Deja ştiţi, acesta este un serial despre cum trebuie să fie şi ce trebuie să ştie cineva care vrea să lucreze într-o agenţie de relaţii publice de top. Intenţia mea e aceea de a vă aduce informaţii despre asta direct de la sursă, adică managerii acestor agenţii, dar şi – recunosc! – aceea de a descuraja pornirea de a lucra în această industrie a celor care îşi imaginează că PR-ul înseamnă glamour şi petreceri şi ceva texte, acolo, care pot fi scrise, adesea, cu multe greşeli şi fără documentare. Şi asta pentru că m-am săturat să văd şi aud oameni care se recomandă ca specialişti în PR şi habar n-au, de fapt, cu ce se mănâncă meseria asta.

Zilele trecute au răspuns întrebării mele cu privire la potenţialii angajaţi trei doamne, trei modele de profesionalism în această industrie, Crenguţa Roşu (DC Communication), Sorana Savu (Premium PR) şi Gabriela Lungu (The Practice). Astăzi este rândul unei alte profesioniste în PR, Ioana Mănoiu, Managing Partner la GMP PR.

Şi pe Ioana o cunosc şi o admir de multă vreme, este unul dintre acei specialişti în relaţii publice care  îşi asumă rolul de consultant dimpreună cu toate responsabilităţile ce derivă din acest lucru şi, de asemenea, crede în avantajul pe care industria de PR îl are generarea de content: “poveşti despre branduri şi aducerea acestora pe agenda publică”. În acest an, Ioana a fost reprezentanta României în juriul secţiunii de PR de la Cannes Lion. În plus, într-o notă mai personală, Ioana are o senzaţională colecţie de pantofi! :)

Dar iată şi cum sunt lucrurile în ceea ce priveşte recrutarea la GMP PR.

Noi angajam in proportie de 80% seniori. De la inceput, ne-am pozitionat ca o agentie care ofera in relatia directa cu clientii oameni cu minim doi ani de experienta. La baza piramidei, ca sa zic asa, este experienta profesionala, relevanta pt divizia in care angajam. Daca cautam la Brand PR de exemplu, ne uitam la experienta pe campanii de brand, evenimente, actiuni creative.

La corporate conteaza experienta pe strategie & constructia de reputatie & consultanta. Pentru mine conteaza enorm insa profilul uman, cateodata mai mult decat experienta profesionala. Cautam oameni deschisi catre lume, cu pasiuni din cele mai neobisnuite, care sa-si doreasca sa faca diferenta si sa aiba un foc interior.

De asemenea, Ioana crede că, pentru a creşte nielul profesiei e nevoie de investiţii în oameni şi de creştere a nivelului de pregătire a celor care activează prin cursuri, traininguri şi participări la conferinţe şi, uneori, recrutarea pentru o poziţie la GMP PR poate dura şi câteva luni. Dar, aşa cum spuneam, e vorba de profesionişti!

Următoarea doamnă care răspunde întrebării mele, mâine, este Alina Damaschin, CEO agenţia Rogalski-Grigoriu.

Bună dimineaţa de la Cluj! Stăm, o mână de bloggeri, la cafeneaua “oficială” a Festivalului Internaţional de Film e Comedie de la Cluj, fiecare cu laptopul în faţă, concentraţi să ne scriem articolele şi îmi e drag de numa’ atmosfera asta pe care o recunosc şi de la alte evenimente la care am participat prin ţară. Totuşi, ce filme am văzut ieri?

De la ora 15 am ajuns la Cinema Victoria unde am văzut seria de scurt metraje din competiţie, pe care le voi şi juriza, vreo 10 bucăţi, mai lungi sau mai scurte, cele mai multe dintre ele cu idei care m-au cucerit, lucruri care practic i se pot întâmpla oricui şi chiar se întâmplă! De la povestea fetei singure pe care toate neamurile femeieşti o privesc cu milă şi se străduiesc s-o cupleze până la turismul funerar, dragostea instant şi ce anume o poate face să dispară (HINT: nu vă mai scobiţi în nas!) şi părinţi şi pisici.

Nu vă pot să vă spun ce favoriţi am din pricină că nu toată lumea a văzut filmele şi nu vreau să influenţez pe nimeni… cel puţin nu în scris! Voi avea ocazia, totuşi, s-o fac în această seară când vom avea parte de o altă proiecţie a lor, diseară de la ora 19.30 :D

Un alt film – lung metraj de data asta – văzut ieri a fost Visul lui Adalbert (România), R: Gabriel Achim, film de asemenea aflat în competiţie. O comedie neagră ce face trimitere (din nou!) la vremurile apuse ale comunismului, gen “asta suntem, cu asta defilăm”, după cum s-a justificat regizorul la momentul Q&A de după proiecţie.

