Sâmbătă m-am trezit la 11. Chiar 11 fix, atât arăta telefonul. Mi-am făcut cafea, am lenevit pe net vreo oră jumate. Am fost la piaţă, să iau chestii bune de gătit. Afară era soare şi mult mai cald decât mă aşteptam. În ultima vreme am văzut cum e vremea mai mult din reacţiile de pe Facebook!
M-am dus la piaţă cu muzica în căşti, fredonând pe stradă, spre mirarea unora dintre trecători. N-am mai văzut de ceva vreme piaţa atât de bogată, colorată şi aglomerată. Eram aşa de veselă că aş fi dansat printre tarabe după săptămânile pe care le-am avut, cu un proiect fain dar amplu, şi cu altele, personale. Mi-am luat legume pe alese, şi struguri din ăia buni, parfumaţi, şi am pornit să caut tufănele colorate, fiindcă nu e toamnă până nu am tufănele în casă – am acum o grămadă, aşa de multe că le-am pus în frapieră! :))
Şi m-am oprit şi la taraba cu carţi vechi. Mai fac asta din când în când, chiar dacă grămada “de citit” a ajuns acum la o înălţime considerabilă. Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc Magicianul lui Fowles (alături de Daniel Martin, într-un top personal de lecturi) preţuită cu doar cinci lei. E ediţia veche, cea pe care am o au şi ai mei, cea pe care am citit-o prima dată datorită faptului că, neavând ultima copertă, am văzut finalul,
Un stol de porumbei deasupra caselor: fragmente de liberate, de hazard, o algebră încarnată. Şi, venind de nu se ştie unde, mirosul înţepător de frunze arse.
cras amet qui numquam amavit
quique amavit cras amet
(mâine să iubească cel care n-a iubit niciodată
şi cel care a iubit să iubească mâine)
şi am fost curioasă să citesc toată cartea ca să văd cum s-a ajuns la concluzia aia… chit că unora li se va părea că nu e taman o concluzie!
Fireşte, am luat-o. O voi păstra cu drag, ca amintire pentru ziua asta, alături de celelalte romane semnate Fowles din bibliotecă.
Dar asta n-a fost tot. Am găsit o fustă atât de nepurtată încât parcă iar am făcut shopping în propriul şifonier, am fost la un cocktail by KLM, unde am aflat lucruri faine despre Congertgebouw Orchestra şi apoi am fost la concertul lor, unde a dirijat minunatul Mariss Jansons! Şi am stat lângă o doamnă super cool, 80+, cu ochelari de piele roşie, Chanel, cu degete fine şi unghii tăiae şcolăreşte, care a zâmbi încântată tot concertul, comentând încetişor cu prietena ei în pauzele dintre părţi.
Ah, şi am avut şi eu o prietena alături, că aşa sunt zilele astea faine, mai mişto când le împarţi cu oameni dragi. Iar pe final de zi, am intrat desculţă în curtea de la Mesogios (restaurant bucureştean de oaresce fiţe) – vezi bine, pantofii se răzbunaseră un pic pe nepurtarea din vară! Ca Cenuşăreasa la Palat! Când am plecat spre casă, era aproape miezul nopţii!
Da, sunt şi zile perfecte!
(m-am întors şi la scris pe blog, apropo!)