Aseară am fost în platou la Vocea României, pentru a experimenta la faţa locului emoţiile celor implicaţi în acest spectacol de televiziune.

Platoul e la studiourile MediaPro din Buftea, unde securitatea strictă te face să aştepţi un pic la poartă. Chiar şi aşa, publicul prezent în gradene era entuziasmat de prezenţa-i acolo, de apropierea de vedetele emisiunii, de experienţa live trăită de partea cealaltă a micului ecran. În plus, Pro-ul are un super coordonator de public, un actor, Cristi Rotaru pe numele lui. Înainte de începerea show-ului, Cristi s-a urcat pe scenă şi a vorbit cu publicul, un discurs de doar câteva minute în care a spus că show-ul e despre, cu şi pentru public, care i-a făcut pe cei prezenţi să reacţioneze la unison, dar şi să se simtă importanţi. Mi-a plăcut foarte mult felul în care i-a energizat şi motivat.

Şi… a început show-ul, cu Horia Brenciu înconjurat de echipa lui. Din culise, înainte să înceapă emisiunea, Horia zâmbea prietenos tuturor, afabil, dar dincolo de zâmbet se simţea concentrarea artistului de dinainte de intrarea în scenă. Zâmbea, dar zâmbetul era.. serios!

Nu am avut favoriţi înainte să înceapă emisiunea, îmi dau seama că toţi concurenţii au voce şi prezenţă scenică şi au evoluat, fiecare, foarte mult de când a început Vocea României, fiindcă maşinăria Pro ştie perfect cum să (re)inventeze oamenii.

Dacă v-aţi uitat la emisiune nu are sens sa reiau competiţia iar dacă nu, puteţi revedea un Best of aici cu mai multe explicaţii despre culisele fiecărui moment decât v-aş putea da eu, fiindcă noi nu am avut acces în backstage în timpul show-ului. Totuşi, am apucat să schimb câteva vorbe cu Anthony Icuagu într-una din pauze şi să-i spun că-mi place foarte tare cum i-a ieşit videoclipul NonStop al celor de la Taxi (dada, el l-a regizat!) şi să-l felicit de s-a fâstâcit! :)

De altfel, Anthony a fost unul dintre favoriţii mei aseară, dimpreună cu Irina care a cântat o piesă a Mihaelei Runceanu de mi s-au ridicat firele alea mici de la ceafă, şi Max, care a cântat Feel She’s The One a lui Robbie Wiliams, unul dintre artiştii mei favoriţi forever and ever! De altfel, am şi votat pentru ei!

În pauza mare, cea în care voi, cei de acasă, aţi văzut ştirile, am stat un pic la poveşti despre muzică şi despre show cu două doamne care reprezintă o importantă casă de discuri (importantă!), cu un om de radio şi cu… Mihai Petre, care venea de la Premiile TV Mania unde primise, în numele lui Horia Brenciu, trofeul pentru cea mai îndrăgită vedetă şi făcuse drumul până la Buftea pentru asta. De altfel, lui Mihai Petre i-am fost prezentată ca blogger, ceea ce a fost întrucâtva funny, deşi fix în calitatea asta eram acolo aseară. Mi-a plăcut, însă, reacţia lui Mihai Petre, care a zis, parcă cu un soi de regret, că admiră de la distanţă fenomenul, spre deosebire de colegul lui, Andi, care e foarte into it şi dă mesaje pe twitter toată ziua :)

Tot în pauză am discutat cu nişte doamne care se îngrijesc de bunul mers al lucrurilor prin culise pe care le-am întrebat, la cafea, dacă au favoriţi. După o scurtă ezitare, mi-au spus că din punct de vedere artistic nu prea, dar “Irina, mamă, cum să n-o iubeşti, că toată ziua e cu mulţumesc în sus şi în jos! Tare bun copil, tare bun!”

A, da! Să nu uit! Loredana şi Moga au repetat şi ei momentul cu duelul, ca să fie siguri că sună brici (a sunat!) şi mi-a plăcut teribil de Pavel Bartoş, se vede că e un entertainer desăvârşit fiindcă înainte de fiecare intervenţie pentru prezentarea următorului concurent repeta în surdină ba mimica, ba pozele, ba câteva cuvinte şi, în momentele libere distra publicul din preajma lui cu poante. Tot ca să ne amuze pe noi, când intro-ul lui a fost decalat cu 20 de secunde, a rămas în poza iniţială, cu mâna întinsă şi zâmbetul pe faţă, ca o statuie, toate cele 20 de secunde. Şi nici n-am mai intrat, spre hazul nostru!

Roxana Ionescu arată super bine şi, fără să fiu rea, deşi probabil aşa o să sune, cred că ăsta e şi rolul ei acolo. Nu ştiu dacă poate sau nu mai mult, dar propoziţiile scurte pe care le are de rostit pentru prezentarea concurenţilor nu prea o ajută să scape de porecla consacrată, Mama Natură. De arătat, însă, arată senzaţional şi mi-a plăcut mult şi outfit-ul ei de aseară. Apropo de asta, cea care se ocupă de costume, de la concurenţi şi până la dansatori, este stilista Eniko Szanto, aceeaşi care lucrează şi costumele de la Dansez pentru tine şi, cu excepţia lui Marcel, toate au fost super reuşite!

