Sămbătă, zi cu soare, numai bună pentru dat în mintea copiilor! Aşa că am fost la Circ, dar nu oricum, ci la un spectacol în premieră, şi nu singură, ci am luat şi alţi copii cu mine, mai mari si mai mici! :)

După cum am mai povestit, vizita recentă la Globus, alături de cei de la Cirque du Soleil, mi-a produs, pe lângă plăcerea de a-i cunoaşte pe canadieni, uimirea cu privire la calitatea spectacolului pus în scenă de circul nostru: strălucitor, închegat, cu poveste, cu numere foarte bune, muzică şi umor! Aşa că mi-am propus să revin la circ, şi să iau şi pe alţii cu mine, pentru că – mă gândeam eu, şi nu greşeam – mulţi am rămas cu o părere neactualizată despre Globus Circ & Variete!

Zis şi făcut! Şi pentru că mi s-a părut că mersul la Circ şi revenirea, pentru câteva ore, la anii copilăriei, se încadrează cu brio la capitolul Obiceiuri Sănătoase, Activia a fost, de asemenea, la faţa locului, prin reprezentanţi de marcă: genţi frigorifice personalizate şi produse de care s-au bucurat participanţii la mica mea acţiune!

Distracţia a debutat înainte de spectacol, fiindcă dacă tot era cu dat în mintea copiilor, cei care au răspuns invitaţiei mele au primit chestii din alea (habar n’am cum să le zic altfel!) cu care poţi să faci baloane de săpun, şi asta au şi făcut, Andrei fiind, după cât de pare, cel mai priceput!

(desigur, am respectat regula cu minim doi brăileni la fiecare eveniment, de data asta Andrei, Andreea şi Raluxa!)

După ce ne-am distrat cu baloanele de săpun, ne-am ocupat locurile în public, în sala plină, aşteptând cu nerăbdare să înceapă spectacolul. Între timp ajunseseră şi întârziaţii Piticu şi Auraş. Urma să vedem premiera spectacolului D-ale Bibicilor,  un show cu texte din piesele lui Caragiale, numere de acrobaţie (unele chiar foarte spectaculoase!), dresură de căţei, porumbei, capre, cai, tigri şi foci, cu artişti de circ, dar şi cu actori profesionişti dintre care îi amintesc pe Manuela Hărăbor, Magda Catone, Anca Sigartău, Monica Davidescu şi pe Bogdan Stanoevici, Bogdan Vodă, Silviu Biriş sau Ovidiu Popa!

N-aş putea să vă spun ce mi-a plăcut mai mult: caii care dansau (bine, Auraş, nu dansau, doar făceau trop-trop în ritmul muzicii, na!), numărul de acrobaţie cu primăvara – într-adevăr, cu nimic mai prejos faţă de ce am văzut la Cirque, faptul că nu m-am prins cum naiba făcea Iozefini numărul cu cercurile, statuile umane dresura de tigri, cea de foci sau numărul “mexican” cu corzile colorate?! Totul e atât de bine gândit şi regizat încât nimic nu a fost în plus sau în minus – poate doar durata spectacolului, fiindcă aş mai fi putut să stau lejer cel puţin o oră peste cele două cât a durat D’ale Bibicilor!

După spectacol, invitaţii mei şi cu mine ne-am bucurat de o întâlnire în exclusivitate cu Brânduşa Novac, Directoarea Globus, dar şi regizor + scenarist al spectacolului pe care tocmai îl văzusem, cu Monica Davidescu (e chiar mai frumoasă în realitate decât la TV), cu una dintre acrobatele din spectacol (Ana, de 15 ani artist al Circului!) şi cu doi domni, actori din distribuţie: Bogdan Stanoevici şi Bogdan Andreescu Lazăr, iar apoi am mers să vizităm locul în care se antrenează artiştii de la Globus şi să-i felicităm pentru spectacolul pe care tocmai îl văzusem.

(poza şutită cu neruşinare de la Raluxa, că pe mine mă lăsase bateria!)

Am aflat multe lucruri interesante, printre altele faptul că misiunea Brânduşei de a păstra tradiţia Circului în România e îngreunată de faptul că nu există o şcoală în acest sens şi nici fonduri (sau interes din partea autorităţilor), că Globus ia premii pe bandă rulantă peste tot pe unde se duce în străinătate, dar în România e mai puţin promovat şi (re)cunoscut fiindcă TVR, de exemplu, vrea să i se garanteze ratingul difuzării unui spectacol ca să-l difuzeze (gratis, fără să plătească drepturi!!!), că înainte să-i fie alocat un buget cât de cât decent, a trebuit, vreo doi sau trei ani la rând, să dubleze veniturile din bilete, ca să fie luaţi în serios, şi că dresura animalelor din Circ nu constă în a le obliga pe ele să facă ce n-ar avea chef, ci în descoperirea a ceea ce le place să facă şi realizarea numărului de circ în jurul personalităţii animalului iar la finele vieţii artistice, animalele de la Globus se pensionează într-o rezervaţie!

