pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
Cântece şi încântări

Cel mai frumos răsărit

December 21, 2011 by ruxandra 8 Comments

La ideea celor de la Heineken, care îndeamnă lumea să se distreze şi să bea până dimineaţa dar în mod responsabil, cât să prindă şi să se bucure de răsărit, am fost pusă să rememorez cel mai frumos moment matinal al zilelor lui 2011. Anul ăsta nu prea am avut ocazia să (sur)prind răsărituri (în orice caz, nu povestibile şi, în nici un caz, cu poze!), totuşi am ales două. Şi un bonus.

Primul răsărit outdoor din 2011 m-a prins la Sibiu, după petrecerea de încheiere a FITS, pe Bălcescu (pietonala din oraş), când mă îndreptam spre micul apartament ce mi-a fost casă aproape o lună. Teii începuseră să parfumeze strada, era linişte însă pe măsură ce înaintam către casă, se auzea, din ce în ce mai tare, Por Una Cabeza, tangoul lui Carlos Gardel din Scent of a Woman, iar răsăritul decora strada cu lumină aurie. Dincolo de toate satisfacţiile personale şi profesionale pe care mi le oferă FITS, dimineaţa aia e la loc de cinste.

Celălalt răsărit de excepţie din 2011 a fost la Vama Veche, tot în iunie, după o noapte cu dans, când am plecat cu Andreea, Cătălina şi D. spre John, să mai şi dormim. Ca de obicei acolo, fondul sonor a fost asigurat de Ravel, nu-mi imaginez răsăritul la mare fără Boleroul lui. Cam multă hărmălaie pentru gustul meu, dar marea a compensat multe din neajunsuri. De altfel, îi reuşeşte mereu asta!

Totuşi, cel mai frumos răsărit din viaţa mea a fost… în 2008, în Tunisia, pe malul lacului Chott el Djerid, un lac cu apă sărată, complet secat la momentul respectiv, cu o suprafaţă uriaşă, cât vezi cu ochii, strălucitor de albă de la sare. Redau povestea, aşa cum am scris-o atunci.

ne’am trezit devreme, la cinci, si am plecat la sase din hotelul primitor din douz. un hotel de trei stele cu servicii calde. la propriu. noaptea a fost rece, si am cerut inca o patura pe care am primit’o imediat. dimineata, dupa nelipsitul ness, lucrurile stranse in graba cu ochii carpiti de somn, cu grija de a nu fi uitat ceva, dar in imposibilitatea de a ma asigura de asta: era prea devreme pentru ritmul meu biologic. n’am uitat nimic.

in autocar. stau in fata. ne deplasam, e liniste, e intuneric, toata lumea dormiteaza. nu mai stiu cat am mers, cred ca nu prea mult, am atitpit, nu stiu de ce m’am trezit si m’am uitat pe geam, se crapa de zi. si undeva, departe, vorba cantecului, se zarea prima geana a zilei, un firicel de lumina portocalie, din alta lume, parca.


am cerut sa oprim. nu stiam daca e’n program si nu ma interesa. intrasem deja pe teritoriul lui chott el djerid, lacul sarat si secat. m’as fi dat jos si daca m’ar fi lasat acolo. am oprit, am coborat. cum te uitai in zare, numai nisip, pustiu, si geana aia de lumina. aerul era rece, dar nu taios, placut pentru obrajii inca incinsi de somn. m’am infasurat in poncho. incet, unu cate unu, au coborat si ceilalti. m’am dus mai incolo.


geana de lumina a inceput sa se ridice incet. e momentul in care ai o revelatie: desertul este o mare, e aceeasi senzatie. in afara de boleroul de ravel pe care rasare mai bine si mai vrajit soarele, era ca la mare. doar ca, in loc sa se reflecte in apa, soarele, tragea dupa sine o lumina portocalie, rosiatica, incredibila. nu stiu cum, dar din autocar se auzea, incredibil, “world is stone” si mie, ca proasta, mi’au dat lacrimile. cred ca de multumire pentru asa o coincidenta, dupa toate zilele in care ascultasem muzica lor aproape de manea, cand rasare soarele, se’aude world is stone.

A fost magic!

_________

E un obicei ca, înainte de 31 decembrie, să ne amintim Best of din anul ce tocmai se încheie. Şi de ce n-ar fi #mysunrise (sau aşa, pe FB) un unghi de abordare?! Răsăritul e un nou început, aşa că, dacă vor şi ei, aş vrea să ştiu de la Tiţa, Ivo, TVdece, Doru şi Andreea cum a fost cel mai frumos răsărit al lor din 2011. Sunt convinsă că au poveşti frumoase!