Subiectul şi acţiunea sunt din epoca de aur, all right, dar acest lucru nu m-a deranjat fiindcă mi-a plăcut la nebunie jocul eroului principal, Gabriel Spahiu. Lucrurile se petrec într-o întreprindere de partid şi de stat, de ziua partidului, iar filmul scoate în evdenţă, cu umor, pupîncurismul vremurilor, mica înţelegere, toate tabu-urile vremii, de la aparatele video care făceau din proprietar un manager de mini-cinema chiar la el acasă, până la coverurile vremii (piesa Evei Kiss, “E scris în stele”), Daciile care trebuiau împinse ca s-o ia din loc ori lifturile pe care erau tristele cartoane cu “defect”.

De menţionat că povestea filmului porneşte de la o legendă urbană despre care nu m-ar mira să fie bazată pe un fapt real. Indiferent dacă aţi prins vremurile cu pricina sau nu, vă recomand să vedeţi filmul, findcă o să vă facă să zâmbiţi dacă nu chiar să râdeţi! Ceea ce e întotdeauna bine, nu-i aşa?

A! Şi m-a bucurat foarte tare mulţimea de oameni prezenţi la proiecţia de aseară. Bravo, Cluj, bun aşa!

Început acum câteva zile, se pare că seria de interviuri cu mai marii unor agenţii importante de PR din ţara românească se bucură de interes, lucru pentru care vă mulţumesc. Ideea mea a plecat de la o discuţie referitoare la o anumită cerinţă specificată într-un anunţ de angajare postat pe PR Wave. Cuiva i se părea ciudat că, alături de experienţa minimă de doi ani, se cereau şi ceva prieteni prin presă. Fireşte, aşa cum am mai spus, formularea e mai mult decât tristă, însă adevărul e că dacă după doi ani nu ai deja nişte contacte în presă, ca PR, ceva nu e în regulă.

Aşa am ajuns să rog câţiva manageri de agenţii să-mi răspundă la întrebarea “Cum trebuie să fie şi ce trebuie să ştie un potenţial angajat în agenţia de PR pe care o conduci?”. Primele răspunsuri aparţin Crenguţei Roşu de la DC Communication şi Soranei Savu de la Premium PR. Astăzi aflaţi ce părere are în legătură cu acest subiect Gabriela Lungu, Managing Partner la The Practice (facebook, twitter).

Şi pe Gabi am avut plăcerea s-o cunosc acum ceva vreme şi admir determinarea, creativitatea şi umorul cu care practică meseria asta şi faptul că e o şefă aşa de cool, îndrăgită de toată echipa ei.

Cât despre The Practice, parte a grupului Leo Burnett, nu vă spun decât că este una dintre cle mai premiate agenţii de relaţii publice de la noi şi din regiune şi are o echipă cu care e o plăcere să lucrezi.

Dar cum aţi putea ajunge să vă alăturaţi acestei echipe? Ei bine, iată ce spune Gabriela când vine vorba de colegi noi:

Povestind cuiva din domeniul recrutarii ce tip de oameni cautam pentru THE PRACTICE, respectivul mi-a raspuns plastic: “Adica vreti o persoana si frumoasa si focoasa si devreme-acasa”.

Ca sa fiu sincera, e adevarat: ca agentie de top din piata de comunicare nationala si una dintre cele mai premiate companii de PR din regiune, cautam oameni plini de calitati si suntem destul de pretentiosi. Nu exista un set de calitati suficiente pentru a ajunge in echipa noastra, dar exista unele absolut necesare.

Astfel, ne dorim oameni cu adevarat pasionati de idei, de munca, de comunicare si PR, oameni care stiu sa se auto-motiveze constant si care nu se lasa coplesiti prea repede de nimic, curiosi, care citesc mult si sunt mereu la curent cu ce e nou (si in domeniul nostru, si-n viata, in general), oameni foarte bine organizati din fire, care fac lucrurile ordonat si logic. Trebuie sa aiba talent la scris, sa fie oameni de idee nu doar de executie si să fie si de executie nu doar de idee, sa aiba curajul dar nu si incapatanarea opiniilor, si sa fie… oameni frumosi.

Ne dorim colegi care sa aiba caracter, spirit etic, personalitate. Nu in ultimul rand trebuie sa simtim ca s-ar potrivi, ca ar avea chimie cu restul echipei.

Nimic mai simplu, nu? Dar nu e deloc aşa! Totuşi, se brodeşte la fix, fiindcă agenţia tocmai a lansat o nouă etapă a programului de internship Seasoned by The Practice şi caută studenţi în ultimul an sau absolvenţi cărora să le ofere experienţă într-o agenţie. Numai doi sunt norocoşi (deşi norocul nu are nici o legătură, vă asigur!) şi aveţi vreme până pe 26 octombrie să trimiteţi aplicaţiile dimpreună cu soluţiile cele mai bune… vedeţi voi! Baftă!