A fost distracţie la Circ, parol, Bibicilor, curat distracţie!, şi vă recomand să acordaţi circului Globus două ore din timpul vostru fiindcă n-o să vă pară rau! Până în toamnă se joacă D’ale Bibicilor, iar în toamnă se pregătesc alte două premiere!

De final, fiecare dintre cei care au participat sâmbătă la mica mea acţiune (alături de cei amintiţi mai sus,  Mădălina Uceanu şi Claudiu Ciobanu, dimpreună cu fiicele: Ana Mădălinei, Ana şi Sara lui Claudiu) a primit câte o scrisorică colorată şi personalizată, cu speranţa că nu vor uita anii copilăriei şi că, din când în când, îşi vor aminti că uneori, doar uneori, e bine să nu te iei aşa de tare în serios! Obiceiuri sănătoase, cum ziceam! :)

Mulţumesc, tuturor, pentru participare, Globus pentru deschidere şi Activia pentru darurile pe care le-am oferit!

De când cu campania obiceiurilor sănătoase, am vrut, n-am vrut, am devenit mult mai atentă la aceste aspecte, lucru bun şi pentru voi, cei care citiţi poveştile mele, dar şi pentru subsemnata, fiindcă unele dintre aceste obiceiuri şi învăţături s-au lipit de mine, vorba cântecului, precum marca de scrisoare, şi mă bucur că e aşa!

De exemplu, săptămâna trecută, după PR Forum, dimpreună cu celei trei Andree (Burlacu, Reţea şi Stan), am pornit către Casa RawZ, un restaurant specializat pe… raw!, loc neştiut până atunci de mine şi în care urma să participăm la o… hai să-i spunem introducere mai degrabă decât lansare, o introducere, deci, a gamei EcoBeauty de la Oriflame. Totuşi, acest post e despre mâncare! Aham! Despre mâncare şi nu de orice fel ci aia crudă, adicătelea raw – nice meeting you!

Casa RawZ e un loc fain, aerisit, care-ţi dă, aşa, senzaţia de sufragerie a cuiva mai degrabă decât de restaurant, chiar dacă dispunerea meselor şi scaunelor e de restaurant. Gazda, tot o Andreea, se învârte printre noi, încearcă să răspundă avalanşei de întrebări şi, în acelaşi timp, să aducă bunătăţi pe masă. Primul fel: un soi de bruschete cu felii de dovlecei în loc de pâine şi nişte conopidă “gratinată” peste care am pus din belşug un amestec de nuci şi caju, cred, măcinate mărunt. Bruschetele nu s-au potrivit prea bine gustului meu, dar conopida* aia – un deliciu!

* marinata si deshidratatata cu  fulgi de drojdie inactiva si sare himalaya si ulei de porumb – aşa se face!

Între felurile de mâncare raw, Corina, Community Manager la Oriflame (semn bun, faptul că există, funcţie şi persoană!, în organigrama unei companii atât de mari!), ne-a întrebat pe fiecare cam care sunt preocupările şi acţiunile noastre (am fost cam 12 bloggeriţe) eco, aşa că a trebuit să fac şi eu o dare de seamă, şi aşa am ajuns a concluzia că sunt şi nu prea sunt eco. Adică, ok, compactez toate ambalajele pe care le arunc, închid robinetul când fac duş, folosesc acumulatori, nu baterii, nu arunc chestii pe jos şi mă duc la Let’s Do It :) Mult, puţin, habar n-am, nu m-am gândit niciodată la mine din perspectiva asta, cred că mai degrabă mă preocupă componenta socială a trebii ăsteia, şi în rest fac ce pot la nivel de bun simţ.

Dar să revenim la mâncarea raw! Antreurile au fost urmate de sushi… fishless sushi, cu foaie din aia făcuta din alge, ok, dar conţinutul era diferit, adică fără peşte dar cu legume, toată povestea fiind însoţită de ghimbir murat şi de trei sosuri. A urmat, apoi, nişte salată cu muguri de pin, parcă, pâine raw, absolut delicioasă, şi sosuri: pesto, ceva cu iaurt şi mărar şi încă unul, o pastă de măsline! Iar la final, tort! Tort necopt, în care crema de ciocolată era făcută din cacao crudă asezonată cu pastă de curmale – şi mă opresc la asta cu toate că mie nu-mi place ciocolata, sau poate tocmai de asta, fiindcă această combinaţie avea fix gust de ciocolată! Norocul meu a fost că am primit şi o felie de tort de lămâie cu mac, mult mai pe gustul meu!

Dacă vreţi să aflaţi despre beneficiile acestui tip de dietă, găsiţi mai multe în acest interviu. Casa RawZ este închisă publicului, la fel şi magazinul de produse eco/raw, însă cu programare prealabilă puteţi încerca meniurile, şi chiar vă recomand, că încercarea moarte n-are!

