June 23

PotterMore: povestea Harry Potter continuă online

Cu siguranţă toată lumea a auzit de Harry Potter. Mulţi i-au citit aventura începută acum 13 ani, şi mai mulţi au văzut ecranizările – ultima dintre ele fiind programată, dacă nu greşesc, luna viitoare.

Harry Potter şi lumea lui magică au trezit imaginaţia a sute de milioane de oameni care au devenit fani şi parte din fenomen. J. K. Rowling a devenit cea mai bogată scriitoare, ever, prima care a obţinut, din scrierile ei, peste un miliard de dolari.

Nu cum mult timp în urmă, pe Internet a apărut un misterios site, www.pottermore.com, cu două bufniţe ce străjuiau un nume. Cu click pe una dintre ele ajungeai la un cont de youtube unde multe alte bufniţe îşi făceau veacul şi pe care nu era decât o informaţie: cât timp mai e până la marele announcement ce urma să fie făcut de J. K. Rowling. Deşi autoarea declarase, înainte de ultimul volum al seriei, că aventura se încheie, o lume întreagă aştepta cu sufletul la gură un anunţ care să infirme această declaraţie. Iată anunţul:

Aşadar, PotterMore promite, din octombrie, o experienţă unică, gratuită şi exclusiv online în lumea lui Harry Potter, detalii nepublicate şi e-book-urile din serie.  Dacă vă înscrieţi emailul (dar nu acum, la 14.15, că partea asta e picată deja!), puteti să vă număraţi printre cei care vor avea acces mai devreme la această nouă provocare harrypotteriană!

Baftă!

BTW, cred că sunt prima care a publicat asta, într-un sfert de oră după anunţ!

June 21

Răsărit la Vama Veche

După WoW, concluzionând că trebuie să faci ce-ţi place, am fugit la mare, în Vama Veche, cu o mică gaşcă de pierzanie care, desigur, nu bea decât apă plată cu lamâie. Ca să nu spun că am mai şi răpit pe cineva care n-avea planuri de weekend!

Am prins răsăritul în prima dimineaţă, cu Bolero şi cu Lost Song cu tot, după ce am cântat, am dansat şi am făcut poze. Multe poze!

Încă nu sunt foarte mulţi oameni în Vamă, aşa că a fost decent şi noaptea dar şi ziua, pe plajă. Am găsit locuri la umbră unde am stat toaaaată ziulica precum foca pe banchiză! Apa era ok, dar mi-a ajuns vecinătatea mării, aşa că n-am făcut baie. Bun mâncat la cherhana, rapane şi midii, am găsit şi hamsii prin Vamă, clatităria e şi ea deschisă şi am descoperit o îngheţată cu rom şi stafide de la Betty Blue! Foarte bună şi aia! În plus, ca de obicei, Angela de la La John iar s-a dat peste cap şi am primit aceeaşi cameră în care stau de ani de zile când merg în Vamă!

A fost perfect!

June 14

Un premiu special “de vis”

Şi e cu atât mai special cu cât vine de la şasă domni simpatici, o echipă de vis: DreamTeam adică, pentru că nu sunt la prima “abatere” de genul ăsta şi pentru că zice că am o contribuţie la buna comunicare FITS 2011. Fiindcă a fost fun data trecută, iată şi discursul pentru ăst premiu:

Stimaţi membri ai Academiei DreamTeamRo:
Chinezu, Claudiu, Make, Nicu, Ştefan şi Vlad,

dragi co-premianţi, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor spectatori,

sunt foarte onorată de prea frumoasa premiere şi promit să-mi faceţi abonament în acest sens, adică să mă ridic la înălţimea aşteptărilor şi la anul. Ca bază pentru această promisiune postez pentru eternitate fotografia cu macaraua care i-a ridicat pe cei de la Voala Project muuult deasupra Pieţei Mari din Sibiu:

Doresc să mulţumesc celor care au făcut posibil FITS, echipei de la Sibiu şi mai ales lui CR, care a avut inspiraţia (sic!) să mă implice în acest eveniment.