Mâine citiţi care sunt calităţile unui potenţial angajat la GMP PR, după cum consideră Ioana Mănoiu, Managing Partner al agenţiei.

În primul rând, dacă trebuie să pleci… miercuri, de exemplu, în ciuda faptului că nu era aşa în plan, zilele de luni şi marţi vor fi super aglomerate. Întâlniri neprogramate, mailuri pe care, teoretic, n-ai fi avut de ce să le trimiţi, articole si alte asemenea chestii.

Şi când, într-un final dramatic, ajungi acasă, în seara de dinainte de a pleca, îţi dai seama că mâncarea pisicii e pe terminate şi e musai să te duci să cumperi (la magazinul de departe, fiindca cel de langa casă s-a închis) şi că, mda, ei bine, cheile de rezervă sunt… unavailable şi trebuie să dai alte telefoane ca să refaci aranjamentele. Şi parcă începe să te doară şi dintele netrebnic pe care, na, poftim!, n-ai avut vreme să-l programezi la extracţie!

E bine, îţi spui, totuşi, mâine plec la Cluj, departe de toate astea, e un festival de comedie, ce-o să mă mai râd, ha ha ha şi lol lol lol! 

Şi fix când te pregăteai să-şi aduni minţile şi o eventuală listă cu ce să iei la tine, ţi se ia! Curentul! Şi ţie îţi trebuie mai mult decât lumânări ca să poţi găsi toate cele prin casă. Aşa că aştepţi, ce altceva ai putea face?! În timp ce vorbşti mult la telefon, desigur.

Revine curentul, dar îţi e prea somn deja, aşa că te învârţi prin casă fără prea mult folos, încercând să faci ceva ordine şi curăţenie, fiindcă îşi displace să găseşti casa altfel atunci când te întorci dintr-o călătorie.

Dimineaţa, telefonul ar trebui să te trezească la 6, că aşa l-ai programat. Din motive neştiute, însă, el nu sună. Deloc. Te trezeşti buimacă la 7 jumate, alergi prin casă, aduni una-alta, în fine, trolerul e închis, geanta e închisă şi ea, GO! Habar nu ai ce ai luat la tine!

Desigur, drumul până la aeroport e mai aglomerat ca niciodată, ba chiar te şi opreşti în fundul unui troleu care nu mai are chef să pornească. Şi stai. Şi afuriseşti în gând tot universul care parcă s-a pus împotriva plecării tale trimiţând pene de curent şi misterioare silenţiozităţi electronice, dimpreună cu şoferi cărora le ia 10 secunde să plece naibii de pe loc, la semafor!

OK, e clar că nu ajungi cu 45 de minute înainte de decolare. Să nu intrăm în panică, îţi spui, deşi exact asta te pregăteşti să faci. Şi calcule: Oare cât costă biletul la avionul de peste o oră? Ajungi la aeroport, dai buzna, check-in-ul tău e pe dreapta dar tu o iei, desigur, la stânga, ajungi la ghişeu, aaa…. Cluj! Mai pot?

Omul de la Tarom e calm, infinit mai calm decât tine, îţi dă tichetul de îmbarcare şi, cumva, miraulos, constaţi că mai ai cam 12 minute până începe îmbarcarea. Adică preţ de-o cafea de la automat. Desigur, cafeaua pe care o primeşti dă pe dinafară, te frigi şi la degete şi la limbă!

Dar de-acum ştii că practic nu mai are ce să se întâmple. Savurezi restul de cafea şi te îndrepţi tacticoasă către îmbarcare. Controlul de secturitate merge ca uns, e prima daă când reuşeşti să nu bipăi la trecerea prin poarta aia, surpriza e atât de mare încât te aştepţi să te controleze, totuşi, dar nu! Ţi se zâmbeşte şi ţi se urează călătorie plăcută.

Şi peste o oră… Am aterizat! Am ajuns la Cluj! În ciuda universului care a complotat la greu împotrivă! Na, Coelho, sic! Şi na! şi Murphy cu legile lui tâmpite care-mi guvernează mie viaţa!

* De-acum, Comedy Cluj scrie pe mine! La propriu, am badge! :D Şi taman ce beau o cafea cu Tiţa în timp ce ne facem programul de vizionări pentru azi. Încerc sa ajung la Chiriţa, de la 13.30, dar sigur-sigur văd scurt metrajele din competiţie de la 15, şi la Visul lui Adalbert, diseară.

Cluju’, ne vedem la filme?

Începând de ieri public un serial despre ce caută – când caută! – agenţiile de relaţii publice la un potenţial angajat, care este acel set de valori şi calităţi pe care şefii de agenţii consideră că trebuie să-l aibă un om care se ocupă de relaţii publice. Ieri am publicat primul răspuns din această serie, pe cel al Crenguţei Roşu, Managing Partner şi Owner la DC Communication.