Acu’, revenind la introducere, adică la EcoBeauty by Oriflame, vă spun că se referă la o gamă nouă de produse naturale, dezvoltate în spirit etic şi cu respect faţă de mediul înconjurător, fiind prima gamă de cosmetice certifiată de patru ONG-uri internaţionale din acest domeniu: Fairtrade, Ecocert, The Vegan Society şi FSC. Produsele au minim 95% ingrediente naturale, obţinute din surse regenerabile, şi mi se pare foarte ok că există preocuparea asta in rândul producătorilor de cosmetice. Până şi ambalajele sunt eco, iar comunicatul de presă a venit tipărit pe hârtie din aia specială, reciclată, în care sunt seminţe, şi pe care încă nu mă îndur s-o ud ca să văd ce răsare!

Şi, desigur, un concurs!

Oricum, după ce v-am făcut – sper! – poftă să serviţi măcar o salată dacă nu altfel de specialităţi raw, vă ofer şi produsele din gama EcoBeauty, pe încercate, doamnelor! Tot ce voi să ştiu de la voi, în schimbul unui set compus din cremă de zi, de noapte şi contur ochi, este ce obiceiuri eco aveţi. Nu există răspunsuri corecte, doar exemple de bune practici! Câştigătoarea va fi anunţată miercuri mai pe seară :)

Ecobeauty, gama – detalii mai multe.

Bonne chance!

PS pentru răbdarea nestăvilită de care a dat dovadă suportând vreo 15-20 de fete care vorbeau despre siluete, diete, creme şi alte măşti, se acordă acest PS lui Tudor Dăescu de la FastForwardPR, care n-a avut încotro, de altfel, fiindcă el a fost organizatorul năzbâtiei! :))

UPDATE: Diana Oancea e câştigătoarea, cf “extragerii” de pe twitter :)

“Intrăm într-o eră în care o simplă zgârietură la genunchi ar putea ucide, internările în spital ar putea fi riscante pentru viaţă, iar operaţiile ar putea să nu mai aibă loc din pricina riscului de infecţii” – a declarat, la finele acestei săptămâni, la Copenhaga, Margaret Chan, directoarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Această perspectivă sumbră, evocată nu chiar de Ţaţa Leana din Virusata de Deal, ar putea deveni realitate în câţiva ani, ca urmare a faptului că, aparent, antibioticele pe care omul le-a dezvoltat până în acest moment ar putea ajunge ineficiente în lupta cu virusurile/bacteriile ale căror mutaţii sunt din ce în ce mai rapide şi mai rezistente.

(Articol mai pe larg în The Independent)

OK, o lume în care antibioticele nu şi-ar mai face efectul ar fi o lume muuult mai puţin populată, asta e sigur, dar nu cumva e puţin, doar puţin, zic, iresponsabil ca şefa OMS să evoce o asemenea perspectivă, în afara unui plan concret de educare a medicilor şi populaţiei întru prescrierea şi administrarea responsabilă a antibioticelor?!

Adică, ok, dacă situaţia este într-adevăr atât de serioasă încât riscăm ca peste câţiva ani să murim dintr-un banal abces, n-ar trebui, zic şi eu, ca OMS să facă ceva mai serios decât o declaraţie la un congres, în contextul lansării unui studiu pe această temă de către stimata directoare Chan?!

Antibiotic resistance development is a natural process of adaption leading to a limited lifespan of antibiotics. Unnecessary and inappropriate use of antibiotics favors the emergence and spread of resistant bacteria. A crisis has been building up over decades, so that today common and life-threatening infections are becoming difficult or even impossible to treat. It is time to take much stronger action worldwide to avert an ever increasing health and economic burden.

Cum pisici vii şi zici, aşaaaaa, puf!, “Bună ziua, perspectiva e că o să murim pe capete. Vă mulţumesc pentru atenţie. Acum… Cine doreşte autografe?”?! Iar dacă chestia asta se întâmplă de nişte zeci de ani, de ce nu e în afara legii administrarea de antibiotice în ferme?! Şi de ce, dacă vreau, poate nu în oricare, dar în majoritatea farmaciilor, pot să cumpăr antibiotic fără reţetă?!

V-aţi întrebat vreodată de ce şi copiii mici aplaudă când sunt încântaţi de ceva, fără să ştie că gestul acesta este, de regulă, precedat de un spectacol care să le fi plăcut? Sau de ce primul gest pe care-l faci când cunoşti pe cineva e să vă strângeţi mâna?

Copii care întind automat mâna pentru a o prinde pe cea a adultului de lângă ei, mâna care acoperă altă mână atunci când vrem să consolăm, mâna iubitului care o prinde pe a noastră, pe stradă, la film, sau când conduce, uşor chinuit, peste schimbătorul de viteze – toate acestea sunt ipostaze în care mâinile se ating fără ca măcar să ne dăm seama, însă atingerea asta ne face să ne simţim mai bine.

