Aşa cum am promis, recomandările voastre au intrat pe lista de lectură iar acum vă povestesc de una dinre cele două, respectiv Căpitanii nisipurilor, roman scris de Jorge Amado, unul dintre cei mai cunoscuţi autori brazilieni. Volumul este publicat de editura Univers iar eu l-am primit prin amabilitatea reprezentaţilor editurii, cărora le şi mulţumesc pe această cale.
Pedro Glonţ, Cotoi, Vrăjitorul, Viaţă, Râpă, Şchiopu, Acadea sunt liderii unuii grup de aproximativ 100 de copii cu vârste între şapte şi 15 ani, toţi băieţi, care-şi duc viaţa pe străzile din Bahia, în Brazlia anilor ’30, întreţinându-se din mici jafuri, jocuri ilegale de cărţi şi joburi mai mult sau mai puţin ilegale.
Cartea surprinde şi urmăreşte existenţa acestor copii-bărbaţi care par că-şi fac viaţa după bunul plac dar, de fapt, sunt siliţi să trăiască la marginea societăţii şi a oraşului, dispreţuiţi de majoritatea locuitorilor “respectabili” şi cu prea puţini adulţi care-şi bat capul să-i înţeleagă: libertatea lor se sfârşeşte acolo unde începe dispreţul, teama şi indiferenţa celorlalţi faţă de ei.
Deşi poartă cuţite, vorbesc dur, se bat (capoeira), dacă e cazul, iar sexul nu are secrete pentru ei, Căpitanii nispipurilor au un cod al onoarei pe care îl respectă, au sentimente, temeri, speranţe şi, mai presus de orice, dorinţa de a fi acceptaţi şi iubiţi. Pentru că asta nu se întâmplă, unii dintre ei înlocuiesc sau răspund acestei nevoi cu altele: religie, sete de răzbunare, amor fizic şi altele.
Mi-a plăcut mult cartea pentru tabloul viu pe care-l face Bahiei folosind culori şi umbre deopotrivă, fără ca acţiunea să aibă început şi sfârşit (începe când Căpitanii încep să fie percepuţi ca o problemă în ziarul local şi se sfârşeşte când eroii principali îşi găsesc câte un drum sau sfârşitul), dar cu un stil care o face greu de lăsat din mână, fiindcă, cumva, prinzi drag de protagonişti. Într-o anumită măsură, Căpitanii nisipurilor mi-a adus aminte de Peter Pan şi Copiii Pierduţi. Şi, da, Wendy există, de asemenea şi în cartea despre care vorbim, o cheamă Dora.
Există şi o ecranizare recentă, Capitães da Areia, dar cum nu cred că o să ajungă şi la noi, nu rămâne decât să-l căutaţi pe net, dimpreună cu subtitrarea, fiindcă filmul e în portugheză. Şi dacă nu, citiţi cartea. De fapt, ştiţi ce? Citiţi cartea oricum, pentru că o să vă amintească de vârsta aia în care am fi vrut, oricare dintre noi, să fim adulţi şi să facem orice vrem, oricând vrem. Acum ştim deja mai bine că nu e chiar aşa…
Nu ştiu voi, dar pe mine zăpada şi viscolul care se plimbă pe (auto)străzile noastre nu prea mă umplu de veselie, mai ales că gerul a spart o conductă şi n-avem căldură, ce frumos, nu? Oricum, mă relaxează ideea că n-o să ţină la nesfârşit şi că uite-acuş, vine vine primăvara, luna mai în care deja putem să purtăm sandale, iar în calendarul cu Super Fete e luna lui Pyuric. Bine, ok, luna Cristinei Chipurici – Blog/Twitter/Fb, iar eu nu-mi amintesc s-o fi văzut altfel decât veselă şi zâmbitoare deci probabil prognoza meteo pe mai e bună! :)
Obiceiul sănătos al Cristinel, cel despre care povesteşte în calendarul realizat de Cristi Şerb şi Activia, este legat de igiena dentară, una pe care prea adesea o ignorăm până când… ne doare, iar atunci e deja târziu!
Pot spune că am abonament la dentist, deoarece nu trece anul fără să „bifez??? măcar un detartraj şi tratament cu fluor. Plus o relaţie foarte apropiată cu aţa dentară, schimb periuţa de dinţi la cel mult două luni şi „colecţionez??? apă de gură şi gume de mestecat super-hiper-giga-extra-mentolate.