Iar pentru voi, cititori, e bine să ştiţi că cea mai frumoasă poveste cu răsărit e premiată cu six pack de Heineken. Pentru sărbători vesele! :)

Share:
ganduri printre randuri

Femeia anului

December 20, 2011 by ruxandra No Comments

… în Franţa a fost desemnată Anne Sinclair, soţia lui Dominique Strauss-Kahn, pentru a fi rămas, public, alături de soţul ei atunci când acesta a fost târât într-o cascadă de scandaluri sexuale şi a fost nevoit, ca urmare a acestui lucru, să demisioneze din funcţia de director al FMI-ului.

Aşa cum era de aşteptat, Anne Sinclair a întrunit mai multe voturi din partea femeilor decât a bărbaţilor, care ar fi desemnat-o câştigătoare în acest top pe Christine Lagarde, actuala şefă a FMI-ului.

Mi s-a părut aproape eroică atitudinea doamnei Strauss-Khan de la bun început, felul în care, fără să dea declaraţii sforăitoare, şi-a sprijinit soţul pur şi simplu prin a fi rămas şi apărut, public, alături de acesta şi are, de asemenea, admiraţia mea – pentru cât o conta! Fireşte, dacă s-ar fi distanţat ori ar fi cerut divorţul, scandalul ar fi fost cu atât mai mare iar gurile rele ar fi văzut în asta o confirmare a acuzaţiilor aduse lui DSK. Iar înainte să vă grăbiţi să spuneţi c-a rămas cu el pentru bani, vă zic eu că Anne Sinclair e o reputată jurnalistă şi vine dintr-o familie foarte bogată, n-are nevoie de banii lui DSK.

Noi în România nu prea am avut scandaluri de genul ăsta, la nivelul ăsta, dar cel mai probabil e Anne Sinclair ar fi fost catalogata “fraieră” în loc să fie desemnată femeia anului. Sau poate am eu o părere prea aspră în legătură cu compatrioţii mei…

foto

Share:
ţara mea de d'oh!

Cetăţeni, circulaţi! Statul face cinste!

December 19, 2011 by ruxandra 2 Comments

Am citit zilele trecute despre un prea minunat proiect “gândit” de mai marele RATB-ului, Viorel Popescu. Acesta spune că proiectul (pilot) presupune ca cei care vor fi găsiţi fără bilet de controlori să nu mai fie amendaţi ci rugaţi frumos, politicos, imploraţi, eventual, să coboare din mijlocul de transport în comun.

Dom’ Popescu spune că el nu e de acord cu amenzile şi speră că se poate circula civilizat şi că biletul ar trebuie să coste, de fapt 2 lei (în loc de 1,3 cât mi se pare că e acum) dar că nu există voinţă politică în acest sens.

Dom’ Popescu, vă reamintesc, e şeful transportului în comun din comuna oraşul Bucureşti, capitala României, iar RATB-ul are datorii destul de mari la buget.

Fain frumos proiect, dar nu e pentru bucureşteni. De fapt, nu e pentru români, în general. Românii s-au învăţat să li se dea. De toate, orice. Tigăi la reducere, medicamente compensate vs. o ciocolată la medicul de familie şi, mai nou, transport moka. Fiindcă tot ceea ce vor reţine concetăţenii mei din acest proiect e exact asta: “Putem circula gratis!” omiţând că se plâng zilnic de calitatea serviciilor RATB, de înghesuială, de faptul că aşteaptă în staţii până se plictisesc.

Dincolo de informaţia ca atare, am citit curioasă comentariile. Sunt oameni care se vaită că au venituri prea mici ca să mai dea şi 50 de lei pe un abonament (asta e hoţie, dom’le!) dar cei mai mulţi spun că oricum nu plăteau bilet, fraierii de controlori să sugă… o acadea!

Eu sunt pentru amenzi. Usturătoare. Fiindcă, pe zi ce trece, îmi e tot mai clar că mentalitatea celor mai mulţi dintre români nu se schimbă de bun simţ ci de frică! E păcat, dar asta e :(

Share:
Cântece şi încântări, ganduri printre randuri, Obiceiuri sănătoase, Online stuff

Scrisoare pentru Moş Crăciun

December 19, 2011 by ruxandra 7 Comments

Dragă Moş Crăciun,

(pauză)

zilele astea mă tot gândesc la tine şi încerc să fac asta cu mintea copilăriei, când obiceiul de a primi daruri mi se părea, alături de altele, miraculos! Între timp, am învăţat că e cel puţin la fel de plăcut să dăruieşti pe cât e să primeşti, am învăţat că generozitatea e un obicei sănătos şi tocmai datorită acestui lucru viaţa mea, cum sunt sigură că o ştii, a devenit mai frumoasă.

