Am început, acum câteva zile (1, 2), un scurt serial despre Folk You!, festivalul de la malul mării, căruia i-am fost, pe rând, fan, PR şi producător general, o rememorare a ceea ce a însemnat şi ce, în opinia mea, nu mai este acum. De la o cântare curată, om şi chitară, pe plajă, la hip hop. Şi nici măcar nu e cale atât de lungă…

2009 – copacii fără pădure

În 2009 Folk You n-a mai fost “al meu” şi nici eu a Jurnalului. Lucram deja în alt trust media dar n-am putut sta deoparte când a fost vremea festivalului, aşa că m-am dus la Vamă. Cu emoţii, cu nostalgii. Am regăsit o parte din echipa cu care lucrasem, un festival de amploare, dar în culise atmosfera era diferită. Nu ştiu cum şi de ce, pur şi simplu era diferită. M-am întristat să constat lucrul ăsta, cu atât mai puţin s-o aud de la alţii.

Pe scena de la Vamă au urcat, atunci, cei de la Iris, primul concert, dacă nu mă înşel, după operaţia lui Cristi. N-a fost rău, îmi place Iris şi publicul i-a primit foarte bine, dar deja, pentru mine, tobele – altele decât ale ZAN-ului Biţulescu – erau prea mult pe scena Folk You. Prima dată pentru Iris şi ultima dată pe o scenă – cel puţin pe Pământ, sigur cântă în ceruri – pentru Tatiana Stepa, care a făcut un efort considerabil să se urce pe scenă şi să cânte. Nu peste mult timp avea să se stingă..

2010 – Mişcarea de rezistenţă

În 2010 n-am fost fiindcă am avut de ales între Faithless, Pink Martini şi festivalul din Vamă. De fapt, nici n-am avut de ales, Faithless e printre trupele mele favorite din toate timpurile, sunt un fan declarat Maxi Jazz, aşa că nici nu s-a pus problema alegerii. Dar am văzut, seară de seară, Folk You live la Antena 2.

Nu mai rămăsese aproape nimic din ideea de om şi chitară pe o scenă… Luna, marea, stelele făceau deja figuraţie, iar cortiştii din Vamă au fost nevoiţi să-şi mute locuinţele temporare pentru a face loc scenei. Folk You devenise deja Mişcarea de Rezistenţă, un concept de marketing (cu toate că, sunt mai mult decât sigură, MT este pe bune un rebel şi un idealist).

2011 cu Guess Who, Zdob şi Zdub, Holograf, Puya

Au fost incredibil de multe voci care au spus că anul ăsta Folk You e un bâlci. Nu simt neapărat nevoia să mă alătur criticilor, dar pentru cineva care ştie festivalul de când era mic, schimbările în ceea ce priveşte artiştii prezenţi pe scenă în acest an sunt cel puţin discutabile.

Înţeleg că a crescut, că s-a schimbat, că a evoluat, dar pentru mine FY a fost şi va rămâne cântarea simplă de pe plajă. Poate e un concept perimat, poate am rămas prea puţini care să fim tributari acestui gen de eveniment. Cu toate acestea, însă, când văd Guess Who şi Puya în “distribuţie” parcă ceva nu se leagă, parcă ceva nu e-n regulă.

Admir, totuşi, faptul că festivalul continuă să existe. Într-o perioadă de criză, cu bugete care sunt cum sunt şi cu un concept eminamente diferit faţă de cel original, Folk You rămâne o constantă în peisajul muzical live autohton. Dar parcă nu mai e Folk You “Florian Pittiş” ci, mai degrabă şi aproape exclusiv, Mişcare de Rezistenţă. Altă mâncare de peşte. Personal, aş fi preferat o seară de Folk You în cadrul festivalului Mişcarea de Rezistenţă. (Măcar) Una ca pe vremuri…

(uite, Iubi, de asta ziceam!)

Nu mă duc, mai ales pentru că am deja altceva în agendă pentru weekendul ăsta, dar şi pentru că nu mai e ce-a fost. Nu că nu mi-ar plăcea cei mai mulţi dintre cei aflaţi pe afiş. Dar nu la Folk You, îmi pare rău.

Asta a fost o scurtă istorie a unui festival iubit la care am muncit mult şi cu mult drag. Poate că ar trebui să existe aici şi o listă cu oamenii fără de care nu s-ar fi povestit dar ar fi prea lungă. E suficient să spun că le sunt extrem de recunoscătoare pentru că au acceptat să ne ajute în toţi aceşti ani. Nu în ultimul rând, sunt recunoscătoare pentru că am fost parte din ceva atât de special.

Şi, cine ştie, poate la anul ne-om revedea prin preajma scenei… :)

Share: