January 17

Vrei o schimbare? Foarte bine! Începe cu tine!

Vrem o ţară mai bună, dar prea adesea pretindem lucrul ăsta fără ca noi să fim cetăţeni mai buni, fără ca noi înşine să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor pe care le avem de la politicieni, fără să ne dăm seama că această hulită clasă politică este exclusiv produsul nostru, noi am creat acest monstru şi tot noi, atunci când ne-a convenit, l-am tolerat lăsându-l să crească şi apoi să-şi bată joc de noi.

foto

Românii sunt în stradă acum, cerând o viaţă mai bună. Dacă asta e sau nu o soluţie, nu ştiu. Eu, una, aşa cum am spus, nu cred că asta e soluţia, cred mai degrabă în procesul schimbării de sine. Aşa cum unii argumentează că doar dacă ieşim cât mai mulţi în stradă îi facem pe politicieni să se teamă de noi, spun şi eu că doar schimbându-ne, noi, fiecare, toţi!, facem ca societatea aceasta să fie mai bună şi, inevitabil, să avem politicieni mai buni.

Ce poţi să faci pentru tine, pentru cei din jur, pentru o viaţă mai bună?

Nu mai arunca hârtii, chiştoace, pungi, sticle pe jos, atunci şi acolo unde-ţi vine. Pune-le la coşul de gunoi.

Strange după tine. exemplu: ai aruncat bradul de Crăciun şi ai umplut scara cu ace uscate?! Mătură-le. Dada, chiar tu. Şi nu-ţi mai spune că e treaba femeii de serviciu a blocului, că de-aia o plăteşti. N-o plăteşti suplimentar pentru mizeria ta suplimentară.

Vorbeşte politicos cu cei din jur. Dacă tu ai o zi proastă nu e nevoie să otrăveşti dispoziţia tuturor! Încetează să te mai gândeşti doar la tine tot timpul!

Şi, apropo de asta, vorbeşte şi scrie corect! În felul ăsta măcar n-o să mai alegi politicieni care vorbesc agramat. Şi sunt mulţi.

Dă înapoi ceea ce primeşti: cărţi, bani, telefoane, urări, vorbe bune.

Încetează să mai ceri lucruri doar pentru că tu crezi că ţi se cuvin. Dacă ţi le permiţi, foarte bine. Dacă nu, fă în aşa fel încât să le meriţi! Abia atunci, dacă nu le primeşti, protestează!

Nu mai accepta mizerii şi abzuri, orcât de mici. Nu mai închide ochii la vanzătoarea care-ţi dă o ciungă în locul restului. Nu mai accepta să te fure la magazin. Nu, nici cu zece grame. Nu mai accepta supă rece sau mâncare cu gust îndoielnic la restaurant. Sună la Protecţia Consumatorului.

NU MAI DA ŞPAGĂ! Nici la medic, nici la secţia financiară, nici profesorului de la facultate, nicăieri!

Nu mai face blatul! Nici în transportul în comun, nici în tren.

Plăteşte-ţi amenzile! Le-ai încasat pentru că ai greşit, nu pentru că ai fost prins.

Nu mai accepta ca cerşetorii sau băieţii din parcare să te şantajeze. Nu mai accepta muzica tare dată de vecin: cheamă poliţia. Sunt obligaţi să vină!

Nu mai sta cu mâinile în sân când vezi femei bruscate, fizic sau verbal, nu mai rămâne inert când vezi părinţi altoindu-şi copilul. Şi, apropo, n-o face nici tu. Nu e vina lui că e obraznic, e vina ta şi a educaţiei pe care i-o dai.

Învată-ţi drepturile legale, respectă-le şi cere respectarea lor, atunci când îţi sunt încălcate. Nu mai pleca capul.

Nu în ultimul rând, nu începe să faci lucrurile astea de mâine. Fă-le de acum.

January 13

Cursuri de modelaj în lut, un obicei sănătos

Din categoria “Obiceiuri sănătoase pentru minte, inimă şi literatură”, ieri am început un curs de modelaj în lut la Fundaţia “Calea Victoriei”. Mi se pare cel puţin seducătoare ideea de a realiza ceva cu pretenţii estetico-artistice (sau chiar util) dintr-o bucată de material cleios iar după experienţa #dinromania mi-am promis că revin la meşteşugul ăsta! Dincolo de asta, pentru mine e o provocare suplimentară fiindcă degetele mele au o forţă adesea mai mică decât cea necesară deschiderii unei sticle cu apă! Dar asta e altă poveste.

Ieri am avut prima “oră” din cele patru pe care le conţine acest curs, am învăţat cum să modelez lutul şi să realizez o placă de lucru şi chiar am realizat o primă “operă de artă”, inspirată de una adevărată, tabloul Le fils de l’homme realizat de suprarealistul Magritte, unul dintre pictorii mei preferaţi.

Lutul e destul de ascultător, aşa că dintr-o “cărămidă” lată de vreo cinci centimetri am reuşit să realizez, prin (multă) frământare, tasare, mângâiere, pocnire şi alte… “tehnici”, o placă de lucru de vreo 12 pe 18, sau aşa ceva, groasă de aproximativ un centimetru. Pe placa asta urma să trasez contururile personajului cu ajutorul unui beţişor subţire de lemn şi recunosc cinstit că profesoara, Alina Dumitraşcu, a fost cea care a făcut asta pentru mine, altfel, netalentată dar perfecţionistă cum sunt, probabil că trăgeam linii si acum! A rezultat asta:

După asta a trebuit să aleg şi să realizez diferite elemente din lut pe care să le suprapun peste desen pentru a le scoate în evidenţă Am bibilit prea mult la el, poate că ar fi trebuit să-i fac toată haina suprapusă şi cred că şi norii sau marea aveau şanse mai pune la reprezentare. În fine! Ideea e că pentru vreo două ore nu m-am gândit la altceva decât la ce fac în momentul ăla iar mintea mi s-a curăţat la fel de uşor ca palmele şi unghiile după întreaga operaţiune.

