Aşa cum ziceam, în weekend am avut program cultural. Vineri seara, după concertul caritabil pentru Selena Vlad, am fugit la The Light Cinema, dimpreună cu numita Bundaru, ca să asistăm la ultimul concert Faithless ce avea să se desfăşoare la Brixton O2 Arena şi să fie transmis în cinematografele de prin toată Europa.
Twitterul vuia deja, de pe la 7 seara, de mesaje despre acest concert, date la gramada, sau cu # Faithless, #NeverStopTheDance sau #PassingTheBatton – căci aşa s-a numit acest ultim concert. Au fost mesaje în toate limbile, multe dintre ele de origine slavă, adică n-am recunoscut decât numele trupei în ele. Şi linkuri şi poze din cinematografele full de oameni, un eveniment pe care chiar l-am simţit ca fiind continental! Iar mesajele pentru trupă şi despre concert au tot curs până aseară!
La noi, din păcate, cred că au fost cam tot atâţia oameni pe câte RT-uri am avut eu la postul despre concert: vreo 30, aşa. Drept e că bunătatea de concert a început pe la 1, ora României, dar chiar şi aşa, fac pariu că discotecile şi cluburile gemeau de oameni. Care, cu siguranţă, au cheltuit mai mult de cei 80 de lei, cât a costat biletul, şi nu s-au ales c-o experienţă la fel de memorabilă.
Faithless-ii au interpretat cele mai bune dintre cântecele care le-au adus celebritatea, respectul şi dragostea fanilor din toată lumea – am citit mesaje din State scrise de oameni supăraţi că nu se transmite live şi la ei. Am dansat în sala de cinema, am urlat, am aplaudat, am făcut, mai mult sau mai puţin, ca pe stadion. Sunetul şi transmisia au fost perfecte, fix cât să te ducă acolo, la Londra.
Şi, da, la sfârşit mi-au dat lacrimile, de parcă mă despărţeam de nişte buni prieteni. Nu-mi place ideea de “ultimul concert” al unei trupe pe care o iubesc de mulţi ani şi sper ca cei doi să rămână în zona asta de muzică. O să fiu cu ochii pe Maxi Jazz şi, vorba lui, “take care of eachother”! Respect!