgosteşte şi ea de el. Zduf! Cu strigături, nu aşa, oricum, o dragoste din aia… exact cum ţipă ea pe scenă: O dragoste activăăăăăăă!
Şi el nu, că nu prea, dar ea da, că trebuie, şi el nu, că ce-a găsit la el, că el e trist, şi fără chef de viaţă, iar ea, Saşa, ghiciţi ce-i spune? Saşa vrea să îl salveze, nene! Nici mai mult nici mai puţin! Şi-l iubeşte, cu rochie de mireasă cu tot, cu exaltarea celor 20 de ani, cu toate că e evident că el nu. Nu e-n stare, n-are chef, n-are putere, nu şi nici nu prea.
Eu n-am înţeles. Nu înţeleg. Am văzut, şi nu în spectacole, ci chiar în viaţa reală, femei care se pun ele pe ele însele în situaţii alăturea cu penibililul, dacă nu chiar patetice de-a dreptul. Care, precum Ferdinand cu floarea lui, ar zvârli ocheade printre gene până ar găuri hainele obiectului adulaţiei, ca să-i fie mai uşor, apoi, să i le rupă. Femei care uită cum devine o apropiere caldă, calmă şi calină, pisică, gen, şi se aruncă în conversaţia cu nefericitul ca un câine după os. Femei care “atacă prada” agresiv, întocmai ca bărbaţii, dar care, pe de altă parte, doresc şi pretind să fie percepute şi tratate ca nişte suflete sensibile, daaaa?
De curiozitate, domnilor, funcţionează vreodată abordarea asta? Se poate dragoste cu forţa? Nu viol sau one night stand, mă! Dragoste, de dragoste ziceam. Long term, gen. Se poate?
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, dragi tovarăşi twitterişti, voturile au decis că cei 15 semifinalişti la #mistertwitter sunt, de fapt, 19, asta deoarece pe ultimele trei locuri s-au clasat şapte nominalizaţi.
Pentru această semifinală, juriul (@nebuloasa, @anurim @danielapetrescu, @madalinauceanu @ruxa) a pregătit un set de 10 întrebări, care mai de care mai simpatică. Le găsiţi adunate frumos într-un SurveyMonkey, AICI
şi aveţi libertatea să răspundeţi în formular, pe propriile voastre bloguri (cu trimitere, fie aici fie pe twitter, cu #mistertwitter cu tot), oricum ar fi, doar să trimiteţi răspunsurile până joi, când dăm drumul la votare. Până atunci, ca să nu vă plictisiţi, postăm un soi de portrete ale semifinaliştilor.
Simt nevoia să reiterez faptul că Mister Twitter este o joacă, adică exclusiv for fun, distracţie, amuzament, râsete, voie bună… mai puneţi şi voi sinonime! Fără orgolii, adică. Nu Mr. Vain ci I’m Too Sexy! Cei mai mulţi au înţeles asta. Restu’… perseveraţi! Regulile – o să vedeţi – sunt doar pentru a genera zâmbete suplimentare şi pentru ca doamnele din juriu să poată pune întrebări indiscrete gen “Câte calorii are un bob de orez”.
Aşa! Acum, că am lămurit acest aspect, premiile şi partenerii de până acum, sunt:
Partener al Mister Twitter – prietenii de la smartgifts.ro, care vor personaliza chestii pentru câştigător şi finalişti. SmartGifts e fix ceea ce îşi trebuie dacă faci un eveniment şi îţi trebuie orice fel de personalizare, pe orice suport, sau dacă pur şi simplu vrei să-şi faci un tricou cu tine (sau cu mine!), abuzaţi cu încredere de serviciile lor!
Sponsori:
Body Art Wellness Club care oferă câştigătorului un all-day pass întru relaxare. 1600 mp cu o grămadă de servicii şi, cum e vorba şi de piscină şi jacuzzi, poate aveţi noroc şi de nişte doamne preocupate de silueta lor care vor defila în zonă în costum de baie.
Manly.ro – revista online dedicată bărbaţilor – crede că nici un bărbat nu este urât, aşa că îi consideră pe toţi participanţii la acest concurs câştigători! Totuşi, îi premiază doar pe cei trei ce vor termina în topul clasamentului stabilit de fiinţele cu care convieţuim pe această planetă cu produse cosmetice, băutură, bani, maşini, femei, palate şi-un cadou surpriză. Rugăm doamnele şi domnişoarele să fie obiective, măcar de data asta :)
n.a. Desigur, asta nu are, repet: NU are, nici o legătură cu eventualele voturi de simpatie ce ar putea veni pentru Bobby Voicu sau Toma Nicolau în urma acestei sponsorizări, tocmai de aceea organizatoarea şi juriul declară generos: “Să fie primit!” :))
Orhideea SPA – oferă, de asemenea, un premiu ce constă într-o zi de răsfăţ: acces la Tepidarium, Auditorium şi la Aria de Relaxare şi, în plus, la alegere, una dintre următoarele terapii: masaj de relaxare, masaj indian al scalpului şi feţei, Aroma Feet Ritual sau Hot Stone Back Massage. Să tot câştigi!