Pe rând, “opera mea de artă” a arătat aşa:

şi, mai apoi, aşa:

Varianta finală are un mic detaliu, adică am “muşcat”, cu o daltă, o bucată din măr, în aşa fel încât arată ca cel de la Apple, însă am uitat să fac fotografie după asta, vă arăt varianta finală săptămâna viitoare, când o să fie şi uscat! Mai jos vedeţi alte câteva realizări ale colegilor de la curs: nouă doamne şi un singur curajos de sex masculin!


Merg la acest curs încă trei săptămâni de acum aşa că o să am ocazia să experimentez şi să realizez şi alte obiecte, mai mult sau mai puţin artistic. Oricum, nu asta contează cel mai mult ci distracţia şi relaxarea celor două ore, zen-ul de după, faptul că învăţ ceva nou şi faptul că, pentru două ore, sunt departe de lumea dezlănţuită.

Toate acestea fac parte din obiceiurile sănătoase pe care Activia le susţine, pe lângă o alimentaţie echilibrată, şi sunt încă o dată recunoscătoare pentru includerea în această campanie fiindcă, fără să-mi propun să am astfel de experienţe pentru a vi le împărtăşi în cadrul campaniei, sigur n-ajungeam de capul meu la un asemenea curs. Şi nici nu ştiam ce pierd! Zău că trebuie să încercaţi şi voi!

PS dacă n-aveţi vreme de curs, încercaţi să vă jucaţi acasă cu plastilină sau lut – se găseşte prin fondurile plastice şi nu e scump. Garantez distracţie pentru toată familia!

January 3

Prima zi de muncă după vacanţă

Da, e greu, e chiar neplăcut, dar meandrele concretului (ce-mi place expresia asta!) îşi fac simţită prezenţa şi, după aproape 10 zile (la unii) de pauză, ne trimit înapoi la… muncă!

Astfel, ne place sau nu, perioada de dulce leneveală, mâncat şi băut orice, oricât, oricând (bine, sper că nu aţi făcut chiar aşa) sau timp liber la discreţie se apropie de sfârşit. Sigur, mai urmează o tură de chefuri cu ocazia Sfântului Ioan, dar nu vă amăgiţi, pauza se apropie de sfârşit, aşa că iată câteva obiceiuri sănătoase menite să facă tranziţia asta mai uşoară.

1. Încercaţi să reveniţi la orele obişnuite de somn. Nu veţi mai avea parte de luxul unei moţăieli după prânz (poate nici de prânz!), aşa că noaptea nu mai trebuie irosită cu petreceri sau filme ci pentru odihnă. Încercaţi, aşadar, să nu vă mai culcaţi târziu, altfel o să vă fie greu să vă treziţi! Dacă vă e (prea) greu, luaţi un supliment de melatonină câteva seri.

2. Dacă nu e prea târziu pentru asta, încercaţi să vă uitaţi peste emailuri c-o zi înainte să reveniţi la birou şi încercaţi să răspundeţi măcar la cele care conţin urări. Ca şi voi, probabil că şi clienţi sau partenerii au petrecut, iar pentru urgenţe s-au inventat mobilele, aşa că n-ar trebui să existe prea multe probleme în inbox-ul vostru.

3. Dacă v-aţi rupt de lumea dezlănţuită în perioada asta, intraţi pe câteva site-uri de ştiri (oricum nu s-a întâmplat mare lucru) şi pe câteva bloguri ca să vă faceţi o idee despre conţinutul agendei publice zilele astea.

4. Faceţi-vă listă cu “To Do”, apoi alegeţi lucrurile prioritare. Începeţi cu ele. După ce le bifaţi totul o să pară un pic mai prietenos.

5. Faceţi ordine în frigider, aruncaţi resturile de la sărbători şi cumpăraţi chestii uşoare: salată (se găseşte peste tot la pungă, gata amestecată, ii mai trebuie doar dressingul), iaurt, sana, legume, peşte. Ficatul vostru o să vă fie recunoscător. Şi oricum trebuie să scăpaţi de kilogramele alea în plus!

După o perioadă de relaxare, ideea revenirii la program pare neplăcută, pe de altă parte, însă, gândiţi-vă că e un nou început, că aveţi energie şi că poate, în sfârşit!, asta e ocazia perfectă să puneţi în practică unele dintre ideile alea la care vă tot gândiţi! Eu, una, aşa plănuiesc!

PS dacă vreţi să începeţi, totuşi, cu o pauză de alint şi relaxare, iată ce trebuie să faceţi.

December 29

Concurs: obiceiuri sănătoase de final de an

Marţi seara am văzut, printre picături, un film în care Adam Sandler avea o telecomandă cu care putea să-şi dea viaţa pe repede înainte pentru a ajunge la diverse momente pe care şi le dorea cu ardoare, cum ar fi promovarea, succesul în afaceri, propria lui firmă. Mă rog, majoritatea legate de carieră, lucrul care-l preocupa pe el cel mai tare.

