pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
texte de tot râsu'

Prinţ cu sandale, caut Cenuşăreasa!

June 14, 2012 by ruxandra 7 Comments

Am mai văzut bărbaţi care cară poşeta partenerei, unii stingheri, alţii nebăgând de seamă că în viaţa de cuplu ei au rolul de… măgar. Treaba lor! Dar să-i cari sandalele… Ei, asta e al’ceva, nu vi se pare?!


Oare e Făt Frumos care o aşteaptă pe prinţesă cu condurii magici în mână? – mă rog, era în faţa terasei de la Caru cu bere, dar na, e o poveste modernă :)) O fi antrenor al vreunei fete care o să participe la concursul de alergat pe tocuri, în weekend? Habar n-am! Voi ce poveste credeţi că are domnul cu sandale?

Share:
ţara mea de d'oh!, texte de tot râsu'

Site-urile Realitatea şi Antena 3 au copiat Perle la BAC 2012!

June 14, 2012 by ruxandra No Comments

Nu, de fapt perlele de la BAC 2012 n-au apărut încă. Doar Realitatea şi Antena3, ca să dea ceva în sensul ăsta, s-au apucat să reşapeze unele din anii trecuţi. Că aşa se face jurnalismul, deh…

Adică aia cu “Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu”, de care zice Realitatea că e de anul ăsta (dar nici Antena 3 nu e mai prejos), apare pe alte site-uri, aici, de exemplu, din martie 2012, şi aş paria că nici celelalte nu-s mai proaspete. Iar dacă perlele cu pricina sunt copiate de la alţii, măcar o sursă, ceva, punem şi noi? De bun simţ, aşa…

După cum apar orele de publicare, primii care au dat invenţia sunt cei de la antena3. Cinste lor, ce să zic, măcar au inventat primii ştirea!

PS aş da sursa pozei, dar e atât de copiată încât nu pot să-mi dau seama care e!

Share:
Filme

Dallas după 20 de ani: Cine se (mai) uită?

June 14, 2012 by ruxandra 10 Comments

Îmi amintesc ceva de Dallas difuzat la TV chiar şi pe vremea lui Ceauşescu, dar eram prea mică pentru detalii. Oricum, ştiu că ai mei se uitau şi, când a fost difuzat după Revoluţie, m-am uitat şi eu. Seducătorul Bobby, JR cel fără scrupule, Sue Ellen focoasă, Pamela frumoasă şi Miss Ellie care făcea pace în toată gaşca. Plus coloana sonoră de pe generic, plus Southforkul cel cu piscină, maşinile luxoase, poveştile cu sex, adulter, lăcomie,  şi, în fine, America – visul de aur al celor care trăiau din plin ororile comunismului. Dallas cel original a încântat sute de milioane de privitori din 1978 până în 1991.

Ieri, după ceva mai mult de două decenii de la episodul în care JR era împuşcat, a debutat, în State, o nouă serie de Dallas, cu moştenitorii celor doi fraţi, John Ross şi Christopher, construiţi după modelul JR şi Bobby, cel rău şi cel bun, şi cu o parte din eroii principali ai seriei iniţiale – mai puţin Pamela şi Miss Elie.

În contextul în care cei care s-au uitat iniţial la Dallas nu cred că vor găsi amuzante sau interesante noile aventuri ale petrolierilor, iar cei care nu s-au uitat nu pot să priceapă, oricum, de ce naiba e tot tămbălăul, sunt chiar curioasă ce cifre vor avea. Deocamdată TNT a realizat doar zece episoade, să testeze piaţa.

Voi o să vă uitaţi?


Share:
Filme

TIFF 2012: Kiddo, primul film interactiv românesc

June 13, 2012 by ruxandra 2 Comments

Oare de câte ori ţi-ai dorit să dai timpul înapoi, hm? Când replica cea mai bună îţi venea fix după ce momentul trecuse, când te-ai întâlnit din întâmplare cu băiatul care-ţi place şi tu erai ciufulită şi nearanjată, când ai spus o vorbă (g)rea şi după aia ai descoperit că destinatarul nu o merita şi, nu în ultimul rând, când citeşti o carte sau vezi un film şi i-ai schimba finalul ori măcar unele dintre alegerile pe care le fac personajele.

