Investigaţii? Din părţi! Nu mai există aşa ceva! Tot ce apare acum la TV sunt “servite”, documente pe care le trimit “pe surse” diverşi, după cum dictează interesul politic al momentului. Anchete? Nici din alea! Avem, în schimb, “stenograme” si păreri. Niciodată presa românească n-a fost mai bolnavă, mai tristă şi mai inutilă pentru nevoia de informare a celor care, vai, câtă ironie!, plătesc pentru “informaţiile” primite!

Ca să nu mai spun că însăşi presa a devenit subiect de scandal, un lucru minunat care spune o grămadă despre cum înţelege patronatul, respectiv managementul unei televiziuni să facă afaceri în media. Indiferent dacă golănaşul bătrân l-a şantajat sau nu pe cel tânăr ori toată povestea e doar o campanie foarte foarte foarte proastă de imagine pentru cei implicaţi/citaţi şi deplorabilă pentru postul cu pricina. E o măgărie penală, ca un furt, ca o bătaie, ca orice altă potlogărie! Să fie cercetat, închis, terminat sau, după caz, eliberat! Nu mă interesează!

În timpul ăsta, o bucăţică de fată, de numai 48 de kilograme, Alina Dumitriu pe numele ei, ajunge în finala câştigă titlul la Campionatului European de Judo. Dar pentru asta nu avem News Alert, deh…

De ceva vreme asist la decăderea presei din România. Am pus, mental, tot soiul de limite inferioare: “Oare se poate şi mai rău?!”. S-a putut. Mereu se poate. La capitolul ăsta, jurnalismul autohton se întrece pe sine în stabilirea unor triste recorduri negative. Dar trebuie, totuşi, să existe o limită. Trebuie, nu?

De aceea, vă invit la un exerciţiu de imaginaţie: care e cel mai sinistru lucru, cel mai oribil şi cel mai lipsit de profesionalism lucru pe care trebuie să-l vedem/citim în presă pentru ca această decădere să se opreasca? Are cineva atâta imaginaţie?!

Hint: uitaţi de vorbe urate, gramatică, divorţuri, cafturi şi înmormântări live. Au fost deja bifate!

Credeam că e un soi de prejudecată, această primă impresie, că dacă cineva are o zi mai proastă în ziua în care te cunoaşte pe tine nu înseamnă neapărat că e o persoană neplăcută, aşa cum ţi-a părut ţie. Păţăşti, deh!

În teorie, adică. Fiindcă, în practică, îmi e greu să scap de această primă impresie. Poate că-s de vină şi cursurile la psihologie, poate că nu, dar mă prind de lucruri. Şi rareori greşesc. Şi uite că cică aveam dreptate să mă încred în al şaselea simţ, după cum au remarcat cercetătorii. Canadieni, nu britanici.

Totuşi, uneori, mi-ar plăcea să greşesc! Doar uneori! :)

Ah, sunt plină de invidie! O parte din haită pleacă din nou la drum spre a găsi locuri faine din frumoasa ţărişoară şi a povesti despre ele. Şi, în tura doi, nu oriunde, aşa, ci chiar acolo, în Maramureş, unde tradiţiile sunt mai puţin pervertite de avântul erei comerciale. Vor petrece acolo sărbătorile de Paşti, vor învăţa, probabil, să încondeieze ouă şi cum se face aia mai bună pască (totuşi, unii vor rămâne specialişti în degustare, prevăd!), vor cunoaşte oameni frumoşi şi vor păţi diverse aventuri, Augustin o să le spună poveşti, iar lui Doru n-o să-i scape nici o înaripată #dinromania!

