Într-un sondaj realizat de WINMR la nivel mondial, România ocupă ultimul lor în topul fericirii, alături de state ca Palestina sau Georgia. Dincolo de faptul că fericirea e o noţiune mai mult decât relativă, sondajul nici nu a presupus vreun studiu ci doar întrebarea “Sunteţi fericit/ă?” cu variantele DA, NU, Nu ştiu/Nu răspund.

Cam aşa:

Să fie, oare, românii cei mai nefericiţi de pe lumea asta?! Cel mai probabil, NU, altfel ar trebui să mergem pe stradă ferindu-ne tot timpul de cei care se aruncă de la balcoane şi am dezvolta nişte depresii care ne-ar împiedica să… orice!

Credem, noi, despre noi, că suntem foarte nefericiţi, însă? DA! Fără nici un dubiu, avem gena plânsului de milă în ADN-ul naţional, iar mass-media se străduieşte, pe cât se poate, îmi pare, să accentueze această stare. De ce spun asta? Pentru că ieri şi azi m-am uitat la cele două principale televiziuni de ştiri şi singurele “ştiri” pozitive pe care le-am văzut au fost fix trei, şi anume: români care câştigă 14.000 de euro pe lună (câţiva, şi nu în România), românca aia care a trecut de preselecţii la Vocea României, varianta din Germania şi numirea unui cardinal român la Vatican. Atât!

În rest, am văzut aşa:

– scumpiri, corupţie, crime şi alte ghiduşii penale,

– un primar care n-a primit fonduri pentru canalizare dar a primit vreo 200.000 de euro ca să facă un parc. La sat! Parc! OK? Cine comenta ştirea asta? Lavinia Şandru şi un deputat sau senator “rătăcit” pe’acolo. Pafarişti amandoi.

– muuult live de la înmormântarea unui minoritar din Bărbuleşti, o ţigănie sinistră, şi la propriu şi la figurat, cu un tir mortuar şi lăutari alături de sicriu,

– eliberarea din închisoare a unui profesor acuzat de viol,

– eliberarea unei beizadele, fiu de bancher, care a produs un accident soldat cu doi morţi şi trei răniţi, pentru că s-a urcat băut în BMW-ul lui de fiţe, un X5, un incendiu,

– accidentul lui Mircea Lucescu (rar mi-a fost dat să asist, la Realitatea, la atâta părerism ca în acest caz, jurnalista din studio a fost deplorabilă),

– un nene bătut de poliţişti până a murit,

– o starleţică mulatră care s-a pârlit de la nişte proceduri menite s-o slăbească şi să-i reducă vergeturile,

– un braconier împuşcat în gât (sau poate asta e o ştire pozitivă, totuşi?),

– o puşcăriaşă care a rămas gravidă, o turistă care a fost violată şi, colac peste pupăză, acest clip de maxim interes naţional:

La toate astea se adaugă faptul că n-o ducem prea bine din punct de vedere economic, iar in parlamentul României se discută doar legi teribil de importante precum scoaterea în afara legii a fluturaşilor care fac reclamă la saloanele de masaj erotic.

Şi atunci, dacă ăsta e peisajul prezentat de mass-media, fără excepţie, cum naiba să fim fericiţi?! Doar cu aghiazmă îmbuteliată?!

PS în general nu mă uit la TV de ştiri, dar am suportat aceste două zile ca să văd dacă mi se confirmă teoria. Se.

S-a vorbit mult despre modul în care presa (mai ales televiziunile) a înţeles să facă rating pe seama morţii unui artist, mai ales când cu Mădălina Manole şi circul aferent. Şi mie mi se pare o ipocrizie nemărginită ca mass media să vorbească despre dispariţia unor oameni pe care, cât au fost în viaţa, i-a ignorat aproape cu desăvârşire.

Azi este rândul lui Johnny Răducanu să facă rating. L-am cunoscut şi ascultat cu plăcere în câteva rânduri, îi regret dispariţia, dar nu despre admiraţia mea este vorba aici. Este vorba – exemplu concret! – despre Realitatea TV care difuzează imagini dintr-un interviu realizat cu maestrul acum doi trei ani, interviu care nu a fost NICIODATĂ difuzat sau editat până acum.