Cum ar fi fost să poţi să-i spui lui Romeo: Băăăă, nu bea otrava, că Julieta nu e moartă, de fapt!”, iar el să… te asculte?! Sau să-i şopteşti lui Scarlett să nu mai facă pe nebuna, că Rhett chiar o iubeşte, şi şi ea pe el, chiar dacă nu-şi dă seama, ori să-i explici lui Harry Potter o parte din ceea ce va să vină către el?! Să schimbi istoria literaturii!

Ei, am veşti pentru voi: Nu se poate! :)))

Se poate, totuşi, să-i schimbăm soarta lui Kiddo, numele primului film românesc interactiv şi al eroinei principale, peliculă văzută la TIFF, sâmbătă. Kiddo e o fată săracă dintr-un cartier împuţit (ar putea fi în orice oraş românesc), cu un tată (Adrian Titieni) care bea de stinge şi ultimul obiect din casă, şi cu un frate cu un sever handicap locomotor, care nici nu poate vorbi.Ca să iasă din mediul ăsta cumva, Kiddo (Anamaria Maier, f convingătoare) se apucă de box. În loc să-şi lovească tatăl şi soarta, dă cu pumnii în sacul de box, cu la fel de multă duritate pe câtă duioşie are atunci când îşi îngrijeşte şi protejează fratele.

Partea de interacţiune vine încă de la început, când primeşti două beţe fosforescente, roşu şi albastru, şi instrucţiuni. Pe parcursul filmului, din când în când, ecranul se împarte în două, iar spectatorii votează fie o opţiune de scenariu,  fie să dea filmul înapoi ca să fie puşi în situaţia de a schimba o decizie luată mai devreme. E distractiv, pentru că treaba asta se întâmplă relativ des, e distractiv pentru că, din câte povesteau realizatorii filmului, situaţiile sunt diferite de la o proiecţie la alta, şi o să fie şi mai distractiv la anul, când Kiddo o să devină film de lung metraj cu nenumărate variante.

Dacă-l mai prindeţi pe undeva, mergeţi să-l vedeţi, şi nu doar pentru faza cu interactivitatea ci şi pentru că se joacă bine, cu un Adrian Titieni atât de detestabil în rolul tatălui, încât până şi ţie, spectator în scaunul de la cinema, îţi vine să-l pocneşti!

Share:
PR sau piar

Nokia 808: Pure View!

June 12, 2012 by ruxandra No Comments

Acum vreo doi ani, când Nokia a anunţat N8, telefonul cu cameră de 12 MP, m-am întrebat ce naiba sens are să pui o cameră şmecheră pe un telefon atâta timp cât treaba lui e să fie… telefon! Anul trecut, în martie, însă, când mi l-am cumpărat, socoteala a părut mai simplă: nu mai trebuia să port după mine două aparate – telefonul şi săpuniera Canon -, să mă obosesc cu acumulatori şi alte chestii care-ţi complică viaţa. Aşa că l-am luat şi nu-mi pare rău, ba chiar dimpotrivă, pentru că ştie de toate şi, da, face poze foarte ok.

Azi, însă, în studioul lui Alex Gîlmeanu, Nokia a prezentat un aparat cu o cameră foto care e şi mai tare, cu senzor de 41 MP, şi care face nişte super poze şi filmări. Prezentarea norvegianului de la compania mamă, invitat pentru eveniment, a fost uşor cam lungă şi cam tehnică, dar n-am putut să nu remarc şi admir claritatea fotografiilor şi a filmuleţelor făcute cu Nokia 808 Pure View, c-aşa se cheamă aparatul, sau uşurinţa cu care era manevrat pentru setări sau felul în care arată, în print de 50 pe 70, o poză făcută cu telefonul în cauză.

Ca de exemplu asta (pe care am pus-o wallpaper fiindcă e muuult prea mişto!):

În comunicatul de presă se spune că De la lansarea sa, Nokia 808 PureView a obţinut numeroase premii, fiind desemnat cel mai bun dispozitiv mobil la Mobile World Congress 2012 şi obţinând premiul pentru cea mai importantă inovaţie în domeniul camerei foto în 2012, acordat de Technical Image Press Association (TIPA) aşa, ca să ştiţi şi părerea industriei.