Teoretic, o comedie, dar mie mi s-a părut trist pentru că atunci când cariera e principala ta preocupare, ajungi să ignori aspecte din viaţă ce nu ar trebui ignorate, familia, prietenii, dar şi locuri, experienţe la care pur şi simplu nu ai când să mai participi. Am fost acolo, ştiu cum e modelul birou-pat şi încerc să mă ţin departe de stilul ăsta, încerc să-mi ofer răgazul de a trăi altel decât aproape exclusiv între pereţii unui birou.

Fireşte, implicarea în campania Activia cu obiceiurile sănătoase se potriveşte de minune, fiindcă, tot scriind despre ce e ok şi ce nu, îmi urmez propriile sfaturi, dar şi pe ale voastre!

Şi pentru că zilele astea am destulă vreme (şi) pentru mine, ieri a fost ziua de alinturi. Manichiură, pedichiură, shopping de diferite produse pentru îngrijirea părului şi, mmm!, o oră de masaj, experienţă pe care mi-o ofer mult mai rar decât mi-ar plăcea fiindcă mereu se găseşte altceva prioritar în agendă! Dar de-acuş, vorba poetului, s-a isprăvit, fiindcă îmi propun să fac asta mai des şi am găsit şi unde (îmi e aproape de casă)!

Am fost la Glamour, în Piaţa Victoriei, curioasă şi chiar puţin intrigată, fiindcă, la o vizită anterioară, văzusem vreo şase diplome în cabinetul de masaj, şi mă întrebam cât de fermecate pot fi mâinile unei maseuze aşa şcolită! Ei bine… Sunt foarte fermecate!

Mi s-a făcut un masaj de relaxare, urmat de unul shiatsu şi unul reiki. Acestea din urmă sunt recomandate pentru relaxare şi eliminarea stresului, dar şi pentru o reechilibrare a energiilor fiecăruia dintre noi. Eu cred în aşa ceva, cred că tot ce există are propria energie iar oamenii cu atât mai mult, şi nu mă refer la ceva ce se poate suplimenta cu faimoasele băuturi energizante ci mai degrabă cu acel “ceva” evocat în filmul Avatar.

Trebuie să încercaţi şi voi! Şi de aceea, vă ofer un voucher de 150 de lei la Glamour, salonul din Piata Victoriei, pentru a experimenta masajul special de acolo sau alte proceduri menite să vă facă să vă simţiţi mai bine în pielea voastră, cum ar fi  electrostimularea, dar şi multe altele!

Pentru asta, conform obiceiului, vreau să-mi povestiţi care sunt rezoluţiile pentru 2012 în ceea ce priveşte obiceiurile sănătoase, timpul şi lucrurile pe care vreţi să le faceţi exclusiv pentru voi! Concursul se termină aproape odată cu anul, pe 31 decembrie vineri, pe 6 ianuarie, la ora 12.

UPDATE: trei răspunsuri, trei bileţele, o singură extragere. A câştigat Genoveva, de data asta. Dar, Lucia şi Roxana, apreciez mult comentariile voastre şi vă mulţumesc frumos pentru că mi-aţi împărtăşit obiceiurile voastre sănătoase. Vor mai fi concursuri din sfera aceasta, a lucrurilor care ne bucură şi relaxează, rămâneţi printre rânduri! :)

December 19

Scrisoare pentru Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciun,

(pauză)

zilele astea mă tot gândesc la tine şi încerc să fac asta cu mintea copilăriei, când obiceiul de a primi daruri mi se părea, alături de altele, miraculos! Între timp, am învăţat că e cel puţin la fel de plăcut să dăruieşti pe cât e să primeşti, am învăţat că generozitatea e un obicei sănătos şi tocmai datorită acestui lucru viaţa mea, cum sunt sigură că o ştii, a devenit mai frumoasă.

Nu-ţi  scriu, aşadar, să-ţi cer lucruri pentru mine, mai ales că deja am primit daruri. Întâi agenda roşie, atât de frumoasa agendă roşie cu copertă de piele, pe care o ador aşa de tare încât, anul ăsta, renunţ la cea de la Taschen – tu ştii că asta nu e puţin lucru! Trimite, Moşule, gânduri bune la expeditor, coz… everybody’s daaancing!

Pe urmă am primit o jucărie de la Ikea, ca un reminder că fiecare jucărie cumpărată din acest magazin până pe 24 decembrie înseamnă că un euro se duce spre programele de educaţie făcute de UNICEF şi Salvaţii Copiii. Noi îi cunoaştem pe unii dintre aceşti copii, Moşule, şi ştim că au nevoie de ajutor. Aşa că, te rog, cumpără cât mai multe jucării de la Ikea, bine? Ca să ştii, de la Ikea am luat daruri pentru prieteni, doi pui de pernă şi o pătură moale pentru lenevit între cele două sărbători de iarnă.

Vineri seară, dragă Moşule, am primit încă o jucărie via Secret Santa de la petrecerea bloggerilor: Şoimul Mileniului, nava lui Han Solo din Războiul Stelelor, pe care am asamblat-o singură, ca un copil mare ce sunt! Başca, a fost o petrecere minunată by Vodafone, True Club & Manafu, de-am dansat până pe la 4 dimineaţa! Să le dai chef şi inspiraţie pentru alte năzbâtii de genul ăsta, Moşule, fiindcă, ştii tu, ne place, place, place!

Ieri mi-a sărit în braţe o Mirună (5 ani) mânjita cu frişcă pe jumate din faţă, dar nu m-am supărat: râdea cu toată faţa şi ştiu că s-a bucurat tare să mă vadă fiindcă ştie că mă pun la mintea ei. Sub bradul din casa prietenilor era un dar parfumat şi pentru mine – îl voi pune la bună păstrare şi folosire, tot pentru prieteni şi chiar destul de curând. Şi am mai primit şi o pisică. Hei, nu e ce crezi! O pisică de turtă dulce! :)

Pe seară, am primit un specacol de improvizaţie la Joy Pub, unul făcut de trupa Obligo, unde am râs mult şi de la care mi-a venit o super idee, tot cu daruit, fiindcă – am stabilit deja, da? – că generoziatea este bună!