Dar Marcel a plecat acasă şi la fel şi Robert, pe drept cuvânt! Cum ziceam şi aseară, pe Twitter, “I’ll make love to you” trebuie să fie nu doar corect cântat ci şi interpretat în aşa manieră încât să… convingă o femeie! Din momentul telenovelistic al serii, pricep că a convins-o pe Cristina, o fostă concurentă, pe mine şi pe restul publicului din sală, însă, nu!

Una peste alta, Vocea României este mai mult decât o emisiune, este un spectacol în toată regula, aşa cum (numai) Pro-ul ştie să facă iar experienţa din platou aduce încă şi mai multă emoţie decât simpla urmărire la TV. Următoarea ediţie este vineri, pe 9 decembrie. Vizionare plăcută!

PS Cel mai probabil, marţea viitoare voi fi iar acolo. Spuneţi-mi ce v-ar plăcea să ştiţi şi promit să revin cu cât mai multe răspunsuri!

Mie nu-mi place să mi se facă poze. Arareori mă mulţumeşte cum ies în ele, nu sunt nici vreo miss ceva şi deloc fotogenică şi există doar vreo doi ori trei oameni care mi-au făcut poze mişto în viaţa asta, parte şi pentru că mă cunosc suficient de bine încât să fiu chiar eu în pozele alea. Restul celor reuşite le pun pe seama norocului.

Cum particip destul de mult la evenimente la care se produc kile de poze, făcute cu te miri ce telefon, mă trezesc uneori în situaţia de a mă deztăgui ori chiar a solicita fotografilor de ocazie să scoată naibii pozele în care cine ştie cum sunt prinsă. Apropo, e de bun simţ să nu pui poze cu alţii în ipostaze în care ţie nu ţi-ar plăcea să apari. În principiu, mi se pare şi o încălcare a initimităţii, dar asta e un alt subiect.

Taman pentru că simpatizez aşa de tare cu nepublicarea ipostazelor nefericite în care poţi surprinde o persoană, mi se pare genială ideeea de promovare pe care au avut-o cei de la Del Campo Nazca Saatchi & Saatchi pentru berea Norte, şi anume Photoblocker. Voila de vedeţi cum funcţionează:

Practic, e un recipient pentru răcit berea, branduit, desigur, căruia i-a fost adăugată proprietatea de a bloca bliţurile aparatelor foto, bliţuri fără de care ceea ce se întâmplă la club rămâne naibiului la club!

Mi-a plăcut foarte foarte tare ideea şi cred că o să aibă succes la public. Probabil la noi n-o să apară fiindcă vedetelor autohtone le place la nebunie să pozeze prin cluburi, în ipostaze mai mult sau mai puţin decente dar, cu siguranţă, suficient de scandaloase pentru a oferi un subiect tabloidelor. Chiar şi atunci când nu există nici un subiect!

PS între timp m-am documentat şi am aflat că ar exista şi un spray care are proprietăţi de genul ăsta şi că ar merge folosit mai ales de şoferi pentru ca aparatele foto ale radarelor să nu le poată înregistra numărul. Mie mi se pare mai utilă ideea celor de la Norte, dar asta e pentru că bere mai beau dar de condus, până acum, niciodată :)

Observ că zilele astea există în blogosferă un trend al spunerii lucrurilor pe nume care pe undeva mă bucură iar pe de altă parte, când îl văd expus, concret, parcă mă întristează şi nu mai sunt aşa de sigură că prefer acest discurs interminabilelor discuţii despre pişcoturi care au ajuns să mă irite până peste poate, oricum!

Acestea fiind spuse, să revin, zic, la subiectul şi titlul acestui post, respectiv Ziua bloggerilor la Biz SMS Snow Camp powered by Revista Biz şi poate până la concluziile pe care le scriu mâine, mă mai potolesc. Sau poate nu, mai ştii?! Până atunci, însă…

Ziua bloggerilor

Primul a fost Vali Petcu aka Zoso (despre care am aflat azi c-a făcut doi ani de chitară, hm) care a spus lucruri de bun simţ într-o prezentare care mie mi s-a părut mai puţin articulată decât cea pe care a avut-o la Webstock şi care a fost foarte foarte bună. Vali pune constant accentul pe scris şi multă muncă, din nou şi din nou, şi, oricât de desuet ar putea părea ce spune (şi repetă) el, vă asigur că ăsta (îi) este secretul şi cine nu crede înseamnă că pur şi simplu nu munceşte suficient ori constant.

Următorul speaker a fost Adi Hădean, care a vorbit despre blogging pozitiv şi cum poţi să ai succes şi fără să scrii chestii nasoale pe blog, dar a vorbit şi despre eforturile de branding şi promovare pe care le face pentru blog, de la outdoor (ceea ce mi se pare foarte tare şi cred că e primul blogger care se promovează astfel?!) până la mici obiecte personalizate pe care le-a dăruit unora dintre cei prezenţi în sală pentru a-şi susţine ideea, şi anume că bloggingul e despre a dărui. A adăugat că ceea ce primim noi, ca bloggeri, de la atenţie până la bani, e un privilegiu.

