Ieri vorbeam, tangenţial, de copilăria noastră despre care se zice că, vezi Doamne!, ar fi fost mai lipsită de tentaţii, iar noi, săracii, întrucâtva condamnaţi la învăţătură pe motiv de plictis! Ceea ce e o prostie, de vreme ce aveam imaginaţie cât să inventăm zeci de jocuri şi de scuze de ajuns acasă după ora permisă pentru consemnarea la domiciliu!

Iar eu, una, nu mi-aş da la schimb copilăria, aşa, offline, cum era ea!, pe oricâte tablete sau telefoane deştepte, haine de fiţă cu eroii din desene animate, după cum nici atunci, şi nici acum nu cred că aş schimba pe orice Barbie păpuşile de la Arădeanca!

Într-una dintre serile trecute, comentând la statusul cuiva pe FB, mi-am amintit de jocul Frunza. Ăla desenat pe asfalt, care se lăsa îmbrânceli şi julituri. Şi mi-am întrebat prietenii virtuali dacă ei ştiu de jocul ăsta. Spre plăcuta mea surpriză, nu doar că ştiau despre ce vorbesc, dar îşi aminteau cu drag de genunchii paradiţi cu ocazia Frunzei.

Ba cineva chiar a pus şi desenul cu pricina:

iar altcineva a comentat că la Râmnicu Vâlcea, de unde e soţul, jocul ăsta nu se ştia, nu se juca. Chiar aşa, oare n-a fost nici un bucureştean prin vacanţă acolo ca să-i înveţe? Dar şotron? Castel? Elasticul? V-aţi ascunselea sau Ţară, ţară, vrem ostaşi?

Şi uite-aşa mi-am adus aminte de mai multe dintre jocurile copilăriei, un pic mirată să descopăr că nu toată lumea din aceeaşi generaţie ştia aceleaşi jocuri. Şi mi-am dat seama că eu nu prea mai văd copii în faţa sau în spatele blocului, nu prea mai văd desene cu creta pe asfalt, prin parcuri sau aiurea. Unde se joacă copiii de azi? Şi de-a ce? Oare mai ştiu ei paşii de la elastic sau coardă, regulile de la frunză? Ştiu să mai numere ca noi, odinioară, Din Oceanul Pacific a ieşit un peşte mic… ?

Mi-ar plăcea să-mi spuneţi ce jocuri vă jucaţi voi în zona în care aţi copilărit, aşa, ca să facem o hartă a jocurilor copilăriei. Şi, dacă ştiţi cumva: copiii de azi se mai joacă jocurile astea? Şi dacă nu, ce se joacă? S-au inventat unele noi?

Mâna sus cine nu s-a gândit, măcar o singură dată!, cum ar fi şi ce-ar face cu banii dacă ar câştiga la Loto! Ce casă şi-ar cumpăra, ce maşină, ce dorinţe extravagante secrete şi-ar transforma în realitate, pe unde ar călători şi ce i-ar spune şefei ori şefului la plecare!

Eu, recunosc, m-am gândit şi, din când în când, chiar joc la loto, aşa, de control, ca să-mi aduc aminte că, de fapt, norocul ni-l facem noi, cu mâna noastră, şi nu vreo învârteală potrivită a unor bile mici, de plastic, pe care sunt scrise cele şase norocoase!

Zilele trecute scriam că aş cumpăra o vocală, şi nu mă gândeam la Roata Norocului ci mai degrabă la Scrabble. Ştiu, poate vi se pare demodat, dar e un bun exerciţiu de lucru cu resurse limitate de noroc şi DEX, bagă mintea în priză şi te face să speculezi orice oportunitate de pe tabla de joc, fie ca e vreo literă valoroasă a oponenţilor, fie că e vreun pătrăţel care dublează ori triplează cuvântul.

Da, îmi place Scrabble, şi îmi place campania pe care cei de la Mattel au lansat-o pentru joc, prima lor campanie globală din ultimii patru ani, semnată Pereira O’Dell San Francisco. Există şi o pagină de FB pentru Scrabble, apropo, şi e simpatică.