În seara asta iar mă alint, că merg la concertul lui Tecuceanu featuring Anca Duma, să le ofer încurajări şi aplauze, fiindcă şi ei ne dau muzică şi voie bună, iar banii strânşi pe bilete se duc la Paşi către viaţă, ca să ţină copilăria departe de spital!

Nu în ultimul rând, te rog să ai grijă şi de Bibi.

Dragă Moşule, eu îţi urez multă sănătate şi… să nu uiţi să porţi fular fiindcă am auzit că vine frigul! Salutări şi renilor!

Ruxandra

PS Fără pijamale anul ăsta, te rog!!!

December 12

Ia o pauză!

Sfârşitul săptămânii trecute m-a găsit la multe, la Sinaia, pentru un team building, unul “pe bune”, nu doar un pretext pentru băute. Dincolo de situaţiile în care ne-au pus cei doi traineri, şi care ne-au făcut să ne (re)evaluăm unele abordări, pentru mine cel mai important a fost că am reuşit să mă îndepărtez, preţ de două zile, de “lumea dezlănţuită”. N-am scris pe blog iar pe twitter si facebook abia am făcut câteva menţiuni, în principal cu poze sau via 4sq. Drept e, tot în acest weekend am dealuit o super exclusivitate, o să vedeţi zilele viitoare despre ce e vorba.

În schimb m-am plimbat prin Sinaia şi m-am înveselit, împreună cu mulţi alţi spectatatori, de aprinderea luminiţelor din oraş şi de un grozav foc de artificii.

M-am bucurat de bucuria celor din jur, am ţopăit la unison cu copiii care se bucurau de toate cele şi am intrat într-o librările în care încă sălăşuia mirosul de carte nouă, cel care mi-a amintit de copilărie. Şi am mâncat dulciuri dincolo de limita autoimpusă. Dar e ok, şi relaxarea a fost tot fără limite.

În pauza de masă am colorat un Bocănilă pe o coală de hârtie – conturul era deja făcut, eu doar am ales culorile. A ieşit un iepure tare colorat! Seara, după focul de artificii, am încercat friptură gătită pe rocă vulcanică. În plus, tot weekendul am fumat mai puţin. Am mai cunocut nişte oameni dintr-o gaşcă mare de ucenici fotografi şi am poreclit Lemurian un căţel cu ochi rotunzi şi galbeni, întocmai ca animalul de care zic. Altuia i-am spus că e într-o ureche!

Iar dimineaţa, dupa trezire, am tras adânc aer în piept şi am imprimat pe retină asta:

Nu ştiu alţii cum sunt, vorba lui Creangă, dar mie îmi e destul de greu să mă deconectez de la muncă, de la internet şi nu prea m-am antrenat pentru pauze. Nu mă deranjază starea asta de fapt, îmi place ce fac, dar uneori stresul îşi spune cuvântul, mai ales că îmi displac listele de To Do care suprapun un eveniment peste altul – şi asta e cel mai puţin complicat lucru zilele astea.

Aşa cum spuneam la începutul campaniei Obiceiuri Sănătoase de la Activia, îmi doresc să identific lucruri pe care le putem face pentru a ne relaxa fiindcă îmi pare că de prea multe ori uităm să ne oferim pauze şi, ca orice “device” care se respectă, oricât de performanţi am fi, tot avem nevoie să mai fim deconectaţi din când în când. Aşadar, cu voia voastră, trec la categoria obiceiuri sănătoase o fugă la munte, măcar aşa, cât să ne bucurăm de o privelişte minunată şi de faptul că, dacă e senin, stelele chiar se văd!

December 6

Biz Snow Camp – ziua bloggerilor

Observ că zilele astea există în blogosferă un trend al spunerii lucrurilor pe nume care pe undeva mă bucură iar pe de altă parte, când îl văd expus, concret, parcă mă întristează şi nu mai sunt aşa de sigură că prefer acest discurs interminabilelor discuţii despre pişcoturi care au ajuns să mă irite până peste poate, oricum!

Acestea fiind spuse, să revin, zic, la subiectul şi titlul acestui post, respectiv Ziua bloggerilor la Biz SMS Snow Camp powered by Revista Biz şi poate până la concluziile pe care le scriu mâine, mă mai potolesc. Sau poate nu, mai ştii?! Până atunci, însă…

Ziua bloggerilor

Primul a fost Vali Petcu aka Zoso (despre care am aflat azi c-a făcut doi ani de chitară, hm) care a spus lucruri de bun simţ într-o prezentare care mie mi s-a părut mai puţin articulată decât cea pe care a avut-o la Webstock şi care a fost foarte foarte bună. Vali pune constant accentul pe scris şi multă muncă, din nou şi din nou, şi, oricât de desuet ar putea părea ce spune (şi repetă) el, vă asigur că ăsta (îi) este secretul şi cine nu crede înseamnă că pur şi simplu nu munceşte suficient ori constant.

Următorul speaker a fost Adi Hădean, care a vorbit despre blogging pozitiv şi cum poţi să ai succes şi fără să scrii chestii nasoale pe blog, dar a vorbit şi despre eforturile de branding şi promovare pe care le face pentru blog, de la outdoor (ceea ce mi se pare foarte tare şi cred că e primul blogger care se promovează astfel?!) până la mici obiecte personalizate pe care le-a dăruit unora dintre cei prezenţi în sală pentru a-şi susţine ideea, şi anume că bloggingul e despre a dărui. A adăugat că ceea ce primim noi, ca bloggeri, de la atenţie până la bani, e un privilegiu.