Eu nu sunt foarte sigură că e chiar un privilegiu, în condiţiile în care unii bloggeri muncesc de le sar capacele pentru a avea un produs bun, dar cum nu toţi depun acelaşi efort iar reflectoarele sunt pe toată blogosferă, Adi are, într-un fel, dreptate: unii chiar ar trebui să interpreteze atenţia pe care o primesc drept un privilegiu şi să se comporte ca atare!  De final, mi s-a părut foarte suculentă povaţa pe care i-a dat-o Tito, căţelul hădenesc: cu cât creşti cu atât eşti mai conştient de colţii tăi şi nu mai simţi nevoia să-i arăţi la tot pasul. Bine, Adi!, îmi plăcu tare prezentarea ta!

Despre modestie şi profesionalism

Cristi Şuţu a urmat la microfon, cu o prezentare care se află printre preferatele mele la această ediţie, deşi e posibil să fiu întrucâtva subiectivă, pentru că domnul de la Palat a vorbit despre bunele practici jurnalistice transpuse în blogosferă iar asta e o chestie despre care, dacă nu v-aş plictisi îngrozitor, dragi cetitori, aş scrie zilnic. Cristi ne-a arătat cum jobul lui din viaţa civilă (şef secţie Politic la Puterea) îl ajută să vadă mai uşor şi subiecte pentru blog, şi ne-a mai arătat cum acest lucru a produs deja nişte efecte concrete, iar unele din postările lui pe blog au ajuns în presa tradiţională.

Acu’ am de zis ceva, şi o să zic, chiar dacă mă aleargă Şuţu prin toate palatele din lume! Cristi Şuţu e unul dintre cei care chiar fac lucruri dar ale căror propoziţii încep (prea) rar cu “Eu…”, o lecţie de profesionalism şi modestie. Plus că, aşa cum am mai zis, face nişte portrete de stă domnul Sony în coadă iar picnicurile organizate de el sunt nu doar o idee excelentă pentru descreţit frunţi ci şi o mostră de generozitate. Mă înclin.

Next, Ana Maria Măciucă de la PepsiCo, unul dintre sponsorii evenimentului, care ne-a povestit lucruri interesante despre campania Pepsi Refresh şi despre care, dacă spun că e un PR aşa cum trebuie, voi ştiţi că am spus deja foarte mult, dat fiindcă zic asta extrem de rar! Nota Bene: de 20.000 de euro, Pepsi putea să facă cel puţin 20 de concursuri, iar faptul că a ales să facă doar unul, însă al cărui rezultat să schimbe ceva, concret, e din categoria Bravo, jos pălăria!

(OMG, ăsta o să fie un post foarte foarte lung!)

Social Media Team

Bogdana Butnar a fost, de departe, speakerul cel mai talentat, iar prezentarea ei cred că e cu “va urma”! Bogdana a vorbit despre echipa de Social Media dintr-o companie, de la componenţă, competenţe şi recunoaştere, atât a funcţiei cât şi a bugetării. A vorbit foarte pertinent despre subiect, însă mie personal mi-ar fi plăcut să adauge şi un slide cu argumente pentru managementul companiilor de a da mai multă atenţie Social Media. Încă sunt mult prea multe companii care ignoră acest canal, iar oamenii care lucrează acolo au nevoie de argumente foarte solide pentru a convinge managementul că 1. merită şi 2. trebuie să investească în acest sens. Bogdana ştie, Manafu ştie, mulţi dintre noi ştim, dar noi facem parte din lumea asta, iar managerii de companii nu.

Dan Dragomir a vorbit despre bloggingul de nişă dar cum aveam ceva emoţii referitoare la umătorul moment, am ieşit un pic afară să mă răcoresc – să mă ierţi, Dane, te rog! :) Găsiţi la el pe blog, însă, prezentarea şi câteva concluzii “la rece” de la eveniment.

Momentul sponsorului :)

A urmat Georgiana Gheorghe de la Danone (drums!) care a prezentat campania BlogJuan şi o parte din rezultatele acesteia, cu cifre şi tot tacâmul, iar apoi am discutat despre #obiceiurisănătoase, campania în care sunt şi eu implicată. Fiecare dintre cele şase ambasadoare ale acestei campanii a spus câteva cuvinte despre ce-şi propune să facă şi trag nădejde că, măcar printre cei prezenţi acolo, nu mai e nimeni care să nu fi înţeles că am avut mână liberă să alegem modul în care declinăm această campanie pe blogurile noastre şi că este vorba despre asocierea brandului Activia cu o sumă de obiceiuri sănătoase. Printre care, da, şi consumul iaurtului cu proprietăţi benefice, dar cum noi ne propunem să strângem câteva sute de asemenea obiceiuri, vedeţi bine că e cu muuuult mai mult de-atât! Nu de alta, dar dacă mănânci iaurt şi apoi arunci cutia pe stradă ori înjuri vecinii n-am făcut nimic!

