Am povestit un pic mai devreme de o campanie care mi-a plăcut mult de tot. Și cum eram eu așa încântată și mă gândeam că ce mișto ar fi dacă și la noi s-ar face așa ceva, dau de asta:
Preferinţa fiecăruia dintre noi pentru un brand sau altul există şi pentru că, dincolo de preţ şi calitatea produsului sau serviciului, ne place să ne asociem şi noi cu o parte din valorile pe care brandul le comunică. Prin urmare, atunci când brandul susţine incultura prin ditai reclama, e normal nu doar să mă distanţez cât pot de el, dar şi să consider că cei care nu o fac sunt, în cazul ăsta, nişte inculţi!
Pentru că cele mai bune romane NU sunt, în nici un caz!, jocurile video!
foto via
Probabil cea mai mare provocare cu care m-am confruntat ca freelancer a fost partea de new business, fiindcă, deşi n-aş spune deloc că-s vreo timidă, îmi repugnă ideea de a mă duce peste unii sau alţii ca să-i întreb dacă nu cumva le trebuie un PR. Telefonul sună, totuşi, aşa că e ok. Poate că dacă n-ar suna ar trebui să mă educ în sensul unei autopromovări cu ceva agresivitate inclusă, poate chiar să trimit (şi acum sunt ironică, da?) un newsletter cu o invitaţie către diverse firme care să se întreacă pentru bunele mele servicii…
Eventual o invitaţie cu formulari de genul “să ne prezentaţi brandurile pe care le reprezentaţi” şi “ataşat găşiţi brieful (pe care am uitat să-l ataşăm acum)” – ha ha ha, hi hi hi, ce ne-am distrat şi ce o să ne mai distrăm!
Da! Ce? Nu se face aşa? Ei, bine, iată că se face!
Exact! Golden!
A! Sper că n-am fost prea subtilă. N-aş vrea să înţelegeţi că mi se pare ok un asemenea demers, de la idee la execuţie!
Azi am văzut pe facebook o fotografie cu o carte care ardea, asta:
de aici
Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că fotografia cu pricina nu a fost postată de vreun cocalar picat la bac ci de o editură, şi e doar una dintr-o serie cu cărţi distruse. Unele au devenit bărcuţe, altele fluturi de hârtie iar una a fost nemilos “scobită” pentru a deveni casetă de păstrat telefonul.
Toată grozăvia vine ca urmare a unei idei de promovare a editurii cu pricina pe plaja de la Vama Veche, iar cărţile, spun reprezentanţii editurii, nu pot fi comercializate pentru că au “defecte de tipar”. Am întrebat, la telefon, care şi cât de grave erau aceste defecte, dar nu am aflat. E drăguţ că editura şi-a trimis reprezentanţi pe plaja de la Vama Veche, e fain că fac eforturi pentru promovarea cărţilor şi a lecturii, dar, vai!, hai să facem ceva drăguţ din cărţile pe care nu putem noi să le vindem, în sensul distrugerii lor fizice, ei bine, asta nu mai e drăguţ!
Arată-ne ce lucruri frumoase poți face cu paginile unei cărți: origami, decupaje, sau mai bine zis Do It Yourself. Vei primi o carte surpriză pentru că participi și te înscriem în concurs – iată cum bunele intenţii de promovare a cărţilor dau naştere unor mai puţin bune idei de PR. Sigur, nu e vina editurii că un cetăţean creativ a dat foc la carte, că atâta l-a dus pe el mintea, dar, dincolo de foc, nici “origami sau decupaje” nu sună neapărat mai bine dacă te gândeşti la soarta cărţilor.
Poate, aşa cum a comentat cineva pe FB la poza cu pricina, se puteau dona, se puteau recicla – nu pot să comentez asta pentru că, aşa cum am spus, nu ştiu cât de grave erau greşelile de tipar. Poate se putea face un colaj. Sau un perete, un iglu, ca-n poza de mai jos, sau altceva.
Sigur, asta n-o să afecteze vânzările editurii, mai ales că au titluri ok şi o politică bine implementată de reduceri la preţuri. Dar când o editura organizează o campanie în care cărţile de citit devin cărţi de joc, nu e de bine. Nu pot decât să sper că greşelile alea de tipar erau atât de grave încât cărţile chiar nu se puteau citi, altfel cel puţin o bibliotecă suspină acum.
PS Şi replica, în comentarii, a reprezentanţilor editurii. Ziceţi voi dacă acum e mai ok (sau nu) ideea lor de promovare:
Noi nu am ars cartile si nici nu am incurajat distrugerea lor lipsita de sens. Cartile respective, cu zeci de pagini lipsa, erori de tipar, pagini netaiate, nu pot fi citite in adevaratul sens. Sa le dam „copiilor sarmani??? ar insemna ca le dam resturi. Preferam sa le dam carti intregi, bune de citit.
Aceasta falsa scandalizare, „vai, cum v-ati permis sa ardeti carti???, nu isi are sensul. Daca am fi produs automobile, nu le-am fi dat pe cele cu greseli pentru a fi conduse, nici macar ca donatie.