Nu-ţi  scriu, aşadar, să-ţi cer lucruri pentru mine, mai ales că deja am primit daruri. Întâi agenda roşie, atât de frumoasa agendă roşie cu copertă de piele, pe care o ador aşa de tare încât, anul ăsta, renunţ la cea de la Taschen – tu ştii că asta nu e puţin lucru! Trimite, Moşule, gânduri bune la expeditor, coz… everybody’s daaancing!

Pe urmă am primit o jucărie de la Ikea, ca un reminder că fiecare jucărie cumpărată din acest magazin până pe 24 decembrie înseamnă că un euro se duce spre programele de educaţie făcute de UNICEF şi Salvaţii Copiii. Noi îi cunoaştem pe unii dintre aceşti copii, Moşule, şi ştim că au nevoie de ajutor. Aşa că, te rog, cumpără cât mai multe jucării de la Ikea, bine? Ca să ştii, de la Ikea am luat daruri pentru prieteni, doi pui de pernă şi o pătură moale pentru lenevit între cele două sărbători de iarnă.

Vineri seară, dragă Moşule, am primit încă o jucărie via Secret Santa de la petrecerea bloggerilor: Şoimul Mileniului, nava lui Han Solo din Războiul Stelelor, pe care am asamblat-o singură, ca un copil mare ce sunt! Başca, a fost o petrecere minunată by Vodafone, True Club & Manafu, de-am dansat până pe la 4 dimineaţa! Să le dai chef şi inspiraţie pentru alte năzbâtii de genul ăsta, Moşule, fiindcă, ştii tu, ne place, place, place!

Ieri mi-a sărit în braţe o Mirună (5 ani) mânjita cu frişcă pe jumate din faţă, dar nu m-am supărat: râdea cu toată faţa şi ştiu că s-a bucurat tare să mă vadă fiindcă ştie că mă pun la mintea ei. Sub bradul din casa prietenilor era un dar parfumat şi pentru mine – îl voi pune la bună păstrare şi folosire, tot pentru prieteni şi chiar destul de curând. Şi am mai primit şi o pisică. Hei, nu e ce crezi! O pisică de turtă dulce! :)

Pe seară, am primit un specacol de improvizaţie la Joy Pub, unul făcut de trupa Obligo, unde am râs mult şi de la care mi-a venit o super idee, tot cu daruit, fiindcă – am stabilit deja, da? – că generoziatea este bună!

În seara asta iar mă alint, că merg la concertul lui Tecuceanu featuring Anca Duma, să le ofer încurajări şi aplauze, fiindcă şi ei ne dau muzică şi voie bună, iar banii strânşi pe bilete se duc la Paşi către viaţă, ca să ţină copilăria departe de spital!

Nu în ultimul rând, te rog să ai grijă şi de Bibi.

Dragă Moşule, eu îţi urez multă sănătate şi… să nu uiţi să porţi fular fiindcă am auzit că vine frigul! Salutări şi renilor!

Ruxandra

PS Fără pijamale anul ăsta, te rog!!!

Share:
Cântece şi încântări, De suflet

Cesaria Evora nu mai cântă

December 17, 2011 by ruxandra No Comments

Veste tristă astăzi pentru iubitorii muzicii din întreaga lume: Cesaria Evora s-a dus să cânte în altă lume!

Am avut ocazia şi plăcerea să întâlnesc multe vedete, şi de la noi şi internţionale, dar nimeni nu m-a impresionat cu atât de multă modestie ca doamna Evora.

Se mişca deja destul de greu dar nu s-a plâns nici măcar o secundă de oboseală. Vorbea şoptit cu apropiaţii săi, în dialectul său portughez, specific zonei Capului Verde, a zâmbit în fotografii şi doar când a plecat a cerut ceva: un scaun cu rotile. Avea nişte papuci cu paiete, foarte coloraţi, gesturi mici, liniştite, iar mâinile împreunate aproape tot timpul.

Această doamnă uluitoare s-a restras astăzi de pe scena vieţii şi cred că oricine a ascultat-o vreodată e trist. Poate că, in memoriam, s-ar impune Saudade – cuvântul ce semnifică, în portugheză, dorul românesc ce nu are traducere în prea multe limbi, dar prefer să postez piesa mea preferată.

La revedere, Doamnă, vă mulţumesc pentru muzică!

foto

Share:
domnul Sony & Maxine Jazz

Sunt foarte supărat!

December 16, 2011 by ruxandra 6 Comments

Guest post by Domnul Sony. Adică eu!

De câteva zile mă râcâie, mă sâcâie şi mă enervează! Am încercat s-o ignor, am încercat din toate puterile mele pisiceşti: am dormit mai mult, am încercat să mă concentrez pe mâncare, pe şoarecele cu iarba pisicii, ba chiar şi pe locurile şi lucrurile pe care ştiu că nu am voie să le ating.