GG, fetele! Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa şi Tomata!

Brandul personal al unui blogger bun

După Georgiana a urmat Cabral care, vorba Groparului, are cam trei metri înălţime, dar s-a coborât printre noi pentru a ne vorbi despre cât de mult contează sinceritatea în construirea unui brand personal. Fireşte, ca orice om de TV care se respectă, şi Cabral este un vorbitor dăruit dar, spre deosebire de alte vedete TV, el adaugă la asta modestie, autoironie şi umor neforţat. Mi-a plăcut mult prezentarea lui! Mult!

Adrian Ciubotaru a vorbit despre Ce înseamnă să fii blogger bun în vremurile noastre, prezentând o listă cu 11 itemi care începea cu “să scrii bine” şi continua cu treburi ca: activ, iniţiere de evenimente, networking, reţele sociale, consultanţă, ajutarea comunităţii şi abilităţi de public speaking, respectiv cam tot ceea ce ţi-ar trebui ca să-ţi facă cineva statuie ori ca măcar o fundătură prin Breaza să poarte numele tău.

Din punctul meu de vedere, două lucruri lipsesc cu desăvârşire din ceea ce a spus Adi că trebuie să aibă un blogger bun: pasiunea şi modestia. Fireşte, poate că Adi le-a subînţeles sau e foarte posibil să nu ştiu eu exact ce înseamnă blogger bun, poate nici nu sunt unul, dar, vorba lui Hădean, “şi bloggerul e om”. Eu zic că, înainte de toate, e om, dar, fiindcă sunt (şi) PR şi mai sunt şi femeie, probabil că nu primesc puncte la capitolul ăsta. Totuşi, aşa, în general, ziceam că e important să nu uităm asta :)

Exceptând acest “detaliu”, Adi a avut o prezentare din seria Băgaţi la cap dacă aveţi pretenţii! I second that!

(aş mai adăuga ceva, dar o las pentru mâine, la concluzii)

Monetizare şi relevanţă

Penultimul vorbitor a fost Sebastian Bârgău aka Vis Urât aka soţul Denisucăi (sic!) care a vorbit despre partea… materială a bloggingului, cu mult bun simţ, iarăşi pentru cine are urechi de auzit! Aşadar, cum, cui, cât vinzi via blog şi despre bun simţ. Tot Sebi ne povestise, cu două zile înainte, că pentru turul lui a avut doar 7% rată de răspuns la propunerile de sponsorizare trimise, ceea ce e foarte puţin, dacă ne gândim, dar a fost suficient pentru ca #dinromânia pe două roţi să aibă loc, ceea ce e foarte bine! Respect pentru Sebi, pentru că a ales să se agite şi să facă în locul autosuficienţei care, în mod evident, ar fi putut să-i fie… suficientă, că doar nu degeaba e unul dintre foarte puţinii care trăiesc doar din blog.

Ultimul dar niciodată cel din urmă a fost Radu Băzăvan aka Groparu pe care, ca să nu avem discuţii, mărturisesc deschis că-l iubesc aşa de tare că l-aş clona, ca să avem şi noi la Bucureşti un Gropar cu atâta de mult bun simţ, modestie şi umor şi care să mai şi ştie dansa fox ca nimeni altul! A vorbit despre relevanţa locală şi naţională a unui blogger, a pus totul corect în context, de la de ce ţi-ai făcut blog până la How to în contextul “a deveni relevant”. În plus, e de-al meu şi-al Nebuloasei, categoria “gramatica e lege nu tocmeală!”.

Şi gata, astea au fost prezentările zilei bloggerilor. Nu pot să spun că am avut vreo revelaţie în ceea ce priveşte lucrurile spuse ci mai degrabă în percepţia asupra unora dintre vorbitori – e de bine! Dar despre concluzii vorbim mâine!

Aud că părerile sunt împărţite, dar mie îmi place. N-o avea Dan Teodorescu (cine ştie ce) voce, dar măcar e un tip cu umor, autoironie, iar piesele celor de la Taxi sunt suficient de funny pentru ca refrenul lor să devină memorabil. Nu în ultimul rând, “Cele două cuvinte” mi-a plăcut foarte tare, şi piesa, dar şi clipul. Şi, cum ziceam, îmi place şi NonStop, iar ideea clipului, cu toate cele 28 femei cunoscute în România + Răzvan şi Dani a dus clipul la peste 15.000 de vizionari într-un timp foarte scurt.

De remarcat că apar şi vedete de la Pro şi de la Intact, ceea ce nu vezi prea des într-o singură iniţiativă, fie ea şi clip de Taxi, şi mai apare şi ex doamna Teodorescu, nimeni alta decât Melania Medeleanu. Am căutat info despre clip, regie, scenariu, chestii d’astea, dar site-ul trupei e în construcţie… nonstop! :)

UPDATE: am vorbit cu agenţia lor de PR, Gala, aşa că pot să vă spun mai multe detalii despre clip.

