E, deja, tradiție aniversarea blogului cu daruri pentru cititori. Sunt șapte ani de când am început să scriu printrerânduri (și încă patru pe alte platforme, înainte de asta, dar cine-i mai numără?), nu știu când au trecut, parcă mai ieri scriam prima postare. Din primul an am considerat că ziua blogului merită serbată cu cititorii, cu daruri pentru ei, ca mulțumire că (re)vin aici, și am continuat campania asta în fiecare an.

Nu știu când au trecut patru ani, cu bune și cu rele, cu emoții și toate experiențele frumoase pe care mi le-a adus blogul ăsta. Și povești. Și, cel mai important, cu oamenii frumoși pe care am ajuns să-i întâlnesc datorită faptului că scriu aici.
Mă gândeam azi dimineață că e cel mai lung job full time pe care l-am avut până acum și, deși am o grămadă de șefi (adică cititorii), le mulțumesc în fiecare zi pentru (încă) uimirea și bucuria de a vedea numărul de unici. Care, apropo, e în creștere constantă.

Dar ăsta nu e un post despre statistici și cifre, după cum nici altele nu vor fi pentru că nu cred că asta contează. Adică, da, e măgulitor, dar, până la urmă, când apăs publish eu trebuie să fiu mulțumită înainte de toți și toate – iar asta probabil e cel mai dificil lucru și, trebuie să admit onest, nu se întâmplă de fiecare dată.

Îmi place România şi nu găsesc vreun păcat în faptul că e locuită ci mai degrabă în faptul că uneori pare să ne pese mai mult de capra vecinului decât de vecin şi nu realizăm că atunci când spunem că românii sunt aşa şi aşa (nu de bine) ne includem şi pe noi în această descriere. Noi suntem ţara asta. România e atât de frumoasă şi abia dacă ar fi nelocuită ar fi păcat. Ar trebui s-o iubim mai mult, atâta tot, şi să ne susţinem declaraţiile de dragoste cu fapte.

Una dintre cele mai frumoase campanii la care am participat a fost Redescoperă România, un tur de forţă prin care Petrom şi partenerii săi, dimpreună cu mulţi bloggeri români, şi-au propus să refacă harta locurilor minunate pe care le avem în ţară. Sunt sigură că sunt încă şi mai multe decât cele surprinse de noi, dar dacă răsfoiţi paginile scrise atunci găsiţi suficiente motive să iubiţi România.

Acum fix trei ani apăsam pentru prima dată butonul Publish pentru un post scris pe blogul ăsta. De atunci au apărut un pic peste 1300 de alte posturi, multe dintre ele cu o serioasă încărcătură emoţională. Totuşi, la nici un alt “publish” nu am avut atâtea emoţii ca la cel în care am deschis uşa casei mele virtuale.

Nu vreau să fac o retrospectivă a anului, nu vreau nici să public statistici de trafic, pentru mine e important să ştiu că poveştile de aici ajung (şi) la alţii şi că, uneori, reuşesc să vă fac să zâmbiţi, să citiţi o carte ori să vedeţi un film sau un spectacol care mi-au plăcut mie, să încercaţi un produs ori un serviciu, să vă aduc mai aproape felurite experienţe faine, idei şi oameni speciali.

Nu ştiu când au trecut, dar, iată, sunt doi ani de când printrerânduri.eu îmi face mie program de scris iar vouă, sper, de citit! Au trecut repede, de-acum vorbim, ne deplasăm mai mult dar şi muncim mai mult… Mult mai mult. Blogul ăsta m-a învăţat disciplina mai sever decât au făcut-o mulţi ani de muncă, parol!, fiindcă la birou poate te mai fofilezi, dar aici, dacă nu scriu, nu apare! E cu adevărat atât de simplu! :)

Anul trecut pe vremea asta făceam o retrospectivă a campaniilor importante din care fusese parte blogul meu, dar acum nu vreau să fac asta fiindcă, deşi satisfăcător ca idee, ca recunoaştere, cel mai important pentru mine rămâne conţinutul: da, şi articolele din campanii, fiindcă am muncit şi pentru ele, să fie intresante pentru voi, dar mai ales festivalurile de care v-am povestit aici, filmele văzute în avanpremieră, cărţile despre care am scris, ştirile, exclusivităţile, poveştile strânse de peste tot şi interviurile pe care le las la urmă pentru că presupun cele mai multe ore de muncă.

M-am străduit să găsiţi în fiecare zi ceva nou de citit printrerânduri şi, de obicei, să fie lucruri faine, care să vă facă să zâmbiţi ori să vă ajute în munca voastră, în special pe cei care lucrează în comunicare şi joburi adiacente, am încercat să scriu de bine, fiindcă e destul “de rău” în realitatea fiecăruia dintre noi şi pentru că eu cred că se face primăvară cu fiecare floare! :)

Totuşi, nu pot să nu mulţumesc şi companiilor care au avut încredere că aici pe blog povestea despre produsul ori campania lor poate fi scrisă în aşa fel încât, voi, cititorii, să găsiţi ceva util, ceva interesant de citit şi de aflat şi, nu în ultimul rând, concursuri. Vor mai fi, fără îndoială, iar până la următoarea aniversare îmi propun să bifez mai ales colaborări de lungă durată fiindcă mi se pare mai constructiv pentru toată lumea: cititori, proiecte, autor. Deci mai multe reportaje cu oameni faini, mai multe interviuri, festivaluri şi, da, mai multe poveşti şi concursuri.

De altfel, party-ul aniversar printrerânduri.eu o să ţină ca-n poveşti, o săptămână, şi, în fiecare zi, cu ajutorul partenerilor o să aveţi ocazia de a câştiga câte un cadou, sau mai multe, aici, pe blog. Ziua, povestea şi cadoul pentru o săptămână în care vă premiez, dragi cititori, pentru că sunteţi aici, la întâlnire, în fiecare zi, mai mulţi şi mai frumoşi. Vom avea, aşadar, cadouri frumoase pentru voi de la IKEA, Porsche România, Colour – Beautiful Things, Biblionet, Redds, alinturi de la Farmec, cărţi faine de la Univers, Nemira şi All, şi, desigur, surprize, aşa că vă aştept cu drag la petrecerea de doi ani, tot aici, printre rânduri!

printreranduri.voi! :)

Mâine e ziua mea şi, deşi nu ţineam în mod special să marchez momentul în acest an, am făcut, totuşi, rezervări,  într-un loc drăguţ din Bucureşti, pentru cine are chef să treacă şi să-mi ureze una-alta. Am organizat şi nişte surprize pentru cei care vin – mulţumesc mult, MJ!, aşa că ştiam treburile aranjate, parte din prieteni anuntaţi deja, o altă parte urmează!

Ieri aveam în plan să trec pe la prietenii mei, L&A, pe acasă, “vorbim şi noi, una, alta”, şi apoi să merg la Eurovision, răspunzând invitaţiei celor de la TVR, cărora le şi mulţumesc pe această cale. Am ajuns la prietenii mei, mi-a deschis A. şi am început să-i povestesc aventura cu taximetristul, să admir modificările pe care şi le-au făcut în hol… “Unde-i L.?”, întreb de doamna lui. “Cred că-i prin dormitor, pe undeva, vezi şi tu”, zice.

Ca să ajung în dormitor, trebuia să trec prin sufragerie. Dau să intru, dar mă decid să mă dau jos întâi de pe cei 10 cm de tocuri, apoi observ şi noile rafturi din hol, pe locul în care era o măsuţă, aşa că iau mâna de pe clanţă. Sunt foarte mişto, şi remarc lucrul ăsta cu voce tare. Apoi intru în sufragerie:

Suprizăăăăăăă!

Prietenii mei sunt pitiţi în sufragerie, au flori frumoase pentru mine şi un tablou cu marea, şi strigă toţi Surprizăăăăă! Mi-au copt-o, şi au făcut-o atât de bine, încât aproape îmi dau lacrimile! Aproape toată gaşca consacrată e prezentă, nu lipseşte nici Miruna, favorita mea, care mi-a desenat o felicitare cu Mica Sirenă – Miruna are şase ani! Sunt copleşită!

Şi totuşi, pentru că promisesem, nu peste mult timp, am plecat către TVR şi Camera Verde a Eurovisionului! După prima repriză de cântece şi nebunie de culise, şi după ce bateria de la laptopul meu a cedat, m-am gândit un pic mai bine ce contează, de fapt: o poveste pentru blog sau o poveste pentru viaţă?!

Ţin mult la blogul meu şi la toată munca pe care o fac pentru a avea texte şi informaţii interesante printre rânduri şi n-ar fi fost prima dată când lipseam de la o zi de naştere în gaşcă pentru că promisesem deja că particip la cine ştie ce eveniment dar de data asta era altceva. Prietenii mei s-au străduit să-mi facă super supriză şi cadou şi m-am trezit întrebându-mă de ce nu sunt, de fapt, acolo. Aşa că, da, am plecat din Camera Verde şi din live blogging şi m-am dus acolo unde trebuia să fiu, de fapt. Sper ca voi, cetitorii, să mă iertaţi pentru că v-am lăsat cu ochii în soare! :)

Iar vouă, dragii mei prieteni, vă mulţumesc pentru surpriză, pentru gânduri şi pentru că-mi sunteţi în preajmă! Şi… alaiul zilelor de naştere din 2012 abia s-a pornit, da?! :D

Azi printreranduri împlineşte un an, un an de când scriam, nu fără emoţii, primul post de casă nouă, şi nu-mi imaginam nici o secundă că blogul îmi va aduce atât de multe bucurii şi satisfacţii într-un timp atât de scurt!

Întâi a fost campania pentru Salvaţi Copiii România, în care, nu ştiu cum, dar am reuşit să-l conving pe Brăduţ să se lase licitat, iar pe cei de la Air France să ofere câştigătorului un bilet tur retur Bucureşti – Bangkok şi sunt sigură că banii pe care i-am strâns astfel au schimbat ceva în bine!

Apoi a fost Redescoperă România şi ţin minte cât de încântată am fost când m-a sunat Bobby să mă întrebe dacă merg în prima tură. Restul, excursiile, haita şi tot ce a urmat reprezintă una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit vreodată.

Am fost să cunosc oraşe şi branduri din România, la avanpremiere de filme, am făcut interviuri cu managerii celor mai importante agenţii de PR, am ajutat, cât am putut, să se strângă bani în câteva campanii umanitare, am făcut Mister Twitter şi alte nebunii în online. Tot blogul m-a ajutat să promovez mai bine evenimentele pentru care am fost angajată în calitate de PR, mi-a oferit experienţe de neuitat şi ocazia de a cunoaşte oameni speciali şi, nu în ultimul rând, m-a schimbat fiindcă mi-a impus o disciplină pe care nu o aveam înainte!

Dacă nu era blogul, toate astea nu aveau cum să se întâmple, aşa cum s-au întâmplat! Nu-mi vine să cred că a trecut doar un an dar aşa e, iar azi, la aniversare, se cuvine să mulţumesc, în primul rând vouă, celor care mă citiţi şi comentaţi, apoi celor care au avut încredere în mine şi m-au implicat în proiecte de comunicare, celor care m-au ajutat în acestă aventură online, cu sfaturi, linkuri, RT-uri sau recomandări, dar, nu în ultimul rând, şi prietenilor mei din offline care au avut răbdare şi înţelegere atunci când am chiulit de la reuniunile noastre pentru că eram pe coclauri cu blogul sau pentru că aveam articole de scris!

VĂ MULŢUMESC!

În fine, ultima zi din această săptămână a cadourilor (îmi veţi permite, sper, să mă relaxez în acest weekend) vă aduce… printre rânduri! Trei seturi de rechizite de la Colour, fiecare cu suport pentru creioane, pix, mapă, notes şi caiet, toate marca Jordi Labanda, adorabile! Bonus, volumul “Tot ce ai vrut să ştii despre PR – răspunsul la 500 de întrebări” – pentru detalii sau alte întrebări, citiţi printreranduri :)

Pentru a primi aceste daruri, de data asta nu trebui să faceţi nimic special, doar să-mi spuneţi de ce (re)veniţi aici, printre rânduri, lucru pentru care vă mulţumesc, oricum!

Later edit: Cartea merge la Claudia Chiru, fiindcă are nevoie de răspunsuri la multele întrebări, un set de rechizite la Claudiu, unul la Anda (aştept adresa noului tău blog, să ştii!), iar cel de-al treilea la Nina. Vă mulţumesc, din nou, tuturor, pentru gândurile bune! You rule! :)

Îi moroşancă, mică de stat, mare de sfat, unul dintre cei mai pozitivi şi tonici oameni pe care i-am cunocut în online şi în offline, toată numa’ suflet şi energie şi asta se simte în ceea ce face, fie că e PR plin de Farmec, scriitura tvdeceistă, organizare de evenimente, cântări şi povesti.

