Am scris ieri, în câtea vorbe, ce şi cum despre cum devine cazul cu jurnalistul, bloggerul şi PRul la evenimente. La Cristi pe blog, referitor la acelaşi subiect, Zoso zice că dacă firma te cheamă la un eveniment, îţi dă papa şi băutură, sigur n-o face de drag ce-i eşti ci pentru că se aşteaptă să zici ceva. Corect. Daaaaar….
Am încercat să scriu un reply, ajunsesem deja pe la paragraful 4, nu pot să-l sintetizez că n-am terminat cafeaua, aşa că, scriu aici de ce lucrurile sunt, totuşi, pe la mijloc. Şi iar trebuie să mă împart între PR şi blogger :)
Ca PR încerc să cunosc oamenii cărora mă adresez atunci când lansez invitaţii la un eveniment, fie că e vorba de jurnalişti, fie că e vorba de bloggeri. Îmi fac o listă pentru fiecare eveniment sau proiect în care sunt implicată şi targetez oamenii, pentru că nu vreau să irosesc timpul nimănui, începând cu al meu. Deci aia cu “nu te plac, nu te cunosc”… nu bun. Dar, da, ştiu că funcţionează, există nişte adrese de mail, trimitem invitaţia la eveniment, lumea vine, all right.
Ca blogger, dacă merg la un eveniment, înseamnă că deja ofer o parte din timpul meu respectivei companii. E un act de bunăvoinţă şi înseamnă că am creditat respectiva companie cu gândul că va fi făcut un eveniment care să fie pe placul meu şi oferă plus valoare pentru mine şi pentru cititorii mei. Fireşte, aş putea face altceva cu timpul ăla, poate chiar să merg să mănânc ceva, dacă e ora prânzului sau cinei. Aici intervin mâncarea şi băutura.
Dacă evenimentul are loc, aşa cum se întâmplă majoritatea, după orele de birou, şi mai şi durează câteva ore, într-o incintă în care eu nu pot să aduc mâncare şi băutură proprie, poate că e indicat să oferi un snack sau măcar o cafea şi nişte apă. E în interesul tău de firmă să faci asta, ca eu să mă pot concentra cât mai bine la ce ai de comunicat în cadrul evenimentului, nu la faptul că mi-e sete sau foame.
Exemplu concret: eveniment mare, astă vară, ceva fiţe, lume, mingle. O singură masă cu apă, suc, alcool, dar zeci de invitaţi. Inevitabil, era coadă. Fireşte, lumea stătea la coadă, că doar nu era să moară de sete. În cazul ăsta, coada de la apă a bătut interesul pentru evenimentul propriu-zis. Am plecat după o oră şi nu, n-am scris nimic.
Aaaa, că sunt firme care sunt realmente mai stresate de ceea ce pun pe masă decât de ceea ce pun în mape şi la microfon, da, sunt cazuri, e trist, şi aia e. Ceea ce contează cu adevărat, ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat, e informaţia pe care firma doreşte să mi-o transmită. Şi, în afară de cazurile în care evenimentul e despre o mâncare, o băutură ori o firmă de alimentaţie publică, informaţia aia n-are nici o legătură cu mâncarea sau băutura, asa că nu poate face subiectul unei postări, în afară de cazul în care vrem să fim ironici:
Aseară, la Locul x, firma y a organizat evenimentul z. Mâncarea şi băutura au fost de excepţie. Felicitări şi mulţumiri firmei y pentru ocazia de a-l fi cunoscut pe nemaipomenitul sote de ciuperci de la Catering srl.
Şi mai simplu, mai scurt (am terminat cafeaua între timp), situaţia stă cam aşa: dacă vrei să ai parte de un articol (!), trebuie să te străduieşti să bifezi alte nevoi decât cele basics. Cina şi-un pahar de vin dau bine, dar fără teatru sau film şi conversaţie, mă tem că la finele serii mergem fiecare, separat, la căşile noastre. Tomai pentru că suntem copii mari de-acum! :)
PS cumva legat de asta, pentru oricine nu ştie sau n-a auzit de Niculina, vă rog să citiţi această Odă. De fapt, merită recitită şi de cei care cunosc personajul, fie că e vorba de PRi, bloggeri sau jurnalişti! Ca să nu uităm despre ce e vorba!
problema noastra, a tuturor celor care au dezbatut subiectul, e ca nu ne punem de acord despre cine vorbim.
ca sunt doua categorii de oameni de PR: aia care cu greu pun pe masa un fursec si care nu sunt in stare sa se asigure de lucrurile astea basic, si aia care stau sa se gandeasca la concepte surprinzatoare, moduri interesante de comunicare si materiale creative legate de produs.
cum ar veni, vorbim si de repetenti si de premianti.
Man, si repetentilor li se spune ca-s prosti si habar n-au cum sa ia o nota de trecere. Daca taci, nu faci un bine nimanui.
Nebu, nu zic sa taci, zic sa separam putin lucrurile.
sunt evenimente care ies foarte prost, sunt organizate pe genunchi. de alea mai bine nu scrii, ca ai scrie de rau, spre foarte rau. alea la care e adus produsul, e pus pe masa un fursec si noi ar trebui sa scriem.
sunt si evenimente la care organizatorii se dau peste cap sa iasa totul foarte bine. acolo n-ai nicio scuza sa nu scrii.
noi daca le zicem generic “evenimente” fiecare se raporteaza la experientele pe care le-a trait el si apar confuzii.
Alex, eu am mai zis si o repet: daca ai ce sa scrii, scrii pe blog. Daca ai ce sa scrii de rau, scrii pe mail. Dar, ffs, da un feedback, ca nu-ti moare tastatura 2 minute de scris!
Alex, inca mi se pare funny ca discutam despre fursec. Nimeni n’ar trebui sa scrie despre si pentru fursec exceptand cazurile in care chiar fursecul e subiectul.
sunt doua variabile: organizare si continut, care pot fi, oricare sau ambele, bune sau proaste. combinatiile si consecintele raman la latitudinea fiecaruia.
Nebuloasa, tu faci, ca si mine, PR. Stiu ca scrii de drag in diverse contexte si despre brandurile/proiectele de suflet – si eu fac asta -, dar consultanta faci tot de drag sau pentru bani?! :)
Dar ce legatura are felul in care imi vand consultanta? Era vorba de scris pe blog sau nu, dupa eveniment.
Consultanta e gratuita, de cele mai multe ori. Prima intalnire. Am dat multe sfaturi fara sa cer bani, tocmai pentru ca si eu am primit consultanta gratuita, la randul meu. Asa functionez, la mine banii usnt pe locul 2.
blog e una, feedback pe mail e alta, de asta ziceam :)
mult zgomot pt … mai nimic …. imho
dezvolta :)
cred ca bloggerul, daca este independent (nu platit de moguli) are libertate de gandire … spre deosebire de ziaristi …
o, si ziaristii au libertate de gandire. da’ au ales, unii, multi, sa nu si’o exercite :D