Am citit câteva dintre opiniile celor care pun la zid Casa de Cultură pentru că a ales să încredinţeze sarcina finală de a decide cine câştigă premiul literar “Augustin Frăţilă” unui grup de 20 de bloggeri. Sigur, asta după ce un juriul de specialitate va fi stabilit lista scurtă de finalişti din cele 59 de romane selectate. Altfel spus, se încearcă alegerea unui roman valoros dar care să aibă şi premisa de a deveni popular în rândul publicului larg, care nu ştie neapărat să definească metafora!

L-am întrebat pe Cristi Manafu, ca răspuns la mulţumirile lui către participanţii de la Webstock 2012, cum vede el, ca organizator, Webstock, cum a crescut, în ce direcţie se duce şi cum o să fie în viitor, iar Cristi mi-a răspuns, şi apreciez foarte tare asta cu atât mai mult cu cât azi e duminică şi, mai mult, mi-a zis că plănuia să scrie toate lucrurile astea pe blogul lui…! Aşadar, citiţi despre Webstock: trecut, prezent şi viitor.

Îmi place Webstock şi îmi place energia lui Cristi şi a echipei lui de a creşte evenimentul ăsta la fiecare ediţie, an de an. Îmi place că sponsorii se implică nu doar cu nişte bani şi nişte bannere la Marriott ci caută soluţii creative de interacţionare cu participanţii – vezi tastatura din doze de bere, cafelele google-ite şi twitter-ite, scaunele de masaj, portretele şi toate celelalte surprize – felicitări celor care au căutat şi găsit soluţii de a fi prezenţi în mod interactiv, original.

Aseară am fost în Joy Pub întru delectare audio-vizuală cu muzici în interpretarea bloggerilor care au nu doar o voce electronică ci şi una potrivită pentru a gâdila urechile oamenilor într-un mod plăcut. Cum ar fi, ca să numesc doar pe câţiva dintre ei, Andra, Oana, Make, Dulea, Copolovici sau… nu ştiu, Chinezu a cântat sau a recitat, ca un veritabil Tudor Gheorghe?! :))

A fost distracţie, ok, dar, dincolo de cântat şi aplaudat, evenimentul ăsta a avut un scop precis, şi anume acela de a aduna nişte bani, cât mai mulţi, pentru a-l ajuta pe Ştefănuţ, iar asta nu prea s-a întâmplat, cei 1500 de lei strânşi nefiind vreo sumă!

În pagina de pe FB a evenimentului de aseara, au fost mulţi care au spus că vin şi n-au venit, printre ei şi bloggeri, unii chiar cunoscuţi. M-a iritat faptul că nu s-au strâns suficient de mulţi oameni şi suficient de mulţi bani şi vreau să cred că asta nu spune nimic despre onor blogosfera autohtonă, despre cum se susţin bloggerii unii pe alţii şi, despre cum, împreună, pot să schimbe ceva. De exemplu, o viaţă mai bună pentru un copil bolnav.

Într-un asemenea context, ba chiar şi într-unul mai larg, cine pe cine înjură, şi de ce, sau cine câte poze pune pe FB de la un eveniment, contează… cum să spun?! Foarte puţin spre deloc!

Roblogfest e un fel de concurs de like-uri, la unele categorii, şi unul jurizat, la altele. Anul ăsta s-a câştigat şi cu 109 voturi (categoria Site-uri), ceea ce… well, e cam puţin, ca să nu zic foarte puţin. Apropo, juriu format numai din domni. Păi se poate aşa ceva?!

N-am priceput dupa care criteriu, la Bloguri politice, deşi locurile 1 şi 2 aveau acelaşi punctaj, un blog a fost pe primul loc şi un altul pe locul secund. Probabil a fost în ordine alfabetică – un criteriu extrem de bun când vine vorba de judecat bloguri, nu?! Bine, nu că asta ar fi dăunat hăhăielii de după, vezi #sutufacts şi update-ul de la Costin.

Cel mai popular blog e unul de care n-auzise nimeni, dacă e să mă iau după comentariile de pe Twitter, Facebook şi cele live. Probabil că geoge minus damian punct ro şi-a dorit mai mult victoria, ce să mai zici?! Bravo lui, până la urmă! Treaba asta e valabilă pentru cei mai mulţi dintre câştigătorii de la nejurizate. Abia la locurile doi şi trei sunt bloguri de care ştiu sau pe care chiar le citesc. Nu mă pricep, e clar!

Totuşi, parcă a fost ceva mai bine decât anul trecut.

