La Observator, în seara asta, a fost o ştire despre reducerile din magazine iar reporterul a filmat şi chiar intervievat mai mulţi domni care o ardeau pe margine, aşteptându-şi iubitele şi nevestele. Unii butonau mobile, alţii tablete, dar toţi păreau destul de plictisiţi şi se vedea pe faţa lor c-ar fi preferat altceva decât să fie târâţi la cumpărături.
Cum am mai spus, eu n-am mania shoppingului, poate şi pentru că rar găsesc lucruri mişto şi la preţuri decente în magazinele româneşti iar când ajung afară am mai degrabă chef să văd de altele, nu interioare de magazine. Mai mult, plimbatul prin magazine mi se pare cam plictisitor. Mă rog, cu pantofii e altceva, dar nici asta nu e chiar un obicei deşi, admit, am mai multă răbdare când vine vorba de încălţări.
Dar e ok, pot să pricep că pentru unele doamne şi domnişoare shoppingul e aducător de adrenalină sau de cine ştie ce alte bucurii, dar ceea ce nu pot să înţeleg deloc e de ce trebuie să-i care după ele pe domni?!
De ce-ai vrea după tine pe cineva care evident nu are chef de shopping şi, în nici un caz nu are chef de rochii, fuste sau pumps, cineva ale cărui oftaturi ar putea să-ţi rupă sufletul dacă i-ai da puţină atenţie?! Că vine de dragul sau de frica ta e clar, dar n-ar fi mai simplu şi mai vesel pentru toată lumea dacă ai lua cu tine o prietenă sau te-ai duce singură?!
Întreb şi eu…
Pai cineva trebuie sa si plateasca, nu? :)
deci şi târâţi si cu banii luaţi?! hahaha!
Ideea e că mare parte dintre hainele pe care şi le cumpără femeile (că asta cumpără de obicei când ies la shopping) le cumpără ca să le poarte când sunt lângă el. Şi nu e mai ok să iasă din cabina de probă întrebându-l “iubitule, cum ţi se pare?”? Întreb şi eu…
puah! de cele mai multe ori domnii se multumesc cu scurt, decoltat si stramt, asa ca de ce sa te mai obosesti sa-i ceri parerea. si apoi, de printre pungile de cumparaturi si poseta ei tinuta pe deasupra ori pe umar, eu nu “aud” venind decat o voce prea putin masculina: ce vrei tu, scumpete! :))))
Asta spui tu, că o conştientizezi. Cele care-şi cară bărbaţii după ele s-ar putea să nu o facă. Şi să mai spună pe deasupra că există mai multe feluri de decolteuri… etc, etc. :))))
sa aiba cine sa :
1.care plasele
2.conduca masina
3.sa-si dea cu opinia (parc-ar conta…. dar ma rog…)
….dar mai ales ca sa nu se iste discutii acasa gen “ce e panarama asta? dar erai cu mine, motanel… :-p