Am urmărit cu oarecare interes reacţiile la subiectele pentru examenul de capacitate la română fiindcă ăsta mi se pare un indicator al nivelului pe care-l au generaţiile viitoare. Trec de perle, pentru că alea sunt o selecţie făcută din – sper!!! – lucrările celor mai slabi dintre ei. Adică, na, dacă te apuci să scrii chestii despre profa sexy îmi imaginez că eşti conştient, tu, elev, că aberezi la greu doar ca să fie ceva scris pe foaia aia.
Mie subiectele mi s-au părut mai mult decât decente, genul de subiecte la care chiar şi un copil care nu prea s-a dat peste cap să înveţe dar a fost atent în clasă are şanse să ia măcar un şase. Totuşi, nu mică mi-a fost mirarea să citesc opinii indignate, şi nu atât de mult ale elevilor cât ale părinţilor. Că sunt prea grele, că sunt aberante, că “au dat Minulescu, nenorociţii!!!”, că de unde să ştie copiii ce-i aia scriitor contemporan. Sau predicativă. Am uitat, oare, de chestiile de bază, să le cerem, cum ar veni, “o propoziţie formată din subiect, predicat, atribut şi complement”?! Păi astea, dacă memoria nu-mi face feste fatale, cred că se învaţă într-a cincea! Şi după aia mai sunt trei ani de şcoală, totuşi, până la Capacitate!
O altă discuţie, pornită de la acelaşi subiect, a fost legată de faptul că ce ni se părea nouă interesant ca lectură la vârsta terminării gimnaziului, lor li se pare plictisitor şi depăşit, că ar putea să se întrebe: “Cum adică s-au rătăcit Cireşarii? Păi ce, nu aveau gipies pe mobil?”, iar mie asta mi se pare greu de acceptat. Adică, în aceeaşi notă, toată literatura clasică devine plictisitoare şi depăşită iar drama lui Romeo şi a Julietei o să derive din faptul că nu aveau, săracii de ei, măcar un mobil ca să-şi trimită SMS!
Bine, cu siguranţă eu am trăit alte vremuri, unele în care erau mai puţine tentaţii de pierdut vremea. Pe de altă parte, însă, tot copii am fost şi noi, ăştia care nu ne-am fi făcut somnul de după amiază ca să terminăm nush ce aventură imaginată de scriitorii preferaţi ai vârstei. Şi noi băteam mingea pe maidan, jucam toate jocurile din lume, ne căţăram în copaci şi făceam tâmpenii! Dar şcoala era şcoală!
Aşa că nu pricep! Lămuriţi-mă şi pe mine de ce e atât de complicat pentru copiii din ziua de azi să meargă la şcoală şi să înveţe sau de ce cititul li se pare atât de respingător! A cui e vina şi ce e de făcut fiindcă, în ritmul ăsta, generaţiile viitoare se vor uita la noi cu ochi străini şi (din ce în ce mai) goi!
PS O resursă interesantă pentru părinţi în acest context şi o campanie mişto de tot:
Dupa mine, e simplu: totul porneste de acasa. De ce primesti in cei 7 ani de acasa. Daca acolo ti se cultiva dorinta de a citi, de a invata, de a respinge subcultura, deja cand ajungi in scoala, ai o baza bine formata. Insa, in zilele noastre cine sa mai stea sa faca asta? Parintii (o parte din ei) sunt ocupati sa alerge pentru a asigura cele necesare. Cand eram noi mici, parca era altfel si aveau mai mult timp de stat cu noi.
eu nu-mi amintesc sa-mi fi zis ai mei mai mult decat “cartile sunt bune pentru minte” (motiv pentru care, pe la patru ani, am spalat biblioteca cu sampon! carti – minte – cap! cartile n-au suferit pentru ca am fost prinsa la timp!)
Eu tin minte ca am invatat sa citesc datorita bunicii, care imi citea seara de seara si pe care o tot pisam cu intrebari: ce litera e asta, care e cuvantul asta… Pana am deprins singur placerea pe la 4 ani si de atunci am tot continuat…
Nu știu pe cine să dăm vina. Sunt unul dintre cei mai tineri, să spun așa.
Putem da vina atât pe familie, dar și pe profesori pentru că nu le explică importanța lecturii și nu îi obligă să citească.
Părinții nu mi-au explicat cât de importantă e lectura, m-am apucat să citesc de capul meu, la început ce găseam, apoi am început să am preferințe.
Mai târziu, în liceu, am dat și de profesori care reușeau să ne facă să citim. Ba pentru un punct la următoare notă, ba pentru un 10, numai să citească, uneori nici nu conta ce, doar să aibă legătură cu materia pe care o predau.
*numai să citim :D
părerea mea este că cel puţin la limba română subiectele au fost greoaie. nu are legătură cu minulescu ci cu faptul că vorbim de nişte copii de 14 ani. nici măcar nu sunt sigură că l-au avut pe minulescu în programa şcolară. e vorba de familiarizarea cu poeziile sale. mai potrivit mi se părea pentru bac. subiectul doi, un citat dintr-un articol de specialitate le vorbeşte de empatie, de studii psihologice şi de poveşti fictive din cărţi. acum nici eu nu înţeleg clar la ce se referă acest “fictive”, pentru că este literatura, beletristica, şi literatura sci-fi. cam greu la 14 ani să faci diferenţe de-astea. cât despre subiectul 3 nu e de spus decât că face parte cu siguranţă din genul sci-fi. să descrii o întâmplare petrecută în şcoală la întâlnirea cu un scriitor român contemporan. se ştie doar, scritorii români contemporani sunt nişte răsfăţaţi ai vieţii,câştigă o avere iar şcolile îi cheamă săptămânal la întâlniri cu copii. să fim serioşi. de-asta spun că nu e vorba de jos minulescu ci de faptul că e un examen pentru copii de 14 ani. în şapte ani de-acasă le citim poveşti şi nu le explicăm că, de fapt, andersen şi fraţii grim sunt nişte maniaci schizofrenici ci că binele învinge întodeauna, dar întodeauna răul. în cuvinte simple. nu cred că la 14 ani vreunul dintre noi citea tratate de specialitate despre studii psihologice. aşa şi ei. haideţi să nu le cerem mai mult decât e cazul.
Liliana, eu la 21 de ani de la terminarea gimnaziului (si fara sa mai fac analiza si gramatica de vreo 10-15), tot reuseam sa rezolv subiectele astea.
Despre intalnirea cu scriitorul contemporan, puteau sa fabuleze, ca banuiesc ca nu se astepta nimeni ca toti elevii sa se fi intalnit cu Cartarescu si altii ca el…
Pe de alta parte, citeam Morometii prin clasa a IV-a, pentru ca imi placea sa citesc si eram intr-o permanenta cautare de titluri. Imi poti spune ce fac bietii copchii din zilele noastre in clasa a IV-a? Sau a VIII-a?
Silviu, la maturitate e uşor să spui că făceam şi dregeam. am 33 de ani de când am terminat gimnaziul şi m-am săturat de povestea asta cu … pe vremea mea. deşi îmi place să cred că am citit mult şi variat adevărată lectură s-a produs la adolescenţă, mai după 16 ani când am început să înţeleg mult mai bine una şi alta. una din tezele care mă enervează teribil este asta că pe vremea aia se citea. poate că unii citeau dar cei mai mulţi n-o făceau. şi nici măcar nu aveam la dispoziţie accesul la informaţii de tot felul pe care îl au copii ăştia. eu zic că noi, în locul copiilor de azi, am fi la fel, poate chiar mai răi. eu zic să faci subiectele realist pe programa pe care au studiat-o. ce este aşa greu? şi ce ar putea să le spună un cărtărescu unui copii de şcoala generală şi să se facă şi înţeles? dar oare numai cărtărescu există ca scriitor contemporan? păi dacă pe toată lumea îi doare undeva de scribii români de unde naiba a apărut subiectul ăsta? un copil de 14 e dator să fie la curent cu situaţia literaturii române? nu li se spune să-şi imagineze (şi poate că unii chiar nu au imaginaţie, sunt mai realişti aşa) ci să povestească ca şi cum treaba asta ar fi una obişnuită. copii nu nici o vină. este vina unei societăţi care nu ştie să-i îndrume. lasă domne examnul ăsta stupid de capacitate. angajează specialişti care să-i îndrume pe copii spre ceea ce au înclinaţie. unul spre litere, unul spre ştiinţe exacte, unul spre o meserie (că nu putem fi toţi intelectuali) etc… la noi sunt 10 clase obligatorii, deci aceşti copii chiar dacă iau sub 5 la această capacitate tot vor face un colegiu tehnic ce va echivala cu un liceu. cu bac sau fără. cum,necum şi bac-ul se poate aranja şi îi vedem licenţiaţi, cu mastere şi diplome MBA pe unii care au luat la capacitate 3,75 să zicem. poţi să le dai subiecte din ce în ce mai dificile, dacă vrei să-i chinui, că tot aia e.