A fost filmat la Miko Beauty Palace, în două zile, iar regizorul este Anthony Icuagu, cel pe care îl ştiţi de la Vocea României. DOP este Viorel Sergovici, binecunoscut mai ales pentru reclame, iar Smiley are şi el o parte de “vină” în toată tărăşenia, întrucât producţia piesei poartă semnătura la hahaha Production!

Lista completă a doamnelor prezente în videoclip: Andra, Crina Abrudan, Andreea Berecleanu, Bianca Brad, Carmen Bruma, Adina Buzatu, Corina, Corina Caragea, Gianina Corondan, Laura Cosoi, Diana Dumitrescu, Andreea Esca, Giulia, Andreea Ibacka, Elena  Ionescu (Mandinga), Jojo, Melania Medeleanu, Maia Morgenstern, Gina Pistol, Adela Popescu, Mihaela Radulescu, Dana Rogoz, Dana Savuica, Paula Seling, Sandra Stoicescu, Teo Trandafir, Iuliana Tudor, Iulia Vantur.

Şi nişte poze de la filmări:

Finalul săptămânii trecute m-a găsit la Pârâul Rece unde m-a dus Raluxa cu Fordul cel Focus şi unde am sărbătorit după cum urmează: ziua Martei Uşurelu, ziua lui teamcomm.ro, ziua frumoasă de afară şi, nu în ultimul rând, ziua în care am ramas fara voce din pricina de cântat la karoke ori unplugged, în trupa de backing vocals a lui Ionuţ Tecuceanu. Totul, powered by Revista Biz!

Totuşi, cele patru zile de BIZ  Snow Camp nu au fost doar despre cântat şi petrecut quality time împreună ci şi despre lucruri spuse pe bune şi dezbătute, într-o mai mică ori mai mare măsură, în cele două zile full de conferinţe, una dedicată companiilor şi una dedicată bloggerilor.

Ziua companiilor

Din start spun că mi se pare că n-au fost desule companii prezente, şi nici destule agenţii. Şi, da, asta înseamnă întrucâtva că le “cert” pe cele absente, cu gândul că totuşi n-au vrut să muncească în zilele libere de la stat, ci să se bucure de ele într-o manieră nelegată de job. Dar mai multe despre asta la concluzii, într-un alt articol.

Deloc întâmplător, legat şi de ce ziceam în paragraful de mai sus, Victor Kapra a vorbit despre autismul companiilor şi de limbajul de lemn pe care (prea) multe dintre acestea îl folosesc încă pentru a comunica, public, ceea ce fac: activităţi curente, promoţii, proiecte, produse, campanii, dar şi de lanţul birocratic de aprobări prin care trebuie să treacă bietul PR (fie că-i intern ori agenţie) pentru a i se aproba comunicatul.

Scurtă, clară şi la obiect prezentarea lui Victor, pentru cine are urechi de auzit şi ochi de citit. Eu sufăr teribil de fiecare dată când primesc alertele de la comunicatemedia.ro – 90% din comunicatele de acolo nu respectă regulile de scriere în PR, e jaaaaleeeeeeee!

Cristi Manafu a arătat cum folosesc companiile Social Media, cu exemple concrete – top brands au şi top prezenţă în Social Media – ce altă dovadă mai vreţi că funcţionază?! Bobby Voicu a prezentat şi el studii de caz despre promovarea unor business-uri în Social Media şi (bunele) rezultate ale acestor campanii. Ei doi au avut, din punctul meu de vedere, cele mai interesante prezentări în această zi.

Chinezu a vorbit despre branding şi comunităţi, haios şi articulat, după cum îi e obiceiul, şi a spus clar că înainte să ai o comunitate, trebuie să ai un brand. Un fel de next step, corect, de altfel, doar că eu nu sunt prea sigură că toată lumea a trecut, corect şi complet, de first step. Dar Cristi e un optimist, ce să zic..! :)

Alex Negrea a vorbit de Facebook şi cum companiile ar trebui să relaţioneze cu cei peste 3,8 milioane de români de acolo. Activi sunt cam un milion, dar chiar şi aşa, cum ar putea cineva să-i ignore?! Totuşi, mulţi aleg s-o facă. În dauna proprie, aş adăuga! Şi încă ceva: Like is good, share is even better! :)

Am ratat prezentarea domnului Costin Cocioabă, întemeiat, pe motive de reunire in corpore a găştii de la #obiceiurisanatoase, dar ştiu că era despre Ce şi cum trebuie să ceară companiile de la o agenţie (digitală). Şi din aceleaşi motive am ratat şi prezentarea lui Andrei Crivăţ care  vorbit despre blogurile de nişă. Să mă iertaţi, domnilor, dar şi cetitori printre randuri că nu-s completă în relatarea-mi!

Am fost atentă, însă, la Cristi Dorombach aka Piticu, care a vorbit despre top 10 greşeli ale companiilor în Social Media dintre care aş aminti că le e teamă, dar şi că nu ştiu când, cui, de ce şi cu cine să comunice, dar şi la Radu Băzăvan aka Groparu, care a vorbit despre blogul de companie: când, cum, de ce şi cine îl scrie.