Nu m-aş fi gândit la asta (sigur nu la faza cu aplauzele) dacă ieri n-aş fi mers la clinica Medas pentru o şedinţă de reflexoterapie la Dr. Ruxandra Contantina, doar una dintre ofertele speciale pe care clinica pe propune doamnelor în Luna Femeii.

Doamna doctor este medic de familie dar s-a specializat în apifitoterapie (aham, cum îi zice numele, cu plante şi cu miere) şi a făcut două cursuri de reflexoterapie, unul cu specialişti români şi unul cu un specialist chinez, de la care, spune dânsa, a învăţat  şi a înţeles mai multe despre acest domeniu.

Probabil că cei mai mulţi dintre voi aţi avut parte, măcar o dată în viaţă, de un masaj la tălpi (dacă nu, remediaţi rapid situaţia!) aşa că ştiţi cât de benefic şi plăcut poate fi. În timp, cei pasionaţi de reflexoterapie, au ajuns să deseneze adevărate hărţi, cu zone din talpă care corespund diferitelor organe de prin corpul nostru, cam aşa ceva:

Eu cred în treaba asta cu energia care circulă prin noi aşa că ascult cu interes detaliile de care-mi povesteşte medicul, iar de eficienţa masajului tălpilor m-am convins cu ceva vreme în urmă, când un astfel de masaj a avut efectul unei stacane de cafea concentrată şi m-a ţinut trează şi alertă vreo 40 de ore, lucrând nonstop la o reclamă.

Ştiind, deci, cum stă treaba cu masajul tălpilor, am cerut un masaj al mâinilor, să văd dacă funcţionează şi ăsta. Am aflat că funcţionează mai bine la copii decât la adulţi, şi că este, de asemenea, foarte plăcut. Un sfert de oră mai târziu, ieşeam din cabinet sprintenă ca o veveriţă iar durerea de cap pornită de la o mai veche sinuzită trecuse! Magie curată, vă spun! În plus, am primit şi o serie de ponturi şi nume de plante prin care să-mi ajut organismul să se detoxifice – fiindcă niciodată nu poţi avea prea multe obiceiuri sănătoase, nu-i aşa?!

Oferta de relaxare şi detoxifiere de la MedAs are mai multe componente: terapii anti-îmbătrânire şi anti-stress, reflexoterapie palmoplantară şi vertebrală, toate cu preţul redus la jumătate, şi, ca să vă convingeţi, puteţi câştiga printre rânduri o şedinţă de reflexoterapie, dacă îmi povestiţi un moment în care mâinile au “vorbit”, tăcut, aşa cum ştiu mâinile să vorbească.

Îmi place martie, luna în care femeile sunt şi se simt un pic mai alintate decât de obicei: ieri am primit flori şi mărţişoare, azi la fel, şi îmi place să văd, pe stradă, că doamnele şi domnişoarele sunt, parcă, mai vesele, mai încrezătoare, mai zâmbitoare! Obiceiuri sănătoase, nu? :)

Totuşi, oricât de faine şi vesele pretexte ar avea domnii să ne alinte, în fiecare primăvară şi nu numai, motivele supreme de mulţumire sunt tot în interiorul fiecăreia dintre noi, atunci când ne simţim sigure pe noi, când ne autorespectăm, iar lucrul ăsta fără o îngrijire constantă a stării de sănătate nu se poate, indiferent dacă vorbim de minte, zâmbet sau trup.

A fost o iarnă nesuferită, încă mai avem zăpadă pe străzi iar azi dimineaţă citeam că vântul iar o să-şi facă de cap, un context în care, ştiţi prea bine, florile şi mărţisoarele, oricât de drăguţe, nu ne ajută prea tare! Tocmai de aceea, prietenii de la Clinica Medas, au decis să ofere, mai mult decât o floare, un buchet de oferte speciale pentru Luna Femeii.

Mai concret, până pe 10 aprilie, puteţi suna la Medas (021 9232 sau *9232) pentru a beneficia de super reduceri la dermatologie cosmetică, de exemplu, peeling şi epilare cu laser, pentru ca pielea să fie perfect pregătită pentru razele soarelui ce va să vină… cu căldură cu tot! Nici reducerea la jumătate a preţului pentru o consultaţie cu un profesor universitar, specialist în nutriţie, nu sună rău, nu?, fiindcă nu mai e mult până scăpăm de cojoace, iar lipsa verdeţurile din dieta de iarnă se cam vede… Ei, nu e grav, ştiu, doar pe ici, pe colo! Dar n-ar fi drăguţ (şi sănătos!) să scăpăm de surplusuri… şi încă la ofertă!?

Pentru că e Luna Femeii şi suntem mai alintate decât suntem de obicei, avem şi mai multe motive să zâmbim, aşa că o consultaţie stomatologică gratuită şi un tratament de albire profesională cu 50% reducere se prind, de asemenea, în buchetul de oferte Medas din Luna femeii. În acelaşi buchet se află şi un program de relaxare şi detoxifiere care include terapii anti-îmbătrânire & anti-stress şi reflexoterapie, toate la jumătate de preţ! Ar vrea şi domnii aşa ceva, dar nu e pentru ei, sîc!

