Am citit azi comentarii la o postare despre comentariile apărute apropo de ”Man or bear” și… băi, nene, când am luat-o cu toții razna în halul ăsta?!
Dacă încă nu știți despre ce e vorba, povestea asta, foarte virală acum, a început de la un clip pe TikTok în care mai multe femei erau întrebate cu cine (ce?!) ar prefera să fie într-o pădure, cu un bărbat străin sau cu un urs. Șapte din cele opt femei întrebate au răspuns că aleg ursul. Și la mine în bulă răspunsul a fost același.
Nu sunt genul care mută pe alt canal când intervine calupul de publicitate, exceptând reclamele la Catena şi Colon Help, care mă scot, inevitabil, din sărite!, ba chiar mă uit atent la unele dintre ele, să văd cum sunt făcute, să văd ce beneficii prezintă… în fine, deprinderi de comunicator!
Adăugând peste asta faptul că-s femeie, fireşte, reclamele la produse (mai ales noi) cosmetice mă interesează cu atât mai mult şi, în special, cele destinate îngrijirii şi colorării părului. Aşadar, măşti, şampoane, balsamuri şi vopsele? Trimiteţi informaţia către mine, vă rog!
… dar poate nu chiar pe toată?! Uite care e treaba! Culoarea părului meu roşcat provine dintr-un tub, că aia e, mă trag din neam de oameni şateni, ce să fac?! În consecinţă, ar trebui să folosesc produse pentru păr vopsit, nu? Să-i protejeze pigmentul şi alea alea! Boooon! Dar, dincolo de asta, părul meu are tendinţe de uscare la vârfuri, mai ales că, pe fuga fiind cam de fiecare dată, îl chinui neostenit cu uscătorul, aşa că trebuie să folosesc (şi) produse hidrantate şi/sau produse care sunt destinate refacerii structurii firului de păr!
Dacă mai punem la socoteală faptul că e ondulat de la mama tata lui (al meu, de fapt!) şi că de cele mai multe ori îmi place să-l port netezit, mai adăugăm în ecuaţie şi produse pentru păr ondulat/netezire, la care, musai, se adaugă cele pentru volum! Că neted, ok, dar cu volum ne place, place, place! Şi mai e şi-o gamă pentru străluciri “ca de diamant”, vorba reclamei, şi cred, adică sigur şi asta mi-ar plăcea foarte tare!
Fără deosebire, în toate reclamele la produse pentru îngrijirea părului, îndiferent de “problema” pe care se presupune că o adresează produsul, pletele protagonistelor se unduiesc seducător, strălucitor, perfect colorat, îngrijit şi hidratat fir cu fir, “pentru că merită”.
Pusă faţă în faţă cu toate aceste posibilităţi, practic nelimitate, îmi pare că dacă aş fi măcar puţin obsedată de starea propriei podoabe capilare, ar trebui să-mi petrec cea mai mare parte din timp spălându-mi părul, apoi îngrijindu-l frumos cu măşti şi alte soluţii care rămân în el după spălare (leave-in-uri), spumă şi fixativ, ca să reziste coafura! Păi nu?! Păi nu, că doar nu-s nebună!
Şi totuşi, eu cu ce ar trebui să mă spăl pe cap?! De protecţie a culorii, volum, pentru păr ondulat, nehidratat, pentru netezire, strălucire… Aoleu! Aoleeeeeeu!
Şi, că tot veni vorba, de ce naiba domnii nu observă când ne tundem, coafăm, schimbăm culoarea părului?! Eu sunt norocoasă la capitolul ăsta, poate şi pentru că schimbările mele sunt, de obicei, radicale, dar e o practică generală! Ea zâmbeşte dulce gen “iubi, nu observi nimic schimbat la mine?”, el pricepe zâmbetul însă mintea lui nu procesează: “Doamne, iar zâmbetul ăla! Oare ce şi-a făcut?”, după care îndrpzneşte, timid: ăăăă, ţi-ai făcut ceva la păr?!
Şi după care ea stă îmbufnată tot restul serii fiindcă, vezi bine, el nu observase şuviţele cu un sfert de ton mai închise decât erau ieri! Nu-ţi pasă deloc de mine!
La Observator, în seara asta, a fost o ştire despre reducerile din magazine iar reporterul a filmat şi chiar intervievat mai mulţi domni care o ardeau pe margine, aşteptându-şi iubitele şi nevestele. Unii butonau mobile, alţii tablete, dar toţi păreau destul de plictisiţi şi se vedea pe faţa lor c-ar fi preferat altceva decât să fie târâţi la cumpărături.
Cum am mai spus, eu n-am mania shoppingului, poate şi pentru că rar găsesc lucruri mişto şi la preţuri decente în magazinele româneşti iar când ajung afară am mai degrabă chef să văd de altele, nu interioare de magazine. Mai mult, plimbatul prin magazine mi se pare cam plictisitor. Mă rog, cu pantofii e altceva, dar nici asta nu e chiar un obicei deşi, admit, am mai multă răbdare când vine vorba de încălţări.