Şi gata cu ziua companiilor! Seara s-a dansat, s-a jucat biliard, s-a cântat şi după aia s-a mai cântat un pic, bloggeri, agenţii şi companii împreună! Ceea ce e foarte bine, deoarece corul reunit s-a auzit ca o singură voce :)

Reiterez faptul că prezenţa mea la Social Media Snow Camp se datorează Activia care a considerat că socializarea online-ului în offline intră la obiceiuri sănătoase. Lucru foarte adevărat, de altfel! Şi tocmai de aceea, mâine vă povestesc mai multe despre ziua blogerilor.

Da, Red Hot Chilli Peppers trece cu turneul mondial, I’m With You, şi pe la noi, prin frumoasa ţară, iar surse din piaţa autohtonă de concerte confirmă lucrul ăsta. Totuşi, e bine să ştiţi că în lumea asta nu e oficial până nu e… oficial, cu comunicat de la promoter şi/sau band.

Later edit:  e oficial.

Concertul va avea loc pe National Arena, pe 31 august, între concertele de la Zagreb şi Sofia, şi e organizat de acelaşi promoter care i-a adus, anul acesta, printre alţii, pe Roxette, Sting sau Mika. Biletele vor fi puse în vânzare pe 12 decembrie, pe myticket.ro şi probabil că cel mai scump nu va trece de 100 de euro.

I’m With You este al zecelea album al trupei, primul extras pe single e “The Adventures of Rain Dance Maggie” care a ajuns pe locul 1 topurile din SUAşi Canada, iar al doilea e Monarchy of Roses – piesă care apare şi în spotul pentru Nissan Elgrande. O premieră, dacă nu greşesc, întrucât RHCP s-au ţinut departe de chestii comerciale, neacceptând să apară nici în Glee ori la American Idol.

Cu legătură, şi pentru că nu mă pot abţine, pentru că am văzut săptămâna trecută asta:

ţin să spun că m-am săturat de “se pare”, “am auzit”, “se zvoneşte” în locurile ce pretind că oferă informaţii. Adică lucruri certe! Eu înţeleg febra lui “am dat primul”, dar industria asta se cheamă jurnalism nu zvonism…

Azi printreranduri împlineşte un an, un an de când scriam, nu fără emoţii, primul post de casă nouă, şi nu-mi imaginam nici o secundă că blogul îmi va aduce atât de multe bucurii şi satisfacţii într-un timp atât de scurt!

Întâi a fost campania pentru Salvaţi Copiii România, în care, nu ştiu cum, dar am reuşit să-l conving pe Brăduţ să se lase licitat, iar pe cei de la Air France să ofere câştigătorului un bilet tur retur Bucureşti – Bangkok şi sunt sigură că banii pe care i-am strâns astfel au schimbat ceva în bine!

Apoi a fost Redescoperă România şi ţin minte cât de încântată am fost când m-a sunat Bobby să mă întrebe dacă merg în prima tură. Restul, excursiile, haita şi tot ce a urmat reprezintă una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit vreodată.

Am fost să cunosc oraşe şi branduri din România, la avanpremiere de filme, am făcut interviuri cu managerii celor mai importante agenţii de PR, am ajutat, cât am putut, să se strângă bani în câteva campanii umanitare, am făcut Mister Twitter şi alte nebunii în online. Tot blogul m-a ajutat să promovez mai bine evenimentele pentru care am fost angajată în calitate de PR, mi-a oferit experienţe de neuitat şi ocazia de a cunoaşte oameni speciali şi, nu în ultimul rând, m-a schimbat fiindcă mi-a impus o disciplină pe care nu o aveam înainte!

Dacă nu era blogul, toate astea nu aveau cum să se întâmple, aşa cum s-au întâmplat! Nu-mi vine să cred că a trecut doar un an dar aşa e, iar azi, la aniversare, se cuvine să mulţumesc, în primul rând vouă, celor care mă citiţi şi comentaţi, apoi celor care au avut încredere în mine şi m-au implicat în proiecte de comunicare, celor care m-au ajutat în acestă aventură online, cu sfaturi, linkuri, RT-uri sau recomandări, dar, nu în ultimul rând, şi prietenilor mei din offline care au avut răbdare şi înţelegere atunci când am chiulit de la reuniunile noastre pentru că eram pe coclauri cu blogul sau pentru că aveam articole de scris!

VĂ MULŢUMESC!

În fine, ultima zi din această săptămână a cadourilor (îmi veţi permite, sper, să mă relaxez în acest weekend) vă aduce… printre rânduri! Trei seturi de rechizite de la Colour, fiecare cu suport pentru creioane, pix, mapă, notes şi caiet, toate marca Jordi Labanda, adorabile! Bonus, volumul “Tot ce ai vrut să ştii despre PR – răspunsul la 500 de întrebări” – pentru detalii sau alte întrebări, citiţi printreranduri :)

Pentru a primi aceste daruri, de data asta nu trebui să faceţi nimic special, doar să-mi spuneţi de ce (re)veniţi aici, printre rânduri, lucru pentru care vă mulţumesc, oricum!

