October 1

Cancer. Și, poate, speranță.

Nu știu dacă e cineva căruia boala asta perfidă să nu-i fi luat pe cineva drag, nu cred. Mie nenorocita asta de boală mi-a luat cea mai bună prietenă. Și pe soră-mea. Și pe tata.
O să înțelegeți, sper, de ce, după ce am aflat că există, o să-mi instalez aplicatia DreamLab, dezvoltată pentru a accelera cercetarea împotriva cancerului cu ajutorul telefoanelor mobile, și de ce, mai jos, încerc să vă conving și pe voi să faceți asta.
Continue reading

May 17

Când tu nu știi ce să spui

Nu cred că e cineva fără un prieten sau o rudă care să fi trecut prin experiența cruntă a unei boli grave. Pentru mine lucrul ăsta e valabil: și prieteni și rude. Pe unii i-am pierdut, alții încă luptă. Dincolo de boală, însă, de tratament, terapii, schimbări prin care trece organismul, oamenii aceștia au nevoie de suport moral.
Cu toții suntem conștienți de propria mortalitate, însă alta e situația când ești pus fața în față cu rezultatele care indică o asemenea maladie. Vrând-nevrând, tu, cel afectat, ești silit să găsești soluții pentru a te descurca și, de cele mai multe ori, cei dragi rămân în preajmă, doar că nu știu ce să spună ori cum să se poarte.

Emily McDowell, o americancă de 38 de ani, supraviețuitoare, a realizat o serie carduri cu mesaje pe care, spune ea, ar fi vrut să le primească atunci când a fost bolnavă.
Continue reading

October 9

Nici o sumă nu e prea mică când vine vorba de a dărui viaţă!

Ştiţi Pay It Forward, filmul? Un băieţel care are ca temă un proiect menit să facă lumea mai bună se gândeşte că dacă tu ajuţi pe cineva, care, la rândul său, ajută alte trei persoane, care, la rândul lor, ajută alte trei persoane, lumea va deveni mai bună.

Cred, cu toate resursele de încredere şi optimism pe care mi le lasă traiul în România, că singura soluţie pentru o lume mai bună e ca fiecare să devină un om mai bun. Când oricare dintre noi nu va mai avea ce să-şi reproşeze, onest, probabil că realitatea ar deveni tolerabilă.

Nu cu mult timp în urmă, un om fără adăpost din Boston a găsit o geantă cu acte, cash şi cecuri în valoare de 40.000 de euro. În loc s-o păstreze, s-a dus şi a predat geanta la poliţie, pentru ca proprietarul de drept să ajungă din nou în posesia ei, ceea ce s-a şi întâmplat.
Continue reading

September 13

Priorităţi

Azi am ajuns într-un salon de oncologie pediatrică. Pereţii erau coloraţi, iar figurile de prinţese şi alte personaje din desene animate atârnau vesel din tavan.

La intrarea în saloane, pe uşi, cartoanele care te anunţau că trebuie să porţi mască aveau, de asemenea, figuri ale personajelor iubite de copii.

image

Dincolo de uşi, copiii. Unii însoţiţi, alţii nu. N-am mai vrut sa intru în saloane. Am vrut să fug şi m-am întors către scări.

Pe hol, într-un scaun cu rotile, un băieţel fără păr mă studiază precaut. Sunt un adult nou, probabil încă unul care ar putea să-l chinuie cu tratamente în timp ce-i cere să fie curajos. Dar n-am halat, totuşi.
Îi zâmbesc, şi cei mai albaştri ochi îmi întorc blând o privire de om bătrân, obosit. N-are mai mult de patru ani.

N-o să uit niciodată privirea aia, niciodată.

Iar acum spuneţi-mi cum e mai important să salvăm câinii maidanezi şi alte localităţi. Chiar vă rog!

January 24

Criza citostaticelor: încă se semnează condamnări la moarte

Ieri, când m-am suit în taxi, şoferul vorbea la telefon. S-a întreupt cât să-şi ceară scuze şi să audă destinaţia, iar după convorbire s-a scuzat:

– E un prieten, are cancer. Mă întreba dacă pot să mă duc să-l iau de la Fundeni, dar până ajung acolo…
– Săracu’ om, zic.
– Are 39 de ani. Şi trei copii. Şi-o nevastă bugetară. Şi i s-au terminat banii de chimioterapie.
– Păi nu e în spital?
– Acum nu, se duce doar pentru tratament. L-au operat, i-au scos un rinichi, acum trebuie să facă tratament. Dar îi dau formula aia prăpădită, că de altele nu se găsesc, şi chiar şi aşa plăteşte 4500 de lei pe lună! Alea bune costă 15000 pe lună, cică, de unde să aibă?! O să moară, şi o să moară cu zile, pentru că el răspunde la tratament, dar cum nu e destul de puternic, nu e suficient, o să moară.
– A incercat cu hârtii pe la minister, astea?
– A încercat, domnişoară, dar îl tot amână. Nici la pensie nu vor să-l scoată. Aşteaptă toţi să moară, că pentru un mort nu mai trebuie să faci acte!

Continue reading

November 18

Muzică şi chimie: interviu cu Raluca Van Staden

Miercuri am ajuns la conferinţa prilejuită de lansarea ChemGeneration, un proiect BASF ce-şi propune să creeze şi să susţină o platformă de comunicare (mai ales) pentru tinerii interesaţi de chimie.

N-am fost niciodată fan al acestei materii, în ciuda celor patru ani de chimie intensivă prestaţi în liceu. Totuşi, anii ăştia, de ce să mint, mi-au folosit mult când am lucrat la RMGC, de exemplu, şi-i uimeam pe inginerii străini cu faptul că puteam pricepe şi discuta despre chestii îndeobşte considerate “limbi străine” pentru un om de comunicare. Dar asta e altă poveste…

La evenimentul organizat miercuri de Premium am avut plăcerea de a o cunoaşte pe Raluca Van Staden, chimista din România care a inventat un dispozitiv ce poate detecta cancerul în doar şase minute, pe baza unei probe de sânge. Deocamdată e vorba de doar patru tipuri de cancer, dar şi cele mai frecvent întâlnite: cancerul de sân, de ovare, gastriontestinal şi de prostată. Am avut plăcerea de a o asculta şi anul trecut, laTEDx, când şi-a început prezentarea cântând (bine!!!) la pian, un instrument de care doamna Van Staden este pasionată în aceeaşi măsură în care este pasionată de chimie.

Pentru că am avut un răgaz de cinci minute cu dânsa, i-am adresat, după conferinţă, câteva întrebări, într-un mini interviu.

– Am auzit şi chiar am asistat la spectacole ce demonstrau legătura între matematică şi dans, de exemplu, dar muzică şi chimie… De unde până unde această relaţie, poate nefirească pentru neavizaţi?

– Pentru mine e o relaţie firească şi cred că ţine de creativitate şi de rigoare. Aşa cum într-o compoziţie o notă greşită poate strica un întreg ansamblu, tot aşa şi în chimie, un element greşit poate deforma tot experimentul. De altfel, există foarte multe exemple de chimişti celebri care sunt şi muzicieni foarte buni, fără să fie profesionişti, dar făcând, totuşi, performanţă şi în acest domeniu (nota mea: true story, am documentat acest aspect după interviu, aveţi aici un exemplu). Cred că legătura cea mai facilă ar fi prin matematică.

– Doamnă profesoară, aveţi o carieră mai mult decât impresionantă, sunt convinsă că aţi primit oferte şi burse de cercetare în multe institute faimoase ale lumii, aşa că aş vrea să vă întreb de ce aţi ales să reveniţi în România şi, mai mult decât atât, doriţi ca dispozitivul pe care l-aţi inventat să fie lansat, la scară largă, ca produs românesc.

– Nu cred că mi-aş fi găsit locul în altă parte şi oricum mi se pare normal să revin aici si să contribui cu ce pot la societatea românească. Îmi doresc să fac cercetare aici, în România, îmi doresc ca studenţii români să beneficieze de tot ce ştiu şi pot să-i învăţ. Sigur, sunt foarte legată şi de studenţii din Pretoria, încă ţin legătura cu unii dintre ei, au ajuns oameni de ştiinţă reputaţi, dar România este ţara mea.

– Când estimaţi că dispozitivul de depistare a cancerului pe care l-aţi creat ar putea ajunge pe piaţă, accesibil oricui doreşte să-l cumpere?

– În medicină este greu de estimat timpul în care un produs ajunge pe piaţă. Sunt foarte multe lucruri la care încă se lucrează, inclusiv ce tipuri de cancere vor putea fi depistate cu acurateţe, încă lucrăm cu biomarkerii care fac posibil acest lucru, dar ideea este că întâi trebuie omologat, apoi făcute o serie de teste clinice şi, în acelaşi timp, trebuie dezvoltat şi aparatul.

Beneficiem, totuşi, de sprijinul multor oameni, şi nu numai din România ci din toată Europa, care îşi doresc c acest produs să fie omologat cât mai curând.

– Aveţi în plan continuarea cercetărilor acestor biomarkeri, în aşa fel încât să faceţi posibile analize la fel de rapide şi pentru depistarea altor maladii?

– Da, acesta este planul meu, să lucrez în continuare în acest domeniu al biochimie cu aplicabilitate în medicină, nu doar pentru alte maladii, ca atare, dar şi pentru a se ajunge la realizarea unui set complet de analize într-un timp foarte scurt. Este foarte mult de muncă şi este nevoie de resursă umană extrem de bine pregătită şi pasionată de acest domeniu, dar orice început este greu.

– Dacă ar fi să spuneţi ceva tinerilor care nu ştiu încă ce drum să aleagă în viaţă, ce le-aţi spune ca să-i atrageţi spre chimie?

– Le-aş spune că tot ceea ce ne înconjoară are legătură cu această materie, viaţa însăşi e legată de chimie, medicamentele, aerul, apa sau chiar analizele pe care ar trebui să le facem în mod regulat, chit că ne simţim sau nu bine, toate acestea au în comun elemente chimice şi, inevitabil, orice drum urmează, se vor întâlni cu chimia. Chimia poate să fie şi cool, poate fi chiar foarte amuzantă uneori şi, cu siguranţă, poate oferi oricărui profesionist în domeniu satisfacţii nemăsurabile.

***

De final, vă propun să ascultaţi o compoziţie intitulată “Ionization” (Edgar Varese este autorul), despre care Frank Zappa spune, în autobiografia sa, că l-ar fi inspirat să înceapă să scrie muzică.

foto