Aseară, însă, n-am mai suportat şi m-am răcorit! M-am scărpinat în ureche până la sânge.

Desigur, ea s-a îngrijorat foarte tare când a văzut ceva roşu în urechea mea, iar eu credeam că voi avea parte de un alint, ceva – drept e că nici eu nu m-am bucurat prea tare, că doare! – dar nu! Ea m-a ignorat total şi s-a apucat să dea telefoane. După care m-am trezit că mă înfăşoară într-un hanorac de-al ei şi mă ia pe sus!

Am călătorit cu liftul, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de ceva vreme, apoi cu o maşină galbenă şi aşa am ajuns la InterVet. Sau, dacă preferaţi aşa, la Gabi. Gabi e medicul meu, el mă repară de fiecare dată când fac sau păţesc vreo năzbâtie… cam cum a fost când am vânat porumbei în aer de la etajul şase până jos. Sau când am făcut dermatită. Sau când mă apucaseră pandaliile şi am devenit foarte teritorial aşa că a trebuit să fiu scăpat de… bile!

Fireşte, eu nu prea îl plac pe Gabi şi niciodată nu pricep ce vrea de la mine. Partea bună e că nu am otită, urechea mea e curată, aşa că orice m-ar fi iritat o să treacă, de data asta!, cu câteva picături. Detest partea asta cu picăturile şi recunosc că nu prea stau potolit să mi le pună. Cumva, însă, ea reuşeşte să mă păcălească, şi după aia eu tot scutur din cap şi o tratez cu coada! Azi am şi plâns!

Sunt foarte supărat pe ea! Vă rog să-i spuneţi să nu mă mai chinuie!

Vă mulţumesc!

Share:
Filme

Nominalizările la Globul de Aur, 2012

December 15, 2011 by ruxandra 2 Comments

Acum mai puţin de o oră, Asociaţia Jurnaliştilor Străini la Hollywood a anunţat, prin vocile lui Gerard Butler, Woody Harrelson, Rashida Jones şi Sofia Vergara, nominalizările pentru cea de a 69-a ediţie a Globurilor de Aur, considerate de industrie ca anunţând favoriţii pentru Oscar. Favoriţii galei de premiere, ce va avea loc pe 15 ianuarie, sunt The Help, The Artist şi The Descendants. Midnight in Paris a primit şi el patru nominalizări.

Premiul Cecil DeMille merge, în 2012, la Morgan Freeman, şi mă bucur tare că e aşa. În 2011 l-a primit Robert DeNiro

Ediţia din acest an, câştigători.

Iată lista completă a nominalizărilor pentru 2012:

1. BEST MOTION PICTURE – DRAMA
THE DESCENDANTS                                                                                                                                                                                                           Sofia Vergara Ad Hominem Enterprises; Fox Searchlight Pictures
THE HELP
DreamWorks Pictures, Participant Media; Touchstone Pictures
HUGO
Paramount Pictures presents a GK Films Production; Paramount Pictures
THE IDES OF MARCH
Columbia Pictures, Cross Creek Pictures, Exclusive Media Group, Crystal City Entertainment; Sony Pictures Releasing
MONEYBALL
Columbia Pictures; Sony Pictures Releasing International
WAR HORSE
DreamWorks Pictures; Touchstone Pictures

2. BEST PERFORMANCE BY AN ACTRESS IN A MOTION PICTURE – DRAMA
GLENN CLOSE ALBERT NOBBS
VIOLA DAVIS THE HELP
ROONEY MARA THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO
MERYL STREEP THE IRON LADY
TILDA SWINTON WE NEED TO TALK ABOUT KEVIN

3. BEST PERFORMANCE BY AN ACTOR IN A MOTION PICTURE – DRAMA
GEORGE CLOONEY THE DESCENDANTS
LEONARDO DICAPRIO J. EDGAR
MICHAEL FASSBENDER SHAME
RYAN GOSLING THE IDES OF MARCH
BRAD PITT MONEYBALL

4. BEST MOTION PICTURE – COMEDY OR MUSICAL
50/50
Summit Entertainment and Mandate Pictures; Summit Entertainment
THE ARTIST
a La Petite Reine – Studio 37 – La Classe Americaine – JD Prod- France3 Cinema -Jouror Production-uFilms coproduction; The Weinstein Company
BRIDESMAIDS
Universal Pictures, Relativity Media, Apatow Productions; Universal Pictures
MIDNIGHT IN PARIS
A Mediapro, Versatil Cinema & Gravier Production; Sony Pictures Classics
MY WEEK WITH MARILYN
The Weinstein Company; The Weinstein Company

