Pe baza menţiunilor făcute de 87 de bloggeri români, Cristi a realizat un top al agenţiilor cu care aceştia au lucrat cel mai bine în 2013. Nu vreau să discut rezultatele, până la urmă, oricum o dai, alegerile bloggerilor (ca şi alegerile agenţiilor şi, uneori, chiar ale clienţilor) au şi ele un grad de subiectivism. Uneori asumat, alteori nu.
Nu-mi voi reţine, însă, mirarea produsă de locul şase – prietenii ştiu de ce! :D
Justine Sacco, cea care a iritat o lume cu un simplu tweet, şi care, ulterior, şi-a pierdut jobul de PR Manager la IAC din pricina scandalului, a revenit astăzi cu scuze oficiale:
Justine Sacco, PR Manager la InterActiveCorp (IAC), firmă care are, printre multe altele, Vimeo şi ask.com, se pregătea ieri de un lung zbor către Cape Town. Cândva, printre bagaje şi altele, s-a decis să trimită următorul mesaj pe Twitter: Mă duc în Africa. Sper să nu iau SIDA. Glumeam! Eu sunt albă!
Fireşte, nici nu i-a trecut prin cap că acest mesaj avea să declanşeze o furtună pe Twitter, una care avea să se întindă şi pe alte reţele Social Media şi nu numai.
Anul ăsta am fost implicată într-una din surprizele – plăcute, sper! – pe care cei de la Evensys le-au pregătit participanţilor la Webstock, drept urmare am un pic mai multe aşteptări de la aceasă ediţie. Asta, cu toate că am întâlnit, deja!, 15 oameni speciali, o colecţie deosebită de oameni care nu s-au mulţumit să fie ci să facă. Şi nu puţin! Îi veţi cunoaşte şi voi mâine şi sper că vă vor fi inspiraţie, tot aşa cum mi-au fost şi mie.
M-am uitat azi peste ce scriam de la acest eveniment în 2011 şi în 2012, practic, premisele ediţiei de mâine. Aş vrea să cred că am crescut şi că ne maturizăm, fără, însă, a uita că joaca este bună. Citiţi!
Continue reading
Până când n-oi zice altceva, blogosfera din Cluj rămâne favorita mea. Întâi pentru că sunt acolo nişte oameni care mi-au devenit foarte dragi, şi pe urmă că mi se pare că se poate vorbi pe bune de o blogosferă clujeană, cu plusuri şi minusuri, ca în orice sumă de individualităţi, fireşte, dar care poate funcţiona la unison când şi dacă trebuie. Sau cel puţin aşa se vede de aici, din miticime :)
Taman de-aia, chiar dacă nu pot participa la fiecare eveniment la Cluj, încerc sa le susţin iniţiativele. De data asta, #clujcitybreak, patru zile în care mai mulţi bloggeri* de frunce vor merge în frumosul oraş ca să-i admire culorile, ca să vadă că şi vara poate fi ca în alte anotimpuri, chiar dacă zecile de mii de studenţi au plecat la casele lor şi oraşul poate părea cumva amorţit din pricina asta. Să vadă şi, desigur, să povestească.
I-am luat un pic la înrebări pe organizatorii 2.0., adică pe domnul Crivăţ I şi pe doamna Florica, jumătatea TVdece. Florica pe numele de scenă, dar Alina pe numele de buletin. Domnul TVdece, de asemenea parte din organizare, se înţelege, este Răzvan Dragoş aka Zicu. Şi e de acord cu ce spune Alina.
După cum urmează:
Cornel de la Vunk a scris zilele trecute un post pe blogul lui, scorneli (mişto, btw!), în care discută critic despre câteva dintre apucăturile colegilor de scenă şi industrie muzicală, despre compromisuri, talent sau lipsa lui, lipsă de sinceritate şi “trepte care nu trebuie coborâte”.