Party. Super Şuie, ca de obicei, “din difuzoare până-n sânge”. Andrei “Spada” Roşca avea un tricoul roşu, Claudia Tocilă nu mai e blondă, Andrei Cismaru a fost premiat ca Andrei Crivăţ, spre deosebire de Andrei Dobra aka Maka Albanezul, care a fost premiat ca el însuşi. Gabriel Oană aka Gaben a împărţit nişte balonaşe înscripţionate cu pălincă, iar Bogdan Epure aka Nihasa a stricat unul pe sticla de bere! BitDefender a împărţit, de asemenea, balonaşe, doar că erau în nişte cutii mici.

Alex Ciucă aka Hoinaru ştia mult mai mulţi oameni decât mine, Julius Constantinescu era căzut din pat (cf propriei declaraţii), Adi Ciubotaru a participat prin neprezentare. Costin Cocioabă a luat premiul 1 (pentru Orlando Nicoară), Anca Bundaru era în vervă, Andreea Burlacu era în mini, iar Cristina Chipurici aka Pyuric era în adidaşi… Mă rog, de fapt, nu m-am uitat, dar aş pune pariu că aşa a fost! :)

După Party a fost (şi mai) mişto, că un grup exclusivist (!!!unununuDOI!!!) s-a reunit cu nişte hohote de râs, pe  terasa “La 2 picături de ploaie”, pentru un guguloi de papanaş, salată de ceapă şi limonadă plus alte mizilicuri! Se zvoneşte că evenimentul ar fi fost transmis pe Antena DOI!!!, dar cum nimeni nu se uită la acest post, l-aţi ratat, cu siguranţă! După asta, un grup încă şi mai restrâns s-a retras unde-i era locul, adică… la Expirat! Dar asta nu (mai) are nici o legătură cu Blogfest :D

Câştigătorii, în caz că vreţi să vă edificaţi în legătură cu tonul meu uşor ironic. Şi gata, că am o uşoară durere de cap, iar vânzătoarea de covoare de la Târgu Mureş nu vindea aspirine. Păcat de toată tevatura.

PS Totuşi, cine erau toţi oamenii ăia de la party?!

Fiindcă se tot vorbeşte de cum să meargă bloggerii cu idei la client şi la agenţii, le-am luat la întrebări pe iniţiatoarele Bloggeri la schimb fiindca mie proiectul ăsta mi se pare un exemplu de bună practică doi punct zero! Interviurile au fost făcute acum 10 zile, dar abia azi le public pentru că e gata monitorizarea şi am vrut să vedeţi tabloul complet.

În caz că n-aţi auzit de proiect, Bloggeri la schimb e o iniţiativă TVdece & Nebuloasa, care s-au dus la Siemens şi au propus un proiect, pe cât de funny pe atât de serios! Măi, Siemens, au zis ele, nu vrei tu să pui nişte bloggeri la muncă? Şi, ca să nu le fie viaţa prea uşoară, ia transferă-i! De la Cluj la Timişoara şi viceversa! Şi Siemes a zis că Wow, ce idee mişto! Şi s-a făcut! Şi se mai face, de data asta cu schimb între Braşov şi Sibiu! Iată interviurile, aşadar, cu Alina şi cu Tiţa şi, urmează, într-un alt articol, cu Dan de la Siemens.

Atenţie, fetele vorbesc ceva, aşa că e un articol mai degrabă lung!

1. Cum s-a născut proiectul, care a fost mecanismul genezei, ca să zic aşa! :))

Oltea: Ideea a aparut prima oara la o discutie despre Cluj Brands Tour, in care Alina si Razvan imi povesteau despre ce au de gand sa faca in turul companiilor clujene. Apoi, la o alta intalnire, ne-am adus aminte de discutia de atunci si i-am facut un contur mai clar, mai bine definit. Nici noi nu stiam bine ce vrem sa facem, ideea era sa ne distram impreuna cu alti bloggeri si era amuzant sa ne gandim ca i-am putea trimite pe altii la munca, sa vada cum arata o companie din interior. Urma sa gasim compania dispusa sa accepte asa o idee nebuneasca.

Alina: atâââât!

2. De ce Siemes, şi care a fost reacţia sponsorului. A cerut ajustări ale proiectului în vreun fel?

Alina: Proiectul nu a fost gandit targetat pentru o companie anume in prima faza. Ne-am gandit insa ca ar fi interesant ca pentru o zi bloggeri sa incerce alta meserie. Tita a colaborat excelent anul trecut cu cei de la Siemens (în Siemens Race) si atunci gandurile noastre s-au indreptat spre ei. Pentru ca sunt o companie catalogata drept tehnica dar care are angajati extrem de deschisi inspre zona de online. Atat de deschisi incat au spus “Da” la propunerea noastra in urma unui telefon dat de catre Tita lui Dan Santimbreanu, Head of Corporate Communications , caruia nu pot decat sa-i multumesc pentru incredere. Mai mult, in ambele orase in care am implementat proiectul simultan am avut parte de suportul Cristinei si Andreei, Coorporate Communication la Simens, care au fost liantul intre angajatii Siemens si noi, bloggerii.

Oltea: Pentru ca stiam ca Dan Santimbreanu e la fel de nebun ca noi :)) Il cunoscusem anul trecut in Siemens Race si statusem cu el de vorba destul de mult incat sa stiu ca ar putea accepta propunerea noastra. L-am sunat pe Dan intr-o dupa-amiaza de octombrie. Spre surprinderea mea, a zis “DA” la trei minute dupa ce am inceput sa vorbesc (atat a durat explicatia proiectului, telefonic). A acceptat exact ceea ce i-am sugerat si n-a facut nicio modificare, din contra, in momentul in care am inceput discutiile serioase ne-a “repartizat” doua colege de-ale lui (pe Cristna Marcu si Andreea Marinescu), care sa se ocupe de noi si sa ne puna la dispozitie tot ce avem nevoie.

3. Cum aţi ales bloggerii implicaţi? A fost casting, a fost magie? random.org?!

Oltea: Totul e magie in Social Media, nu stiai? :)) Fiecare oras si-a ales reprezentantii. Nu stiu cum i-au ales Alina si Razvan, dar eu am mizat exclusiv pe “fun factor” combinat cu seriozitate in munca, pentru ca de asta aveam nevoie pentru evenimentul in sine. Apoi, trebuia sa ma gandesc tare bine la cei ce vor pleca impreuna, pentru ca urma un drum lung cu masina, iar trupa tebuie sa se inteleaga si sa comunice foarte bine. Sunt destul de multe lucruri de luat in calcul cand faci asemenea alegeri, mai ales ca din Timisoara ai de unde alege.

Alina: I-am ales pe cei stiam ca stiu “sa se comporte” intr-o campanie ( stiu sa foloseasca optiunile facebook si
twitter), care sunt bloggeri activi care stiu si simt sa speculeze momentele importante in social media, care sunt activi pe blogurilor lor si care poate, nu au avut ocazia sa fie implicati in campanii foarte mari, dar care au potential, sunt harnici si merita sa fie pusi in valoare.

(Alina şi Dragos aka TVdece aka #florica si #zicu / #crenguţ)

4. Care au fost aşteptările sponsorului şi care au fost aştepările voastre? Dar rezultatele? (măcar în termeni ce se pot socoti: twitturi, posturi pe FB şi bloguri)

Oltea: Nu stiu ce asteptari au avut cei de la Siemens pentru ca n-au pus presiune pe noi niciun moment. Andreea Marinescu a facut tot posibilul sa deschida toate usile, sa isi pregateasca toti colegii din Timisoara pentru venirea noastra si, in rest, ne-au lasat sa ne facem treaba. Asteptarile mele? Sa fac tot ce se poate pentru a avea un eveniment bun si de calitate. Mi-am dorit ca bloggerii implicati sa ia toata treaba asta in serios, chiar daca ne distram si sa puna osul la munca, pentru ca nu e chiar putin lucru ca o companie atat de mare sa isi deschida portile pentru bloggeri. Si chiar vreau sa le multumesc clujenilor si timisorenilor pentru entuziasm si anduranta (totusi, 8 ore de informatii nu sunt usor de digerat).

n.a. vedeţi mai jos câteva detalii din monitorizare

Alina: Sponsorul ne-a fost mai mult prieten, pentru ca am colaborat excelent cu Andreea si Cristina. Dan a fost activ pe retelele de socializare pe tot parcursul evenimentului. Siemens m-a surprins placut prin implicarea lor
in acest proiect. Am simtit efectiv ca fac parte din echipa mea, si ca nu sunt ” profesorii exigenti” care ma privesc din urma si asteapta doar monitorizarea de final. Am muncit impreuna inca de la inceput, iar daca proiectul a iesit bine, e si meritul lor!

5. Mie mi se pare ca Bloggeri la schimb e un proiect pilot. V-aţi gândit să continuaţi?

Oltea: Editia a doua este deja pusa la punct cu parteneri, bloggeri, orase si mult entuziasm asa ca stati pe www.bloggerilaschmb.ro, ca mintenas vin detaliile. Daca dupa editia a doua tragem linie si iesim pe plus (si acum nu ma refer la bani, ci la reactii), e foarte posibil sa continuam. O sa vedem ce va fi, eu una imi doresc foarte tare ca si alte companii sa se arate la fel de deschise pe cum s-a aratat Siemens.