5. BEST PERFORMANCE BY AN ACTRESS IN A MOTION PICTURE – COMEDY OR
MUSICAL
JODIE FOSTER CARNAGE
CHARLIZE THERON YOUNG ADULT
KRISTEN WIIG BRIDESMAIDS
MICHELLE WILLIAMS MY WEEK WITH MARILYN
KATE WINSLET CARNAGE

6. BEST PERFORMANCE BY AN ACTOR IN A MOTION PICTURE – COMEDY OR MUSICAL
JEAN DUJARDIN THE ARTIST
BRENDAN GLEESON THE GUARD
JOSEPH GORDON-LEVITT 50/50
RYAN GOSLING CRAZY, STUPID, LOVE.
OWEN WILSON MIDNIGHT IN PARIS

7. BEST ANIMATED FEATURE FILM
THE ADVENTURES OF TINTIN
Paramount Pictures/Columbia Pictures/ Hemisphere Capital/Amblin Entertainment/Wingnut Films Production/ Kennedy/Marshall Production A Steven Spielberg Film; Paramount Pictures and Columbia Pictures
ARTHUR CHRISTMAS
Columbia Pictures & Sony Pictures Animation; Sony Pictures Releasing International
CARS 2
Walt Disney Pictures, Pixar Animation Studios; Walt Disney Pictures
PUSS IN BOOTS
DreamWorks Animation; Paramount Pictures
RANGO
Paramount Pictures and Nickelodeon Movies present A Blind Wink / GK Films Production; Paramount Pictures

8. BEST FOREIGN LANGUAGE FILM
THE FLOWERS OF WAR (CHINA)
(Jing Ling Shi San Chai)
New Pictures Film Company; New Pictures Film Company
IN THE LAND OF BLOOD AND HONEY (USA)
GK Films; FilmDistrict
THE KID WITH A BIKE (BELGIUM)
(Le Gamin au Velo)
Les Films du Fleuve; Sundance Selects
A SEPARATION (IRAN)
(Jodaeiye Nader az Simin)
Asghar Farhadi; Sony Pictures Classics
THE SKIN I LIVE IN (SPAIN)
(La piel que habito)
El Deseo D.A., S.L.U.; Sony Pictures Classics

9. BEST PERFORMANCE BY AN ACTRESS IN A SUPPORTING ROLE IN A MOTION PICTURE
BERENICE BEJO THE ARTIST
JESSICA CHASTAIN THE HELP
JANET MCTEER ALBERT NOBBS
OCTAVIA SPENCER THE HELP
SHAILENE WOODLEY THE DESCENDANTS

10. BEST PERFORMANCE BY AN ACTOR IN A SUPPORTING ROLE IN A MOTION PICTURE
KENNETH BRANAGH MY WEEK WITH MARILYN
ALBERT BROOKS DRIVE
JONAH HILL MONEYBALL
VIGGO MORTENSEN A DANGEROUS METHOD
CHRISTOPHER PLUMMER BEGINNERS

11. BEST DIRECTOR – MOTION PICTURE
WOODY ALLEN MIDNIGHT IN PARIS
GEORGE CLOONEY THE IDES OF MARCH
MICHEL HAZANAVICIUS THE ARTIST
ALEXANDER PAYNE THE DESCENDANTS
MARTIN SCORSESE HUGO

12. BEST SCREENPLAY – MOTION PICTURE
WOODY ALLEN MIDNIGHT IN PARIS
GEORGE CLOONEY, GRANT HESLOV, BEAU WILLIMON THE IDES OF MARCH
MICHEL HAZANAVICIUS THE ARTIST
ALEXANDER PAYNE, NAT FAXON, JIM RASHTHE DESCENDANTS
STEVEN ZAILLIAN, AARON SORKIN MONEYBALL

13. BEST ORIGINAL SCORE – MOTION PICTURE
LUDOVIC BOURCE THE ARTIST
ABEL KORZENIOWSKI W.E.
TRENT REZNOR, ATTICUS ROSS THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO
HOWARD SHORE HUGO
JOHN WILLIAMS WAR HORSE

14. BEST ORIGINAL SONG – MOTION PICTURE
“HELLO HELLO??? — GNOMEO & JULIET
Music by: Elton John
Lyrics by: Bernie Taupin
“THE KEEPER??? — MACHINE GUN PREACHER
Music & Lyrics by: Chris Cornell
“LAY YOUR HEAD DOWN??? — ALBERT NOBBS
Music by: Brian Byrne
Lyrics by: Glenn Close
“THE LIVING PROOF??? — THE HELP
Music by: Mary J. Blige, Thomas Newman, Harvey Mason, Jr.
Lyrics by: Mary J. Blige, Harvey Mason, Jr., Damon Thomas
“MASTERPIECE??? — W.E.
Music & Lyrics by: Madonna, Julie Frost, Jimmy Harry