Astăzi continuăm acest serial cu o altă doamnă cu experienţă în PR, de asemenea Managing Partner şi Owner al unei agenţii. E vorba despre Sorana Savu de la Premium PR.

Cu Sorana am avut mai multe ocazii să stau de vorbă pe îndelete şi avem adesea păreri asemănătoare în ceea ce priveşte felul în care se face PR. Îşi iubeşte mult meseria, îşi respectă în egală măsură clienţii şi partenerii, iar celor care lucrează la Premium PR le oferă, printre altele, un loc de muncă foaaarte plăcut căci agenţia îşi are sediul într-o casă veche, proaspăt renovată iar spaţiul aduce mai mult a cămin decât a birou. Lucru bun, de altfel, dacă ne amintim că în meseria asta se mai stă şi peste program. Şi să nu uităm de pisici! Pisici adevărate, frumoase, cuminţi şi, cum altfel, cu cont pe FB!

Aşadar, care sunt calităţile pe care ar trebui să le aveţi pentru a vă putea gândi la un job în agenţia Premium PR? Ei bine, citiţi mai jos!

N-as vorbi despre niste criterii de angajare, ci despre un proces de angajare asemanator unui pitch, in mai multe etape:

Prima e cea care tine de CV si de scrisoarea de intentie – la care, mai nou, se adauga activitatea in social media: blogul, pagina de FB si cea de LinkedIn. E echivalentul prezentarii de credentials a agentiei. Pretentia minima este ca toate mesajele care se trimit in aceasta faza sa fie scrise corect si frumos si sa ne fie adresate noua si numai noua. E surprinzator cat de rar se indeplineste.

E suprinzător şi trist, aproape. Printre greşelile frecvent întâlnite se numără depăşirea numărului admis de i-uri pe cuvânt sau, dimpotrivă, lipsa de i-uri acolo unde ele ar trebui să fie. Scrisorile de intenţie sunt, de multe ori, copy/paste de la un potenţial angajator la altul şi arată clar că expeditorul caută mai degrabă o sursă de venit decât un loc de muncă. Atenţie la diferenţă!

A doua tine de interviu – cu teste sau fara teste formale, discutia pe care o ai cu un candidat intr-un interviu scoate multe la iveala. De ce vrea sa faca PR, ce crede ca inseamna PR-ul, pentru ce tipuri de clienti si-ar dori sa lucreze, ce stie sa faca si asa mai departe. Cautam in aceasta faza, prin mijloace specifice :-) curiozitate, prezenta de spirit, abilitati de comunicare verbala, discernamant, sinceritate, bun simt, creativitate, flexibilitate.

A treia e perioada de proba – oricat ne-am dori sa nu gresim si sa alegem bine si permanent din primele doua etape, PR-ul este un business creativ, in care ai de rezolvat probleme noi in fiecare zi si in care trebuie sa ai “chimie??? si cu colegii, si cu clientii, ca sa poti sa te simti relaxat, inspirat si eficient la birou. Ai nevoie de o perioada de proba in care sa testezi compatibilitatea nou venitilor cu restul echipei, cu clientii si cu temele pe care le au de rezolvat. Nu neaparat in aceasta ordine.

Pare mai simplu decat este. Este mai subiectiv decat pare. Dar subiectivismul are motivatii cat se poate de obiective: cand oamenii de langa tine sunt de un fel, cand sunt competenti si profesionisti si curiosi pentru ca asa vor ei, nu pentru ca asa scrie la regulament, ai de invatat de la ei si iti face placere sa lucrezi alaturi de ei si cresti la randul tau. Credem in chestia asta si de 10 ani ea da rezultate, asa ca nu avem motive sa ne abatem de la regula. Practicam, cu alte cuvinte, o selectie naturala, sustinuta (vezi etapa 1) de o baza de competente uzuale profesiei.

Aşa cum puteţi afla şi de pe site-ul agenţiei (şi vă recomand insistent să vă faceţi bine lecţiile înainte să mergeţi la orice interviu!), valorile companiei sunt: pasiunea, respectul, energia, metoda, inspiratia, înţelegerea şi măiestria. De asemenea, ar trebui să citiţi ce crede Sorana despre întrebarea “Unde te vezi peste cinci ani”. Nu strică! :)

Mâine continuăm această serie cu Gabriela Lungu, Managing Partner la The Practice, una dintre cele mai premiate agenţii de la noi şi prima care a adus României un Leu de Aur de la Cannes, în 2010.

Ca dovadă, petrecerea de aseară prilejuită de lansarea numărului doi al publicaţiei Daily Cotcodac, cocoşul (că nu pot să-i zic găină!) din grădina 2.0. autohtonă. Care cântă de tot râsul, dar asta e şi ideea. Vorba unui domn care a urcat aseară pe scena din Control: blog de umor fără glume. Sau aşa ceva. Tiraj de 10.000 de exemplare, şi se dă gratuit, iar dacă nu vă permiteţi, citiţi ce e de cititi pe Daily Cotcodac.