Alina: Vom continua cu editia 2 a evenimentului – nu stiu daca Tita ti-a scris sau nu in mail, ar trebui sa ne punem de acord la faza asta :)) 

Iti zic eu, off the record: urmeaza Sibiu / Brasov, tot cu Siemens, şi ne gandim sa continuam seria acestor evenimente poate si cu alte branduri.

6. Care naibiului e secretul comunităţilor online din Cluj şi Timişoara? De ce vă mişcaţi aşa de bine?!

Oltea: Sincer, nu stiu care e secretul sau daca exista un secret. Noi ne vedem in afara evenimentelor, stam la beri si povesti, ne e drag sa cantam impreuna, ne vizitam, ne dam cadouri. Sunt deja niste ani de cand ne cunoastem si pot sa spun ca suntem prieteni, ca ne ajutam la nevoie si ne bucuram de reusitele fiecaruia dintre noi. Iar in ceea ce priveste colaborarea dintre Cluj si Timisoara, noi intotdeauna ne-am inteles foarte bine, am facut lucrurile pe care le fac prietenii, ne-am sunat si de sarbatori si de zilele de nastere, nu ne-am multumit cu niste urari pe Facebook.

Alina: Vorbesc de comunitatea din Cluj acuma. Eu personal sunt foarte mandra de multi dintre ei. Am crescut impreuna, atat ca scriitura, cat si evenimente cat si mentalitate. Am invatat din greseli, am mers mai departe. Sunt oameni pe care ma pot baza si simt asta. Zicea Dan Ciulea la un moment dat ca noi suntem speciali ca ne “sfadim acasa”, poate e si asta farmecul nostru :))

7. Cât de greu e să faci un proiect din ăsta şi cât de greu e să-l vinzi?

Oltea: Din ce-am spus mai sus, reiese ca nu e greu deloc :)) Dar, practic vorbind, daca nu aveam o propunere coerenta, Siemens nu ne-ar fi bagat in seama. Cred ca unul dintre cele mai importante lucruri la un asemenea proiect este sa identifici exact compania cu care se potriveste si sa stii cum il prezinti, in asa fel incat omul din acea companie sa inteleaga exact ce vrei de la el. Apoi e nevoie sa gasesti si alti parteneri care sa creada in tine, niciun eveniment de genul asta nu se poate face cu un singur partener. Desigur, conteaza mult si trecutul pe care il ai cu acei parteneri, seriozitatea cu care ai tratat alte colaborari.

Alina: Nu ma pricep la sales. Chiar deloc.  Eu ma pricep sa te conving, daca imi pun in cap si cred asta cu tarie, ca proiectul asta ti se potriveste si ca l-am creat pentru tine. Cateodata visez noaptea o idee sau o campanie sau un proiect special pentru un brand. Fac si evenimente sau proiecte moca daca vrei sa le zici asa daca ma indragostesc de ideea mea :) Cateodata o idee bine implementata iti aduce un ROI mai important decat banii.

8. Momentul sponsorilor! Care au fost ceilalţi parteneri şi care au fost reacţiile lor la propunere.

Oltea: La Timisoara am avut aceeasi parteneri pe care ii am dintotdeauna, oameni care au incredere totala in ceea ce le propun: Hotel Timisoara (prin Restaurant Belvedere) si Porsche Timisoara, carora le multumesc ca mi-au acordat credit (din nou). Pe langa ei au fost si cei de la Pizza Hut, care ne-au hranit la Timisoara si la Cluj, si care, de asemenea, au fost foarte entuziasti la propunerea noastra. Pe cei din Cluj ii las pe Alina si Razvan sa-i laude :)

Alina: Eu vreau sa ii multumesc Titei pentru aceasta minunata colaborare. Si lui Zicu. Si Ioanei. Si lui Laviniu. Si celor de la Best Western. Si celor de la Autonom.  Le multumesc tuturor pentru ca au incredere in mine si in munca mea :)

NIŞTE CIFRE

Facebook:   64 likeuri, un reach de  4516 oameni in data evenimentului, Twitter: #bloggerilaschimb –  aproximativ 300 de tweeturi pe hashtag. Check in-uri pe 4sq si FB Places, Comunicate de presa. Presa scrisa: Ora de Cluj, Ziua de Vest, City News. 36 de posturi pe bloguri cu menţionarea sponsorului şi partenerilor, aparitii  TV: Transilvania Live si Transilvania Look.