Aparatul nu e cel mai subţirel din lume, dar dacă, pe lângă tot ce ştie şi poate un smartphone obişnuit, vreţi şi super poze pe care să le încărcaţi instant pe reţelele sociale, Nokia 808 vine în România luna viitoare la un preţ recomandat de 650 de euro, pentru varianta “la liber”. Iată şi detaliile tehnice: Nokia 808 PureView – Data Sheet

Aici găsiţi mai multe fotografii făcute cu 808-ul şi mai jos e cea pe care am primit-o eu la eveniment, frumos înrămată. E pe perete deja şi mă duce la mare!

PS Zilele astea mă joc cu un Lumia. Vă povestesc cum e după ce mă plictisesc. Dacă mă plictisesc. Până una-alta, ştie cineva cum pot sa NU amestec toate contactele ci să le păstrez pe cele din mail şi reţele sociale separat de cele din agendă? De Lumia zic. Pricep utilitatea sincronozării, dar eu sunt aşa, mai old school, îmi place să ţin lucrurile separat :)

Share:
Obiceiuri sănătoase

Pentru de dimineaţă

June 12, 2012 by ruxandra 8 Comments

Nu sunt o persoană matinală. În vremurile în care lucram “la program”, aveam grijă să negociez de la început ora de start, în nici un caz mai devreme de 10! Asta cu toate că atunci când trebuie să mă trezesc dimineaţa, am ritm mai susţinut şi bifez mai multe chestii pe lista “To do”. La FITS aveam adesea prima şedinţă a zilei la ora 9, aşa că trebuia să mă trezesc foarte de dimineaţă, după orarul meu, pe la 7 jumate, adesea după doar patru ceasuri de somn.

Programul total alandala de acolo mă obliga la rigurozitatea micului dejun, singura masă a zilei de care puteam fi sigură că apuc s-o mănânc. După aia… nu se ştia, dar micul dejun era obligatoriu ca să mă ţină în funcţiune, şi aşa am continuat şi la TIFF.

Ieri, în prima dimineaţă petrecută acasă după tot preriplul cultural, am revenit la vechile obiceiuri: mic dejun compus dintr-o cană cu nes şi, mai pe la 10, o mână de cireşe, şi parcă n-am mai avut detenta aia de la Sibiu sau Cluj. Azi am fost invitată la un mic dejun altfel, cu Belvita, pe “terasa” unui double decker, de unde am admirat Bucureştiul de sus (ceea ce e funny, fiindcă altfel, ca bucureşteancă get-beget ce mă aflu, n-aş fi făcut turul cu pricina) şi unde am fost serviţi cu biscuiţi Belvita alături de variante numai bune pentru micul dejun: cafea, iaurt de băut (era chiar Danone, da, dacă tot întrebaţi), fresh de portocale şi salată de fructe foaaarte bună!

Nu pot să spun dacă energia a venit de la biscuiţi, de la faptul că ne-am hăhăit pe traseu sau de la salata de fructe, dar de undeva a venit. Cică biscuiţii ăştia eliberează treptat carbohidraţii de-i conţin, în aşa fel încât energia să dureze mai mult, mă rog, treaba lor! Dar sunt buni la gust, deşi despre ăia cu ciocolată nu’ş ce să zic, fiindcă nu m-am atins de ei. Iată şi imagini din plimbarea noastră la înălţime, via Răzvan

Una peste alta, ideea e să încercaţi să mâncaţi ceva la micul dejun, oricât de mare e tentaţia de a sări peste el. Că-s biscuiţi, că e ceva mai consistent, grăunţe, iaurt, omletă sau sarmale, treaba voastră ce alegeţi. Experienţa (şi nutriţionista), însă, îmi spune mie că e mai bine aşa.

Cât despre cei care nu sunt matinali, ca şi mine, am găsit aici nişte sfaturi. Unele dintre ele – pe încercate – chiar funcţionează! Ceea ce, fireşte, vă doresc şi vouă! A! Şi încă ceva! De pe cutia primită cadou azi am aflat de concursul ăsta – sună bine, şi deja am înregistrat codul, că am în plan o zugrăvire de vară! :D

Share:
ganduri printre randuri

Acasă

June 11, 2012 by ruxandra No Comments

Cică Acasă e acolo unde-ţi e sufletul, dar eu pe ăsta îl port mereu după mine, aşa că nu cred că mi se potriveşte zicala nici măcar după trei săptămâni călătoare la FITS-TIFF (citit fiţtif sună chiar mişto, nu?). Acasă a fost la Continental, pe durata şederii la FITS, acolo unde erau, în prima seara, o grămadă de wellcome packs pentru bloggeri şi care au plecat, încet, către destinatarii lor, acolo unde au fost fructele pe care le-am primit la venire, cu complimente, din partea hotelului, unde baia cea kinky (cu pereţi din sticlă sablată) îmi găzduia rapidele sesiuni de makeup sau duşul cu spalat pe cap – în 10 minute sunt gata – adesea chiar nu aveam mai mult răgaz, trăiască uscătorul de păr!