Eu nu sunt foarte sigură că e chiar un privilegiu, în condiţiile în care unii bloggeri muncesc de le sar capacele pentru a avea un produs bun, dar cum nu toţi depun acelaşi efort iar reflectoarele sunt pe toată blogosferă, Adi are, într-un fel, dreptate: unii chiar ar trebui să interpreteze atenţia pe care o primesc drept un privilegiu şi să se comporte ca atare!  De final, mi s-a părut foarte suculentă povaţa pe care i-a dat-o Tito, căţelul hădenesc: cu cât creşti cu atât eşti mai conştient de colţii tăi şi nu mai simţi nevoia să-i arăţi la tot pasul. Bine, Adi!, îmi plăcu tare prezentarea ta!

Despre modestie şi profesionalism

Cristi Şuţu a urmat la microfon, cu o prezentare care se află printre preferatele mele la această ediţie, deşi e posibil să fiu întrucâtva subiectivă, pentru că domnul de la Palat a vorbit despre bunele practici jurnalistice transpuse în blogosferă iar asta e o chestie despre care, dacă nu v-aş plictisi îngrozitor, dragi cetitori, aş scrie zilnic. Cristi ne-a arătat cum jobul lui din viaţa civilă (şef secţie Politic la Puterea) îl ajută să vadă mai uşor şi subiecte pentru blog, şi ne-a mai arătat cum acest lucru a produs deja nişte efecte concrete, iar unele din postările lui pe blog au ajuns în presa tradiţională.

Acu’ am de zis ceva, şi o să zic, chiar dacă mă aleargă Şuţu prin toate palatele din lume! Cristi Şuţu e unul dintre cei care chiar fac lucruri dar ale căror propoziţii încep (prea) rar cu “Eu…”, o lecţie de profesionalism şi modestie. Plus că, aşa cum am mai zis, face nişte portrete de stă domnul Sony în coadă iar picnicurile organizate de el sunt nu doar o idee excelentă pentru descreţit frunţi ci şi o mostră de generozitate. Mă înclin.

Next, Ana Maria Măciucă de la PepsiCo, unul dintre sponsorii evenimentului, care ne-a povestit lucruri interesante despre campania Pepsi Refresh şi despre care, dacă spun că e un PR aşa cum trebuie, voi ştiţi că am spus deja foarte mult, dat fiindcă zic asta extrem de rar! Nota Bene: de 20.000 de euro, Pepsi putea să facă cel puţin 20 de concursuri, iar faptul că a ales să facă doar unul, însă al cărui rezultat să schimbe ceva, concret, e din categoria Bravo, jos pălăria!

(OMG, ăsta o să fie un post foarte foarte lung!)

Social Media Team

Bogdana Butnar a fost, de departe, speakerul cel mai talentat, iar prezentarea ei cred că e cu “va urma”! Bogdana a vorbit despre echipa de Social Media dintr-o companie, de la componenţă, competenţe şi recunoaştere, atât a funcţiei cât şi a bugetării. A vorbit foarte pertinent despre subiect, însă mie personal mi-ar fi plăcut să adauge şi un slide cu argumente pentru managementul companiilor de a da mai multă atenţie Social Media. Încă sunt mult prea multe companii care ignoră acest canal, iar oamenii care lucrează acolo au nevoie de argumente foarte solide pentru a convinge managementul că 1. merită şi 2. trebuie să investească în acest sens. Bogdana ştie, Manafu ştie, mulţi dintre noi ştim, dar noi facem parte din lumea asta, iar managerii de companii nu.

Dan Dragomir a vorbit despre bloggingul de nişă dar cum aveam ceva emoţii referitoare la umătorul moment, am ieşit un pic afară să mă răcoresc – să mă ierţi, Dane, te rog! :) Găsiţi la el pe blog, însă, prezentarea şi câteva concluzii “la rece” de la eveniment.

Momentul sponsorului :)

A urmat Georgiana Gheorghe de la Danone (drums!) care a prezentat campania BlogJuan şi o parte din rezultatele acesteia, cu cifre şi tot tacâmul, iar apoi am discutat despre #obiceiurisănătoase, campania în care sunt şi eu implicată. Fiecare dintre cele şase ambasadoare ale acestei campanii a spus câteva cuvinte despre ce-şi propune să facă şi trag nădejde că, măcar printre cei prezenţi acolo, nu mai e nimeni care să nu fi înţeles că am avut mână liberă să alegem modul în care declinăm această campanie pe blogurile noastre şi că este vorba despre asocierea brandului Activia cu o sumă de obiceiuri sănătoase. Printre care, da, şi consumul iaurtului cu proprietăţi benefice, dar cum noi ne propunem să strângem câteva sute de asemenea obiceiuri, vedeţi bine că e cu muuuult mai mult de-atât! Nu de alta, dar dacă mănânci iaurt şi apoi arunci cutia pe stradă ori înjuri vecinii n-am făcut nimic!

GG, fetele! Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa şi Tomata!

Brandul personal al unui blogger bun

După Georgiana a urmat Cabral care, vorba Groparului, are cam trei metri înălţime, dar s-a coborât printre noi pentru a ne vorbi despre cât de mult contează sinceritatea în construirea unui brand personal. Fireşte, ca orice om de TV care se respectă, şi Cabral este un vorbitor dăruit dar, spre deosebire de alte vedete TV, el adaugă la asta modestie, autoironie şi umor neforţat. Mi-a plăcut mult prezentarea lui! Mult!