Poate a fost greseala noastra ca nu am explicat destul de bine acest lucru: Acestea nu erau „carti???, asa cum consideram cu totii ideea de carte. In al doilea rand, fiecarui cititor care a ales sa faca un anumit lucru cu un astfel de volum cu greseli i-am dat o carte buna in schimb. S-a intamplat ca o cititoare sa aleaga titlul „Dincolo de moarte??? si sa simbolizeze aceasta trecere utilizand focul. Nu putem sa ii impunem cuiva, in mod cu totul subiectiv, sa nu faca un lucru care (poate) displace unora.
Poate a fost greseala noastra ca nu am explicat destul de bine acest lucru: Acestea nu erau „carti???, asa cum consideram cu totii ideea de carte. In al doilea rand, fiecarui cititor care a ales sa faca un anumit lucru cu un astfel de volum cu greseli i-am dat o carte buna in schimb. S-a intamplat ca o cititoare sa aleaga titlul „Dincolo de moarte??? si sa simbolizeze aceasta trecere utilizand focul. Nu putem sa ii impunem cuiva, in mod cu totul subiectiv, sa nu faca un lucru care (poate) displace unora.
Ieri am fost un pic şocată când am văzut pe facebook afişul unui concert care adunase nu mai putin de 47 de sigle! 22 de parteneri media, 22 de sponsori, un “recomandat de”, un “cu sprijinul” şi, o ultimă siglă, cea a organizatorului.
Ca om care a trecut prin toate ipostazele, de sponsor, partener media şi origanizator, şocul e cu atât mai mare cu cât nu pricep care naiba mai pot fi beneficiile parteneriatului într-un asemenea context, între atât de multe alte sigle. Nu e vorbă, organizatorul a făcut o treabă foarte dibace aranjându-le într-o manieră în care se văd cam toate, şi nu-l invidiez deloc pentru dificultăţile de a face slalom prin atâţia parteneri şi tot atâtea orgolii. Şi totuşi… Nu pot să nu mă întreb cum împarţi beneficiile de asociere a imaginii de la un singur concert, cu un band mişto, e drept, însă nu foarte cunoscut publicului românesc, la atâţia parteneri?!
Şi, până să săriţi, nu, nu consider că e vina organizatorului, cu care am şi discutat, de altfel, despre asta. Iar dacă la sponsori sa zicem există o explicaţie rezonabilă (trebuie să mă credeţi pe cuvânt, discuţia cu organizatorul a fost off the record), la partenerii media chiar nu reuşesc să-mi dau seama care e!
Suntem în 2012, oameni buni, PRi şi marketeri de produse media! Se pot face nenumărate proiecte speciale, parteneriatele astea media ar trebui să fie o oportunitate şi pentru cititori (ascultători, privitori) şi pentru produsele pe care le păstoriţi, un prilej de asociere a imaginii (într-un mod vizibil, zic, nu aşa!) şi chiar de făcut nişte bani! Dar, ma rog, vorbind acum din experienţa de organizator de evenimente, ştiu, e greu! Mai bine ne punem sigla pe afiş, primim cinci invitaţii, publicăm ceva din comunicatul de presă la recomandări şi, eventual, facem un inteviu. Dacă e!
(For the win, desigur!)
Altfel, chiar vă recomand să mergeţi să-i ascultaţi pe Nik Bartsch & Ronin. Cântă ceva ce ei numesc zen-jazz, o treabă foarte iscusită, combinaţie între punk, rock acustic şi, fireşte, jazz. Cam aşa:
Nu, nu e un post despre proiectul cu mineritul şi nici unul despre excursia bloggerilor din Cluj şi Alba la Roşia Montană. E un post despre cum nu se scrie, când se scrie, pe site-ul unei corporaţii. În exemplul de azi, asta:
Trecem, dacă vreţi peste lipsa ghilimelelor din titlu, ca să nu ziceţi că, eventual, ar fi putut lipsi. N-ar fi putut, fiincă mai încolo numele evenimentului e reluat cu ghilimele. Dar nu pot să trec peste “un concerte” şi peste formularea “formaţii locale renumite, dar şi din Ţara Moţilor şi Bucureşti”. Nu că ar exista, pe bune, o ţară a moţilor dar, dacă ar exista, Roşia nu e pe-acolo, pe undeva?! Plus că amestecăm renumele cu locurile într-o nedelicată harababura stilistică!
O altă formulare mirobolantă: “printre cei mai cunoscuţi artişti de muzică populară care au urcat pe scenă se numără (…) dar şi solişti de muzică uşoară” cum ar fi, continuă comunicatul, un nene căruia i-au stâlcit numele şi două formaţii care, trupe fiind, nu au cum să fie solişti. Şi nici soliştii de muzică uşoară n-au cum să fie printre cei mai cunoscuţi artişti de muzică populară.
La final aflăm că RMGC a sprijinit acest eveniment virgulă deoarece susţine cultura şi tradiţiile locale. Păi, să vedem: corul de copiii din Roşia a făcut o demonstraţie de vals şi tango. Ce legătură are asta cu tradiţiile locale? Sau asta, că tot veni vorba:
PS Probabil că dacă nu puneau link pe Twitter la această mostră de scriere piaristică de tipul “Aşa NU”, nu citeam în veci comunicatul ăsta. Dar dacă au făcut trimitere, nu pot decât să prespun că lor li s-a părut ok. Ei bine, nu e. Sorry!