(mie nu-mi plac deloc cele prea mentolate, de la care-ţi dau lacrimile. e drept, nici cele prea dulci!)
Cum ziceam, Cristina e o fire optimistă, degrabă zâmbitoare, aşa că nu e de mirare că are grijă de zâmbetul ei. Celălalt obicei sănătos pe care l-am aflat de la ea este legat cumva tot de asta, după cum citiţi mai jos:
Încerc să evit cât mai mult persoanele pline de energie negativă. Cele care bârfesc şi îi vorbesc de rău pe alţi, care întotdeauna se plâng, nimic nu le convine, se cred perfecţiunea întruchipată şi tot aşa. Mă obosesc foarte mult oamenii răutacioşi şi parca îmi consumă şi mie din energie, chiar nu vreau să (mai) am de-a face cu ei. M-am înconjurat de oameni cu atitudine pozitivă şi care vor să construiască ceva, nu să distrugă, şi mă motivează şi pe mine.
Mi se pare unul dintre cele mai sănătoase obiceiuri pentru minte cel spus de Cristina şi, chiar dacă mie nu-mi iese mereu (cred că sunt prea mulţi oameni nemulţumiţi de ei însişi care ţin să-i amărască pe cei din jur), măcar perseverez!
Îmi place ceaiul, chiar mai mult decât cafeaua, deşi aceasta din urma îşi face loc zilnic în viaţa mea, spre deosebire de ceai.
E o stare de calm şi de linişte pe care o asociez cu ceaiul, mai ales că e cu dichis: infuzor sau ceainic din ala cu trecurătoare de porţelan inclusă, şi cana păstrată exclusiv pentru asemenea ocazii. Şi Twinings de diverse feluri, că marca asta şi cu mine avem o istorie :)
Prima dată când m-am mutat de-acasă, pe la 20 de ani, după o ceartă stupidă cu ai mei, am semnat propria “declaraţie de independenţă” prin subînchirierea unei garsoniere de la o prietenă, undeva pe Moşilor “colţ” cu intersecţia aia mare de la Obor. Casa era doar mobilată, însă în rest nu erau de niciunele acolo, aşa că a trebuit să cumpăr eu, de la ibric la scobitori, veselă şamd, şi am făcut asta într-o singură tură de shopping. Printre cele cumpărate, o cutie de metal cu Twinings, ceai negru cu lămâie.
După ce toate au fost puse la locul lor iar garsoniera a început să capete un aer de “acasă”, mi-am făcut un ceai şi l-am băut în tihnă, gândindu-mă la toate câte se petreceau în viaţa mea. Mi-a prins bine seara aia ca să ajung la un numitor comun cu mine, şi nu numai. Am păstrat cutia aia şi, de atunci, ceaiul cu pricina a rămas sinonim cu linişte şi pace, iar brandul Twinings unul dintre favoritele mele.
Azi, intrând la ei pe site ca să văd dacă au sortimente noi, am văzut şi un clip prin care-şi promovează brandul. Şi mi-a plăcut foarte tare, aşa că vi-l arăt şi vouă. Într-o zi de iarnă în care ninge, vorba poetului, ca-n fraţii Grimm, o cană cu ceai încălzeşte orice suflet.
Acum beau Ultra Spice Chai, cu scorţişoară, ghimbir, cardamon şi cuişoare. Fără zahăr, că aşa se simte cel mai bine aroma. Ceea ce vă doresc şi vouă!
Luna aprilie din calendarul Super Fete este rezervată unei prezenţe binecunoscute în online: Elena Cîrîc, încă ştiută şi sub numele de cod Minxieee – Blog/Twitter/Fb. Elena face mult sport, merge la cursuri de dans şi la multe întâmplări şi e mereu cu zâmbetul pe buze.
Pentru calendar, a ales ca obicei sănătos mersul pe bicicletă: Plăcerea mea cea mai mare la prima oră a dimineţii e drumul spre birou, pe bicicletă: cu razele calde de soare în ochi, de obicei într-o rochiţă lungă şi vaporoasă, pe bicicleta mea cea galbenă, zâmbindu-le celor care vor să vadă un zâmbet.