AirFrance România – deja partener tradiţional teamcomm.ro – oferă pentru Mister Twitter un voucher (30 de euro pentru zboruri continentale sau 50 de euro pentru zboruri transoceanice) şi un troller Le Tanneur Delta – Durability, Discover, Desire. În felul acesta, după atâta relaxare, câştigătorul o să aibă parte şi de ceva aventură. Sau, mă rog, aventuri!
Mai vin premii, acum stabilesc detaliile, aşa că o să mai facem updates. Dar până la premii, domnilor, puneţi tasta şi munciţi întru autopromovare! Până duminică, inclusiv, votăm calificările în semifinale!
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, iată-i pe candidaţii la titlul de Mister Twitter, aşa cum au fost înscrişi ei, de fane şi, în unele cazuri, fani!
Votul, la această primă fază, e multiplu. Ultimul vot, duminică la ora 23.59! Anunţarea semifinaliştilor, luni dimineaţă! Succesuri, tuturor! :)
Avem un prim sponsor: o zi de răsfăţ suprem la Body Art Wellness Club, ceea ce e foarte bine, pentru că la ei o zi înseamnă fix 24 de ore, Clubul fiind deschis non-stop. 1600 mp, piscină, firness şi, mai mult ca sigur, multe doamne preocupate de siluetă, deci numa’ bine, aveţi cu ce să vă clătiţi ochii! Valoarea premiului este de 35 de euro. Mulţam, Claudia Tocilă!
Avem şi un prim partener, SmartGifts, care o să personalizeze chestii pentru cei cinci finalişti şi pentru căştigător.
Mister Twitter a pornit în joacă, şi tot în joacă o să şi continuăm. Doar că deja avem peste 40 de nominalizaţi – cam pe unde v-aţi ascuns unii dintre voi până acum?! şi trebuie puţină organizare. Dat fiind că interesul e mai mare decât mă aşteptam, se impune şi “croşetarea” unui set de reguli. Pe care le fac din mers/scris, aşa că dacă nu sunt perfecte, aia e.
NB: nominalizările se închid în această seară!
Desfăşurarea concursului
Mă gândesc că mai nominalizăm un pic şi după aia putem începe votul pentru alegerea semifinaliştilor. Aceştia vor fi, zic eu, vreo 10. Hai, poate 15, dacă se strâng peste 50 de concurenţi. Semifinaliştii vor fi selectaţi prin vot democratic, dar multiplu, aşa cum au cerut doamnele de pe twitter, că cică sunteţi atât frumoşi cât şi simpatici, dar mulţi, şi nu se pot opri la unul singur! :))
Semifinaliştii vor avea parte de prezentări ceva mai detaliate decât nume, username şi adresa blogului – pentru cine are. Va exista un set de întrebări standard pentru ei. Întrebările vor fi concepute de juriu, iar juriul va fi nemilos!
Juriul concursului
Apropo, juriul este format din: Miruna Molodeţ – anurim, Oltea Zambori – nebuloasa, Mădălina Uceanu, Daniela Petrescu şi eu, care m-am autoproclamat în mod democratico-dictatorial, preşedintă. Nu că asta ar însemna ceva! Nimeni n-are drept de veto :))
Aşaaaa… După prezentarea semifinaliştilor, urmează votul pentru finalişti, cinci la număr. Aceştia vor fi “chinuiţi” personal şi individual, fiecare de câte o membră a juriului, cu întrebări personalizate, de această dată. Şi apoi vot, şi apoi aflăm cine e #mistertwitter şi gata!
O să mai fie un premiu de popularitate şi, for fun, alte câteva “trofee” trăznite – juriul va decide asupra acestui aspect.
Reguli
– fiecare concurent se poate autopromova cum doreşte pentru a căpăta un capital suplimentar de simpatie. Please, don’t go nude! :)) Şi fără alte foto decât ale voastre, cu voi înşivă, care esteţi!
– ideea e să ne distrăm, deci nu ne certăm. Orice probleme nu se pot clarifica prin DM-uri şi telefoane de ameninţare vor fi semnalate juriului, iar acesta va decide modalitatea lor de rezolvare.
– nu există criterii prestabilite, totul se taxează! Şi fac pariu că, dacă nu scrieţi corect, Daniela Petrescu o să vă ţină minte!
Avem un prim sponsor: o zi de răsfăţ suprem la Body Art Wellness Club, ceea ce e foarte bine, pentru că la ei o zi înseamnă fix 24 de ore, Clubul fiind deschis non-stop. 1600 mp, piscină, firness şi, mai mult ca sigur, multe doamne preocupate de siluetă, deci numa’ bine, aveţi cu ce să vă clătiţi ochii! Valoarea premiului este de 35 de euro. Mulţam, Claudia Tocilă!
Avem şi un prim partener, SmartGifts, care o să personalizeze chestii pentru cei cinci finalişti şi pentru căştigător.
Felicitări pentru bărbatul ales. Sperăm că el corespunde tuturor nevoilor tale de comunicare.
Aşa scriam în prima parte a acestui ghid, prezentând în continuare câteva detalii despre garanţia limitată şi câteva măsuri pentru siguranţa voastră în timpul acestei experienţe.
Astăzi discutăm puţin despre servicii de reţea, memoria partajată, accesorii, coduri de acces şi, dacă ne mai rămân idei, timp şi loc, despre formatare.
Servicii de reţea
De cele mai multe ori, reţeaua este deja formată, indiferent că e vorba de amicii de bere, colegii de serviciu, familia, prietenii cu care face instanţe în wow sau se joacă SCFA*, urmăritorii pe Twitter, prietenii sau fanii de pe Facebook, 4sq, LinkedIn şi, dacă e cazul, comentatorii de pe blog. De multe ori, serviciile de reţea pot fi folosite în interesul tău – el în reţeaua lui, tu într-a ta, la shopping sau la cafea cu fetele. Uneori, poţi cere deconectarea – permanentă sau vremelnică – dar trebuie multă diplomaţie şi răbdare. Adică nu ceva de genul: “Azi nu ieşi la bere. Îmi lăcuiesc unghiile şi am nevoie de cineva care să sufle până se usucă oja. E IMPORTANT!!!”
Memoria partajată & codurile de acces
Unele dintre următoarele funcţii pot folosi acest tip de memorie: contacte, mesaje, To Do, Galerie, diverse exe şi .exe, lista de cumpărături şamd. E bine să fiţi atente ce încercaţi să ştergeţi. Preferabil, folosiţi un microSD şi lăsaţi memoria partajată – cel puţin la început – aşa cum e. Oricum, de obicei, această memorie este protejată cu multe coduri de acces. Şi, nu, niciunul dintre aceste coduri nu corespunde cu ziua şi ora în care aţi ajuns faţă în faţă prima dată. Încearcaţi, dacă nu mă credeţi, dar aveţi grijă că, după trei încercări eşuate, se blochează, heh!
De fapt, poate e mai bine să NU încercaţi, chiar dacă curiozitatea vă îndeamnă! Nu se ştie ce surprize vă poate rezerva această experienţă, deci mai bine nu. Cu timpul, dacă totul merge ok, chiar el o să vă ofere acces la memorie şi, cine ştie, poate chiar codurile de securitate. Şi pe cel de la interfon.
Accesorii
Multe. La prima vedere n-ai zice, dar sunt multe. Dincolo de nenumăratele variante pentru încărcat bateriile, căştile pe care pare să le poarte când voi îi solicitaţi atenţia, propriul lui telefon/telefoane, laptopul şi alte asemenea accesorii, mai adaugaţi (pot varia de la model la model):
tricoul cu trupa preferată. Nu-l mai poartă, da’ nu se departe de el. Sau blugii preferaţi. În care oricum nu mai încape. Sau hanoracul ăla. Care e pătat dincolo de a mai putea ieşi cu el chiar si să spele maşina. Da’ e favoritul lui. Tot aşa, flanelul croşetat “bob de orez”, cu iniţialele lui, mari, pe piept. E de la mama. You can’t touch this!
Mingea de rugby (wtf?!), undiţa, playstation-ul, toate accesoriile de wii, două anvelope ce trebuie duse la vulcanizare, o pungă cu şuruburi – nu se ştie de la ce, cinci memorii RAM şi două HD-uri vechi, ghidul de bricolaj, o bormaşină (în cutie, sigilată), adidaşi cu crampoane (i-a purtat doar când i-a probat), bicicleta Pegas, ganterele, banca de abdomene, sinistroşenia de pluş de la exa şi lista poate continua. Toate, absolut toate, îi sunt extrem de utile şi nu poate funcţiona fără ele. Ştiu, nu pare logic, dar asta e! (sic!)
În principiu, nu dăunează unei bune funcţionări, dar dacă vă deranjează mult prea tare, puteţi instala aplicaţia “If I can’t touch that, than you can’t touch THIS“. Totuşi, reţineţi că e posibil că această aplicaţie, accesată prea des, s-ar putea să ducă la defecţiuni iremediabile.
(va urma)
* Supreme Commander Forged Alliance. Mulţumesc, Rareş, pentru inside tip.
Desigur, nu e un secret pentru nimeni că femeile discută între ele despre probleme importante cum ar fi efectele încălzirii globale, criza economică ori aplicaţiile mecanicii cuantice şi doar când ne plictisim de aceste aspecte ale vieţii noastre de zi cu zi discutăm şi despre modă sau bărbaţi.
Ei bine, legat de acest ultim subiect de converaţie, s-a ajuns la concluzia că e necesar un fel de ghid de utilizare, care, odată făcut, ar trebui să simplifice o parte din probleme si să ne lase pe noi, femeile, să revenim la preocupările importante, gen salvarea lumii sau aşa ceva.
Mai în glumă mai în serios, am luat la răsfoit manualul de utilizare al telefonului mobil ca punct de plecare. De ce telefon mobil şi nu televizor sau aspirator? Ei bine, citiţi mai jos, am descoperit multe similitudini.
Mulţumesc pentru inspiraţie Oana, Miruna, Nebuloasa, şi altor doamne ale căror poveşti, alături de experienţele personale, au constituit material de documentare şi de râsete pentru această nouă categorie de printre rânduri. Ceea ce urmează e doar o generalizare prin particularizare. Nici un bărbat nu a fost numit sau rănit în cadrul acestui demers. Cel puţin, nu fizic sau nu recunoaştem. OK? Începem.
Felicitări pentru bărbatul ales. Sperăm că el corespunde tuturor nevoilor tale de comunicare. Pentru început, citeşte câteva lucruri despre “garanţia limitată”.
Read the small print! Bărbatul vine cu garanţie limitată, uneori chiar fără. E important asta, notaţi-vă undeva, ca să nu ziceţi că n-aţi ştiut. Really! Dragostea durează trei ani e o ficţiune, da? Şi, oricum, e scrisă de un bărbat. Şi francez, pe deasupra!
Odată stabilită partea asta, eşti avertizată că produsul trebuie colectat separat la sfârşitul ciclului său de viaţă, ceea ce mi se pare de bun simţ: nu poţi să pui toţi ecşii în aceeaşi grămadă. Sau la grămadă. Dacă au software-ul destul de avansat şi le instalezi sistemul de operare “social”, unii dintre ei se pot transforma în Amici de calitate.
Notă: Deşi acest lucru este specificat de regulă în cele mai multe declaraţii iniţiale (de conformitate), promisiunea că îl vei putea folosi ulterior pe post de Prieten bun s-a dovedit a fi total nefondată. Nici măcar accesoriul “prieten(ă) nou(ă)” nu garantează acest lucru.
Urmează câteva lucruri ce vizează siguranţa utilizatoarei, cum ar fi siguranţa circulaţiei, adică ceva despre păstrarea mâinilor libere în timpul conducerii unui autovehicul. Aici depinde şi de model, dar se poate face.
De asemenea, am mai găsit precizat Folosiţi cu grijă – numai în poziţie normală, evitaţi contactul inutil cu antena, ceea ce mi se pare o precauţie fără fond, întrucât antena e o parte esenţială, se ştie!, iar poziţiile normale pot induce rutina, ceea ce nu e deloc recomandabil.
Tot aici ar mai fi de remarcat copii de siguranţă – o aplicaţie pe care multe utilizatoare încearcă s-o implementeze, dar care s-a dovedit a fi extrem de instabilă şi pe care, de asemenea, NU o recomand. În schimb, folosiţi cu încredere husele de protecţie!
În fine, notaţi undeva şi că Apeluri telefonice în caz de urgenţă NU se referă la nici una dintre următoarele situaţii: prânz la mama, culoarea rochiei, pantofilor sau a clutch-ului pe care doriţi să le achiziţionaţi în următoarele 30 de secunde, firul dus la dres, oja sărită sau unghia ruptă, iar lista poate continua. NU, nici relatarea despre vânzătoarea obraznică, chelnerul nesimţit sau şoferul idiot care era cât pe ce să vă lovească. Îmi pare rău dacă sunteţi dezamăgite, nu e cazul. Există şi chestii mişto.