Vorbitori pe scenă (şi în public), râsete ba din diafragmă, ba doar din muşchii feţei, de prezentat a prezentat (moka, cică) Andi Tuţescu, pe scenă s-au perindat care cum în ordine aleatorie: “Lucian Mândruţă care nu mai este la televizor, doamnelor şi domnilor!”, un pic de Simona Catrina, nişte Eftimie, Radu Pirca, Vlad Petreanu care a avut un moment aproape liric (ha!) şi, desigur, Juliuuuuuuus Cooonstaaantiiineeeescuuuuu, care, pe final de seară (a mea, că am plecat mai devreme), a primit următoarea felicitare:

Julius, frate, eşti genial şi vreau să-ţi spun (pauză) că eşti (pauză), că eşti… eşti (altă pauză şi, într-un final) răzbunarea tuturor… tuturor… tocilarilor!!!

Hă?, face Julius către fan.

Da, uite câte femei frumoase în jurul tău!

True, true, iată şi dovada, graţie lui Ionuţ Tecuceanu:

A interpretat muzicalo-artistic formaţia Partizan care este şi rimează cu Artan, s-a făcut şi o tombolă cu un HD mobil pe care era să-l câştige o fată cu adresă de mail la yahoo (s-a strigat Bobby Voicu), dar l-a câştigat o alta, cu adresă de gmail (s-a strigat Bogdana), iar colegul Auraş a câştigat un nou (re)nume, respectiv Imprimaş, odată cu imprimanta cu care a plecat acasă. Nu, n-a furat-o, i-au dat-o la tombolă cu proces verbal şi s-a urcat pe scenă şi tot tacâmul.

De asemenea, l-am surprins pe Piticu făcând o chestie destul de compromiţătoare pentru un onliner: dom’le, citea! Citea o publicaţie pe print! Cum ziceam şi-n titlu… dere iz hăup. Pentru Piticu, pentru presa scrisă, pentru toată lumea, în general. Acesta este un articol pozitiv.

Deci umor – am scris. Oameni – am scris (au fost şi bloggeri, să ştiţi :D), vedete – checked!, ce mai era? A, da! Partener al evenimentului a fost Xerox iar de organizare s-a ocupat Premium PR, deci Tecuceanu, săracu’, era la serviciu (îmi dai mail dacă am uitat să scriu ceva)!

Mişto a fost! Să mai faceţi, zic!

* Chinezu, Pandutzu, Claudia Tocilă, Andreea Burlacu, Carmen Rusu, Ligia, Anca Bundaru, Papen, CezarV. Victor şi Piticu au fost paparazzo oficiali :D

Săptămâna trecută, am avut o discuţie referitoare la cerinţele pentru un job de PR postat pe PRWave. Printre altele, candidaţii la poziţia cu pricina trebuiau să aibă minim doi ani de experienţă şi “ceva prieteni prin presă”. Acum, sigur, formularea e regretabilă, dar dincolo de ea am intuit că se referă la nişte contacte în presă, lucru pe care îl consider perfect normal după doi ani de experienţă în meseria asta.

Aşa mi-a venit ideea să întreb câţiva manageri de agenţii ce anume trebuie să ştie şi cum anume trebuie să fie un potenţial candidat la un potenţia job în agenţiile pe care le conduc. Am primit şi răspunsurile, majoritatea cu lux de amănunte, astfel încăt în locul unui articol cât o zi de post, am decis să public câte un răspuns pe zi. Cu alte cuvinte, un soi de serial care sper să fie de folos în egală măsură agenţiilor (pentru că primesc sute de CV-uri de la candidaţi nepotriviţi) dar şi celor care îi caută un job în domeniu, pentru a targeta mai bine locul de muncă potrivit.

Prima agenţie cu care încep este DC Communication, iar cea care a răspuns (şi-i mulţumesc foarte mult!) întrebării mele este Crenguţa Roşu, Managing Partner şi Owner al agenţiei, un om special şi foarte cald, cu mult simţ al umorului şi bun simţ şi cu o extraordinară empatie cu clienţii săi.

Înainte să redau răspunsul ei, mai adaug doar că valorile DC Communication sunt: abordarea strategică,  onestitatea, lucrul în echipa şi inovaţia. Ţineţi cont de ele dacă şi când o să fie cazul să aplicaţi acolo pentru un job. Sublinierile îmi aparţin.

Iata mai jos cateva lucruri pe care le cautam cand se pune problema de angajare in echipa. Sigur ca acestea sunt valabile in cazul general – cand angajam pe cineva pentru ce urmeaza. Daca este cazul unei supraincarcari este posibil ca acestea sa mai capete nuante – in sensul ca ne uitam la un anumit set de abilitati  care este necesar imediat in echipa care este supra incarcata.