Vă recomand să-i urmăriţi şi să-i citiţi, iar pentru asta vă spun că în tura 2 pleacă:

Bobby Voicu (blog | twitter | facebook)
Auraș Mihai (blog | twitter | facebook)
Claudia Tocilă (blog | twitter | facebook)
Corina Scheianu (blog | twitter | facebook)

Augustin Radu (blog | twitter | facebook)
Gabriel Aldea (blog | twitter | facebook)
Andra Zaharia (blog | twitter | facebook)
Andreea Burlacu (blog | twitter | facebook)

Doru Panaitescu (blog | twitter | facebook)
Andrei Crivăţ  (blog | twitter | facebook
Corina Georgescu (blog | twitter | facebook)
Oana Brătilă (blog | twitter | facebook)

Adi Mihălţianu (blog | twitter | facebook)
Dragoş Asaftei (blog | twitter| facebook)
Carmen Rusu (blog | twitter | facebook)
Ligia Adam (blog | twitter | facebook)

Răzvan Baciu (blog | twitter | facebook)
Vali Petcu (blog | twitter | facebook)
Ana Bulgăr (blog | twitter | facebook)
Anca Bundaru (blog | twitter | facebook)

Alex Ciucă (Hoinaru) (blog | twitter | facebook)
Alina Constantinescu (blog | twitter | facebook)
Oltea Zambori (Nebuloasa) (blog | twitter | facebook)
George Andone (blog | twitter | facebook)

Da, o echipă în plus de data asta, fiincă şi-au dorit mai mult… plecarea! :))

Drumuri bune, colegii!

Amy Winehouse vine la Bucureşti pe 15 august, într-un concert organizat de Events pe stadionul Iolanda Balaş. Aveţi mai jos selecţiuni din comunicatul organizatorilor – detaliile despre bilete sunt la final :)

“Un veritabil icon britanic al anilor 2000, Amy Winehouse a constituit, inca de la inceputul carierei, unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor insulare. Vocea ei exceptionala, muzica unica, dar si scandalurile provocate de viata sa personala tumultuoasa au tinut zile in sir primele pagini ale ziarelor de scandal. Fanii si criticii laolalta ii aclama farmecul necizelat, umorul incisiv si combinatia unica de jazz si soul care-i caracterizeaza muzica. (…)

„Frank???, exceptionalul sau album de debut din 2003, recompensat cu discul de platina, i-a adus comparatii cu legende precum Billie Holiday, Lauryn Hill sau Macy Gray. „Frank??? a uimit deopotriva criticii si publicul prin tonalitatea sa aparte: impletirea dintre maturitatea interpretativa a solistei cu exercitiul auto-confesiv pe marginea naturii umane (…)

Trei ani mai tarziu, in octombrie 2006, apare frapantul „Back To Black???, un album care reinventeaza sound-ul „girl-group??? al decadei `50 -`60. Albumul marcheaza trecerea deplina a solistei intr-o noua etapa, feminitatea, si o tranforma in preferata criticilor din intreaga lume, propulsand-o ca fenomen pop mondial. Include o colectie uimitoare de hituri cu influente funk („Rehab???, „You Know I’m No Good??? si „Back To Black???) si ii aduce nenumarate premii (…)

Concertul Amy Winehouse este unul dintre cele mai importante evenimente muzicale live pe care Ciuc Premium le sustine anul acesta.

Din 26 aprilie, cei mai infocati fani ai artistei au la dispozitie doar 4 zile (26-29.04) pentru a cumpara primele 1000 bilete cu 20% reducere! Cumparatorii pot alege dintre urmatoarele categorii de locuri: Gazon B – 104 lei, Gazon A – 144 lei, Golden Ring – 216 lei sau Premium – 280 lei. Categoria VIP (600 lei) nu beneficiaza de discount. Din 30 aprilie, tichetele vor fi disponibile la pret intreg: Gazon B – 130 lei, Gazon A – 180 lei, Golden Ring – 270 lei, Premium – 350 lei sau VIP – 600 lei in reteaua Eventim din magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas si prin intermediul site-ului www.eventim.ro. Pot fi achizitionate si in doua rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Events din Bd. Lascar Catargiu nr. 15 A sau la sediul Eventim din str. Polona nr. 15.

M-am căptuşit cu o leapşă de la Chinezu, da’ una faină, cu cărţi de dat mai departe, în ideea de a promova Întrunirea Oamenilor de Carte 2011. Printre altele, aici o să se discute şi despre cărţile electronice, dar şi despre soarta librăriilor şi bibliotecilor ori despre traducători şi ce anume caută editurile străine.