Adrian Ciubotaru a vorbit despre Ce înseamnă să fii blogger bun în vremurile noastre, prezentând o listă cu 11 itemi care începea cu “să scrii bine” şi continua cu treburi ca: activ, iniţiere de evenimente, networking, reţele sociale, consultanţă, ajutarea comunităţii şi abilităţi de public speaking, respectiv cam tot ceea ce ţi-ar trebui ca să-ţi facă cineva statuie ori ca măcar o fundătură prin Breaza să poarte numele tău.

Din punctul meu de vedere, două lucruri lipsesc cu desăvârşire din ceea ce a spus Adi că trebuie să aibă un blogger bun: pasiunea şi modestia. Fireşte, poate că Adi le-a subînţeles sau e foarte posibil să nu ştiu eu exact ce înseamnă blogger bun, poate nici nu sunt unul, dar, vorba lui Hădean, “şi bloggerul e om”. Eu zic că, înainte de toate, e om, dar, fiindcă sunt (şi) PR şi mai sunt şi femeie, probabil că nu primesc puncte la capitolul ăsta. Totuşi, aşa, în general, ziceam că e important să nu uităm asta :)

Exceptând acest “detaliu”, Adi a avut o prezentare din seria Băgaţi la cap dacă aveţi pretenţii! I second that!

(aş mai adăuga ceva, dar o las pentru mâine, la concluzii)

Monetizare şi relevanţă

Penultimul vorbitor a fost Sebastian Bârgău aka Vis Urât aka soţul Denisucăi (sic!) care a vorbit despre partea… materială a bloggingului, cu mult bun simţ, iarăşi pentru cine are urechi de auzit! Aşadar, cum, cui, cât vinzi via blog şi despre bun simţ. Tot Sebi ne povestise, cu două zile înainte, că pentru turul lui a avut doar 7% rată de răspuns la propunerile de sponsorizare trimise, ceea ce e foarte puţin, dacă ne gândim, dar a fost suficient pentru ca #dinromânia pe două roţi să aibă loc, ceea ce e foarte bine! Respect pentru Sebi, pentru că a ales să se agite şi să facă în locul autosuficienţei care, în mod evident, ar fi putut să-i fie… suficientă, că doar nu degeaba e unul dintre foarte puţinii care trăiesc doar din blog.

Ultimul dar niciodată cel din urmă a fost Radu Băzăvan aka Groparu pe care, ca să nu avem discuţii, mărturisesc deschis că-l iubesc aşa de tare că l-aş clona, ca să avem şi noi la Bucureşti un Gropar cu atâta de mult bun simţ, modestie şi umor şi care să mai şi ştie dansa fox ca nimeni altul! A vorbit despre relevanţa locală şi naţională a unui blogger, a pus totul corect în context, de la de ce ţi-ai făcut blog până la How to în contextul “a deveni relevant”. În plus, e de-al meu şi-al Nebuloasei, categoria “gramatica e lege nu tocmeală!”.

Şi gata, astea au fost prezentările zilei bloggerilor. Nu pot să spun că am avut vreo revelaţie în ceea ce priveşte lucrurile spuse ci mai degrabă în percepţia asupra unora dintre vorbitori – e de bine! Dar despre concluzii vorbim mâine!

December 5

BIZ Snow Camp – ziua companiilor

Finalul săptămânii trecute m-a găsit la Pârâul Rece unde m-a dus Raluxa cu Fordul cel Focus şi unde am sărbătorit după cum urmează: ziua Martei Uşurelu, ziua lui printreranduri.eu, ziua frumoasă de afară şi, nu în ultimul rând, ziua în care am ramas fara voce din pricina de cântat la karoke ori unplugged, în trupa de backing vocals a lui Ionuţ Tecuceanu. Totul, powered by Revista Biz!

Totuşi, cele patru zile de BIZ  Snow Camp nu au fost doar despre cântat şi petrecut quality time împreună ci şi despre lucruri spuse pe bune şi dezbătute, într-o mai mică ori mai mare măsură, în cele două zile full de conferinţe, una dedicată companiilor şi una dedicată bloggerilor.

Ziua companiilor

Din start spun că mi se pare că n-au fost desule companii prezente, şi nici destule agenţii. Şi, da, asta înseamnă întrucâtva că le “cert” pe cele absente, cu gândul că totuşi n-au vrut să muncească în zilele libere de la stat, ci să se bucure de ele într-o manieră nelegată de job. Dar mai multe despre asta la concluzii, într-un alt articol.

Deloc întâmplător, legat şi de ce ziceam în paragraful de mai sus, Victor Kapra a vorbit despre autismul companiilor şi de limbajul de lemn pe care (prea) multe dintre acestea îl folosesc încă pentru a comunica, public, ceea ce fac: activităţi curente, promoţii, proiecte, produse, campanii, dar şi de lanţul birocratic de aprobări prin care trebuie să treacă bietul PR (fie că-i intern ori agenţie) pentru a i se aproba comunicatul.

Scurtă, clară şi la obiect prezentarea lui Victor, pentru cine are urechi de auzit şi ochi de citit. Eu sufăr teribil de fiecare dată când primesc alertele de la comunicatemedia.ro – 90% din comunicatele de acolo nu respectă regulile de scriere în PR, e jaaaaleeeeeeee!

Cristi Manafu a arătat cum folosesc companiile Social Media, cu exemple concrete – top brands au şi top prezenţă în Social Media – ce altă dovadă mai vreţi că funcţionază?! Bobby Voicu a prezentat şi el studii de caz despre promovarea unor business-uri în Social Media şi (bunele) rezultate ale acestor campanii. Ei doi au avut, din punctul meu de vedere, cele mai interesante prezentări în această zi.

Chinezu a vorbit despre branding şi comunităţi, haios şi articulat, după cum îi e obiceiul, şi a spus clar că înainte să ai o comunitate, trebuie să ai un brand. Un fel de next step, corect, de altfel, doar că eu nu sunt prea sigură că toată lumea a trecut, corect şi complet, de first step. Dar Cristi e un optimist, ce să zic..! :)

Alex Negrea a vorbit de Facebook şi cum companiile ar trebui să relaţioneze cu cei peste 3,8 milioane de români de acolo. Activi sunt cam un milion, dar chiar şi aşa, cum ar putea cineva să-i ignore?! Totuşi, mulţi aleg s-o facă. În dauna proprie, aş adăuga! Şi încă ceva: Like is good, share is even better! :)

Am ratat prezentarea domnului Costin Cocioabă, întemeiat, pe motive de reunire in corpore a găştii de la #obiceiurisanatoase, dar ştiu că era despre Ce şi cum trebuie să ceară companiile de la o agenţie (digitală). Şi din aceleaşi motive am ratat şi prezentarea lui Andrei Crivăţ care  vorbit despre blogurile de nişă. Să mă iertaţi, domnilor, dar şi cetitori printre randuri că nu-s completă în relatarea-mi!

Am fost atentă, însă, la Cristi Dorombach aka Piticu, care a vorbit despre top 10 greşeli ale companiilor în Social Media dintre care aş aminti că le e teamă, dar şi că nu ştiu când, cui, de ce şi cu cine să comunice, dar şi la Radu Băzăvan aka Groparu, care a vorbit despre blogul de companie: când, cum, de ce şi cine îl scrie.

Şi gata cu ziua companiilor! Seara s-a dansat, s-a jucat biliard, s-a cântat şi după aia s-a mai cântat un pic, bloggeri, agenţii şi companii împreună! Ceea ce e foarte bine, deoarece corul reunit s-a auzit ca o singură voce :)

Reiterez faptul că prezenţa mea la Social Media Snow Camp se datorează Activia care a considerat că socializarea online-ului în offline intră la obiceiuri sănătoase. Lucru foarte adevărat, de altfel! Şi tocmai de aceea, mâine vă povestesc mai multe despre ziua blogerilor.

November 28

Câştigă cartea Sanctus cu autograful autorului!

Când am primit Sanctus de la Editura All, am pufnit întrucâtva superior cu gândul la tristul cod al lui Da Vinci scris de Dan Brown, carte care mi s-a părut muuuuult prea comercială, lipsită de substanţă şi de veleităţi scriitoriceşti. Fiindcă e scrisă fără patimă şi fără drag de cititor însă cu gândul la drepturile ecranizării, probabil.

Am zâmbit, de asemenea, ironic, când am găsit în carte un cartonaş perforat, de pus pe clanţă în afara uşii, pe care scria “Nu mă deranja. Citesc Sanctus” – să mă ierţi, Loredana, pentru aroganţă! Dar când am terminat cartea, aş fi vrut să pun semnul pe o uşă iar domnul Sony să fi ştiut să citească şi să nu mă bârâie la cap în timp ce eu savuram romanul lui Simon Toyne.

Mi-a plăcut foarte mult, în primul rând pentru că e bine scrisă, documentată, are ritm iar personajele evoluează de-a lungul cărţii, ceea ce, de obicei, nu prea se întâmplă în cărţile de acţiune deoarce caracterele par a nu fi deloc afectate de acţiunea prin care îi pune autorul să treacă.

Sanctus, în caz că mai e cineva care nu ştie, e prima parte a unei trilogii ce tratează un subiect vechi de când lumea, respectiv fundamentele religiei creştine, lucrurile în care societatea ne educă să credem. Totuşi, e departe de a fi un roman istoric, nicidecum, e un roman de acţiune, cu acţiune. În engleză i-ar zice thriller, cred, dar prefer să nu folosesc termenul, fiindcă ar fi “de groază”, şi nu e cazul aici.

Pentru cartea asta mi-am luat o zi liberă în mijlocul săptămânii, iar pentru că e atât de bine scrisă (fiindcă la o carte nu e vorba doar de subiect ci şi de firul narativ, de vorbe şi, nu în ultimul rând, de traducere!), m-am abţinut – cu greu, ce-i drept! – să nu trişez şi să nu mă uit la finele cărţii pentru a-i descoperi cheia.

Acţiunea se petrece în Ruina, un oraş vechi din Turcia, legat de multe civilizaţii, un oraş creat în jurul unui munte ce adăpăsteşte Citadela şi loc de pelerinaj pentru mii şi mii de turişti. În Citadela funcţionează, de când lumea, un ordin religios, Sanctus, protectorul textului original al Bibliei şi al Sacrementului. Nimeni nu intră şi nu iese din Citadelă, nu poate fi vizitată, iar secretul ei e bine păzit… până într-o zi, când sinuciderea, publică, a unuia dintre călugări porneşte acţiunea cărţii.

Samuel, călugărul, moare, aşadar, în condiţii misterioase. Cei din Citatelă se luptă să-şi apere secretul cu orice preţ, dar sora lui Samuel, Liv, vrea să ştie ce s-a întâmplat cu adevărat fratelui ei şi porneşte pe urmele mesajului trimis de acesta după moartea sa.

Ce descoperă Liv vă las pe voi să descoperiţi fiindcă Editura All mi-a dat pentru voi un volum Sanctus cu autograful autorului pe care vă invit să-l câştigaţi. Pentru asta, vreau de la voi o recomandare de carte din Strada Ficţiunii. Cu motivaţie cu tot! Şi promit să iau cartea, s-o citesc şi s-o recenzez, aşa cum am mai făcut aici. Fiindcă cititul, se ştie, e obicei sănătos!

Şi ca să avem şi cireasă pe tort, mâine public un interviu cu Simon Toyne, autorul, pe care am avut plăcerea să- cunosc şi să-l iau la întrebări vinerea ce tocmai a trecut. Odată cu interviul, aflăm şi cine a câştigat.  Deal?

November 28

Parfumul, istoria şi chimia unei emoţii

De când mă ştiu am fost o persoană cu o sensibilitate olfactivă aparte şi sunt şi acum mirosuri pe care le asociez cu anumite stări, oameni, momente sau gusturi. De pildă, un anumit parfum for men poate echivala cu un sprint de câteva sute de metri fiindcă ambele au acelaşi efect de moment: îmi accelerează pulsul şi îmi taie respiraţia. Iar cartea lui Suskind şi ecranizarea ei se află în topul preferinţelor personale.

Mai mult, felul în care miroase cineva mă conduce – vreau, nu vreau – să-mi întregesc o primă impresie despre persoana respectivă şi aproape că mă jenam în sinea mea de aşa prejudecată… chimică şi chiar un pic snoabă, însă am aflat că, de fapt, nu e chiar o prejudecată.

Aşa cum v-am spus, pe blogul meu, campania “Obiceiuri sănătoase de la Activia” îşi propune să vă aducă  informaţii inedite şi utile ce ţin de minte, inimă şi literatură. În acest context, dar şi pentru că mă pasionează subiectul şi niciodată nu ai învăţat prea multe, sâmbătă am fost la conferinţa despre parfumuri organizată de Fundaţia “Calea Victoriei”. Aşa am aflat că totul a început cu diverse soluţii de parfumare a locurilor antice de rugăciune pentru a induce o stare de linişte, în special prin arderea unor răşini, scoarţă ori amestecuri florale.

Istoria unei emoţii

De altfel, toate civilizaţiile antice au încercat să păstreze cât mai mult aromele din jur, iar în secolul al IX-lea apare şi o lucrare cu peste 100 de metode de preparare a parfumurilor. Totuşi abia în secolul al XI-lea, medicul şi filosoful arab Avicenna descoperă metoda distilării, cea care se foloseşte chiar şi azi… în cazul parfumurilor naturale.

Sigur că nici Europa nu avea să rămână indiferentă la parfumuri cu atâtea curţi regale, filfizoni şi demoazele. În Franţa, în special, industria parfumeriei înfloreşte şi face profituri importante, iar Revoluţia din 1789 nu reuşeşte să oprească această modă a parfumurilor decât vremelnic. De altfel, ca fapt divers, a existat chiar şi un parfum numit Guillotine!

Din secolul al XIX-lea, industria s-a dezvoltat atât de mult şi atât de repede şi au apărut atât de multe parfumerii celebre, încât mi-ar trebui un post pentru fiecare dintre ele, aşa că vom “sări” direct la partea care confirmă “prejudecata” de care scriam mai devreme, şi anume legătura între personalitatea cuiva şi parfumul pe care îl poartă.

Chimia unei emoţii: cum să-ţi alegi parfumul

În speţă, cu cât te cunoşti mai bine, cu atât poţi alege un parfum care să te completeze şi care să prelungească… “starea de tine” în percepţia celorlalţi. Sigur, cu marketingul agresiv făcut de industrie, e greu să alegi. Sunt mii şi mii de parfumuri, apar câteva în fiecare zi, e o fugă nesfârşită după client şi e greu să rezişti tentaţiei de a fi perceput aşa cum îţi promit marketerii. Totuşi, nu cumpăraţi parfumuri care promit, ci parfumul care vă place vouă şi, foarte important!, cel care se potriveşte cu mirosul vostru natural şi cu PH-ul pielii voastre.

Ţineţi cont, de asemenea, de starea pe care o aveţi când încercaţi un parfum fiindcă trăirile emoţionale ne influenţează PH-ul şi, în consecinţă, felul în care miroase dar şi felul în care percepem un parfum. Nu încercaţi parfumurile altfel decât pe piele, la încheietura mâinii, preferabil, şi nu încercaţi mai mult de două în acelaşi timp. Nu frecaţi locul ci pur şi simplu lăsaţi-l să respire şi nu mirosiţi imediat ci peste 20-30 de minute.

Un alt secret: dacă nu persistă pe pielea voastră măcar câteva ore (cu cât mai multe, cu atât mai bine!), înseamnă că nu e potrivit pentru voi. Şi, pentru că vorbim de obiceiuri sănătoase, insist să vă spun că, şi în ceea ce priveşte parfumul, less is more: dacă e bun şi se potriveşte cu voi, persistă fără să vă daţi cu o jumătate de sticlă de fiecare dată! :)

Eu folosesc, de peste 15 ani, Magie Noire. Il iubesc, ma reprezintă, mi se potriveşte. Îl “traduc”, din când în când, cu Bulgari ori alte parfumuri de la Lancome şi, din când în când, Fahrenheit deşi, da, ştiu, e de domni. Totuşi, MN rămâne amprenta mea olfactivă. Preferatul vostru care e?

(o să mai scriu pe tema asta, apropo, există nişte studii foarte interesante)