NIŞTE OAMENI

Cei 5 bloggeri clujeni care au fost la Timişoara sunt: Oana Olaru Zăinescu, Robert Katai, Bogdan Beşliu, Mirona Pascu şi Dan Ciulea. Cei 5 bloggeri timişoreni care au fost la Cluj sunt: Ovidiu Sîrb, Corina Săftescu, Daniel Sima, Alex Gheorghiţan şi Richie Marius Ilie.

Bloggeri la schimb este un eveniment Siemens, susţinut de: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom rent a car, Pizza Hut, Compania de online, Restaurant Belvedere şi Porsche Timişoara – prima ediţie.

Şi urmează mintenaş şi interviul cu Dan de la Siemens. Rămâneţi printre rânduri :p

În 2006, când am început joaca asta cu bloggingul, eram director de comunicare la cel mai citit – pe vremea aia – cotidian quality din România. Îmi făcusem blog pe defuncta reţea yahoo360 mai mult din joacă, din dorinţa de a experimenta un mediu nou de comunicare în nume propriu dar, curând, ideea m-a cucerit şi, în octombrie 2006, lansam, pe aceeaşi platformă, un blog colectiv al unui proiect pe care îl desfăşuram împreună cu colegii mei: culisele unei aventuri ce avea să ne ţină pe Dunăre aproape o lună. În articolele care apăreau în ziar, pe print şi în varianta online, adăugam un PS cu blogul ăsta al nostru şi am fost foarte încântată când am avut primele comentarii acolo. Aşa, pe genunchi (şi pe invertor, prietenii ştiu de ce!), probabil asta a fost una dintre primele campanii în blogosferă :)))

O pasiune cu istorie

Schimbările au venit greu, deschiderea old media către new media şi mai greu, iar eu admit că fac parte dintre cei mai degrabă tradiţionalişti şi am nostalgia hei-rup-ului jurnalistic pe print. Cu toate astea, am continuat să scriu pe blogul ăla şi, mai apoi, când 360 a murit, să mă mut pe blogspot şi chiar să merg la o întâlnire de bloggeri, ceva cu karaoke în Coyote Club, unde cred că ştiam maxim două persoane! Din offline!

Cumva, odată cu prezenţa tot mai constantă pe reţelele sociale, scrisul sub pseudonim pe blogspot nu a mai fost suficient, însă mi-a luat mai bine de şase luni să mă decid să-mi cumpăr un domeniu al meu, iar ezitarea asta nu era legată de “Cine naiba o să citească ce scriu eu şi de ce?”, ci de responsabilitatea pe care ştiam că mi-aş fi asumat-o odată cu un domeniu propriu. Aşa mi se părea mie, că dacă Ilinca Dima (pseudonimul meu) nu scrie trei zile, cinci, zece, nu e mare lucru, că e Ilinca Dima, o joacă, însă un domeniu propriu, asumat, mi se părea o super responsabilitate, aşa că mă tot foiam, chipurile, că nu mă decid la domeniu, ba că nu ştiu suficient wordpress şi tot aşa.

Primele posturi, prima campanie printre rânduri

Am făcut-o, în cele din urmă, şi chiar în mare grabă, odată cu demararea campaniei cu brazii de Crăciun pentru Salvaţi Copiii, una în care mă implicasem ca PR, atenţie, nu ca blogger, că blogger fără blog nu s-a mai văzut! OK, scriam pe Pandora’s, dar nu era acelaşi lucru! Şi mi s-a părut atât de incredibil atunci că eu, cu blogul meu de câteva zile, am obţinut ajutorul celor de la Air France! Sigur, strângeam bani pentru nişte copii, dar chiar şi aşa, Air France?! Da, pentru că le-a plăcut foarte mult ideea şi au avut încredere în buzz-ul pe care îl poate face licitarea lui Brăduţ Florescu pe post de brad de Crăciun. 

Am continuat să scriu pe blog aproape zilnic, am căutat alte unghiuri de abordare (cele mai multe legate de comunicare şi PR, pentru că asta e ceea ce ştiu să fac cel mai bine), am experimentat şi m-am jucat (Mr Twitter, #retroparty şi altele) şi am încercat ca tot ce se citeşte pe blogul ăsta, inclusiv articolele din campanii, să fie autentic. Au fost zile – ca şi asta, de altfel! – în care n-am avut chef să scriu sau am fost prea obosită, dar m-am documentat şi am scris, ca exerciţiu de autodisciplină… ceea ce mă duce la una dintre concluziile acestei experienţe, şi anume că una dintre condiţiile pentru a face blogging pe bune este (auto)disciplina, iar asta, apropo de starea actuală a blogosferei, despre care m-a rugat Cristi să scriu un post, e ceva ce nu se vede pe toate blogurile.

E o introducere lungă, dar am scris-o fiindcă aş vrea să fie destul de clar care e experienţa mea cu şi în lumea asta şi că, deşi rămân PR, dintr-o joacă am ajuns să tratez blogul cu o constanţă la care nici măcar eu însămi nu mă aşteptam. Şi fiindcă acum urmează să scriu chestii care nu vor pica bine unora şi care ar putea părea întrucâva arogante. Totuşi, ele sunt bazate pe experienţă şi observarea atentă a blogosferei.

Cum se văd lucrurile de printre rânduri

Sunt convinsă de faptul că pentru mulţi bloggingul ăsta e (încă) un hobby, unul care le aduce poate nişte venituri suplimentare şi câteva beneficii:  filme în avanpremieră, ceva produse de testat, poate nişte servicii, petreceri… Nu e rău! Dar nu e suficient dacă pretenţiile cresc!

Mulţi dintre cei care au blog vor mai mult decât un film sau o pungă de pufuleţi: vor bani, iar cei care au şi sunt dispuşi să plătească aceşti bani vor să li se livreze calitate la schimb. Nu în ultimul rând, şi cititorii vor mai mult: să ştie că au pentru ce să revină pe un blog, să ştie că acolo unde azi citesc un text sclipitor se pot întoarce şi mâine şi nu doar că vor găsi un text nou, dar şi ăla o să fie sclipitor, egal cu autorul şi cu stilul său consacrat.

O mulţime de Dacă, şi încă nu sunt toţi

Ai blog? Atunci gândeşte-te, te rog, dacă blogul este pentru tine un hobby sau e o responsabilitate constantă, asumată ca un (al doilea) job. Dacă e doar un hobby, atunci nu mai avea pretenţia să faci bani cu el. Dacă scrii din an în Paşti, uită de bani. Dacă advertorialele tale sunt un pomelnic de minunat! şi extraordinar! doar ca să mulţumeşti clientul, uită de bani. Dacă nu (mai) eşti autentic şi SEO te preocupă mai mult decât conţinutul, uită de bani. Dacă nu pricepi de ce, atunci când eşti chemat la un eveniment, trebuie să povesteşti repede pe blog, uită de bani. Dacă siluieşti limba română şi mai faci şi aroganţe pe tema asta, uită de bani! Dacă nu respecţi o minimă igienă a comunicării publice, uită de bani!

Poate îi faci acum, dar asta n-o să mai dureze prea mult!

Bloggingul nu mai e Terra Nova, deja nu doar agenţiile s-au prins de cum e treaba ci şi clienţii (de cititori nu mai spun!), aşa că profesionalizarea asta despre care se tot vorbeşte o să se impună din ce în ce mai mult, blogosfera se va împărţi între bloggeri şi oameni cu blog, iar influenţei i se va fi adăugat o nouă componentă, cea de implicare.

Perioada Flower Power în blogging se apropie de sfârşit fiindcă, până la urmă, “how many times can a client/agency/reader turn his head pretending that he just doesn’t see?”. Not so many times!

Curând, blogging in the wind n-o să mai fie fredonat nici de clienţi, nici de agenţii şi nici de cititori.

(va urma)

La Biz SMS Snow Camp s-au spus şi s-au discutat foarte multe lucruri, unele pe faţă, altele la socializare, printre rânduri, cântece şi trosnetul vreascurilor de la focul de tabără. Marta & Co. au făcut un eveniment foarte reuşit, unul necesar şi pe care îl recomand insistent oricărui blogger, companie sau agenţie care vrea să crească în zona în care activează şi să înveţe lucruri despre Social Media asta. Urmează concluziile dar, înainte de asta, să punem fondul sonor potrivit:

Gramatica, bat-o vina!

Nebuloasa a adus în discuţie aspectul deteriorat din punct de vedere gramatical al unor bloguri, întrebând (mai degrabă retoric, din ce mi s-a părut mie) de ce aceste bloguri sunt, totuşi, incluse în campanii şi dacă advertiserilor nu le face mai degrabă rău asocierea cu ele.

A răspuns, mai pe larg, Andrei Roşca, şef la Spada, adică agenţie care se ocupă cu publicitatea pe bloguri, că nu e ok, dar e ok, totuşi, aducând nişte argumente care pe mine, una, nu mă conving foarte tare: OTV-izarea şi românii mai puţin educaţi care citesc şi ei bloguri şi n-au o problemă cu respectarea – sau nu! – a regulilor gramaticale, dar şi calitatea per se a conţinutului.