Sigur, cu codul ăsta galben de ger estimez că bicicleta ei cea galbenă stă cuminte acasă iar Elena a recurs la un al mijloc de transport, aşa că am rugat-o să mai spună un obicei sănătos, unul care poate fi păstrat tot anul, şi iată ce am aflat:
Un lucru pe care eu îl fac des şi pe care vi-l recomand şi vouă: acordaţi întotdeauna credit oamenilor. Nu contează ce spun Ghiţă şi Mirela despre Tibi; Tibi în relaţia cu tine poate fi super ok, dacă şi tu esti ok cu el. Poate că Ghiţă şi Mirela, dintr-un exces de zel, discreditează pe oricine şi oricând. Aşadar, obiceiul meu, care zău că-i sanatos, este sa cred în oameni şi să caut ce au ei mai bun. Până la proba contrarie, cel puţin :)
Aşadar, încrederea în oameni este un obicei sănătos. Cel puţin până nu se transformă în naivitate! Zic bine? :)
Minxie preferă Activia cu cereale integrale, musli si capsuni si Activia de baut, cel cu fibre, iar voi ştiţi deja că acest proiect aparţine brandului cu obiceiuri sănătoase care a sprijinit, iată, o iniţiativă a lui Cristi Şerb.
Luna martie din calendarul Super Fete o are ca protagonistă pe Andreea Barangha (Twitter/Fb), cea care mi-a trimis, special pentru voi, nu un singur obicei sănătos ci … două (mulţumesc!), asta pe lângă cel din calendar, în care spune că nu poate adormi, seara, fără să citească măcar câteva pagini dintr-o carte, unul pe care, de altfel, îl practic şi eu.
Care sunt celelalte obiceiuri sănătoase ale Andreei? Ei bine, iată-le:
Un alt obicei sanatos este exercitiul sinceritatii. Cu cei din jur, dar mai ales cu tine. Observ oamenii si cu privirea mea umila vad cum in fiecare se creeaza iluzia existentei lui. Asa cum si eu bajbai in propia-mi realitate creata din ganduri, aparente si dorinte, mai mari sau mai mici. Si atunci incepi lupta cu tine insuti si cu insistenta, gasesti erorile din mintea ta. Usor, usor, vei renunta sa te minti si atunci nu-ti va mi fi teama nici de tine, nici de oameni sau de viata :)
Stii de ce e bine sa ascultam muzica clasica? Pentru ca cineva mi-a spus o poveste si am vrut sa o cred. Se pare ca s-a demonstrate stiintific ca sunetele create de instrumentele muzica, intr-o ordine geniala a notelor, fac ca moleculele de apa sa se miste foarte calm, lin, ordonat, in timp ce sunetele haotice genereaza acelasi haos in compozitia apei. Iar cum organismul uman este mare parte apa, se dovedeste a fi destul de simplu sa gasesti linistea pentru cateva momente :)
O explicatie foarte interesantă asta cu muzica clasică şi, de ce nu?, un argument pentru cei care ascultă doar muzica mai… zvăpăiată! Andreea e fana iaurturilor de băut şi, desigur, acesta este şi produsul ei preferat de la Activia.
Diseară e gala The Most Dateable Bloggers, o joacă făcută de Heineken în care publicul a votat nume celebre din online-ul nostru autohton, clasamentul fiind, în acest moment, condus (confortabil, aş zice) de Andi Moisescu.
S-a cârcotit, pe la colţuri, că mulţi din lista propusă de organizatori ar fi cam însuraţi, ba chiar şi părinţi, unii dintre ei, ceea ce, fireşte, ar trebui să-i excludă din lista de “mmm, mi-ar plăcea să ies cu dumnealui”. Cârcotaşii uită, totuşi, că, de fapt, toată poveste e o joacă, un exerciţiu virtual de what if, şi că, la o adică, faptul că sunt însuraţi/cuplaţi nu-i face mai puţin amabili, deştepţi, atrăgători sau amuzanţi. Ba, poate chiar dimpotrivă, le adaugă şi “savoarea” fructului oprit! (totuşi, nu daţi năvală! unii sunt chiar foarte însuraţi!)
Pentru că subiectul săptămânii trecute, aici, printre rânduri, a fost fericirea, am întrebat cinci bloggeri ce cred ei că le face pe femei fericite (o întrebare capcană, mwahahaha!) iar acum vă spun şi vouă ce şi cum, ca să decideţi dacă au sau nu dreptate. Sau măcar habar!