Aparent, postarea a pornit de la un spectacol în care solistul de la Vunk s-a aflat pe aceeaşi scenă cu Delia, “care isi permite sa faca ce vrea cu vocea si cu talentul ei, pentru ca este foarte versatila si extrem de talentata”, însă a păcătuit, la evenimentul respectiv, cântând câteva refrene manelistice pe care, zice Cornel, publicul le-ar fi taxat cu huiduieli. Şi că aşa ceva nu se face, mai ales că Delia e jurat la X Factor, deci un model, deci nu se face, nu e bine!
Continue reading
Cred că trebuie să încep concluziile astea cu un disclaimer, şi anume: atunci când protestez faţă de modalitatea neprofesionistă a unora de a trimite informaţii sau invitaţii pe email o fac în primul rând ca om de comunicare şi doar mai apoi, dacă e, ca blogger. Şi, da, o fac, pentru că militez pentru personalizare, într-o epocă în care chiar avem nenumărate instrumente să facem asta, şi pentru că mailurile autoadresate cu destinatari în BCC sunt atât de passe iar unii par a se încăpăţâna să rămână, (şi) din punctul ăsta de vedere, în secolul trecut.
După patru zile de comunicare parlamentar-europeană, am plecat la Pârâul Rece, ca să văd comunicarea autohtonă în cadrul unei întâlniri trilaterale: clienţi – agenţii – bloggeri. Organizator şi maestrul de ceremonie a fost aceeaşi neobosită echipă BIZ condusă de Marta “ÎnZeceMinuteÎncepem” Uşurelu. Iar asta a fost, în opinia mea, cea mai bună ediţie de SMS Camp din cele cinci de până acum.
NB: zic “în opinia mea” pentru că sunt, oricum, subiectivă, dar şi pentru că eu am participat doar la patru dintre cele cinci ediţii.
Update: vedeţi aici prezentările.
Întocmai precum la colecţiile de modă, fiecare sezon aduce şi în zona de comunicare idei şi oameni noi. Şi tocmai pentru ca, nu-i aşa?, cei care avem legătură cu lumea asta vrem să ne facem treaba cât mai bine, e important să ieşim în offline, să ne vedem unii cu alţii, bloggeri, agenţii, clienţi, să învăţăm unii de la alţii şi împreună să facem campanii mai bune şi mai plăcute publicului.
Şi, da, să ne şi distrăm împreună, că amiciţiile (şi ideile faine!) aşa se leagă mai bine: la o bere, la un foc de tabără, sau, de ce nu, făcând parte din aceeaşi echipă care se joacă de-a pitchul.
Continue reading
În copilărie detestam caşcavalul. Mama, fată deşteaptă, a găsit, însă, o formulă să mă păcălească şi a făcut caşcaval la capac, un fel de mâncare cu care puteam să mă joc şi care a fost botezat “mâncare americană”. Întindeam brânza galbenă fierbinte şi o roteam pe furculiţă şi îi adoram gustul. Ani de zile am mâncat caşcavalul doar sub formă de “mâncare americană”, fără să ştiu secretul, până într-o zi când am descoperit procesul de fabricare. Şi de-atunci am mâncat şi caşcaval “normal”.
Cred că dacă mi-ar fi explicat că, de fapt, caşcavalul e un fel de lapte (aveam patru ani!) şi dacă mi-ar fi spus care e drumul laptelui, de la vacă până la mine în farfurie, m-ar fi convins mai repede. Dar pe vremea aia vacile locuiau doar la CAP şi în cărţile de colorat, iar laptele sau iaurtul erau menţiuni care îmi displăceau, fiindcă drumul lor către mine avea la final o coadă maaaaaare, fără garanţia faptului că s-ar putea să şi prinzi ceva!
Însă lucrurile nu mai sunt la fel. Acum tot procesul a devenit transparent iar când acest drum al laptelui ajunge la final, dincolo de încrederea căpătată în produse, unii pot pleca acasă cu trei tablete Google Nexus 7.