Se spunea pe undeva ca trebuie sa le spuna ceva demn de reprodus, gen care este sensul vietii? Nu trebuia decat ca fiecare elev sa isi lase imaginatia sa zburde si sa infloreasca… Nu cred ca ii verifica nimeni daca este real ce au scris acolo si nici nu cred ca aia era o cerinta (sa fie real). Am zis Cartarescu pentru ca el pare port drapelul scriitorilor romani contemporani. La fel de bine puteau fi Liiceanu, Adrian Nastase sau Misu Gainusa (da, si ei sunt scriitori romani contemporani). Sau Hertha Muller…
PS: iti place, nu iti place, back in the days, chiar se citea (de frica, de placere, de motivatie), nu stiu de ce, dar se citea. Fiecare, dupa posibilitati, mai un Ciresarii, mai un Marin Preda, mai o Hortensia Papadat Bengescu, nu conta ce, macar cateva carti aveam fiecare la activ (chiar si “fraierii” clasei). Astazi?
PS: cititul, daca nu ma insel, dezvolta imaginatia. Imaginatie de care ar fi avut nevoie sa se foloseasca pentru “intalnirea” aia cu scriitorul contemporan… Oare cati dintre minunatii elevi de capacitate au stiut macar numele unui astfel de scriitor? Si cati iti pot spune pe nerasuflate 10 manelisti?
spune-mi tu domnule Silviu, că eşti deştept, un alt scriitor contemporan. altul decât patapievici, cărtărescu, liiceanu sau pleşu. dar altul şi contemporan. altul pe care l-ai citit şi să-mi demonstrezi că l-ai citit. sau poet contemporan.că aici suntem şi mai în ceaţă. şi minulescu n-are nici o vină. că ştiu sigur că nu se studiează până în clasa a opta. să ţii cont că nu toţi puteam fi citiţi sub soare. zău!
Lasati, doamna Liliana, daca nu ati citit pana la varsta asta inaintata, nu vin eu sa va fac cultura. Cititi ce doriti si promovati si cultura dvs urmasilor pe care ii aveti/veti avea. Nu trebuie toata lumea sa fie citita sub soare, exact. Mai trebuie sa avem si gunoieri si oameni care sa voteze psd-ul pentru un kg de vin. Vorba ceea: Tara te vrea prost!
dacă ai vrut să fii ironic mi se pare că nu ţi-a ieşit. a munci, orice fel de muncă, chiar şi gunoier nu e ruşinos. altele sunt ruşinoase. voiam doar să aud de un scriitor român contemporan. atât. că altfel e uşor să aruncăm cu pietre în generaţiile astea spunând … pe vremea mea …
Nu vad unde am zis ceva de rusine si munca… Cat despre ironie, eh, asta e, nu e pentru toata lumea.
PS: Daca nu ma insel, am scris mai sus: Hertha Muller (se pune? e contemporana?)Ar mai fi si Marin Malaicu-Hondrari, pe care l-am citit recent si mi-a placut. In rest… Adrian Nastase, Andreea Esca, Mihai Gainusa etc. Ar mai fi si Neagu Djuvara (sper sa ca se pune si el).
PPS: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10152591038766204&set=a.154145211203.142189.757311203&type=1&theater
Copiii pe care cu onor ii aparati atat… Dar na, cine naiba e Eminescu asta, de isi permit astia sa il dea ca subiect…