Eu, una, încă nu sunt gata să mă despart de cărţile tipărite şi mărturisesc sincer că, dacă aş putea să dau o spargere într-un magazin, oricare, fără să fiu prinsă, ăsta n-ar fi H&M-ul (sau variante) ci Cărtureştii – am mai zis asta. Poate şi pentru că atunci când merg acolo sunt incapabilă să fac o singură achiziţie, doar una, deşi preţurile la cărţi nu sunt taman ieftine. De fapt, poate ar trebui o discuţie şi despre asta: preţurile la cărţi descurajează lectura în rândul tinerilor. Sigur există colecţiile scoase la înaintare de ziare… dar asta e o discuţie separată.

Acum, însă, trebuie să aleg un volum din biblioteca personală şi să-l dăruiesc mai departe. Mi-a luat ceva timp să mă decid, fiindcă îmi aleg cu grijă cărţile şi pe unele îmi place să le recitesc. Ani la rând am cumpărat fiecare exemplar din Ai toată viaţa înainte de Romain Gary, şi le-am dăruit celor apropiaţi, fiincă mie mi se pare una dintre cele mai frumoase, optimiste, pline de umor şi candoare cărţi, şi am simţit nevoia să împart şi altora lucrurile astea. Dar nu mai am decat una, ultima, de care nu mă voi despărţi, no way!

Aşa că am ales al’ceva. Se numeşte Noile mitologii şi este o colecţie de texte amuzante pe diverse teme de actualitate, de la Google la instalatorul polonez, de la Geanta XXL la Pasiunea pentru sondaje. Cartea a apărut la Editura Art în colecţia Dulapul Îndrăgostit – pe care o recomand cu drag oricui are simţul umorului – şi se duce la Vlad Petreanu, pentru că La mulţi ani! şi pentru că ştiu că-i vor plăcea textele.

Leapşa se duce şi ea la Miruna, Oana, Crivăţ şi Alex, fiindcă sunt curioasă ce cărţi de dat mai departe ar alege!  :)

La Rio, filmul, adică, deşi, dacă vă dă mâna, nici Rio de Janeiro nu mi se pare chiar cea mai rea variantă! În schimb, dacă mătuşa preferată are nume de floare, ca să nu rataţi duminica asta masa de pranz sărbătorească şi clătitele alea bune pe care le face, cel mai bine e să vă duceţi la Rio de… Blue Sky Studios! Adică tipii care au făcut şi Ice Age, printre altele.

Pe scurt, Rio e povestea papagalului Blu (adică Jesse Eisenberk,  “Mark Zuckerber” din The Social Network) care nu poate să zboare şi care a fost răpit din junglă în fragedă copilărie şi a ajuns la mama naibii prin Minnesota, unde e frig şi urât! Are, însă, super baftă, şi e salvat de Linda, o ochelaristă haioasă, care devine prietena lui cea mai bună.

Peste ani, Linda şi Blu – acum băiat mare – trebuie să plece la Rio, acolo unde locuieşte Jewel (Anne Hathaway), ultima papagaliţă ara albastră, cu care ar fi bine să se împrietenească pentru ca specia lor să nu dispară. Fireşte, însă, pentru deliciul spectatorilor – mari şi mici – toată afacerea nu e aşa de simplă precum pare, şi de aici să vezi hohote de râs! Iar muzica e bestialăăăăăăă!

Adică am râs eu, cu pretenţii de adult, a râs Miruna, de cinci ani (şi ea are pretenţii de adult, apropo), dar şi ceilalţi spectatori de la avanpremiera pusă la cale de Oxygen fix  acolo unde se văd filmele mai bine şi mai bine, adică la IMAX-ul Cinema City .

De azi, Rio e pe ecrane şi, dacă n-aveţi timp să daţi o fugă în Brazilia, e the next best option, cu super peisaje, atmosferă, culori, muzică şi.. exact! Nici carnavalul celebru nu lipseşte! Şi, după aia, nu uitaţi să descărcaţi Angry Birds, Rio edition! :))

Cum ziceam, sunt o entuziastă a produselor de îngrijire a pielii, dar nu prea sunt suficient de disciplinată ca să respect paşii pe care trebuie să-i faci, zilnic, pentru a avea cele mai bune rezultate. Zi-i lipsă de timp, şi un ten binecuvântat, totuşi, care nu mi-a făcut niciodată probleme deosebite.

