În primul rând, dacă trebuie să pleci… miercuri, de exemplu, în ciuda faptului că nu era aşa în plan, zilele de luni şi marţi vor fi super aglomerate. Întâlniri neprogramate, mailuri pe care, teoretic, n-ai fi avut de ce să le trimiţi, articole si alte asemenea chestii.
Şi când, într-un final dramatic, ajungi acasă, în seara de dinainte de a pleca, îţi dai seama că mâncarea pisicii e pe terminate şi e musai să te duci să cumperi (la magazinul de departe, fiindca cel de langa casă s-a închis) şi că, mda, ei bine, cheile de rezervă sunt… unavailable şi trebuie să dai alte telefoane ca să refaci aranjamentele. Şi parcă începe să te doară şi dintele netrebnic pe care, na, poftim!, n-ai avut vreme să-l programezi la extracţie!
E bine, îţi spui, totuşi, mâine plec la Cluj, departe de toate astea, e un festival de comedie, ce-o să mă mai râd, ha ha ha şi lol lol lol!
Şi fix când te pregăteai să-şi aduni minţile şi o eventuală listă cu ce să iei la tine, ţi se ia! Curentul! Şi ţie îţi trebuie mai mult decât lumânări ca să poţi găsi toate cele prin casă. Aşa că aştepţi, ce altceva ai putea face?! În timp ce vorbşti mult la telefon, desigur.
Revine curentul, dar îţi e prea somn deja, aşa că te învârţi prin casă fără prea mult folos, încercând să faci ceva ordine şi curăţenie, fiindcă îşi displace să găseşti casa altfel atunci când te întorci dintr-o călătorie.
Dimineaţa, telefonul ar trebui să te trezească la 6, că aşa l-ai programat. Din motive neştiute, însă, el nu sună. Deloc. Te trezeşti buimacă la 7 jumate, alergi prin casă, aduni una-alta, în fine, trolerul e închis, geanta e închisă şi ea, GO! Habar nu ai ce ai luat la tine!
Desigur, drumul până la aeroport e mai aglomerat ca niciodată, ba chiar te şi opreşti în fundul unui troleu care nu mai are chef să pornească. Şi stai. Şi afuriseşti în gând tot universul care parcă s-a pus împotriva plecării tale trimiţând pene de curent şi misterioare silenţiozităţi electronice, dimpreună cu şoferi cărora le ia 10 secunde să plece naibii de pe loc, la semafor!
OK, e clar că nu ajungi cu 45 de minute înainte de decolare. Să nu intrăm în panică, îţi spui, deşi exact asta te pregăteşti să faci. Şi calcule: Oare cât costă biletul la avionul de peste o oră? Ajungi la aeroport, dai buzna, check-in-ul tău e pe dreapta dar tu o iei, desigur, la stânga, ajungi la ghişeu, aaa…. Cluj! Mai pot?
Omul de la Tarom e calm, infinit mai calm decât tine, îţi dă tichetul de îmbarcare şi, cumva, miraulos, constaţi că mai ai cam 12 minute până începe îmbarcarea. Adică preţ de-o cafea de la automat. Desigur, cafeaua pe care o primeşti dă pe dinafară, te frigi şi la degete şi la limbă!
Dar de-acum ştii că practic nu mai are ce să se întâmple. Savurezi restul de cafea şi te îndrepţi tacticoasă către îmbarcare. Controlul de secturitate merge ca uns, e prima daă când reuşeşti să nu bipăi la trecerea prin poarta aia, surpriza e atât de mare încât te aştepţi să te controleze, totuşi, dar nu! Ţi se zâmbeşte şi ţi se urează călătorie plăcută.
Şi peste o oră… Am aterizat! Am ajuns la Cluj! În ciuda universului care a complotat la greu împotrivă! Na, Coelho, sic! Şi na! şi Murphy cu legile lui tâmpite care-mi guvernează mie viaţa!
* De-acum, Comedy Cluj scrie pe mine! La propriu, am badge! :D Şi taman ce beau o cafea cu Tiţa în timp ce ne facem programul de vizionări pentru azi. Încerc sa ajung la Chiriţa, de la 13.30, dar sigur-sigur văd scurt metrajele din competiţie de la 15, şi la Visul lui Adalbert, diseară.
Cluju’, ne vedem la filme?
Deci destinul nu incerca sa trimita niciun mesaj, nu?:) As fi reactionat la fel… Ba chiar m-as fi gandit ca destinul incearca sa ma impiedice sa ajung in avionul care o sa se prabuseasca. Dar tot as fi luat zborul daca ajungeam la timp :)
Daca incerca, ar trebui sa trimita un mail. Mesajele astea dubioase au fost observate – cel mult! – dar ignorate! :))