De asemenea, Medas oferă reduceri substanţiale pentru mamografii (50%) iar Medas Feminis a pus la cale un pachet special de 150 de lei (67% reducere) ce include un consult ginecologic, ecografie şi examen Babeş Papanicolau, toate acestea pentru ca să vă puteţi bucura fără griji de primăvară! Nu cred că e cazul să vă spun că astea-s chestii obligatorii pentru orice femeie care se respectă, sper, şi nici care e incidenţa cancerului la sân ori a celui de col uterin, sau faptul că orice neregulă depistată la timp vă poate salva viaţa!

Aşa că profitaţi de această ofertă Medas (twitter, facebook) care ţine, cum spuneam, până în 10 aprilie. Eu am de gând să încerc măcar partea cu reflexoterapia şi să văd şi un nutriţionist, şi o să vă povestesc ce şi cum a fost. Iar pentru voi, cititori şi cititoare de printre rânduri, am un prim concurs prin care puteţi câştiga o consultaţie gratuită, la alegere, la oricare dintre specialităţile pe care le are Clinica Medas. De la alergologie la psihoterapie, de la pediatrie la geriatrie, pentru orice problemă de sănătate nu vă lasă în pace, puteţi găsi un medic specialist la Medas.

Pentru a câştiga această consultaţie, gratuită pentru unul din voi, aş vrea să-mi spuneţi regula pe care v-aţi impus-o şi pe care o respectaţi, indiferent de circumstanţe, pentru a vă păstra sănătatea, până marţi, 6 martie, la ora 18. Eu am mai multe, dar câteva dintre ele ar fi că beau în fiecare zi minim 2l de apă, cel puţin o zi pe săptămână mănânc numai fructe, legume şi seminţe, preferabil crude, îmi fac cel puţin de două ori pe an un set complet de analize şi… încerc să mă enervez cât mai puţin! Mă rog, la ultima dintre reguli încă mai am de lucrat! :))

Azi a fost o zi specială, zi bonus, vorba Raluxei, aşa că am profitat de ea şi m-am recompensat cu câteva obiceiuri sănătoase după o perioadă foarte încărcată. M-am trezit târziu, le-am lăsat destul răgaz cerealelor să se înmoaie bine în Cremosso, m-am alintat cu o super mască pentru păr, apoi am luat prânzul cu o doamnă faină într-un loc cu multe fructe de mare (yummy!) şi pe urmă am hoinărit “de voie” prin curtea Muzeului Ţăranului Român ca să văd colecţia de mărţişoare 2012.

Se poartă pisicile, fără nici un dubiu vă spun că asta e moda! Mie îmi plac mărţişoarele simple, ca pe vremea copilăriei, iar de purtat nu-l port, oricum, decât pe cel de la tata, însă mi-e clar că anul acesta pisicile sunt mărţişoare, iar mărţişoarele sunt pisici! Se mai poartă şi diverse forme florale din pâslă, macrameuri, tricotajele, dar… pisici! De altfel, până şi doamna cu care am luat prânzul purta, deja!, tot un mărţişor cu coadă şi mustăţi.

Poftim de le vedeţi!

Dacă nu şi-ar lăsa blana pe hainele-mi, probabil că aş putea să-l port şi eu pe domnul Sony dimpreună cu un şnur alb roşu… Deşi cred că şnurul ăla n-ar avea viaţă prea lungă!

În afară de mâţe, am mai văzut mărţişoare realizate prin metoda quilling, foarte muncite: am aflat că producţia la răţuşte e de 3-4 pe oră:

Mie mi-au plăcut astea, în dulcele stil clasic, un fir roşu şi unul alb:

Am mai văzut unele cu vedete, la o adică, dacă-ţi plac tare, tare, ai putea prea bine să le porţi şi la piept… Sau nu? Cred că nu! :)

Mai originale – sau cel puţin eu le văd prima dată, au fost mărţişoarele Eugenii şi Like:

Tot din seria haioase erau şi cele pe care le puteai personaliza:

Fireşte, nu lipsea taraba cu turtă dulce şi nici florile uscate:

Pisici, flori, fete, filme sau băieţi, până la urmă nu contează! Important e că mâine vine vine primăăăăvaraaa!, că e martie, că începe luna cadourilor pentru Ruxandra (1, 8, 9 şi, mai ales, 12, mulţumesc anticipat!) şi că asta cu Mărţişorul e tradiţia mea populară preferată!

Totuşi, după aşa o revărsare de modele, m-am gândit ce fel de mărţişor ar fi eu dacă aş fi un mărţişor şi, ştiţi ceva? Cred că tot o pisică aş fi! O pisică albastră :))

Îmi place mult seria “How It’s Made” de pe Discovery, mi se pare foarte tare să vezi procesul tehnologic prin care o materie primă se transformă în produsul finit pe care-l cunoşti, indiferent dacă vorbim despre jeleuri, păpuşi sau palarii de paie. Azi, însă, e despre iaurt, iar How It’s Made nu a fost înregistrat, ci live, chiar sub ochii mei, la fabrica Danone, pe care am vizitat-o ieri. Apropo, ăsta e un articol destul de tehnic, dar vă recomand să-l citiţi, mai ales cârcotaşilor şi celor care cred că ştiu ei mai bine deşi habar n-au ce vorbesc!

În primul rând, ne-am echipat cu halate, chestii de prins părul şi şoşoni de unică folosinţă, iar doamnele au fost rugate să renunţe la cercei şi alte podoabe pe care le-ar putea rătăci prin procesul tehnologic pe undeva. Ca să fiu onestă, la final asta mi s-a părut o precauţie cam mare, fiindcă nu-mi dau seama unde, în procesul de fabricare a lactatelor Danone, orice corp străin s-ar fi putut întâlni cu produsul, dar presupun că mai bine mizezi pe prevenire decât să-ţi pară rău apoi.

200 de tone de lapte intră zilnic în fabrică, pentru ca, la final de zi (se lucrează în trei schimburi), aproximativ un milion patru sute de mii de iaurturi şi deserturi să fie produse şi stocate apoi, nu mai mult de o zi jumate, până când pleacă spre magazine şi consumatorii finali.

Siguranţa şi prevenirea oricăror accidente par să fie printre cele mai importante aspecte în munca celor de aici şi încă de la intrare văd un afiş care spune că s-au scurs 804 zile fără nici un accident, iar în camera de control – una dintre ele, cel puţin – sunt o sumedenie de grafice cu lucruri care se întâmplă în fiecare zi cu masa albă – adică laptele pasteurizat, şi CPC-uri, adică “Cât Pe Ce”, un indicator de risc pe care angajaţii sunt preocupaţi să-l controleze şi reducă la maxim.

Rezervoarele (tanks) în care intră laptele sunt impresionante prin mărime, aflu că cele mai mari dintre ele au capacitate de 100.000 de litri, şi au pereţi dubli pentru a izola laptele de temperaturile exterioare. De aici, laptele merge la pasteurizare, la aproape 100 de grade, şi, în acelaşi timp, la separare, care se realizează pe bază de centrifugare. Totul e automatizat şi totul e curăţat, dupa fiecare ciclu de producţie. Un detaliu la care nu m-aş fi gândit este unghiul în care sunt făcute ţevile prin care se plimbă laptele, smântâna şi iaurtul, respectiv nu există unghiuri ascuţite, pentru ca să nu se înghesuie, în nici un loc de pe parcurs, grăsimi care ar putea fi, apoi, mai greu de curăţat. Pe bune?! Pe bune!

Tot ce văd e interesant, ok, fiindcă pricep că aici e lapte crud, aici se separă, aici se pasteurizează, aici se răceşte, dar nu vă imaginaţi că ţevile ori rezervoarele astea ar fi transparente sau asa ceva, încât să vedem laptele sau smântâna rezultată, nu. Vedem, în schimb, nişte ambalaje tetra pak în care au stat, la congelator, bacteriile lactice care se pun în lapte pentru ca acesta să devină iaurt. Sunt câţiva producători importanţi de asemenea culturi în toată lumea, aşa că ceea ce diferă, de la un producător de iaurt la altul, ţine de felul în care acestea sunt combinate pentru diferite grade de aciditate, textură şi consistenţă. Pentru iaurtul probiotic se adaugă în plus o cultură mixtă de bifidobacterii, Lactobacillus acidophilus şi/sau Lactobacillus casei. Toate, repet: toate!, aceste bacterii sunt obţinute din produse lactate şi mi se pare o dovadă de stupiditate chiar să-ţi imaginezi altceva!

După fermentare şi răcire, iaurtul clasic pleacă spre ambalare şi/sau amestecare cu gemuri sau cereale, iar cel “de băut” este mai întâi omogenizat.

Fructele care se pun în iaurt au trecut deja printr-un proces de fierbere, sau, mai simplu spus, sunt livrate fabricii sub formă de gem. Odată ce iaurtul este gata, se amestecă cu acesta în proporţii perfect controlate, şi apoi se ambalează. Din 20 în 20 de minute, câte un pahar cu iaurt pleacă la laborator pentru a se controla dacă produsul respectă specificaţiile şi, de asemenea, dacă maşinăria are orice problemă, procesul de fabricare se opreşte automat până la remediere. Şi, da, se adaugă şi zahăr, pentru că onor consumatorul nu doreşte să servească iaurturi acrişoare, le preferă pe cele dulci. Oricum, gustul variază de la o ţară la alta, iaurturile bulgăreşti, de exemplu, sunt mai acre, cele franţuzeşti mai dulci şi tot aşa.

La ambalare e cam aşa: paharul este uscat şi dezinfectat, apoi umplut, acoperit, sigilat, ambalat în baxuri. În cazul ambalajelor pe care maşinăria le produce acolo, în fabrică, în acest proces mai intervine şi o lumină ultravioletă, o formă suplimentară prin care producătorul se asigură că paharul sau sticla sunt perfect curate. Baxurile se “cuplează” în paleţi, iar aceştia merg într-un depozit uriaş, în care temperatura este, de asemenea, controlată, şi nu depăşeşte patru grade.

Văd un asemenea palet care are indicaţia “Brodus blocat. Nu se livrează”, aşa că întreb care-i problema lui. Nu e o problemă, e doar o precauţie: câteva mostre din acest iaurt sunt deja la laborator. Dar de ce?, insist. Pentru că în lotul ăsta produsul a ajuns în pahare cu întârziere de o secundă, mi se răspunde. Nu e absolut nici un pericol, dar maşinăria a mărturisit eroarea, iar aici, la Danone, nimeni nu vrea să-şi asume riscuri aiurea. Aşa că se verifică, pentru orice eventualitate.

Fiindcă mă bazez pe faptul că am cititori deştepţi, singura întrebare la care mă gândesc să vă răspund este cea legată de conservanţi: nu există aşa ceva. Secretul termenului extins de garanţie ţine de respectarea a trei indicatori de bază: ingrediente, igienă, lanţ de frig.

De aici, camioanele frigorifice duc lactatele Danone spre consumatori… Dar despre marketing şi Danone corporate, într-un episod viitor, curând. Întrebări?!

(fireşte, să vezi cu ochii tăi cum se prepară ce mănânci e, de bună seamă, un obicei sănătos!)

Îi ştiu pe domnii de la Holograf de nişte ani buni, ca oameni şi ca artişti, şi mi-s dragi, aşa că m-am bucurat mult când au acceptat ca trei fani şi bloggeri să poată veni să-i cunoască “la ei acasă”, în sala de repetiţii de la Stage Expert.

De fapt, întâlnirea nu a fost în sala lor obişnuită de repetiţii, ci în hala de la Stage, fiindcă Holografii repetau pentru super concertul de lansare a albumului Love Affair, eveniment ce urmează să aibă loc mâine, de la ora 19.30, la Sala Polivalentă. I-am mai văzut la probe dar la repetiţii, până acum, nu, aşa că a fost o experienţă inedită şi pentru mine, nu doar pentru cei trei invitaţi, Anca, Monica şi Cristi.

Ne-a întâmpinat basistul Iulian “Mugurel” Vrabete, apoi cei trei bloggeri i-au cunoscut, pe rând, şi pe ceilalţi: Dan, Tino, Romeo, Edi, pe Mihai şi Emil, doi muzicieni minunaţi, colaboratori permanenţi Holograf. Practic, parte din trupă, ce să mai!

Gheaţa s-a spart repede fiindcă artiştii sunt deschişi, glumeţi, relaxaţi, apoi s-au schimbat şi daruri: cei trei au primit câte un CD cu autografe, iar eu am oferit fiecărui “holograf” câte un calendar cu Super Fete din blogosferă, că-s fete frumoase cu obiceiuri sănătoase, ce! :)

Ne mai foim un pic şi gata, începe repetiţia. Apare şi Claudiu Ionescu, cel care are în grijă mixerul, un om special şi un super profesionist. Îl văd şi pe Adi, unul din tehnicii trupei. Mai încolo e Titi, care se asigură că setul de tobe e bine aranjat. Dincolo, la mixerul de monitoare (boxele pe care voi le vedeţi pe scenă, întoarse cu faţa către artişti), e alt Adi. Apare şi Dan, vesel, plin de energie. Cu toată lumea la posturi, repetiţia poate începe.

Cântă, se opresc, îşi socotesc intrările, iar cântă, iar se opresc, se mai umblă la monitoare, se numără măsuri. Edi dă startul din nou: doi, trei, şi! Aşa apuc şi eu să ascult piesele de pe noul album, sună excelent – o să le iubiţi! Nu e nici un inel mare cât o inimă pe albumul ăsta, dar piesele sunt aşezate, lucrate, sunt frumoase, au un sound plin, matur, şi nu e greu de intuit că aşa sunt şi experienţele ce au dat naştere versurilor din acest album.

Se aud acordurile de la “Umbre pe cer” şi nu pot să nu cânt şi eu odată cu ei (încet, că doar nu eram acolo să stric repetiţia oamenilor!), se cântă şi alte piese mai vechi, unele reorchestrate, şi versurile îmi vin pe buze fără ca măcar să-mi propun asta. Claudiu, de la mixer, cântă şi el, ceea ce mi se pare super tare, fiindcă ştiu că e cu ei de 19 ani! 19 ani de studio şi de concerte, iar Claudiu continuă să fredoneze piesele, în timp ce face reglajele fine ale mixerului care e cam cât masa pe care o au ai mei în sufragerie!

La repetiţii se mai fac şi glume dar, dincolo de asta, poţi să-ţi dai seama că sunt extrem de preocupaţi să fie totul fără cusur. Se repetă alte piese, mai noi sau mai puţin noi, se încearcă o variantă unplugged, dar li se pare că nu le iese destul de bine, aşa că reiau refrenul şi ultima strofă… Timp de vreo două ore şi ceva nu fac decât o pauză scurtă. Eu mai ies, mai intru, mai vorbesc la telefon, dau mesaje pe Twitter şi pun poze pe facebook, mai răspund la un email, dar ei continuă să repete. Şi nu e pentru că n-ar cunoaşte fiecare silabă şi măsură din cântecele lor ci pentru că sunt preocupaţi ca totul să iasă perfect vineri! Da! Şi ei au emoţii!

Mai trag, când şi când, cu ochiul la cei trei invitaţi, Anca, Monica şi Cristi. Dacă Anca şi Chinezu au ceva apropiere de scena muzicală, pentru Monica experienţa pare cu adevărat extrem de specială, şi nu pot decât să mă bucur că printre obiceiurile sănătoase pe care le încurajez şi, iată, aranjez, de vreo câteva luni, am avut ocazia să ofer şi aceste emoţii.

“Nu mai e timp”, se spune în noul hit al celor de la Holograf. Poate că nu mai e, nu pentru tot ce ne-am dori să facem, în orice caz! Dar pentru emoţii frumoase, dragilor, să faceţi bine să vă găsiţi timp! Nu pentru că vă spun eu, nu pentru că asta înseamnă să ai obiceiuri sănătoase, ci pentru că fără emoţii… degeaba e timp!

Bonus track, cum s-ar zice, una dintre piesele mele favorite de la ei:

Să nu uit: dacă vă place Love Affair, dacă vă plac cei de la Holograf, să ştiţi că îi găsiţi şi pe facebook! În caz că vreţi să le spuneţi ceva :)

Îmi place să scriu, îmi place cum se aranjează vorbele în frază, când fac asta, că nu-s mereu ascultătoare. Pe vremuri scriam pe hârtie şi în timp am descoprit că scrisul are şi proprietăţi terapeutice. Hârtia suportă multe, dar nu te poţi certa cu ea şi, odată ce ai aşternut acolo ceva care te-a supărat, nu mai pare atât de deranjant. Ca să nu mai spun că scrisul te disciplinează şi-ţi ordonează gândurile.

De asemena, când am ocazia, citesc cu plăcere şi curiozitate biografii ale unor autori pentru a înţelege resorturile Tocmai de aceea, vă recomand Scrie depre tine, un atelier de dramaturgie şi dezvoltare personală în care puteţi lucra cu actori şi regizori profesionişti exerciţii creative de actorie şi dramaturgie, bazate pe poveşti şi experienţe personale. Rezultatul acestor întâlniri este o piesă de teatru care va fi jucată în faţa unui public.

Trainerii, Vera Ion şi Sorin Poamă, explică mai bine: In cadrul primului modul, lucrul se va axa pe exercitii de scris si de storytelling, miza noastra fiind ca dupa aceasta prima luna participantii sa dobandeasca un minim ABC in ce priveste scrisul unei scene si explorarea propriilor povesti pentru gasirea unui subiect de teatru. In exercitii incercam sa dezvoltam simtul observatiei si al povestirii unui eveniment, exerctiul de a empatiza cu personajele despre care scrii si de a le investiga universul. Fiind vorba de un limbaj mai specializat care vizeaza teatrul, vom face si cateva exercitii foarte simple de actorie.

Dacă vă interesează, şi nu văd de ce nu, înscrieri la acest curs se mai fac până mâine, inclusiv. Găsiţi aici mai multe detalii despre curs şi câteva testimoniale ale celor care au participat până acum. Spor la scris şi inspiraţie! :)

Iniţial am crezut că Angelina Jolie şi Brad Pitt au făcut un cuplu mai mult pentru marketing şi publicitate, însă după şapte ani de la debutul (asumat) al acestei relaţii, aş zice că e pe bune. Cei doi au şase copii împreună, trei ai lor şi trei adoptaţi de Angelina, şi, recent, au lăsat să se înţeleagă faptul că la orizont s-ar putea vedea şi o căsătorie.

Dar nu despre asta vreau să scriu, ci despre o declaraţie a lui Brad Pitt care mi-a plăcut foarte tare, şi care se referă la faptul că nu-şi lasă copiii să caute pe net numele lui sau pe cel al Angelinei, în principiu pentru a nu-i expune la bârfele care se scriu despre ei. Astfel, copiii cuplului care sunt destul de mari să navigheze pe internet, au numele părinţilor lor blocate pentru căutări. Mai mult, Pitt a declarat că nici el şi nici Angelina nu practică sportul cu “să vedem ce s-a mai scris/spus despre noi pe internet” şi că au ajuns la performaţa de a ignora tot zgomotul care îi înconjoară.

Mi s-a părut foarte tare chestia asta, foarte responsabilă, de bun simţ şi foarte… normală.

(foto)