Totuşi, odată intrată în hora “Onlineriţe cu Farmec” (Dăm şi noi Like, da?), am primit o poală de produse şi mostre cu creme, care mai de care, din gama Gerovital Plant, formula nouă, fără conservanţi. Şi, pe deasupra, şi cu extract de floare de colţ, adică fix planta aia care apare şi se dezvoltă te miri pe unde, în cele mai neprietenoase condiţii, bătută de ploi, vânturi şi UV. În plus, specialiştii de la Farmec (mi-ar plăcea să le văd laboratoarele, apropo! Poate cu proxima ocazie când ajung la Cluj) au adăugat în formulă şi extracte de sunătoare, coada calului, cimbrişor şi nalbă, numai bune pentru remineralizare şi un plus de protecţie.

Dar destule informaţii, mai bine vă spun cum e cu produsele… pe pielea mea! În primul rând, le-am folosit pe toate, urmând paşii ce trebuie urmaţi, ceea ce, din start, e mare lucru pentru mine. Demachiantul e fluid şi prietenos, curăţă bine şi lasă pielea.. nu ştiu cum să descriu asta, dar în lipsă de alt termen o să-i spun aerisită. E o formulă clar îmbunătăţită faţă de clasicul Lapte Doina. De asemenea, cremele hidratante şi nutritive (am folosit-o pe una ziua şi pe una seara) sunt plăcute, cu o consistenţă faină, lasă tenul neted, elastic şi plăcut la atingere (cel puţin aşa mi s-a spus că e!)

Despre crema antirid şi cea specială pentru ochi şi buze nu pot spune mare lucru, fiindcă nu sufăr de riduri… încă! Le-am aplicat şi pe ele, însă, şi, deşi în jurul gurii n-am observat vreo modificare (dar, repet, nu am riduri), zona din jurul ochilor este, parcă, mai luminoasă, iar cearcănele mai puţin vizibile – yey!

În schimb, că am lăsat ce-i mai bun pentru final, m-am îndrăgostit de crema antiimperfecţiuni! Nu că n-aş fi eu perfectă, hahahaha!, dar, cum să spun, crema asta mă face să fiu mai mult decât, fiindcă livrează exact ce promite în titlu. Şi, dacă nu mă credeţi, încercaţi-o şi după aia mai discutăm!

Oricum, dacă nu mă credeţi pe cuvânt, citiţi şi la celelalte Onlineriţe cu Farmec ce părere au depre produsele pe care le-am primit întru testare: Alina, Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca.

Nu, nu are nici o legătură cu blogul (abia am început!!!), cu jobul sau cu altceva. E doar refrenul pe care-l fredonez de vreo jumătate de oră, pe repeat, în ideea că poate, totuşi, mă îndur şi merg la somn. Nu de alta, dar mâine nu e vineri, e abia joi, iar joia, în agenda mea, se munceşte. Deci It’s Closing Time.

(dintr-un concert de a cărui înfăptuire m-am ocupt şi pe care il preţuiesc cu atât mai mult)

Dar nu mă îndur, fiindcă e una dintre nopţile alea faine de tot în care te-ai alimentat cu energie din aia bună şi ai o starea prea mişto şi nu te înduri s-o dormi. Iar starea se datorează atmosferei de excepţie de la concertul Acoustic Bloggers din seara asta. Pe scurt, club A’live, Make, cel care a orchestrat întâmplarea, şi un pui de om, Marian, care are nevoie de ajutor. Da, şi el, ca şi Selena, şi mai sunt şi alţii, să ştiţi!