Acasă a însemnat cartela magnetică pe care uitam mereu să n-o ţin lângă telefon, amabilitatea lui Răzvan, şeful recepţiei, şi a lui Dorel, directorul hotelului, micul dejun, mereu acelaşi, omletă, castraveţi cruzi, un mix de fresh, iaurt si cafea. Acasă era şi când, la ore mici din noapte, puneam capul pe pernă după ce reuşeam să citesc doar câte o jumătate de pagină din aventurile lui Dewey, motanul bibliotecar.

Acasă era şi în teatru, la TNRS, alături de grozavii mei colegi cu care am făcut echipă întru FITS-oşeală, seara la clubul Festivalului, alături de bloggerii oficiali care au făcut echipă cu mine şi m-au ajutat – nepreţuit! – la promovare.

În fine, tot acasă se cheamă că păşeam pe locurile familiare din Sibiu, cu telefonul – cameră foto/video – uploader – contacte şi tot ce mai e un telefon bun în mână, ca să prind şi să surprind TOT ce i se întâmpla oraşului, dar şi telefoanele sau fotografiile de la Andreea, care a fost official cat sitter al domnului Sony cât m-am preumblat eu pe cărările culturale.

Şi acum sunt aici, acasă, în apartamentul 58, locul în care, în ciuda faptului că-mi e atât de familiar şi ştiu că-mi încarcă bateriile ca nici un alt loc în lumea asta, mă simt, azi, un pic stingheră, după tot ritmul ultimelor săptămâni, şi îmi lipseşte… Nu, nu liniştea. Îmi lipsesc hărmălaia, ritmul alert, du-te vino-ul, zăpăceala şi oamenii mulţi din preajmă, ba chiar şi şedinţele matinale cu mult prea minunatele mele voluntare de la FITS.

În schimb, am recăpătat un motan foarte fericit că mă are din nou la dispoziţie, sandalele luate la Sibiu şi expediate acasă încă înainte de a apuca să le port, nesul meu matinal, cireşele alese cu grijă de mama şi puse în frigiderul meu, un tricou roşu niţel ciufulit care a venit să mă ia de la gară şi un zâmbet maaaaaaaaare.

Acasă.

Share:
ganduri printre randuri

Cineva trebuie să lege şireturile elitelor…?

June 9, 2012 by ruxandra 2 Comments

Fact 1. Săptămâna trecută l-am întrebat pe Jonathan Mills, directorul celui mai mare festival de teatru din lume, cum crede că oamenii care consumă cancan pe pâine ar putea fi atraşi spre genul de cultură promovat la Edinburgh. Adică, na, la conferinţa de presă de la care tocmai ieşise s-a vorbit despre o super montare a My Fair Lady şi despre Călătoriile lui Gulliver, şi, dacă stau bine să mă gândesc, nici Undeva la Palilula, de exemplu, nu a avut succes la public şi a fost greu de digerat chiar şi pentru unii critici…

Mills s-a uitat la mine uşor siderat, fiindcă răspunsul la întrebarea mea e(ra) evident şi cred că-şi imagina că ştiu ce o să spună: E foarte simplu. Prin educaţie. Şi a dezvoltat puţin.

N-am nici un dubiu că ăsta e răspunsul… în Scoţia, acolo unde JMills organizează impresionantul său eveniment care are o tradiţie de aproape şapte decenii. Dar la noi? L-am întrebat dacă a auzit de Becali – auzise! – şi cum poţi să combaţi, prin cultură, un asemenea model facil. Spune-le că dacă au doar asta sunt, de fapt, foarte foarte săraci. Mda.