Criterii de angajare

La un interviu, pentru o pozitie de entry-mid level

1.      Competentele de baza necesare

a.      Capacitatea de a scrie un text corect, cursiv, raspunzand regulilor stirii

b.      Capacitatea de a pune intrebari relevante pentru colectarea de informatii destinate textelor specifice ( press release, materiale de background, prezentari, newslettere interne/externe/ publicatii)

c.      Capacitatea de a selecta informatiile relevante si de a concepe sinteze

d.      Cunoasterea mediului mass media ( on si off line) – informatii despre publicatii, structura lor, subiectele abordate, unghiurile abordate, audienta- dimensiune si caracteristici – eventual cu specializare pe industriile in care isi desfasoara activitatea clientii nostri sau echipa petru care se cauta un nou coechipier;

e.      Capacitatea de a opera online; deschiderea pentru a invata elemente de lucru cu instrumente online: ce posibilitati/capacitati are fiecare mediu – blog, site, pagina facebook, twitter; Intranet- cum functioneaza, ce ofera fiecare relevant pentru situatii de comunicare constante sau pe proiect etc

f.      Capcitatea de a creiona un plan editorial, de a colecta informatie cu relevanta pentru mediile diverse

g.      Capacitatea de lucru in echipa: coordonarea cu diferitele departamente interne- tehnic, evenimente, grafica etc, inscrierea in deadline;

Apropo, iată cât de cool arată birourile DC din clădirea The Ark! Iar atmosfera e pe măsură!

2.      ATITUDINE

a.      Responsabilitate fata de proiect: clientul este The King, il sfatuim si sprijinim pentru a-si valorifica la maximum informatia relevanta pentru publicul relevant (ceea ce presupune invatarea industriei si modelului de business al clientului, alertele – orice informatie relevanta este retinuta si utilizata – implicare constanta – semnalarea situatiilor care au consecinte asupra proiectelor/activitatilor etc..

b.      Colegialitate – spirit de echipa: Proiectele sunt suma implicarii mai multor oameni, ca atare bunul management al timpului, briefurile interne corespunzatoare, capacitatea de a  „vorbi??? si in limbaj tehnic sau artistic, cand este necesara coordonarea etc. sunt importante pentru noi

Deschidere- bun raport cu echipa, bun raport cu clientul, capacitatea de a invata continuu, de a fi un colaborator placut, capacitatea de coordonare 

Poate nu vi se pare greu, poate lucrurile astea vi se par la îndemâna oricui, dar vă asigur că nu e chiar aşa, altfel n-ar fi atâtea exemple “aşa nu” în această industrie. Referitor la apectul punctual al “prietenilor din presă”, Crenguţa a adăugat:

Tema raporturilor/contactelor cu media este un sensibila, in sensul ca este normal ca omul de PR sa aiba informatiile despre publicatii, persoanele specializate pe una sau alta dintre industrii, sa stie titlurile si politicile editoriale, sa urmareasca modul in care se scrie pe subiecte, pe industrii, opiniile exprimate etc dar nu este normal sa i se ceara sa puna pe masa lista de prieteni in media.

Nu prietenia trebuie sa fie cea care genereaza un text ci tipul si calitatea informatiei. Marfa de „trade??? este informatia si nu prietenia. (…) Este imoral fata de jurnalisti sa fie tratati cu ipocrizie: “suntem prieteni si atunci tu vei scrie despre clientii mei”. Nu: suntem prieteni pentru ca avem interese si subiecte comune, impartasim idei, ne placem ca oameni. In spatiul profesional, insa, oferim rapid informatie relevanta, corecta. Pe aceste baze functioneaza relatia profesionala.

Mărturisesc onest că pe mine relaţiile în presă în aceşti ani m-au ajutat. N-am cerut niciodată, e drept, acoperire media fără să ofer o ştire dar sunt conştientă că, uneori, dacă nu ştiam pe cineva, undeva, probabil că vreunul dintre evenimentele culturale pe care am avut plăcerea să le promovez ar fi avut mai puţine şanse să vadă printul sau sticla, şi asta pentru că, din păcate, agenda publică pe care presa o acoperă are mai mult circ şi mai puţină cultură. Remember?

Oricum, aveţi o primă idee despre ce fel de oameni, cu ce set de valori şi calităţi, caută – când caută! – DC Communication. Mâine vă povestesc ce a răspuns aceleiaşi întrebări Sorana Savu, Managing Partner şi Owner la Premium PR.