15. BEST TELEVISION SERIES – DRAMA
AMERICAN HORROR STORY FX
Twentieth Century Fox Television
BOARDWALK EMPIRE HBO
Leverage, Closest to the Hole Productions, Sikelia Productions and Cold Front Productions in association with HBO Entertainment
BOSS STARZ
Lionsgate Television in association with Grammnet NH Productions, Roya Productions and Old Friends Productions
GAME OF THRONES HBO
Bighead, Littlehead, 360 Television, Grok and Generator Productions in association with HBO Entertainment
HOMELAND SHOWTIME
SHOWTIME Presents, Teakwood Lane Productions, Cherry Pie Productions, Keshet, Fox 21

16. BEST PERFORMANCE BY AN ACTRESS IN A TELEVISION SERIES – DRAMA
CLAIRE DANES HOMELAND
MIREILLE ENOS THE KILLING
JULIANNA MARGULIES THE GOOD WIFE
MADELEINE STOWE REVENGE
CALLIE THORNE NECESSARY ROUGHNESS

17. BEST PERFORMANCE BY AN ACTOR IN A TELEVISION SERIES – DRAMA
STEVE BUSCEMI BOARDWALK EMPIRE
BRYAN CRANSTON BREAKING BAD
KELSEY GRAMMER BOSS
JEREMY IRONS THE BORGIAS
DAMIAN LEWIS HOMELAND

18. BEST TELEVISION SERIES – COMEDY OR MUSICAL
ENLIGHTENED HBO
Ripcord Productions in association with HBO Entertainment
EPISODES SHOWTIME
SHOWTIME Presents, Hat Trick Productions, Crane Klarik Productions
GLEE FOX
Ryan Murphy Television in association with Twentieth Century Fox Television
MODERN FAMILY ABC
Levitan-Lloyd Productions in association with Twentieth Century Fox Television
NEW GIRL FOX
Chernin Entertainment in association with Twentieth Century Fox Television

19. BEST PERFORMANCE BY AN ACTRESS IN A TELEVISION SERIES – COMEDY OR MUSICAL
LAURA DERN ENLIGHTENED
ZOOEY DESCHANEL NEW GIRL
TINA FEY 30 ROCK
LAURA LINNEY THE BIG C
AMY POEHLER PARKS AND RECREATION

20. BEST PERFORMANCE BY AN ACTOR IN A TELEVISION SERIES – COMEDY OR MUSICAL
ALEC BALDWIN 30 ROCK
DAVID DUCHOVNY CALIFORNICATION
JOHNNY GALECKI THE BIG BANG THEORY
THOMAS JANE HUNG
MATT LEBLANC EPISODES

21. BEST MINI-SERIES OR MOTION PICTURE MADE FOR TELEVISION
CINEMA VERITE HBO
A Pariah Production in association with HBO Films
DOWNTON ABBEY (MASTERPIECE) PBS
A Carnival/Masterpiece Co-production
THE HOUR BBC AMERICA
Kudos Film and Television/BBC America co-production.
MILDRED PIERCE HBO
A Killer Films/John Wells Production in association with Metro-Goldwyn-Mayer and HBO Miniseries
TOO BIG TO FAIL HBO
A Spring Creek and A Deuce Three Production in association with HBO Films

22. BEST PERFORMANCE BY AN ACTRESS IN A MINI-SERIES OR MOTION PICTURE MADE FOR TELEVISION
ROMOLA GARAI THE HOUR
DIANE LANE CINEMA VERITE
ELIZABETH MCGOVERN DOWNTON ABBEY (MASTERPIECE)
EMILY WATSON APPROPRIATE ADULT
KATE WINSLET MILDRED PIERCE

23. BEST PERFORMANCE BY AN ACTOR IN A MINI-SERIES OR MOTION PICTURE MADE FOR TELEVISION
HUGH BONNEVILLE DOWNTON ABBEY (MASTERPIECE)
IDRIS ELBA LUTHER
WILLIAM HURT TOO BIG TO FAIL
BILL NIGHY PAGE EIGHT (MASTERPIECE)
DOMINIC WEST THE HOUR

24. BEST PERFORMANCE BY AN ACTRESS IN A SUPPORTING ROLE IN A SERIES, MINI-SERIES OR MOTION PICTURE MADE FOR TELEVISION
JESSICA LANGE AMERICAN HORROR STORY
KELLY MACDONALD BOARDWALK EMPIRE
MAGGIE SMITH DOWNTON ABBEY (MASTERPIECE)
SOFIA VERGARA MODERN FAMILY
EVAN RACHEL WOOD MILDRED PIERCE