Dar e ok, pot să pricep că pentru unele doamne şi domnişoare shoppingul e aducător de adrenalină sau de cine ştie ce alte bucurii, dar ceea ce nu pot să înţeleg deloc e de ce trebuie să-i care după ele pe domni?!
De ce-ai vrea după tine pe cineva care evident nu are chef de shopping şi, în nici un caz nu are chef de rochii, fuste sau pumps, cineva ale cărui oftaturi ar putea să-ţi rupă sufletul dacă i-ai da puţină atenţie?! Că vine de dragul sau de frica ta e clar, dar n-ar fi mai simplu şi mai vesel pentru toată lumea dacă ai lua cu tine o prietenă sau te-ai duce singură?!
Întreb şi eu…
Încă nu am un pom de Crăciun, ceea ce face ca domnul Sony să se distreze infinit mai puţin, iar în casă să nu se simtă nici un dram de adiere sărbătorească. O să se simtă mâine, de la pâine şi friptură, dar azi… nu! Şi fără brad parcă nu e Crăciun!
N-am încă pom şi pentru că nu ştiu ce să fac, de care să iau. Tăiat n-aş lua, fiindcă mi se pare un pic aiurea să tai copacii ca să încurajezi un moft: până la urmă bradului de 2m îi trebuie nişte ani să ajungă acolo, iar noi îl aruncăm după mai puţin de-o lună. Iar cu brad în ghiveci am, de asemenea, o problemă: cei pe care i-am luat în ultimii doi ani s-au uscat până la primăvară când aş fi putut să-i replantez la moşie.
Despre brad artificial nici nu poate fi vorba, aşa că, iată, vine Crăciunul şi eu nu ştiu ce să fac! Un sfat ar fi potrivit, şi vă mulţumesc pentru el!
Update: multumesc pentru sfaturi si voturi. Am luat brad tăiat, fiindcă cei din ghiveci arătau deja destul de trist şi nu mai vreau să-mi pară rău când se ofilesc :(
Aşa, de început de an, Chinezu execută o piezişă cu bătaie pe şaua cui vrea să priceapă – bine!, şi cui nu – iarăşi bine! Eu, una, încă zâmbesc când mă gândesc la mine ca blogger, uite: LOL, deşi, după prima lună de printre rânduri (sau pr între rânduri, cum vreţi), aş zice că StatPress nu-mi arată lucruri taman descurajatoare. Dar nu despre asta e vorba şi, oricum, mai e mult până departe. Care, departe, nici eu nu prea ştiu clar unde şi ce e, şi uite d-aia pun întrebări!
Articolul chinzesc de care zic îmi ridică unele semne de întrebare, mai degrabă ca PR, decât ca, LOL, blogger. Respectiv, de ce e musai ca un post ce prezintă un produs/serviciu/whatever să coste? Şi, dacă nu e musai, de ce discuţia se referă la costuri per post nu la relevanţă?
Ca PR ştiu că sunt clienţi care au lucruri de comunicat, lucruri utile, lucruri mişto, nu lăbăreli despre “cât de absolut de geniali suntem noi şi serviciile noastre şi voi tre’ să scrieţi despre asta că e de interes” – în ce măsură aceste demersuri de PR necesită bugete pentru apariţia unor articole pe bloguri?
Fiindcă dacă bugetul e condiţia, înseamnă că pot să mă duc la culcare şi mâine dimineaţă să iau în calcul alt job. Nu există mereu bugete, ştiţi şi voi asta. Dar chiar şi fără buget, unele lucruri sunt news worthy sau merită menţionate pentru că sunt de interes. Sau haioase. Sau inedite. Sau pur şi simplu mişto. Sau… în fine, aţi prins ideea. Şi, Cristi, nu pun întrebarea asta neapărat pentru mine, ştiu că eu sunt… punct eu :), dar alţi PR-i poate vor să ştie şi să înţeleagă dacă-şi pun mai întâi problema conţinutului sau a bugetului comunicării lor.
Şi acum, apropo şi de discuţia bloggeri vs. jurnalişti, dacă telemeaua pute dar postul e pre-plătit, cum se procedează? Se scrie sau nu? Şi cum? Sau, invers, dacă telemeaua e bună, dar postul nu e plătit, de asemenea, cum se procedează? Se scrie sau nu?
Mulţumesc anticipat pentru lămuriri :D
PS Surprinzător (sau nu), ca PR, eu aş prefera să se scrie că pute, tocmai ca să am ocazia de a spune că, de fapt, e vorba de blue cheese şi cu cât pute mai nasol cu atât e mai gustoasă! :D