Am ascultat prima parte a interviului acum jumătate de oră:  e o mostră de inteligenţă spumoasă, un om viu care încearcă să treacă cu umor un pic amar peste neajunsurile vieţii unui artist în România. Şi când zic artist, chiar la asta mă refer, nu la toate fâţele care-şi plimbă fundurile pe ecrane şi prin hârtia de ziar.

Facem breaking news cu “A murit Cutare”, luăm declaraţii la telefon de la alţi artişti, vorbim despre dragostea publicului pentru creaţiile artistului, despre talent, despre cât de minunat a fost dispărutul…  fără nici un pic de jenă pentru faptul că acum doi ani am făcut un interviu cu el şi nu l-am difuzat niciodată…

Nu ştiu dacă vă gândiţi ce înseamnă acordarea unui interviu pentru un artist în vârstă, adesea ignorat de televiziuni. E o speranţă, o confirmare că arta lui, că munca lui încă se bucură de interes, că nu a fost uitat, că mai există în conştiinţa maselor. Probabil că le-a spus apropiaţilor despre interviu, probabil că a aşteptat, încântat, să-şi vadă declaraţiile la TV. Nu ştia, bietul artist, că trebuia să moară pentru ca televiziunea de ştiri să difuzeze interviul cu el…

sursa foto

Ar fi urât să dau din casă ori, mă rog, ceea ce a fost odinioară “casă”, nici n-o s-o fac, dar e ceva ce totuşi nu pricep. Dacă nu primeşti salariul două luni nu faci ceva în sensul ăsta?! După prima lună, eventual?

Oamenii de la The Money Channel au dreptate să facă grevă dar, pe de altă parte, ştiau că situaţia e aşa cum e, că nu sunt bani şi că e posibil, foarte posibil, să se ducă în cap toată şandramaua. Şi cu toate astea, au rămas acolo şi n-au făcut nimic ca să-şi ceară şi să-şi protejeze drepturile.

Mai mult, când spui sindicat în presă parcă vorbeşti limbi străine, le e frică de patron şi de şef de parcă ăla ar avea drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Ceea ce, fireşte, nu e adevărat.

Situaţia gravă cu banii nu e doar la TMC ci se regăseşte şi prin alte locuri. Ştiu că perspectivele din presă par întrucâtva dezolante, ştiu că nu sunt bani, ştiu că e greu să-şi găseşti job în altă parte pentru că e nasol peste tot. Dar munca şi, în ultimă instanţă, supravieţuirea ta, ca individ, înseamnă mai mult decât să aştepţi să ţi se dea un salariu. Feefback is fifty!

Numa’ zic.

PS si nu mă pot abţine să nu remarc ironia ca o televiziune care prezintă lecţii de bună practică în business să dea chix ca business.

“Imaginile sunt cel puţin spectaculoase: un pompier stă pe acoperiş cu un târnăcop” – ăsta e comentariul pe care l-am auzit – acum câteva secunde, live, pe Antena 3, care a făcut şi transmite breaking news cu incendiul unei biserici din Grădiştea, judeţul Ilfov.

OK, arde o biserică. Naşpa, ce să zic. E şi un rănit. Nasol, îmi pare rău, sper să se facă bine repede. O comunitate micuţă, sub 2000 de suflete, va fi afectată, probabil, de faptul că biserica nu va fi deschisă o vreme, până e reparată. Aşa, si? Ăsta e motiv de BN? Sau poate nu mai ştiu eu regulile!

Ca să nu mai vorbesc de faptul ca prezentatoarea din studio părea să ştie mai bine ce se întâmplă acolo decât reporteriţa care era deja la faţa locului. Nu ştia, desigur, de aia reporteriţa era, săraca, nevoită s-o contrazică mereu. Nu, nu se ştie dacă biserica arde şi în interior, că nu se poate intra, nu, pompierii nu au renunţat la varianta cu nacelă şi tot aşa.

Şi ăştia au anunţat cu mare tam-tam că fac şcoală media.1500 de eurp taxă ca să înveţi cum tu, din studio, poţi să contrazici reporterul referitor la ceea ce se întâmplă la faţa locului. E şi mai prost cine dă!

PS uite ce zic despre ei: “Academia de Media INTACT este un mix ideal intre profesionalism si sansa de a urma o cariera in media si mediile adiacente” – wtg, bă, wtg, profesioniştiilor