Scrabble a împlinit, în acest an, 74 de ani şi, de-a lungul timpului, are 29 de versiuni pentru tot atâtea limbi diferite, şi, până acum, s-au vândut peste 150 de milioane de jocuri în toată lumea!

Acestea fiind spuse, Meet Q.

Sâmbătă, după amiază, împreună cu trei colege şi Peugeotul cu acoperiş de sticlă (să mă ierţi, Mihai, “pavilion vitrat” nu mă inspiră deloc!), am pornit hai hui prin împrejurimile Sâmbetelor, atât cea de Sus, cât şi cea de Jos. În prima există un castel brâncovenesc, o construcţie despre care am aflat ulterior că a fost lăsată ani de zile să se degradeze iar acum a ajuns să fie, nu se ştie clar cum, proprietate privată.

Poate că a fost cândva mândru şi frumos, însă acum, văzut din drum, nu m-a sedus nimic la el. Ne-am oprit, totuşi, pentru că fetele voiau să vadă mai de aproape castelul, iar mie îmi atrăsese altceva atenţia. Pe drumul prăfuit de sat, un copil mai mare conducea un mijloc de transport rudimentar pe patru roţi. În “maşină”, un altul.

Cum drumul se oprea aproape de maşina noastră şi pentru ca să întoarcă “maşina” lor ei trebuiau să oprească, m-am dus spre ei, sperând că nu se sperie de străini şi mă trezesc cu tot satul pe cap că vreau să le fur copiii!

Bună ziua, am zis, ce mai faceţi voi?

Uite, ia, îl plimb pe ăsta micu’, spuse cel mai răsărit.

Da’ ce-i maşinăria asta, cu ce-l plimbi?

E o maşină de curse, răspunde prompt prâslea.

Mi-au spus că-i cheamă Bogdan, pe cel mare, de opt ani jumate, şi Octavian, pe cel mic de şase. Cel mic, mai înfipt, mi-a povestit că merge la grădiniţă.

Şi ce faci acolo?

Păi… mă joc.

Doar asta faci, te joci?

Nuuuu! Mai şi desenez şi mai şi colorez.

Şi ce-ţi place mai tare, să te joci sau să colorezi?

Octavian se gândeşte un pic, apoi îmi spune, foarte serios că îi place mai tare să coloreze.

Şi tu?, îl întreb pe celălalt. Ţie ce-ţi place?

Mie nu-mi place să colorez. Eu aş vrea o maşină.

Mi-am amintit instant cât de mult îmi dorisem, la vârsta lor, o maşinuţă din aia cu pedale şi volan aşa cum văzusem eu odată la mare la un copil, una pe care să o conduc eu.

Păi eu cred că o să ai o maşină când mai creşti puţin. Până atunci poţi să te mai joci. Ai căţel?

Am.

Şi te joci cu el?

Mă joc, că nu e rău. E mare şi latră, da’ nu muşcă pe nimeni.

Cum îl cheamă? 

Bobi.

Am zâmbit larg. Fetele terminaseră de explorat castelul, iar noii mei prieteni s-ar fi dus şi ei pe drumul lor. Le-am dat 5 lei la fiecare, să-şi ia cărţi de colorat sau bomboane sau ce vor ei. Au spus amandoi “Mulţumesc”. De pe drum mi-au făcut semn de La revedere.

Nu ştiu de ce, dar m-au înveselit tare!

PS Înainte să plec în Redescoperă, în martie, i-am spus lui Bobby că mie mi-ar plăcea să scriu despre oameni, să fac interviuri, fiindcă aşa mă gândeam eu să prezint locurile pe care urma să le văd. N-a fost, în nici o zi, răgaz pentru stat la poveşti cu oamenii locurilor, aşa că, dacă nu greşesc prea tare, acesta e unicul şi singurul meu interviu din Redescoperă. Şi nici măcar nu e senzaţional, dar erau aşa de simpatici puştii aia doi încât a trebuit să vă povestesc şi vouă de ei.

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.