Am scris ieri, în câtea vorbe, ce şi cum despre cum devine cazul cu jurnalistul, bloggerul şi PRul la evenimente. La Cristi pe blog, referitor la acelaşi subiect, Zoso zice că dacă firma te cheamă la un eveniment, îţi dă papa şi băutură, sigur n-o face de drag ce-i eşti ci pentru că se aşteaptă să zici ceva. Corect. Daaaaar….

Am încercat să scriu un reply, ajunsesem deja pe la paragraful 4, nu pot să-l sintetizez că n-am terminat cafeaua, aşa că, scriu aici de ce lucrurile sunt, totuşi, pe la mijloc. Şi iar trebuie să mă împart între PR şi blogger :)

Ca PR încerc să cunosc oamenii cărora mă adresez atunci când lansez invitaţii la un eveniment, fie că e vorba de jurnalişti, fie că e vorba de bloggeri. Îmi fac o listă pentru fiecare eveniment sau proiect în care sunt implicată şi targetez oamenii, pentru că nu vreau să irosesc timpul nimănui, începând cu al meu. Deci aia cu “nu te plac, nu te cunosc”… nu bun. Dar, da, ştiu că funcţionează, există nişte adrese de mail, trimitem invitaţia la eveniment, lumea vine, all right.

Ca blogger, dacă merg la un eveniment, înseamnă că deja ofer o parte din timpul meu respectivei companii. E un act de bunăvoinţă şi înseamnă că am creditat respectiva companie cu gândul că va fi făcut un eveniment care să fie pe placul meu şi oferă plus valoare pentru mine şi pentru cititorii mei. Fireşte, aş putea face altceva cu timpul ăla, poate chiar să merg să mănânc ceva, dacă e ora prânzului sau cinei. Aici intervin mâncarea şi băutura.

Dacă evenimentul are loc, aşa cum se întâmplă majoritatea, după orele de birou, şi mai şi durează câteva ore, într-o incintă în care eu nu pot să aduc mâncare şi băutură proprie, poate că e indicat să oferi un snack sau măcar o cafea şi nişte apă. E în interesul tău de firmă să faci asta, ca eu să mă pot concentra cât mai bine la ce ai de comunicat în cadrul evenimentului, nu la faptul că mi-e sete sau foame.

Exemplu concret: eveniment mare, astă vară, ceva fiţe, lume, mingle. O singură masă cu apă, suc, alcool, dar zeci de invitaţi. Inevitabil, era coadă. Fireşte, lumea stătea la coadă, că doar nu era să moară de sete. În cazul ăsta, coada de la apă a bătut interesul pentru evenimentul propriu-zis. Am plecat după o oră şi nu, n-am scris nimic.

Aaaa, că sunt firme care sunt realmente mai stresate de ceea ce pun pe masă decât de ceea ce pun în mape şi la microfon, da, sunt cazuri, e trist, şi aia e. Ceea ce contează cu adevărat, ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat, e informaţia pe care firma doreşte să mi-o transmită. Şi, în afară de cazurile în care evenimentul e despre o mâncare, o băutură ori o firmă de alimentaţie publică, informaţia aia n-are nici o legătură cu mâncarea sau băutura, asa că nu poate face subiectul unei postări, în afară de cazul în care vrem să fim ironici:

Aseară, la Locul x, firma y a organizat evenimentul z. Mâncarea şi băutura au fost de excepţie. Felicitări şi mulţumiri firmei y pentru ocazia de a-l fi cunoscut pe nemaipomenitul sote de ciuperci de la Catering srl.

Şi mai simplu, mai scurt (am terminat cafeaua între timp), situaţia stă cam aşa: dacă vrei să ai parte de un articol (!), trebuie să te străduieşti să bifezi alte nevoi decât cele basics. Cina şi-un pahar de vin dau bine, dar fără teatru sau film şi conversaţie, mă tem că la finele serii mergem fiecare, separat, la căşile noastre. Tomai pentru că suntem copii mari de-acum! :)

PS cumva legat de asta, pentru oricine nu ştie sau n-a auzit de Niculina, vă rog să citiţi această Odă. De fapt, merită recitită şi de cei care cunosc personajul, fie că e vorba de PRi, bloggeri sau jurnalişti! Ca să nu uităm despre ce e vorba!

Azi mai şi muncesc, deci am avut mai puţină vreme să reacţionez la topicul zilei: Evenimentele – scriem despre ele sau nu?

Să zicem că am acces la o triplă perspectivă (PR, blogger, jurnalist) şi, taman de aia, părerea mea ar putea fi exprimată într-un singur cuvânt, scurt, clar şi cuprinzător: depinde.

Deci, te duci la un eveniment. Bon. Hai să vedem ce şi cum depinde.