Later edit: Cartea merge la Claudia Chiru, fiindcă are nevoie de răspunsuri la multele întrebări, un set de rechizite la Claudiu, unul la Anda (aştept adresa noului tău blog, să ştii!), iar cel de-al treilea la Nina. Vă mulţumesc, din nou, tuturor, pentru gândurile bune! You rule! :)

1 Decembrie nu este doar Ziua Naţională a României ci şi Ziua Mondială a luptei împotriva HIV/SIDA, ocazie cu care UNOPA* lansează campania “Ia-mă de mână, arată că îşi pasă” pentru a atrage atenţia asupra marginalizării celor care suferă de această maladie şi pentru a informa cu privire la situaţia bolnavilor de SIDA din România.

Sunt câteva lucruri pe care nici eu nu le ştiam şi vi le spun pentru că mi se pare că e bine să le ştie cât mai multă lume înainte să judece: în România sunt aproximativ 10.000 de pacienţi cu SIDA, jumătate dintre ei au până în 24 de ani şi 65% din toţi aceşti oameni au fost infectaţi fără să ştie, prin “grija” deosebită a sistemului nostru sanitar.

Şi de parcă asta n-ar fi destul de dus pentru oricine, boala lor i-a condamnat la a fi proscrişi într-o societate suficient de informată să ştie că SIDA se ia prin contact sexual neprotejat, dar nu suficient de umană ca să ţină cont că nu se ia şi prin simpla atingere între două mâini. Sunt proscrişi chiar dacă nu e vina lor că sunt infectaţi, chiar dacă viaţa lor e atât de grea, tratamentul costisitor iar speranţa de viaţă nu prea generoasă.

Sunt multe mituri despre SIDA, dar ceva e sigur: o mare parte dintre bolnavi suferă încă şi mai mult din pricină că societatea îi aruncă la margine, alături de leproşii de altă dată! Şi asta cu toate că în orice colectivitate, cel care are o banală gripă reprezintă un pericol şi un risc mai mare pentru cei din jur decât cineva infectat cu HIV. Fireşte, cel cu gripă nu e marginalizat, cel cu HIV, însă, este!, cu toate că boala lui nu se ia nici prin strănut, nici prin pupat şi, în nici un caz, printr-o strângere de mână.

Dacă vă pasă cât de cât, intraţi pe www.iamademana.ro şi lăsaţi acolo un gând bun pentru tinerii ăştia. Cu boala se luptă singuri, dar marginalizarea nu trebuie să fie lupta lor, ci a celor care nu se informează ori pur şi simplu nu gândesc suficient. A lor cu ei înşişi.

Intraţi, deci, pe site, citiţi poveştile şi întindeţi o mână. E doar un gest simbolic iar cel mai rău lucru care vi se poate întâmpla e să vă îmbolnăviţi de omenie…

* Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate cu HIV/SIDA

Nu cred că sunt o naţionalistă, fiindcă acum îmi pare rău că mi-am ratat şansa de a fi plecat din România cu zece ani în urmă. Totuşi, pentru că sunt conştientă că pretextul pe care mi l-am oferit atunci pentru a refuza şansa emigrării e doar un pretext, mă gândesc că, bună, rea, cum e, mie îmi place România.

Îmi plac locurile şi liniştea de la sat, îmi plac prietenii mei români care sunt mai frumoşi decât prietenii lor din alte ţări, îmi place că aici e acasă. Sigur, nu-mi plac o groază de lucruri, alea de care mă lovesc aproape zilnic, dar îmi imaginez că nici prin Canada (locul unde ar fi trebuit să ajung dacă nu spuneam “pas!”) nu e totul perfect. Şi ştiu că mi-ar fi fost prea dor de casă şi probabil că aş fi rugat toţi prietenii să-mi trimită ce muzică a mai apărut, iar când aş fi ascultat Balada lui Porumbescu ori pe Gheorghe Zamfir probabil mi-ar fi dat lacrimile.

Acesta e motivul pentru care astăzi, împreună cu MasterCard, vă ofer trei CD Box-uri cu cele mai frumoase piese interpretate de marele artist român. Pentru că să ai o zi liberă e bine, să ai un weekend prelungit e şi mai bine, dar să-ţi reaminteşti de ce te bucuri că trăieşti în ţara ta, măcar odată pe an, e nepreţuit!

Şi, da, conform obiceiului, pentru a câştiga unul dintre cele trei daruri, aş vrea să-mi spuneţi, la comentarii, de ce ne place România. Măcar astăzi să vorbim doar de bucuria de a fi român!

IMPORTANT

Mâine, blogul printre rânduri împlineşte frumoasa vârstă de un an, motiv pentru care am decretat aceasta Săptămâna cadourilor pentru cititori fiindcă simt nevoia să vă mulţumesc cumva pentru că îmi sunteţi alături, că citiţi, comentaţi, recomandaţi şi toate cele, iar de ieri şi până vineri, inclusiv, puteţi câştiga în fiecare zi un alt cadou.