Premii! Cel mai bun comentariu-replică primeşte drept premiu “Minighidul preparatelor din ouă” (!), iar domnul despre care credeţi voi că mai poate progresa, primeşte volumul “Minighid sosuri şi salate”, premiu de consolare, dar şi de ajutor întru pregătirea unei cine romantice dar… light! Bine? OK! Acum să vedem ce cred domnii că le face fericite pe femei, în ordinea în care au trimis răspunsurile – şi le mulţumesc atât mult cât şi public pentru asta!
Ce le face fericite pe femei? Ghici ghicitoarea mea!
Andrei Cismaru : eu îs de părere că lucrurile mici şi tâmpiţele/amuzante întreţin fericirea: o cafea adusă la pat dimineaţa, un sărut furat pe neaşteptate, o floare oferită fără vreo ocazie specială, o vorbă de suflet atunci când situaţia o impune, un umăr pe care să poată plânge (sau în care să dea pumni pentru descărcare), o plimbare neaşteptată sau orice altceva care să-i demonstreze că este cea mai importantă şi nimic altceva nu contează.
Andrei este într-o “relationship”, noi ştim cu cine, da’ nu spunem! Mai multe despre el, cu bune şi rele, aici.
Un răspuns paradoxal
Toma Nicolau: De-ar fi răspunsul la fel de melodic precum întrebarea asta de şase cuvinte, ni s-ar lua tuturor (nouă, bărbaţilor) o povară de pe suflet. Paradoxal, le face fericite o porţie mare de ceva dulce, dar şi să aibă un corp tras prin inel. Paradoxal, le face fericite un bărbat care să ştie anticipat orice gând ce le nemulţumeşte, dar şi să fie ascultate cum vorbesc minute în şir despre nimic. Paradoxal, le face fac fericite lucrurile scumpe şi rare, dar şi reuşita găsirii unei tocmeli, unor reduceri, unui butic cochet de vechituri.
Tot paradoxal, vor să fie apreciate pentru naturaleţe şi calităţi native, dar se folosesc de machiaj, vestimentaţie, push-ups (aşa le-o zice?) şi alte şmecherii pentru a atrage atenţia. La fel de paradoxal, par că ştiu despre ce vorbesc când eu, de fapt, sunt complet în întuneric. Am renunţat să mai caut formule. Încerc să fac fericită o singură femeie, pe a mea. Paradoxal, n-o să-mi iasă la nesfârşit.
Paradoxal, deşi scrie aşa de bine, Toma a făcut fotbal de performanţă iar acum este student la UNEFS şi se pregăteşte să devină antrenor de fotbal. Mai multe despre el, aici.
Dragoş Răzvan aka #zicu de la TVdece: “Ce le face fericite pe femei?” e o întrebare din categoria: “Ce-şi doresc femeile?”, “Care e sensul vieţii?”, “Care e rolul nostru pe acest pământ?” etc.
Există piramida nevoilor, a lui Maslow: nevoile fiziologice, nevoia de siguranţă, nevoia de dragoste şi apartenenţă, nevoia de autorespect şi autorealizarea, şi există piramida nevoilor/dorinţelor feminine, unde se regăsesc lucrurile care le fac fericite: nevoia de a bârfi, nevoia de a sparge bani la shopping, nevoia de se aranja ore întregi ca să iasă în oraş, nevoia de a cicăli, nevoia de a face diete etc.
Da, ETC, pentru că dacă piramida lui Maslow are un numar fix de nevoi, cea feminină este, practic, interminabilă. Nu că ar fi ceva rau în asta. Am fost inventaţi sa vi le satisfacem şi să vă facem fericite. Şi aşa am ajuns la partea serioasă a raspunsului: cred că fericirea unei femei stă într-un barbat care e proiecţia ei la masculin. Şi viceversa.
Zicu, numit în cercuri intime şi Crenguţ, are o cravată verde cu dungi şi ceva drepturi de admin pe TVdece iar în viaţa civilă e atât copywriter cât şi foarte simpatic! Nu mi-e clar, însă, este dacă el e responsabil de TV sau de “de ce” dar aflaţi mai multe (despre el), aici.
Ionuţ Bunescu: Femeile, acele fiinţe sensibile de lângă noi care devin scorpii când nu le faci pe plac. Oare cum să le faci fericite? Cu o cafea la pat, iarna, sau cu o limonadă rece, vara. Cu slăbitul capacului de la sticla de cola pentru a fi ea mandra când o desface. Cu niste complimente care nu-s exagerate şi spuse doar ca ea să se simta bine. O femeie fericită aplaudă cu picioarele când face dragoste cu un barbat amuzant, însă serios şi cuminte, “bad boy??? care iubeşte copiii, însă nu-i va face cu alta. O femeie fericită e una sigură pe ea şi pe bărbatul de lângă, dar şi pe garderoba ei, pentru că în 2012 furi mai multe zâmbete unei femei cu o cutie de pantofi decât cu o duzină de trandafiri.
Ce le face fericite pe femei? Sigur nu un ceai de tei, fericirea trebuie spusă, poate chiar ţipată din plămâni, iar femeile adoră să facă asta mai ales când câştigă lupta în pat cu 3 la 1. Da, la scorul orgasmelor mă refer.
Bunescu are mai multe denumiri (Bunsexu, Boon S Q sau mai stiu eu cum şi-o spune!) şi variate talente, de la DJ la poet sau animator iar, în copilărie a fost vecin cu Ana lui Manole. Vorbeşte mult. Uneori, foarte mult. Mai multe despre el (culmea, pe tăcute!), aici!
Răspunsul este evident!
Bogdan Brylynski: Ce le face fericite pe femei? Păi primul răspuns este evident: nimic. Al doilea răspuns este la fel de evident: romantismul. Al treilea, cel puţin la fel de evident: un măr.
Ca un barbat in the middle 30`s ar trebui însă să ştiu mai multe de atât. Aş putea presupune că pe femei le face fericite suma de prostioare pe care eşti în stare să le faci de-a lungul unei relaţii. De exemplu, să atârni deasupra geamului de la holul facultăţii în timpul cursului ei de Drepturile Transporturilor. Dâra de sânge care îţi iese din mânecă înainte să apuci să îi dai trandafirul care a provocat hemoragia. Paharele de şampanie ascunse în buzunarul gecii cu care plănuiai o seară romantică dar pe care le-ai spart când ai căzut pe gheata. Un Ajun de Crăciun pe care îl petreci în Arad pentru că nu te-ai trezit în trenul care te aducea acasă dupa o seară romantică. Inelul de logodnă pe care l-ai scos din slipi în vârful muntelui pentru că nu purtai altceva şi acela ţi s-a părut MOMENTUL. Mângâieri în par şi replici romantice din filme care te fac să pari mai deştept decât eşti.
Elementar matematic, adunând toate cele de mai sus ar trebui sa dea un egal. Ce scrie dupa acel semn, încă nu ştiu sumariza. Dar ştiu că dă cu plus.
Brylu, că ăsta e numele lui de scenă, se ocupă să facă fericiţi sponsorii evenimentelor pe care le organizează şi/sau promovează. Când nu face asta, e acasă la el, ocupându-se de fericirea celor trei femei din viaţa lui: soţia şi cele două fiice. Mai multe despre el, aici.
Luna februarie din calendarul Activia Super Fete cu obiceiuri sănătoase o înfăţişează pe Aleka Sarah Vlădăreanu (Blog/Twitter/facebook) o altă fată frumoasă pe care juriul a ales-o printre finaliste şi care, potriveală!, are un blog de beauty.
În calendar, Aleka recomandă râsul ca obicei sănătos: Primul obicei sănătos pe lista mea este râsul; pentru mine e foarte simplu, deoarece până şi soarele şi căldura lui mă fac să râd. Mi-am propus acum câţiva ani să fiu mereu cu zâmbetul pe buze, iar această decizie m-a făcut să devin mai ambiţioasă şi puternică în tot ceea ce fac.
Nu ştiu dacă frigul crâncen de zilele astea are, pentru ea, acelaşi efect cu soarele si căldura lui, dar, special pentru voi, am întrebat şi am aflat că Aleka preferă Activia cu musli şi căpşuni şi are şi obiceiuri sănătoase ce ţin de inimă, minte şi literatură:
Ceea ce-mi place să fac adesea, pentru a mă recrea sau a mă calma, este să citesc puţin Shakespeare în engleză în timp ce beau niste ceai rooibos cu măr şi scorţisoară sau negru cu vanilie; de cele mai multe ori se întâmplă să ascult şi muzica clasică sau smooth jazz în surdină. De asemenea, mi-am propus de ceva timp ca în fiecare săptămână să merg cel puţin la o piesă de teatru, la operă sau la un recital clasic, iar până acum m-am ţinut de cuvânt.
După cum probabil unii dintre voi ştiţi, Activia a sprijinit, în acest an, iniţiativa lui Cris Şerb de a face un calendar cu cele mai drăguţe fete din Social Media noastră cea de toate zilele! A fost o listă lungă de propuneri, a fost şi un juriu format din bloggeri şi, într-un final, au fost alese 12 fete, câte una pentru fiecare lună din 2012!
Şi pentru că la #superfete nu e vorba doar de aspect, fiecare a recomandat câte un obicei sănătos în luna pe care o “prezidează” şi… încă unul, în exclusivitate pentru blogul pe care îl citiţi acum. Aşa că fără multe alte introduceri, până nu se termină luna, iat-o pe Miss Ianuarie, Lavinia Biberi – Blog/Twitter/Fb
Obiceiul sănătos recomandat de Lavinia în calendar este: Trăiește-ți viața din plin și fă-ți timp întotdeauna pentru relaxare, râs zdravăn și joacă. Știi, uneori cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru alții este să te îngrijești pe tine însuți! Fii creativ și îmbracă-te într-un zâmbet. Rămâi așa toată ziua! :)
Dincolo de sfaturile oferite în calendar, şi pe care, dacă o cunoaşteţi, ştiţi că le şi urmează, Lavinia mai spune că: Fiecare femeie are propria Școală de frumusețe, iar primele cursuri sunt deprinse încă de la o vârstă fragedă, de la mamă sau (şi) de la bunică. Mi s-a format instinctul ca atunci când mă spăl pe mâini să mă spăl şi pe dinţi. Nu mă simt deloc în largul meu dacă nu mă spăl pe dinţi, nu am părul proaspăt sau nu mă demachez seara, înainte de culcare. Femeia cu obiceiuri sănătoase nu trebuie să uite niciodată căeste reprezentanta sexului frumos şi că este datoare sa acorde o atenție deosebita aspectului, igienei personale. Să reţinem ca îngrijirea nu e un moft, da? :)
Am mai spus, şi nu pentru că aş suferi de false modestii ci pentru că e chiar adevărat: sunt antialent la desen si la alte chestii similar artistice, cum ar fi… sculptatul, de exemplu. Vasul pe care l-am facut la Horezu, pe roata olarului, a ieşit suficient de şui ca să nu reziste în cuptor, iar ieri am dat măsura aceleiaşi “măiestrii” la şcoala de modelaj de lut de la Fundaţia Calea Victoriei, după cum o să vedeţi imediat!
Am ajuns ceva mai târziu, fiindcă n-am reuşit să găsesc taxi (care o mai asculta poveştile lacrimogene ale şoferilor de taxi care se plâng că nu câştigă suficient!), aşa că n-am prins introducerea despre tehnici şi aşa mai departe. Tema lecţiei, însă, era să realizăm o lucrare care să includă o scoică. Sau mai multe. Pe scurt, Alina, dăscăliţa noastră într-ale modelatului, ne’a adus câteva scoici şi ne-a spus să le realizăm “surori gemene”, însă din lut, şi nu de capul lor, ci într-o compoziţie.
Mi-am ales şi eu un model, cred că cea mai simplă variantă, şi am “trişat” un pic la realizarea lucrării, în sensul în care în loc să modelez scoica din lut, am făcut un mulaj după obiectul original. Fireşte, chestiunea a ieşit “în oglindă”, aşa:
Cu o scoică nu se face primăvară, însă, şi nici cu două peisajul ori compoziţia, aşa că mai trebuia ceva. Şi pentru că tot semănau scoicile mele cu nişte fotolii uriaşe, m-am gândit să adaug şi un personaj, şi ce altceva s-ar fi potrivit mai bine decât o sirenă?! Ah, doar dacă ar fi putut să iasă ceva mai drăguţă, dar, nu! A ieşit o sirenă demnă de Picasso, în perioada lui cubistă! E urâţicăăăă, vai de capul ei de sirenă, cu sânii brambura, cu părul vâlvoi şi nişte braţe de halterofilă! Dar am reuşit s-o lipsesc de fotoliu şi sper să reziste!
Şi pentru că tot mai trebuia ceva, am mai făcut una, care seamănă întrucâtva cu Medusa, tanti aia care te împietrea cu privirea ei. Ca să scap mai uşor, ăsteia i-am făcut doar bustul şi coada. Şi am mai pus şi o bărcuţă, un fel de canoe cu velă, mă rog, eu nu m-aş urca în aşa ceva!
Mai talentaţi decât mine, colegii au reuşit, ca de obicei, lucruri mai frumoase!
Dar ştiţi ceva?! Nu contează că sirenele mele arată ca Muma Pădurii, fiindcă lutul nu prea ţine la detalii fine, trebuie să construieşti chestii mari, cu tuşe groase, din care să faci detaliile, altfel se usucă şi se sfărâmă, cum s-a întâmplat cu funda şi cu una dintre mustăţile pisicii de data trecută.
Nu contează! Ce este important, însă, e faptul că pentru două ore viscolul de afară încetează să mai conteze, ştirile proaste şi toate celelalte lucruri care ne pot enerva, de asemenea! Mai mult, lipsa de talent dezvoltă o chestie demnă de obiceiurile sănătoase: îi zice autoironie! Iar când pleci de acolo, eşti zen, unul care rezistă. Şi rezistă… Şi rezistă…
Iar asta a fost lecţia despre fericire pentru astăzi! Găsiţi-vă un hobby. O dambla. Ceva care să vă bucure şi să vă placă, ceva doar pentru voi.
Aşa cum am spus, săptămâna asta gasiţi zilnic câte un articol despre fericire aici, printre rânduri, iar peste weekend măsurăm comentariile şi se lasă cu un premiu. Nu că momentele fiecăruia de fericire n-ar fi un premiu în sine, dar am în minte ceva mai… material, o să vedeţi voi! :)
Azi vorbim despre fericirea… ca indice al bunăstării. Nu neapărat în sensul de “Banii aduc fericirea”, ci în sensul foarte concret în care a ales un mic stat, Bhutan, să măsoare calitatea vieţii cetăţenilor. Pardon, a supuşilor, fiindcă Bhutan e regat.
Conceptul a fost propus acum 40 de ani şi se pare că această manieră de a măsura lucrurile este una cât de poate de bună, de vreme ce unii lideri mondiali au început să aducă în discuţie introducerea acestui indicator în paralel cu binecunoscutul PIB.
Fireşte, fericirea (buthanezilor) ar fi cumva greu de apreciat în cifre, dar elementele care sunt calculate pentru a afla valoarea acestui indicator sunt măsurabile, şi nu se referă la consum ci pur şi simplu la calitatea vieţii. De exemplu, se consideră mai important că eşti mulţumit cu un televizor vechi decât că nu ai unul care să-ţi permită să vezi filme 3D! În ecuaţia asta contează destul de mult, îmi închipui, faptul că micul stat se străduieşe să păstreze multe dintre tradiţiile sale, iar budhismul este religia pe care toată lumea o practică.
În 2006, Med Jones, preşedintele Institutului Internaţional de Management, a venit cu o nouă interpretare a acestui concept, un punct de vedere care încearcă să măsoare cumva acest indice al fericirii prin urmărirea şi măsurarea a şapte indicatori: 1. economic (venituri, cheluieli, datorii, economii), 2. mediu (poluare, trafic etc), 3. sănătate fizică, 4. sănătate mintală, 5. sănătate a muncii (şomaj, procese pe dreptul muncii, plângeri etc), 6.social (divorţuri/căsătorii, discriminare, conflicte domestice etc) şi, în fine, 7. politic, adică gradul de libertate civilă, respectarea drepturilor omului şi aşa mai departe.
De altfel, studiile şi sondajele realizate la nivel mondial arată că acest concept este întrucâtva mai potrivit decât PIB-ul pe cap de locuitor pentru a măsura calitatea vieţii şi poate aşa se explică de ce tările cu cei mai fericiţi oameni nu sunt neapărat cele mai bogate din lume.
În fine, eu aş spune că merită câteva minute de reflecţie ideea că nu tot ce ni se “vinde” ca fiind necesar pentru o calitate mai bună a vieţii ne face fericiţi iar adevăratele resorturi ale stării de bine nu stau în a avea ci mai degrabă în a fi…
foto