Ca jurnalist, aşa cum a spus şi Vlad Petreanu, scrii în primul rând dacă e spaţiu. Dacă nu e, poate să fie mama conferinţelor, că nu intră, oricât de interesant e subiectul. Sau intră o coroniţă, maxim. Apoi, dacă e interesant. Care, atenţie!, interesantul tău de organizator nu e mereu acelaşi cu interesantul jurnalistului/ gazetei şi nu e mereu pe agenda publică. În presă mai sunt, ce să-i faci?!, şidecizii în funcţie de: E client de publicitate sau Avem parteneriat cu ei sau Cutărică (manager, acţionar) a zis să intre. Dacă oricare dintre astea intervine, intră.

Ca blogger mi se pare mult mai relaxa(n)t. Au fost evenimente despre care am scris ştiind că nu există nici o pretenţie sau aşteptare de la mine în sensul ăsta, şi evenimente de care nu am scris deşi ştiam că ar putea exista aşteptări.

Scriu când îmi place evenimentul şi când, în urma participării, am ce recomanda celor care mă citesc. Uneori, chiar dacă vreau, nu am timp să scriu decât atunci când nu mai e “news worthy”. Încerc, totuşi, să postez măcar pe reţelele sociale. În cazuri de genul ăsta trimit un mail cu scuze către organizatori, promit să mă revanşez şi chiar mă ţin de promisiune.

Uneori merg la evenimente nereuşite. Îmi pare rău, se mai întâmplă şi din astea, mai ales că le judec – n-am ce să fac! – şi prin prisma celor 10 ani de PR pe care-i am la mine tot timpul. Despre astea nu scriu pentru că aş scrie de rău, fiindcă nu pot să mint (de fapt, pot, dar de ce aş face asta?!) şi fiindcă ştiu şi pricep ce înseamnă să te străduieşti, ca organizator, să faci un eveniment. E multă muncă şi o respect chiar dacă rezultatul nu e neapărat… cum să spun? Pe placul meu. În cazul ăsta mulţumesc organizatorului pentru invitaţie şi… atât.

Ca PR nu impun nimănui să scrie dar trimit poze şi text a doua zi, cât de repede pot  :D

PS Au mai scris despre asta: Raluxa, TV De Ce, Alex Negrea, Cristi Manafu, Zoso şi Claudiu.

E o vorbă veche, demodată şi prăfuită care spune că “Râsul îngraşă”, dar nu e adevărat. De fapt, râsul este sănătos, bun pentru minte, şi, dacă râzi destul de mult, s-ar pute dovedi şi un exerciţiu util pentru muşchii abdominali, ştiţi voi, când te doare burta de râs.

Ei, în acest context, azi vorbim despre comedie. Mai precis, Festivalul Comedy Cluj, care este, după cum îi spune numele, un festival de (film de) comedie care are loc la Cluj (dăăăă!), începe astăzi şi de la care, din 19 şi până în 23 octombrie, voi avea plăcerea să vă povestesc de toate cele ca blogger acreditat ce sunt.

Spot Comedy Cluj 2011

Vezi mai multe video din evenimente

Comedy Cluj este la a treia ediţie şi aduce, în acest an, peste 100 de filme din 30 de ţări. N-am apucat să mă uit pe tot programul, dar mi-a atras atenţia secţiunea dedicată celor de la Monty Python, cu două filme – vă rog să vedeţi Life of Brian, e una dintre cele mai bune comedii, ever! De asemenea, alte două secţiuni sunt dedicate doamnei Draga Olteanu Matei în rolul Chiriţei şi comediilor lui Caragiale: O scrisoare pierdută (1953) şi D’ale carnavelului (1958). Daps, vechi (dar nu mai puţin bune) fiindcă, estimez, cei mai mulţi dintre cineaştii români de azi nu sunt în stare să facă un film bun după Caragiale, pre(a)ocupaţi de şi cu urmările comunismului portretizat în toate felurile posibile şi imposibile!

Ăăăă… asta nu prea e de râs. Sau e?!

Revenind la Cluj. Comedy Cluj, vă mai spun, pentru moment, că e şi o competiţie în Festival şi că mă voi bucura să-l revăd acolo, ca membru al juriului, pe Noel Witts, critic de teatru la BBC, un domn fermecător pe care l-am întâlnit la FITS, dar şi să-l cunosc pe Denis Dreith, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film de la Hollywood şi despre care îmi povestea Elliot  Goldenthal, pe care l-am cunoscut săptămâna trecută – cică nu e o lume mică! :))

Nu în ultimul rând, dincolo de râs (sănătate curată!), oameni de film şi comedii, mă bucur tare tare să revăd gaşca de bloggeri de la Cluj!!! Prietenii ştiu de ce, da’ zic la toată lumea că nu e secret: pen’că toţi îs foarte foarte faini, mă, d’aia mă bucur! Şi, da, Zăineasco, n-am uitat ce-am promis :)

Ce mai era? A! Festival: site, blog, facebook, twitter şi secţiune specială pe Trilulilu (crocodilu’ dă o bere).

Click on, LOL!