Apropo şi de ce zicea Adi Hădean, cred că atenţia pe care o pretindem şi o primim, impune, în primul rând, o doză semnificativă de respect faţă de cei care te citesc, iar asta implică, fără discuţie, să dai, pe blog, cât poţi de mult, să cauţi să te îmbunătăţeşti constant şi, da, să scrii CORECT! Nu toată lumea are talent şi fler la scris, pot să fiu extrem de tolerantă la capitolul ăsta, dar regulile gramaticale sunt lege nu tocmeală! Iar asta mă duce spre următoarea concluzie:

Profesionalizarea blogărimii

Tot la Pârâul Rece s-a pus accentul pe ce trebuie să facă un blogger bun, cum trebuie să fie, cum trebuie să se îmbrace, să vorbească, să respire şi să socializeze şi mă ia râsul doar când mă gândesc că unii vorbesc despre aşa ceva în timp ce alţii dezbat (non) necesitatea respectării regulilor gramaticale.

Pe bune, admiteţi că e ilar cel puţin, e ca şi cum am face o campanie socială pentru a îmbrăca un homeless cu haine haute couture, iar cele două discursuri nu fac decât să arate, clar, că nu există un numitor comun în blogosfera noastră cea de toate zilele în ceea ce priveşte ce şi cum livrăm – că tot suntem topiţi după cuvântul ăsta! Şi mai arată ceva: blogosfera autohtonă e o mulţime de individualităţi (şi orgolii!) dar nu e o sumă. Lucrul ăsta, văzut din afară, poate arăta deplorabil deşi e parte din evoluţia pieţei şi din jocul cu o singură regulă: e loc sub soare pentru toţi.

Se vorbeşte despre profesionalizare dar nu prea mai spune nimeni nimic de pasiunea de a scrie şi, da, sunt bloguri cunoscute pe care, din ce în ce mai mult şi mai frecvent, se scrie de dragul citirii, mai degrabă decât de dragul scrierii. Ştiu că scriem pentru că vrem să fim citiţi, dar am impresia că prea mulţi uită resorturile care i-au împins să-şi facă blog în primul rând. Iar asta mă duce către următoarea concluzie.

Lumea de dincolo de monitor

Pentru cine scriem? Pentru gloria personală, pentru cititori sau pentru agenţii? Scriem de dragul de a scrie ori scriem de dragul de a fi citiţi? Recitiţi-vă articolele din ultima lună, apoi încercaţi să vă răspundeţi onest la treaba asta.

Make no mistake, în alte ţări blogosfera e Cenuşăreasa din poveste, nu Frumoasa din Pădurea Adormită care, deşi, practic, doarme toată povestea, e eroina principală, primeşte şi sărut şi happy end. În România lucrurile sunt diferite pentru că nu mai avem presă scrisă. Avem, în schimb, multe agenţii de PR care, agenţii, nu mai au cu cine organiza conferinţe de presă, fiindcă, deh, nu mai avem presă, aşa că s-au îndreptat către bloggeri.

Faptul că presa se duce în jos iar agenţiile de PR au avut încredere în ceea ce pot livra bloggerii, în termeni de conţinut şi de buzz, este o şansă şi ar trebui tratată ca atare.

Poate că unii dintre noi ne credem vedete în lumea asta, dar lumea reală e cu muuult mai mare, iar deocamdată vedetele  blogosferei nu trec testul acolo şi, atâta timp cât nu găsim echilibrul între a ne lua în serios şi a ne lua prea în serios, nici nu-l vor trece, chiar dacă îşi doresc asta! Oamenii care ar putea avea, acum, statutul ăsta şi în offline sunt de numărat pe degetele de la o mână şi aici nu includ vedetele care şi-au făcut blog şi tratează aspectul ăsta cu seriozitate, fiindcă ei nu şi-au căpătat faima din online.

La trecutu-ţi mare, care viitor?

Prin prisma jobului pe care îl am interacţionez cu mulţi oameni din variate industrii, cu mulţi PRi de companie care încă nu au încredere în bloggeri pentru că, repet, văzută din afară, lumea asta care nouă ni se arată ca un castel, pare, de fapt, ca o garsonieră confort doi. Da, şi companiile respective pierd pentru că nu intră în online, iar noi am putea adăuga plus valoare sub forma unui stil personal de a livra informaţia lor către public, dar chiar şi aşa…

Ieşiţi pe stradă, faceţi un sondaj. Câţi dintre cei care vă răspund că au acces la internet citesc şi pot nominaliza nişte bloguri? Ştiu că unii au mii de unici, respect asta, dar nu (doar) ei sunt blogosfera şi cred că ar trebui să-şi facă, da, şi ei!, probleme cu felul în care suntem percepuţi, ca ansamblu, fiindcă dacă cititorii îşi pierd încrederea în ceea ce oferim, toată lumea are de pierdut.

Partea bună e că lucrul ăsta se aplică şi invers, respectiv dacă toată lumea este preocupată de ceea ce livrăm către public, atunci toată lumea creşte, în ansamblu. Şi nu e vorba doar de percepţia publicului asupra blogosferei cât şi de bani. Cu alte cuvinte, acum mănâncă aproximativ 100 dintr-un tort de 10 kilograme. Dacă imaginea pe care o are publicul şi, implicit spenderii, s-ar modifica în bine, poate că am fi 200 de oameni care ar mânca câte o felie dintr-un tort de 30 de kilograme.

Asta înseamnă o felie mai mare pentru toată lumea, dar condiţia e să facem un efort comun, poate chiar o campanie în blogosferă pentru profesionalizarea blogosferei şi pentru a comunica publicului, agenţiilor şi clienţilor că putem. Mai mult, mai bine. Atunci vor fi şi bani. Mai mulţi, mai la timp.

De final, tot asta, poate acum sună altfel :)

PS lista completă a articolelor despre Biz SMS Snow Camp e la Cristi Manafu.

Mi s-a părut foarte tare, încă de anul trecut, campania Redescoperă România a celor de la Petrom, fiindcă eu chiar cred că sunt multe lucruri şi locuri faine în ţara asta şi că noi, cei care o locuim, ar trebui să le (re)cunoaştem mai bine. Fiind o persoană cu dor de ducă în stare cronică mi-am dorit mult să particip şi eu în frumoasa gaşcă astfel că atunci când a sunat Bobby Voicu să mă întrebe dacă vreau să vin n-am ezitat (aproape*) deloc.

Şi, iată, ăsta e momentul în care am voie să spun tuturor că, da, dom’le, mă duc şi eu în prima tură de Redescoperă România 2011, prin Banat şi Muntenia, să văd cum, dacă şi cine mai meşteşugăreşte, olăreşte şi alte… eşte, să văd peşteri şi sărbători rurale şi să descopăr poveşti frumoase care să ne amintească tuturor de ce, totuşi, ne place aici.

O să fim mai mulţi decât anul trecut (tocmai m-a apucat sughiţul, deci e reciproc!), iată-ne, ăştia suntem, cu tot cu twitter, Facebook şi blog, plimbăreţii din perioada 7-13 martie:

1. Doru Panaitescu (blog | twitter | facebook)
2. Augustin Radu (blog | twitter | facebook)
3. Adrian Mihaltianu (blog | twitter | facebook)
4. Elena Ciric (blog | twitter | facebook)
5. Alina Constantinescu (blog | twitter | facebook)
6. Alex Ciuca (hoinaru) (blog | twitter | facebook)
7. Bogdana Butnar (blog | twitter | facebook)
8. Oltea Zambori (Nebuloasa) (blog | twitter | facebook)
9. Alex Negrea (blog | twitter | facebook)
10. Ruxandra Predescu (blog | twitter | facebook)
11. Lavinia Biberi (blog | twitter | facebook)
12. Laurentiu Balaban (Oradeanul) (blog | twitter | facebook)
13. Ana Iuga (site: Muzeul Taranului Roman)
14. Denisa Bargau (blog | twitter | facebook)
15. Razvan Baciu (blog | twitter | facebook)
16. Mihai Dumitrescu (twitter | facebook)
17. Mugur Patrascu (twitter | facebook)
18. Ana Bulgar (blog | twitter | facebook)

şi, desigur, Bobby, care are şi el blog, twitter şi facebook.

Ceea ce e foarte fain e că anul ăsta s-au alăturat, acestei iniţiative Petrom şi alţi parteneri, companii importante, toate una şi una: Dacia, Romtelecom, BCR, Paralela45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.

Suntem mulţi, siiiiigur o să avem poveşti şi istorii şi păţanii faine (sau măcar haioase!), deci staţi cu ochii pe noi pe Facebook, pe Twitter, via contul Petrom şi #dinRomania, pe youtube şi, la o adică, dacă pierdem semnalul, avioane de hârtie sau porumbei călători :))

Nu ştiu voi, dar eu abia aştept aventura asta!

* aproape pentru că pe 12 martie e ziua mea şi, de când mă ştiu, am fost acasă cu această ocazie. Acum, evident, n-am să fiu, dar chiar şi-aşa, wishlist-ul rămâne valabil :D

foto