Fact 2. La TIFF Lounge, miercuri, Constantin Chiriac vorbea despre variantele în care Clujul ar putea deveni Capitală Culturală Europeană. Prin lateralul cortului unde avea loc discuţia, în Piaţa Unirii, s-a scurs, extrem de zgomotos, o parte din galeria U Cluj. Cei din galerie s-au uitat în cort, au observat, de bună seamă, că acolo are loc o discuţie, un eveniment, evident legat de TIFF, şi au început să strige încă şi mai abitir cântecele de galerie. Aproape că ne-au acoperit.

Fact 3. La o discuţie avută la micul dejun, s-a pus problema culturalizării maselor, aducerii celor mulţi spre alte experienţe, vezi Vertigo şi teatrul de stradă la FITS, ca o alternativă la consumul de  mondenităţi, TV şi alte lucruri facile care ocupă mintea dar nu o mobilează. Eu cred în ideea asta, cred că se pot oferi alternative, dar am primit următoarele contraargumente: Nu dai mărgăritare porcilor, Cineva trebuie să ne lege şireturile şi De ce ţi-ai învăţa calul engleză? Astea nu-s, de fapt, contraargumente, ci doar un alt aspect al problemei. Aparent, elitele nu vor să împartă, elitele vor să rămâna elite, speciale, deosebite, singulare. Şi mi s-a părut dezolant, trist şi oribil.

Fact 4. În fine, azi dimineaţă într-un newsletter de la ceva site de ştiri am citit următorul titlu: De teama ca vor pica, putini elevi s-au inscris la bacalaureat. Tanarul Claudiu Iager din Timisoara e ferm: Nu ma duc la Bac, vreau sa fac bani. Oare dacă-i explic – eu sau oricine – lui Claudiu (sau altora ca el) că a avea bani nu te face bogat ar înţelege şi ar învăţa pentr BAC?!

***

Înţeleg că ţara te vrea prost, şi de aia mass-media promovează modele ca Becali şi alţii ca el, d-aia avem politicieni cvasiagramaţi pe care, chiar dacă îi amendăm şi de care, unii, facem mişto, nu dispar din peisaj. Dar a cui e vina, nu a celor care acceptă(m) toate astea?!


Share:
De-ale fetelor, PR sau piar

Despre slăbit (concurs)

June 8, 2012 by ruxandra 12 Comments

Acum nişte ani, mai mulţi, aşa, un medic pe care l-aş călca cu mşina dacă aş avea permis, mi-a prescris prost nişte pilule care mi-au dat peste cam tot metabolismul şi uite aşa, în mai puţin de două luni, am luat vreo 15 kilograme. Cred că până şi aerul se punea pe mine, şi a fost groaznic să mă trezesc, peste noapte, de la xs la l. Medicii la care am fost atunci au dat din umeri: o să se regleze. Mda. Nu s-a.

Am ţinut atunci cele mai dubioase diete, în speranţa că ceva o să funcţioneze… parţial aşa a fost, dar n-am mai ajuns niciodată la măsurile iniţiale. Acum, după trei săptămâni de vieţuit brambura, cu mic dejun, însă, dar dormit foarte puţin, abia aştept s-ajung acasă şi să mă pornesc cu vreo dietă, să mă resimt bine în pielea mea. Sau, mă rog, cel puţin un pic mai bine. Mi-am stresat organismul într-un mare fel în perioada asta şi nici n-am băut cei doi litri de apă pe care-i beau de obicei. Deci dietă, somn, hidratare.

Acuma… cea mai sinistră, dar şi cea mai eficientă dietă pe care am ţinut-o vreodată a fost aia cu supa de varză, nu neapărat pentru că mâncarea asta e oribilă la gust, ci pentru că presupune excluderea completă a sării din alimentaţie, chestie care mie îmi e foarte peste mână, fiindcă îmi place să mănânc sărat. Probabil o să ţin disociatul. Sau o cură cu cireşe – la câta poftă îmi e, cred că pot să mănânc o săptămâna fără griji doar cireşe! :))

Zilele trecute, o amică îmi spunea că se pregăteşte de concediu, şi că ţine dietă. Ce dietă, o întreb? Pe culori. Pe ce?! Pe culori, dragă, îmi zice prietena. Cum pe culori? Păi da, într-o zi mănânci alb, în alta roşu, în alta verde, şi tot aşa. Nu i-am zis că mi se pare dubioasă ideea, adică dacă prăjitura are glazură albă e ok? Bezelele-s bune la ziua albă şi îngheţata cu fistic la ziua verde?! Beats me!