De asemenea, mulţumesc mult bloggerilor acreditaţi şi neacreditaţi care au postat fie bannerul cu I like FITS, reţeta de Marlenka, sute de mesaje pe Twitter, Facebook, fotografii şi cronici minunate pe blogurile lor – să nu credeţi că nu v-am citit! Vouă, tuturor, vi se datorează această recunoaştere de primă pagină:

Munca-mi la FITS ar fi fost grea, dacă nu chiar imposibil de prestat fără aportul extrem de important al voluntarelor care au făcut parte din echipa mea: Cristina Ghinea, Flori Voicu, Georgiana Gavriluţă, Laura Pop, Ioana Pădurean, Gina Ungureanu, Aya Tsuji, Georgiana Radu, şi a lui Cristi Clita – voluntar neoficial, ambasador din China (regiunea 2.0) şi spectator  zelos.

Tuturor le sunt recunoscătoare şi sper să ne revedem, în aceeaşi formulă, la FITS 2012.

În fine, tre’ să mai mulţumesc şi echipei de cat sitters care a îmblânzit “fiara”  a.k.a. Domnul Sony care s-a comportat exemplar cât am fost eu plecată de acasă şi care acum doarme, că doar a muncit destul!

Restul e istorie. Dar una frumoasă!

June 6

Jurnal de Festival (IX)

Mă tem că e ultima postare din seria Jurnal de Festival. Ştiu că au fost zece zile în total, dar oricum n-am relatat “la zi” şi, cel mai important, dacă scriu Jurnalul cu numărul 10, s-a terminat, chiar s-a terminat. Şi parcă nu-mi doresc asta încă. Deşi acum, fie vorba, m-aş cam teleporta acasă la mine, la prietenii mei, la domnul sony şi la familiaritatea şi căldura apartamentului ruxăndresc. Da’-i ok, o să plec mâine, azi încă mai am ceva treabă, mailuri de scris, poze de trimis, concluzii de tras, mulţumiri de scris şi evaluări de făcut.

Ieri am văzut Claire Cunningham şi încă nu-mi găsesc vorbele pentru a scrie despre asta, îmi e infinit mai uşor să scriu despre focurile de artificii şi despre petrecerea de închidere a Festivalului care, în mod absolut excepţional, a ţinut până pe la şase dimineaţa. Excepţional zic, pentru că de obicei la trei a trebuit să închidem muzica – poliţia comunitară s-a asigurat de acest lucru cu precizia unui ceas elveţian.

Motiv pentru care ieri, la trei noaptea, DJ-ul (altul decât în zilele obişnuite, fiindcă muzica a fost foarte mişto aseară) a pus, tare, Please Don’t Stop the Music, cu dedicaţie pentru băieţii cu chipiu iar băieţii au fost draguţi şi ne-au lăsat să ne destrăbălăm decibelic cât am vrut :)

Cei din echipa de organizare am primit – nu ştiu cine e autorul gestului – o sticlă uriaşă de şampanie pe care colegul Silviu a desfăcut-o în aplauzele tuturor atunci când ni s-a alăturat şi Constantin Chiriac. S-a cântat Am doar 18 ani, apropo de vârsta Festivalului, s-a cântat şi La mulţi ani şi, în ciuda faptului că, per total, sunt la Sibiu pentru Festival ceva mai puţin de o lună (în rest muncesc remote), m-am simţit cu adevărat parte din minunata echipă festivalieră – şi sunt recunoscătoare şi le mulţumesc mult colegilor mei pentru asta!

Fetele din echipa mea de voluntare, prezente şi ele la petrecere, au vrut să facem poze împreună, am dansat şi am râs, făcând “naveta” între masa bloggerilor, cea a staff-ului şi alte mese, că aşa-i viaţa de PR chiar şi la petreceri: tre’ să fie peste tot! :)

Când am plecat spre vastele mele apartamente sibiene, începea să se lumineze. Pe pietonala Bălcescu, m-am întâlnit cu două japoneze şi, deşi nu aveau badge-uri şi nu le cunoşteam, ne-am salutat zâmbind: Mornin’

De undeva, nu ştiu de unde, pe strada pustie se auzea molcom Por Una Cabeza, tangoul lui Carlos Gardel din Scent of a Woman, şi toată strada mirosea a tei înflorit.  Am mers cât am putut de încet, pas de plimbare. Aş fi prelungit noaptea trecută la nesfârşit.

May 28

Jurnal de festival (III)

Stau cuminte pe terasa locuinţei mele sibiene, lucrând la broşura FITS ce urmează să apară săptămâna viitoare în Jurnalul Naţional. Sunt stresată, fiindcă e un volum destul de mare de muncă dar, mai ales, pentru că afară e nebunieeeeeeee şi eu stau aici, cuminte şi serioasă. Totuşi, taman trec prin dreptul casei mele caraibienii de care scriam ieri. Nu văd parada, dar, de sus de aici, prin poarta intrării în curtea ansamblului, se văd trecând cei care îi însoţesc.

Ca să înţelegeţi: caraibienii au început defilarea, dansând şi cântând, la capătul pietonalei. De acolo şi până la mine, spre Piaţa Mare, au adunat după ei o mulţime de fani, care merg în jurul lor, în ritmul lor.

Prin faţa porţii mele au trecut aşa: gospodină cu plase multe, mamă cu copil în cărucior şi încă unul mic, în braţe, doi căţei, cu stăpâni cu tot, câţiva dandy şi câteva pisi, biciclişti la pas, nenumăraţi turişti dansând, mai tineri, mai puţin tineri, toată lumea păşea în ritmuri de tobe. Sunt sigură că, cei mai mulţi, ţineau ritmul fără să vrea, fără să-şi dea seama. Veseli şi fericiţi, urmând pas cu pas nebunia asta frumoasă, vuietul, lăsându-se atraşi, seduşi.

Sibiul în Festival! Ole!

PS (asta e făcută acum vreo jumătate de oră, pe stradă. Şi, nu, nu e o statuie. Sau e. Dar e vie!)

 

 

May 27

Jurnal de festival (II)

Desigur, că nu e cum se pregăteşte de acasă. Adică azi, până acum, cel puţin, nu am vreme de poveşti. Am fugit, însă, în Piata Mare, când a fost parada de costume populare ale etniilor din Sibiu. A fost primul eveniment de stradă din Festival şi mărturisesc cinstit că mi-au dat lacrimile. Patetic! vor exclama unii, şi poate în alt context aş fi de acord!

Dar lucrez pentru FITS 2011 de câteva luni bune deja, şi abia aşteptam să înceapă toată nebunia asta frumoasă! De’acum, a început! :)

Parada sibienilor a fost deschisă de cinci voluntari care purtau un banner pe care scria Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu 2011. Printre ei, şi un japonez. Cum ziceam, chiar a fost impreisonat momentul :)

May 6

The Story

Eram aproape sigură că am postat cântecul ăsta aici, fiindcă mă încarcă cu energie foarte pozitivă, nu doar datorită muzicii şi versurilor, dar şi graţie felului în care îl interpretează Sara Ramirez! I se văd emoţiile şi i se vede bucuria de a cânta! Ceea ce vă doresc şi vouă! Mă rog, cei mai fără voce aşa, mai pe ascuns, după perdeaua de duş! Enjoy!

(nu-l postasem, abia acum)

May 4

Concert pentru maşina de scris

Cred ca de vreo săptămână, dacă nu mai bine, încerc să scriu aici cât de absolut tristă mi s-a părut ştirea potrivit căreia s-a închis ultima fabrică de maşini de scris din lume, cu doar 500 de astfel de obiecte pe stoc. Ultimele maşini de scris din lume… Deşi scriu aceaste rânduri de pe tastatura unui laptop, nu mă pot abţine, şi am nostalgii în sensul ăsta, findcă mereu am asociat maşina de scris cu unii dintre autorii mei favoriţi, cu tabietul scrierii de cărţi bune şi c-o pipă! Şi cafele tari. În fine, o poveste întreagă.

În consecinţă, ca om cu multă presă scrisă la activ, nu pot să nu mă gândesc dacă pasul următor nu e închiderea tipografiilor. Cam în câţi ani, oare…

Oricum, până atunci avem vreme să fredonăm o parte din concertul pentru orchestră şi maşină de scris!