Atfel, luni am avut un bestseller cu autograful autorului, marţi am avut vouchere de la sosetaria.ro, iar ieri am oferit câte un produs de la Mio Bio, prin tragere la sorţi, celor care mi-au împărtăşit cum se relaxează după o zi grea. Câştigătoarele sunt Cătălina, Rococo şi Andreea! Felicitări, sper să vă bucuraţi de răsfăţurile de la Mio Bio :)

De azi şi până duminică, inclusiv, courtesy of Danone, sunt la ediţia de iarnă a SMS Biz Camp, în acelaşi loc prietenos de la Pârâul Rece, cu gaşca de oameni din online, companii şi alţi curajoşi ori curioşi într-ale social media. Vor fi trei zile pline – experienţa ne învaţă că şi pline de veselie – în care, sper, vom învăţa unii de alţii, adică şi să ascutăm nu doar să vorbim, şi, desigur, pe lână asta, să cântăm şi să ne distrăm.

Şi pentru că azi e ziua gazdei, Marta Uşurelu – La mulţi ani, doamnă! – zilele astea public câteva fragmente din interviul pe care i l-am luat după Zilele BIZ, un alt eveniment despre care încă se vorbeşte.. :)

Marta şi cu mine ne-am cunoscut acum nişte mulţi ani, în împrejurări pe care cred că azi le socotim amândouă cel puţin amuzante. Interviul nostru a durat mai bine de două ore, lucru de înţeles, de altfel, pentru că Marta are multe de spus în multiplele ei ipostaze de femeie, mamă, soţie, manager, jurnalist, redactor şef, antreprenor… “şi contabil”, a adaugat ea râzând. Aşadar, fără alte introduceri, Marta Uşurelu. Azi, despre management, presa noastră cea de toate zilele şi şansa BIZ de a se reinventa.

E o problemă mare a managerilor de azi, faptul că s-au blazat şi nu mai continuă să se zbată, spre deosebire de antreprenori care împing lucrurile înainte. Lumea nu e foarte încântată când spun asta, dar eu chiar cred că aşa e! Sigur, sunt şi manageri, angajaţi, care se luptă pentru firma la care lucrează, dar cei mai mulţi s-au obişnuit să fie comozi şi să se limiteze la a executa sau a spune „nu e treaba mea???. Dar ceea ce e inspiraţional nu vine din zona de management ci din cea de antreprenoriat.

Şi din pricina asta, a mentalităţii managerului, a căzut industria media la noi. Dacă jurnalistul se duce să facă un material, apoi vine în redacţie şi managerul nu-l lasă să scrie subiectul, sau nu e în regulă cu abordarea, ori industria, ori firma, şi nici nu explică de ce, jurnalistul e demotivat. Şi problema nu e la jurnalist ci la manager şi la patronat, pentru că nimeni nu-şi mai bate capul cu valoarea a ceea ce se scrie şi prea mult timp presa a fost condusă de oameni lipsiţi de etică dar care au vrut să facă un ban rapid.

Ziaristul e un angajat şi cum îl motivezi e treaba ta ca manager. Din păcate, nici ideea de echipă în presă nu mai există. La BIZ ăsta e un termen pe care eu încerc să-l păstrez viu, la noi „echipa face???, nu face doar Marta ci noi, toţi! 

Aici am întrerupt-o întru completare deoarece, ca om cu ştate vechi în mediul ăsta al presei am şi eu of-urile mele:

– Şi mai e ceva! S-au făcut o groază de bani din presă până la criză, dar mult prea puţini şi-au bătut capul să reinvestească ceva din profitul ăsta! Adică nu tu deschidere reală către online, nu tu proiecte speciale, eficientizare, abordări noi, nimic!

Da, dar asta a fost şansa BIZ. Noi am avut două şanse, asta, de care spui tu, şi, cea mai importantă, echipa! Echipa BIZ care a rămas alături de mine şi de revistă când eu le-am spus că nu ştiu când o să am bani de salarii şi în condiţiile în care nici măcar familiile noastre nu au crezut în acest proiect! Adică ne-am şi aşteptat la clienţi şi colaboratori să nu ne dea şanse, dar a fost chiar greu când familiile noastre nu ne-au susţinut! Dar noi am crezut în BIZ!

Uite, nu m-am făcut medic, nu m-am făcut muzician, eu am ajuns jurnalist! Şi îmi place ce fac, îmi place foarte mult ce fac şi iubesc revista asta, ideea, conceptul! Aşa că, în loc să închidem prăvălia, am rămas nouă oameni şi ne-am apucat de proiecte speciale, fiindcă era singura soluţie să câştigăm bani pentru a putea plăti costurile de apariţie. Şi proiectele astea au fost foarte bine primite de piaţă. Uite, coperta BIZ cu pictaţii, care a spart piaţa în momentul ăla, sau alte materiale cu oameni care nu voiau să vorbească despre ce fac, iar noi i-am convins, sau BIZ Bruxelles, numărul făcut integral acolo – sunt doar câteva exemple.

Eu cred că se simte pasiunea în ceea ce facem, iar oamenii au început să reacţioneze şi să ne caute. Deci şansa noastră a fost că piaţa a lâncezit, iar noi am putut să facem diferenţa şi, da, să facem şi bani!

(va urma)