Oricum, ideal e să mergi la nutriţionist, să nu te înfometezi aiurea, să mănânci şi să trăieşti, cât de cât, măcar, într-un stil regulat, şi să faci sport. Iar dacă nu ai vreme (sau bani) să mergi la medicul nutriţionist, poţi încerca cu ajutor din partea naturii, aşa cum m-au rugat să vă spun cei de la SOS Silueta, care vor să atragă atenţia asupra pericolelor metodelor nesănătoase de slăbit.

Şi pentru că-şi pun produsele unde-şi pun şi sfaturile, cel sau cea care îmi spune cea mai nebună dietă încercată sau auzită, primeşte un asemenea produs – până pe 14 iunie puteţi face asta. De asemenea, dau leapşa, şi acelaşi premiu, către Denisuca, Anca Duma şi Zăinesca, sa zică şi ele ce dubioşenii de diete au auzit :)

foto

UPDATE: and the winner is…. Ioana Dumitrache. Scuze că a durat un pic mai mult până la anunţ. Iti dau email, Ioana, cu detaliile, iar vouă, celorlalţi cititori, siluetă de invidiat vă urez! :)

Share:
Carte, Filme, Foto

TIFF 2012. Expo Cosmin Bumbuţ şi povestea unei fotografii

June 8, 2012 by ruxandra 5 Comments

Aşa cum scriam, pe lângă filme, la TIFF se petrec o mulţim de chestii interesante. Printre ele, alături de cele despre care am scris deja, expoziţia lui Cosmin Bumbuţ “Cuba continuă” pe care o puteţi vedea la Muzeul de Artă şi care are şi un volum scris cu Elena Stancu, însă pe care nu l-am zărit pe nicăieri de cumpărat, însă o găsiţi online, şi chiar la ofertă, cu reducere considerabilă.

Întrucât expoziţia de la TIFF nu are, la faţa locului, un explicativ, ceva, dar şi pentru că Mihaela Mureşanu, care a fost cu el în Cuba, mi-a urma să-mi povestească aventura ei cubaneză, poftim de citiţi mai jos cum a fost, povestea îi aparţine. Şi mergeţi la expoziţie la TIFF, fotografiile sunt wow!

Ce am învățat de la Cosmin Bumbuț
de Mihaela Mureşanu

Am plecat în Cuba anul trecut să particip la cursul de fotografie ținut de Cosmin Bumbuț acolo. Mi-am cumpărat biletul de avion marți și aparatul de fotografie – primul meu DSLR – joi. Viza mi-am luat-o vineri. Am plecat sâmbătă dimineața, direct de la birou unde mă întorsesem la 11 noaptea să mai lucrez un pic. Mi-am scos aparatul din cutie și l-am asamblat în avionul de Paris spre Havana. Atâta tehnică fotografică stiam eu atunci. Nu aveam nici o așteptare. Doar fotografia asta în cap.


Este prima fotografie de Bumbuț pe care am văzut-o. Se întâmpla în revista Tabu când era Cristina Bazavan redactor-șef și ceruse să lucreze cu el. În fiecare lună când primeam revista căutam poza de Bumbuț și mereu mi se punea un nod în gat când o vedeam. Întotdeauna foarte simplă, era vorba de  mai mult decât de o imagine, era o stare pe care o transmitea.

În Cuba i-am spus lui Cosmin că de la poza cu valul mi se trage venirea acolo. Mi-a zis că a așteptat o grămadă valul ăla. Mie fotografia aia mi se părea cumplit de simplă, nu m-aș fi gândit niciodată că a fost construită. Și nici nu m-aș fi gândit vreodată să aștept un val ca să construiesc o stare.
Una din cele mai reușite poze din Cuba este asta:


Dar nu este a mea, chiar dacă eu am declanșat.



Lecția e simplă: găsești fundalul, stabilești unghiul și aștepți. Și o zi întreagă dacă e nevoie. Asta dacă ești fotograf. Eu nu sunt încă.

Fotografii și stări din Cuba puteți vedea în expozițiile organizate la Cluj și la București cu ocazia lansării la Editura Art a cărtii Cuba continuă de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu.

Share:
Page 140 of 211« First...102030«139140141142»150160170...Last »

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu