Daruri pentru cititori: Colecţia Reuşite Româneşti de la Petrom

Îmi place România şi nu găsesc vreun păcat în faptul că e locuită ci mai degrabă în faptul că uneori pare să ne pese mai mult de capra vecinului decât de vecin şi nu realizăm că atunci când spunem că românii sunt aşa şi aşa (nu de bine) ne includem şi pe noi în această descriere. Noi suntem ţara asta. România e atât de frumoasă şi abia dacă ar fi nelocuită ar fi păcat. Ar trebui s-o iubim mai mult, atâta tot, şi să ne susţinem declaraţiile de dragoste cu fapte.

Una dintre cele mai frumoase campanii la care am participat a fost Redescoperă România, un tur de forţă prin care Petrom şi partenerii săi, dimpreună cu mulţi bloggeri români, şi-au propus să refacă harta locurilor minunate pe care le avem în ţară. Sunt sigură că sunt încă şi mai multe decât cele surprinse de noi, dar dacă răsfoiţi paginile scrise atunci găsiţi suficiente motive să iubiţi România.

Anul ăsta, cei de la Petrom au organizat în staţiile lor un loc dedicat produselor româneşti, o colecţie de reuşite, şi mi se pare foarte tare că ni se reaminteşte (şi) despre ceea ce producem bun. Ba, mai mult, de prin septembrie încoace (şi până pe 15 decembrie) dau câte un Logan pe zi celor care alimentează de minim 50 de lei. Şi promovează, cum spuneam, produsele româneşti: vinuri, dulciuri, dar şi muzică, literatură, film.
Iar cu ajutorul unor colegi din blogosferă şi cu participarea lui Titi Aur, au scris, la propriu, o declaraţie de dragoste pe harta României. Călătorie care are, însă, şi o componentă educativă: conducerea defensivă, pentru mai puţine accidente rutiere.

ro
Mai multe imagini, aici

Tot Petrom construieşte Ţara lui Andrei, mai multe decât un simplu proiect, o platformă prin intermediul căreia sprijină cu bani iniţiative pentru o Românie mai bună. O să vă rog să intraţi acolo şi să citiţi poveştile celor care au ales varianta Se poate! în locul clasicului “Asta-i România, n-ai ce să-i faci!”, poate vă conving că ai ce să faci, fiecare dintre noi poate contribui la o schimbare în bine. De altfel, tocmai au fost anunţate cele zece proiecte de afaceri sociale care vor primi finanţare – scriam acum opt luni de această provocare. De la colectare de plante medicinale până la microferme şi chiar o stână, prelucrarea lemnului, apicultură – cu ajutorul acestei finanţări oamenii din comunităţi sărace au şansa unui loc de muncă.

Darul de azi

Şi pentru că ieri a fost ziua României, vă invit să-i faceţi propria voastră declaraţie de dragoste, mai jos, la comentarii. Gândiţi-vă şi găsiţi motivele pentru care vă e dragă ţara asta, locuri, fapte, oameni sau întâmplări. Cadoul acestei prime zile din Săptămâna darurilor pentru cititori, la trei ani de teamcomm.ro, e un pachet maaaare cu produsele pe care le găsiţi şi în staţiile Petrom, colecţia Reuşite Româneşti, de la producători mari, dar şi de la afaceri sociale pornite din Ţara lui Andrei.

Aveţi o săptămână, până pe 9 decembrie când vom afla împreună cine a câştigat :)

gondola
And the winner is… Vienela! :)

Comments

6 responses to “Daruri pentru cititori: Colecţia Reuşite Româneşti de la Petrom”

  1. Anda Avatar

    Cea mai mare declaratie de dragoste pe care am putut-o face Romaniei tine deja de 3 ani, cand am inceput sa-i fac reclama pozitiva prin blogul de turism pe care l-am deschis in 2010.
    Romania, te iubesc pentru cele mai frumoase cadouri pe care tu mi le-ai oferit, nu ti le-am dat eu tie, desi meritai, si anume – amintirile. Pentru ca esti mereu surprinzatoare si pentru ca, stiu, ai putea fi cea mai vizitata tara,cel putin din Europa, daca am avea noi toti altfel grija de tine. Ai de toate: monumente unice in Europa si in lume, un amalgam de civilizatii si etnii ceea ce ne face sa ne simtim ca in strainatate in multe colturi de tara, munte, mare, cascade, pesteri, canioane, chei, tinovuri, vulcani etc etc
    Romania, cu tine ma trezesc in fiecare zi si adorm cu tine in gand. Tu ma faci sa fiu bucuroasa ca traiesc la tine in tara si ma bucur ca am avut ocazia sa te cunosc cum trebuie, cu cine trebuie si unde trebuie.
    Romania, TE IUBESC!

  2. Vienela Avatar

    Desi poate parea un stereotip, eu chiar imi iubesc tara asa cum imi iubesc mama, pentru ca aici m-am nascut, aici am crescut si aici am cunoscut, pe rand, toate emotiile ce ii sunt date omului sa le simta in viata. De la tara mea si de la oamenii ei am invatat tot ceea ce stiu si tare ma doare cand vad cum unii se dezic de ea…

  3. Denisa Avatar

    O să-mi permit să copiez aici o poezie scrisă de mine în urmă cu doi ani. E ceea ce simt.

    La mulți ani, tu, Românie!
    Te iubesc din inerție
    Că așa a fost să fie.

    N-am ales să fiu româncă
    Și chiar dacă “mă mănâncă???
    Să te las pentru-altă țară
    Totuși, n-o să plec “afară???

    Că nici pâinea nu-i chiar rea
    Oamenii-s așa și-așa
    Nu ești nici cea mai curată,
    Da’-i mai bine c-altădată.

    Mi-ești dragă și pentru Ardeal,
    Și pentru-al Mării Negre mal,
    Castele vechi, orașe mici
    Ba chiar și pentru ai tăi “mitici???.

    Ba ne iubim, ba ne urâm
    Și ba urcăm, ba coborâm
    În ochii lumii mai din vest
    Și per total, ne dă cu rest

    Cu toate astea, te iubesc
    Așa cum ești, mărturisesc.
    Și îți urez, de ziua ta,
    Mulți ani frumoși, tu, țara mea!

  4. Vienela Avatar

    Multumesc din suflet, Ruxa! Deci Mos Craciun chiar exista, chiar daca uneori ia forma unui sponsor mare. Mama, ce fericita sunt!!!
    Ce trebuie sa fac?

    1. ruxandra Avatar

      iti trimit mail azi-maine :)
      felicitari!

  5. […] iar eu promit să nu mai glumesc cu lucrurile serioase. Copii, aflaţi că Moş Nicolae şi Moş Crăciun există, că “dragostea nu trece prin stomac şi chiar dacă ar trece, nu iese pe unde iese […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471