Şi, de dragă ce-mi e, iaca, scriu aicea, negru pe alb:

La mulţi ani, Alina! Rămâne cum am stabilit! :)

Ca să fiu sinceră, ziua şase (a mea) începe din ziua cinci, de pe la 11 seara, când, spre surpriza mea (şi a Ancăi, cealaltă sărbătorită, ca să vezi coincidenţă!) ne-am întrezit înconjurate de toţi colegii de drum care ne-au cântat La mulţi ani! şi ne-au făcut cadouri.

Da, recunosc mi-am imaginat că nu vor lăsa să treacă nemarcată aniversarea noastră, dar nu mă aşteptam să fie devansată ziua! Şi cum cântau ei La mulţi ani!, ce să vezi? mi-a intrat ceva în ochi – şi asta e tot ce o să declar public, aici şi acum, fiindcă big girls don’t cry, da? Am fost aşa de fâstâcită că am uitat să fac şi poză la tort, unul frumooooos, de-ţi venea să-l mânci (cum ar zice Nebuloasa) – ceea ce s-a şi întâmplat!

Şi după aia am pălăvrăgit, şi am jucat mima, şi am râs şi pe urmă am mai râs un pic, şi a fost aşa de bine că nu-mi venea să merg la somn… în ciuda faptului că a doua zi ne trezeam devreme ca să pornim spre Târgovişte via Valea Cheii, Poenari, Curtea de Argeş… ceea ce am şi făcut.

Locuri din cele miraculoase

Valea Cheii m-a lăsat fără vorbe, pentru că tot traseul e ATÂT de fain încât e dificil să găseşti cuvinte. Şi mai e şi despre cum se trăiesc şi simt unele lucruri, nu doar despre ce vezi. V-am mai spus, acum câteva zile, trebuie mers, văzut şi trăit de fiecare aşa cum îi e felul, nu se poate altfel! Eu, una, m’am simţit aproape umilă şi, în acelaşi timp, extrem de privilegiată!

Lasă că ne-am împotmolit un pic, oameni şi maşini, fiindcă, sub zăpada mare era alunecuş, că asta a adus un plus de aventură şi ne-a arătat din nou, că Duster rulz!Mă rog, dacă mai era nevoie! Detalii mai precise despre locul ăsta găsiţi la Elena, eu eram un pic cu capul… în nori!

După Valea Cheii şi un un telefon descărcat de urări (mulţumeeeesc!), am mers la Poenari, cetate şi restaurant, adică unii la Cetate – 1480 de trepte dus, 1480 de trepte întors!, alţii la restaurant. Eu am făcut parte din echipa a doua, recunosc, findcă nu m-ar fi ţinut balamalele de atâta stepper! Dar şi la restaurant a fost bine, că am redescoperit carnea din garniţă, o treabă de se topeşte-n gură, şi de care eu n-am ştiut până la Redescoperă România!

Şi apoi la Târgovişte, pe drumul care s-a dovedit cel mai naşpa dintre cele asfaltate pe care le-am parcurs în această săptămână, dar care ne-a dus cu bine, totuşi, la destinaţia noastră, Hotel Nova.

Târgovişte by night: dăm semnale cu fun! (cu n, da, aşa am scris)

Cam asta ar fi fost ziua 6 şi ziua mea dacă, aproximativ după miezl nopţii, nu ne-am fi dus, şase fete şi un băiat, să vizităm Târgovişte by night, şi anume una dintre cele două atracţii locale dansante, pubul The Celt. Aici am admirat remarcat observat obiceiurile locale de socializare ce au la bază verbalizări de tipul “ce bune e astea!”, dar şi echipa locală de sumo, sau cel puţin aşa arătau domnii cu pricina, însă fără scutecele aferente.

Noi ne-am văzut de dans, desigur, şi mai multe nu spun – Codul, colegii! – decât o bidinea la Augustin: Mă, eşti eroul nostru! Şi asta:

Indiferent de cum mi-aş fi putut imagina că o să fie ziua în care împlinesc (iar) 29 sau 31 de ani (încă nu m-am decis!) n-aş fi putut primi, dincolo de toate celalalte, amintiri mai faine decât cele pe care le-am primit de la gaşca #dinRomânia! Şi vă mulţumesc din suflet (şi) pentru asta!

Ştiţi deja, da?, că Redescoperă România este o iniţiativă Petrom, susţinută  de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi că, de asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.Dar vă mai zic, ca să nu uitaţi! :p