S-a făcut final de august iar eu n-am simțit mai deloc vara asta, și nu mă refer doar la canicula care ne-a cotropit ci și la relaxare. Lasă că oricum nu sunt genul care știe să-și ia vacanță din aia cu telefonul închis și mail cu autoresponse, și oricum toată lumea care știe cât m-am plimbat vara asta crede că am fost într-o vacanță de aproape trei luni – ceea ce, mă credeți sau ba, chiar nu e cazul, că am prestat piarește și/sau blogosferic pe toate coclaurile pe care am fost.

Mai rău, sunt în urmă cu cititul fiindcă seara, frântă fiind, limita era de cel mult o pagină până să-mi pice tableta din mână, iar eu în mașină nu pot să citesc, fiindcă mi se face rău.

Nu ştiu cum, dar vorba aia cu “Ies la bere” o au doar băieţii, de parcă noi, fetele, nu facem asta niciodată. Şi e greşit! Mă rog, nu ştiu voi, dar prietenele mele şi cu mine mai ieşim din când în când la bere. Bere de fetiţe, cum îi zicem noi. E… terapeutic, fiindcă e mult mai uşor să vorbeşti relaxat cu prietenele despre întâmplări sau oameni care-ţi fac viaţa mai complicată. Inevitabil, când le povesteşti altora nu mai par atât de grave, iar întâlnirile cu fetele sfârşesc automat cu hohote de râs.

Şi avem o grămadă de subiecte de discutat, cred că şi dacă ne-am vedea zilnic tot s-ar găsi subiecte!

Sâmbătă m-am trezit la 11. Chiar 11 fix, atât arăta telefonul. Mi-am făcut cafea, am lenevit pe net vreo oră jumate. Am fost la piaţă, să iau chestii bune de gătit. Afară era soare şi mult mai cald decât mă aşteptam. În ultima vreme am văzut cum e vremea mai mult din reacţiile de pe Facebook!

M-am dus la piaţă cu muzica în căşti, fredonând pe stradă, spre mirarea unora dintre trecători. N-am mai văzut de ceva vreme piaţa atât de bogată, colorată şi aglomerată. Eram aşa de veselă că aş fi dansat printre tarabe după săptămânile pe care le-am avut, cu un proiect fain dar amplu, şi cu altele, personale. Mi-am luat legume pe alese, şi struguri din ăia buni, parfumaţi, şi am pornit să caut tufănele colorate, fiindcă nu e toamnă până nu am tufănele în casă – am acum o grămadă, aşa de multe că le-am pus în frapieră! :))

Un sondaj realizat de Institutul Român de Studii Sociale (IRSS) arată nişte rezultate catastrofale pentru starea naţiunii: peste jumătate din populaţie nu a terminat de citit nici o carte în 2012. Nici măcar una! Una mică, un manual, o carte de poezii sau una de bucate ori măcar o carte cu sfaturi despre cum să nu mai fim atât de inculţi şi de închişi la minte! Nimic.

Poate vouă nu vi se pare atât de dramatic, poate credeţi că-i o ştire de care putem face mişto, precum perlele de la Bac, dar nu e aşa. Cifrele de mai jos vorbesc despre ce şi unde suntem acum şi, ce-i mai grav, despre aspiraţiile noastre.

Peste jumătate din totalul celor intervievaţi (53%) declară că nu au terminat de citit nicio carte în 2012. 21% afirmă că au terminat de citit 1-2 cărţi. 11% au citit, potrivit propriilor declaraţii, 3-4 cărţi, iar 15% dintre repondenţi spun că au citit 5 sau peste 5 cărţi.

Pe categorii de vârstă, datele arată că nu au citit nicio carte 32% dintre cei cu vârstele între 18 şi 30 de ani, 49% dintre cei din segmentul 31 – 55 de ani şi 68% dintre seniorii de peste 55 de ani.

La capitolul 1-2 cărţi citite se înscriu 29% dintre cei din categoria de vârstă 18 – 30 de ani, 25% dintre cei din categoria de vârstă 31 – 55  de ani şi 13% dintre repondenţii de peste 55 de ani.

Cu 3-4 cărţi citite până în prezent, în 2012, se laudă 20% dintre cei până în 30 de ani, 10% dintre cei până în 55 de ani şi 7% dintre cei peste 55 de ani.

Doar 19% dintre repondenţii cu vârstele cuprinse între 18 şi 30 de ani, 16% dintre repondenţii cu vârstele cuprinse între 31 şi 55 de ani şi 11% dintre repondenţii a căror vârstă depăşeşte 55 de ani s-au înscris la categoria 5 sau peste 5 cărţi citite.

Sondajul a fost realizat pentru TVH 2.0 în perioada 27 septembrie – 3 octombrie 2012, pe un eşantion de 1081 de persoane peste 18 ani, cu o marjă de eroare de +/- 2,9 %

Aşa cum am promis, recomandările voastre au intrat pe lista de lectură iar acum vă povestesc de una dinre cele două, respectiv Căpitanii nisipurilor, roman scris de Jorge Amado, unul dintre cei mai cunoscuţi autori brazilieni. Volumul este publicat de editura Univers iar eu l-am primit prin amabilitatea reprezentaţilor editurii, cărora le şi mulţumesc pe această cale.

Pedro Glonţ, Cotoi, Vrăjitorul, Viaţă, Râpă, Şchiopu, Acadea sunt liderii unuii grup de aproximativ 100 de copii cu vârste între şapte şi 15 ani, toţi băieţi, care-şi duc viaţa pe străzile din Bahia, în Brazlia anilor ’30, întreţinându-se din mici jafuri, jocuri ilegale de cărţi şi joburi mai mult sau mai puţin ilegale.

Cartea surprinde şi urmăreşte existenţa acestor copii-bărbaţi care par că-şi fac viaţa după bunul plac dar, de fapt, sunt siliţi să trăiască la marginea societăţii şi a oraşului, dispreţuiţi de majoritatea locuitorilor “respectabili” şi cu prea puţini adulţi care-şi bat capul să-i înţeleagă: libertatea lor se sfârşeşte acolo unde începe dispreţul, teama şi indiferenţa celorlalţi faţă de ei.

Deşi poartă cuţite, vorbesc dur, se bat (capoeira), dacă e cazul, iar sexul nu are secrete pentru ei, Căpitanii nispipurilor au un cod al onoarei pe care îl respectă, au sentimente, temeri, speranţe şi, mai presus de orice, dorinţa de a fi acceptaţi şi iubiţi. Pentru că asta nu se întâmplă, unii dintre ei înlocuiesc sau răspund acestei nevoi cu altele: religie,  sete de răzbunare, amor fizic şi altele.

Mi-a plăcut mult cartea pentru tabloul viu pe care-l face Bahiei folosind culori şi umbre deopotrivă, fără ca acţiunea să aibă început şi sfârşit (începe când Căpitanii încep să fie percepuţi ca o problemă în ziarul local şi se sfârşeşte când eroii principali îşi găsesc câte un drum sau sfârşitul), dar cu un stil care o face greu de lăsat din mână, fiindcă, cumva, prinzi drag de protagonişti. Într-o anumită măsură, Căpitanii nisipurilor mi-a adus aminte de Peter Pan şi Copiii Pierduţi. Şi, da, Wendy există, de asemenea şi în cartea despre care vorbim, o cheamă Dora.

Există şi o ecranizare recentă, Capitães da Areia, dar cum nu cred că o să ajungă şi la noi, nu rămâne decât să-l căutaţi pe net, dimpreună cu subtitrarea, fiindcă filmul e în portugheză. Şi dacă nu, citiţi cartea. De fapt, ştiţi ce? Citiţi cartea oricum, pentru că o să vă amintească de vârsta aia în care am fi vrut, oricare dintre noi, să fim adulţi şi să facem orice vrem, oricând vrem. Acum ştim deja mai bine că nu e chiar aşa…

M-am căptuşit cu o leapşă de la Chinezu, da’ una faină, cu cărţi de dat mai departe, în ideea de a promova Întrunirea Oamenilor de Carte 2011. Printre altele, aici o să se discute şi despre cărţile electronice, dar şi despre soarta librăriilor şi bibliotecilor ori despre traducători şi ce anume caută editurile străine.

Eu, una, încă nu sunt gata să mă despart de cărţile tipărite şi mărturisesc sincer că, dacă aş putea să dau o spargere într-un magazin, oricare, fără să fiu prinsă, ăsta n-ar fi H&M-ul (sau variante) ci Cărtureştii – am mai zis asta. Poate şi pentru că atunci când merg acolo sunt incapabilă să fac o singură achiziţie, doar una, deşi preţurile la cărţi nu sunt taman ieftine. De fapt, poate ar trebui o discuţie şi despre asta: preţurile la cărţi descurajează lectura în rândul tinerilor. Sigur există colecţiile scoase la înaintare de ziare… dar asta e o discuţie separată.

Acum, însă, trebuie să aleg un volum din biblioteca personală şi să-l dăruiesc mai departe. Mi-a luat ceva timp să mă decid, fiindcă îmi aleg cu grijă cărţile şi pe unele îmi place să le recitesc. Ani la rând am cumpărat fiecare exemplar din Ai toată viaţa înainte de Romain Gary, şi le-am dăruit celor apropiaţi, fiincă mie mi se pare una dintre cele mai frumoase, optimiste, pline de umor şi candoare cărţi, şi am simţit nevoia să împart şi altora lucrurile astea. Dar nu mai am decat una, ultima, de care nu mă voi despărţi, no way!

Aşa că am ales al’ceva. Se numeşte Noile mitologii şi este o colecţie de texte amuzante pe diverse teme de actualitate, de la Google la instalatorul polonez, de la Geanta XXL la Pasiunea pentru sondaje. Cartea a apărut la Editura Art în colecţia Dulapul Îndrăgostit – pe care o recomand cu drag oricui are simţul umorului – şi se duce la Vlad Petreanu, pentru că La mulţi ani! şi pentru că ştiu că-i vor plăcea textele.

Leapşa se duce şi ea la Miruna, Oana, Crivăţ şi Alex, fiindcă sunt curioasă ce cărţi de dat mai departe ar alege!  :)