Şi oameni faini, bloggeri şi nebloggeri, care s-au dus acolo, pe scenă, şi au cântat cu suflet, mulţi dintre ei şi cu talent, ca să strângă bani pentru un copilaş bolnav. Şi s-a aplaudat, şi s-a cântat şi din sală, şi s-a plimbat o urnă şi s-au strâns aproape 2000 de euro, ceea ce e chiar ok pentru o seară cu artişti pe care-i ştim mai mult ciripind decât cântând. Mă rog, acu’ nu zic de Dulea, că el chiar ştie să cânte. Sau Make, asemenea. Da’ nici cu Andra Zaharia nu mi-ar fi ruşine, la o adică, ori cu domnu’ Chinezu, care a prestat o compoziţie proprie. E multilateral dezvoltat, mă, ce să mai! Vă zic lista completă mâine dimineaţă, ca update, că la ora asta sigur uit pe careva şi nu se face! Sau, şi mai bine, uitaţi-vă singurei pe #acousticbloggers, că găsiţi acolo şi poze şi laude!

În fine, înainte să dorm (totuşi!), reiretez, scurt, că cel mai mişto în online e offline-ul, şi că seara mea a beneficiat din plin şi de fundalul sonor al ploii. Nici un alt fenomen meteo nu s-ar fi potrivit aşa de bine acum!

După ce a lăsat publicul cu gura căscată când s-a rupt în figuri (de dans) într-o emisiune a Antenei 2, Edmond Tălmăcean “loveşte” din nou, parcă şi mai năpraznic decât prima dată, c-o cântare live în redacţia Adevărul

Ce contează c-a zbârcit versurile şi că nimeni nu ştie exact ce activitate parlamentară are. E faimos acum?! E faimos! :)))

PS Sper că aveţi răbdare să vă uitaţi până la capăt. Dacă nu, aflaţi că între Dana Grecu, Andreea Creţulescu şi Liana Pătraş, ca parteneră de dans, politicianul ar alege-o pe Creţuleasca, fiindcă, zice el, e bine câteodată să şi zâmbeşti. Eu, una, am râs în hohote!

Aşa cum ziceam, în weekend am avut program cultural. Vineri seara, după concertul caritabil pentru Selena Vlad, am fugit la The Light Cinema, dimpreună cu numita Bundaru, ca să asistăm la ultimul concert Faithless ce avea să se desfăşoare la Brixton O2 Arena şi să fie transmis în cinematografele de prin toată Europa.

Twitterul vuia deja, de pe la 7 seara, de mesaje despre acest concert, date la gramada, sau cu # Faithless, #NeverStopTheDance sau #PassingTheBatton – căci aşa s-a numit acest ultim concert. Au fost mesaje în toate limbile, multe dintre ele de origine slavă, adică n-am recunoscut decât numele trupei în ele. Şi linkuri şi poze din cinematografele full de oameni, un eveniment pe care chiar l-am simţit ca fiind continental! Iar mesajele pentru trupă şi despre concert au tot curs până aseară!

La noi, din păcate, cred că au fost cam tot atâţia oameni pe câte RT-uri am avut eu la postul despre concert: vreo 30, aşa. Drept e că bunătatea de concert a început pe la 1, ora României, dar chiar şi aşa, fac pariu că discotecile şi cluburile gemeau de oameni. Care, cu siguranţă, au cheltuit mai mult de cei 80 de lei, cât a costat biletul, şi nu s-au ales c-o experienţă la fel de memorabilă.

Faithless-ii au interpretat cele mai bune dintre cântecele care le-au adus celebritatea, respectul şi dragostea fanilor din toată lumea – am citit mesaje din State scrise de oameni supăraţi că nu se transmite live şi la ei. Am dansat în sala de cinema, am urlat, am aplaudat, am făcut, mai mult sau mai puţin, ca pe stadion. Sunetul şi transmisia au fost perfecte, fix cât să te ducă acolo, la Londra.

Şi, da, la sfârşit mi-au dat lacrimile, de parcă mă despărţeam de nişte buni prieteni. Nu-mi place ideea de “ultimul concert” al unei trupe pe care o iubesc de mulţi ani şi sper ca cei doi să rămână în zona asta de muzică. O să fiu cu ochii pe  Maxi Jazz şi, vorba lui, “take care of eachother”! Respect!