25. BEST PERFORMANCE BY AN ACTOR IN A SUPPORTING ROLE IN A SERIES,
MINI-SERIES OR MOTION PICTURE MADE FOR TELEVISION
PETER DINKLAGE GAME OF THRONES
PAUL GIAMATTI TOO BIG TO FAIL
GUY PEARCE MILDRED PIERCE
TIM ROBBINS CINEMA VERITE
ERIC STONESTREET MODERN FAMILY

Share:
PR sau piar

Exclusiv: Lamborghini Gallardo pe Transfăgărăşan

December 15, 2011 by ruxandra 2 Comments

România e codaşă la multe capitole, dar sunt şi unele chestii cu care ne putem mândri. Printre ele, faptul că există case de producţie româneşti solicitate de străini. Unul dintre exemple este SloMoments, casă de producţie autohtonă, care a realizat, acum o săptămână, un shooting exclusiv cu cea mai nouă maşină Lamborghini.

Clientul a fost Ramp Magazin, o revistă nemţească de cultură auto, ce editează bianual un catalog pentru faimoasa firmă italiană, catalog ce se distribuie la toţi cei care au cumpărat Lamborghini direct de la producător.  Agenţia care s-a ocupat de asta are un nume imposibil de pronunţat, adică KöckritzDörrich, mai pe scurt KD. Agenţia asta mai lucrează şi pentru Aston Martin, Bose, Daimler, printre alţii, a fost încântată de felul în care a mers producţia pentru Lamborghini în România, aşa că poate la anul vin să facă şi alte isprăvi pe plaiurile mioritice.

Starul sesiunii foto (căci a fost cu foto, nu cu video, cum a mai apărut pe ici, pe colo) a fost noul bolid Gallardo, pe numele său complet LP 570-4 Super Trofeo Stradale. Maşina cu care s-a făcut shootingul de pe Transfăgărăşan este prototipul modelului, a mai fost prezentată şi la Salonul Auto de la Frankfurt şi după năzbâtiile din România merge la muzeul Lamborghini, acolo unde nu ajung decât modelele foarte foarte speciale.

Maşina (click pentru specificaţii tehnice şi alte detalii) va fi produsă în serie extrem de limitată, doar 150 e exemplare, toate de culoarea Rosso Mars, costă 250.000 de euro şi nu poate fi cumpărată de orice jmeker cu bani ci doar de cei care sunt invitaţi de companie să facă acest lucru.

Revenind la sesiunea foto, pot să vă mai spun că a durat trei zile, cu una mai puţin decât se aşteptau nemţii, că a beneficiat de vreme bună şi că a avut sprijin din partea autorităţilor via Ministerul Turismului care, iată, face şi chestii smart pentru promovarea României.

Pilot a fost francezul Sebastien Mordillo, instructor în cadrul Lamborghini Academy, fotograf a fost Olaf Hauschultz iar camera a fost un Hasselblad. Iată şi câteva imagini, courtesy of SloMoments.




NB: nu e prima exclusivitate teamcomm.ro dar, de data asta, dacă gasesc text sau foto în altă parte fără acordul meu şi/sau menţionarea sursei şi a casei de producţie, ne supărăm rău de tot!

Share:
Filme

Tom Cruise în Mission: Impossible, Ghost Protocol

December 15, 2011 by ruxandra 1 Comment

Aseară, la IMAX, fetele de la Oxygen au organizat avanpremiera celui mai recent film din seria Mission: Impossible, ce poartă supratitlul de Ghost Protocol şi îl are ca protagonist (dar şi producător) pe acelaşi Tom Cruise. Apropo, mă aşteptam ca micuţul Tom să arate naşpa pe ditai ecranul IMAX, dar nu, omul încă arată bine, o fi vreo treabă cu scientologia aia a lui, mai… ştii?!

Dar să revenim la film. Filmul are aproximativ 140 de milioane buget, e… Made in Hollywood, fără nici o discuţie, cu tone de efecte speciale, acţiune pe fiecare milimetru pătrat de peliculă, iar în ansablu de multe ori chestii care sfidează logica, cum ar fi furtuna de nisip ce inundă tot oraşul dar nu intră şi în camera de hotel aflată fix în calea ei şi lipsită de o bună parte din peretele de sticlă. Mă rog, poate etajul 100 şi ceva era prea sus pentru furtună, să zicem. Dar mai sunt şi altele.

(apropo, am citit că el a facut chestia asta, nu o dublură)

Cu plus am înregistrat unele situaţii funny în film la care aş fi râs chiar şi dacă nu se auzea clinchetul cristalin produs de Piticu atunci când se amuză de ceva şi faptul că, deşi totul e cam tras de păr, nu există timpi morţi, cadre lungite la nesfârşit… decât poate în parcarea aia jmecheră când doi dintre protagonişti îşi cară pumni şi picioare vreme de câteva minute bune şi totuşi nu par să fie prea afectaţi.

Tot cu plus am înregistrat şi prezenţa, în rol de bad guy, a lui Michael Nyqvist, cel care a jucat în trilogia suedeză Millenium făcută (f bine!) după seria lui Stieg Larssen, mă bucur că Hollywood-ul importă artişti buni din afara cetăţii, iar Michael e bun. Chiar dacă, în Mission: Impossible, a mai pus câteva kile pe el şi are o freză de cocalar.

Mai avem şi una, pardon, două!, bucăţi bune, o blondă (Léa Seydoux) şi-o brună (Paula Patton), ca să mulţumim toate gusturile, nişte product placement, Apple, Dell şi muuult BMW – practic toate maşinile pe care le foloseşte Ethan în scenele de acţiune sunt BMW. Constructorul bavarez de maşini a plătit, pasămite, destul de mult pentru film şi ca să promoveze pachetul EfficientDynamics, două maşini din seria 6, un coupe şi-o decapotabilă, o maşină din seria 3 şi una din seria 1 care probează siguranţa.. o să vedeţi voi cum!

Una peste alta, deşi uşor tras de păr la capitolul acţiune, Mission: Impossible, Ghost Protocol e de văzut pentru două ore de relaxare în goana după cadouri la mall – căci aia chiar e o adevărata misiune imposibila! :))

Share:
Online stuff

Cinci lucruri pentru blog

December 14, 2011 by ruxandra 9 Comments

Claudia mă provoacă să spun care sunt cinci lucruri pe care intenţionez să le fac cu şi pentru blogul meu, chestie care m-a pus întrucâtva pe gânduri, fiindcă eu nu am şi nu am avut nici o strategie, dincolo de conţinut.

Cam am început să scriu pe un blog, acum mai bine de cinci ani, vedeam toată treaba asta ca pe un soi de jurnal online, un loc pentru micile păţanii, observaţii şi poveşti din jurul meu. Mai târziu, când m-am mutat de pe 360 pe blogspot, acolo unde oricine putea citi fără să se logheze, am fost un pic mai atentă la ce scriu. Lucram la mogul pe vremea aia şi aveam grupul meu de “fani” despre care ştiam că ar răstălmăci orice spun pentru a intra în diverse graţii – daps, lumea e mică, chestiile se află! :)

printreranduri e şi mai diferit, pentru că între timp am învăţat lucruri despre blogging, başca, între timp, m-am trezit că sunt percepută (şi) ca blogger, ceea ce a făcut ca responsabilităţile să crească. Nu cred că sunt cinci rezoluţii legate de asta, dar să vedem…

1. De fiecare dată când prezint un produs sau serviciu încerc să ofer şi cititorilor experienţa proprie cu produsul sau serviciul respectiv, dincolo de informaţia ca atare. Sigur, asta presupune o tragere la sorţi, dar şansa e oferită, în egală măsură, oricui citeşte şi comentează – fiindcă trebuie să existe şi o măsură a interesului, iar eu nu ştiu alta mai bună în blogging.

2. Încerc să ofer unghiuri inedite de abordare pentru lucrurile despre care scriu, pe cât posibil din perspectiva comunicatorului şi a celor zece ani de experienţă în sfera relaţiilor publice. Încerc, de asemenea, să scriu despre lucruri frumoase, care ne pot face să ne simţim mai bine cu noi înşine şi cu cei din jur. La anul îmi propun mai multe exclusivităţi, mai multe interviuri, mai multe informaţii folositoare.

3. Caut din când în când teme noi pentru blog, teme care să aibă rânduri de caiet, aşa cum e asta. Aş vrea una mai deschisă la culoare şi cu o coloană mai lată în dreapta – primesc sugestii dacă ştiţi, dacă găsiţi şi nu mă deranjează să fie pe bani! La anul o să schimb tema, iar blogul o să primească şi el o pagină de FB.

4. De asemenea, voi păstra tradiţia cu săptămâna cadourilor printreranduri, fiindcă mi-a plăcut tare şi voi încerca să am mai multe guest posturi scrise de oameni faini. Trebuie să refac categoriile şi să fac o pagină separată pentru interviuri.

5. [_______________] completaţi voi, mi-ar plăcea să ştiu ce vă doriţi să găsiţi aici :)

Leapşa, pentru că e o leapşa, se duce la Lavinia Biberi, Monica Jitariuc, Alex Tunaru, Oana Brătilă şi Adi Hădean.

Share:
Page 165 of 211« First...102030«164165166167»170180190...Last »

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu