pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
evenimente, Interviuri, PR sau piar

Împreună cu Vodafone la Jocurile Olimpice!

August 9, 2012 by ruxandra 1 Comment

Fix azi citeam cum onor guvernul a retras vreo sută de milioane din bugetul destinat bazelor sportive. Că, deh, se face prea mult sport în ţara noastră şi, na, de ce să încurajăm aşa ceva?! E încă un exemplu, dacă vreţi, al modului în care ne susţinem sportivii cu bani de la bugetul de stat, banii ăia la care contribuim toţi, noi, cei care ne bucurăm şi ne mândrim cu medaliile olimpice. Tocmai din acest motiv, vreau să vă spun câte ceva despre companiile care sponsorizează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, fiindcă merită aprecierea noastră! Zilele trecute am vorbit despre Farmec iar azi am detalii despre implicarea Vodafone, cu răspunsuri de la reprezentanţii companiei.

De ce ati ales să faceţi acest parteneriat şi în ce anume constă el? 

Vodafone sustine cu onoare Comitetul Olimpic si Sportiv Roman si participarea echipei olimpice la cel mai important eveniment sportiv al anului – Jocurile Olimpice de la Londra. Ca partener de comunicaţii, Vodafone pune la dispozitie serviciile şi produsele sale, pentru a facilita comunicarea membrilor COSR şi ai echipei olimpice, ajutându-i să fie conectaţi în permanenţă cu familiile şi apropiaţii.

Vodafone România este sponsorul şi partenerul de comunicaţii al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), cu o susţinere în valoare totală de 175.000 euro, acordată pentru o perioadă de un an. În plus, Vodafone ofera servicii de comunicaţii COSR şi membrilor echipei olimpice a României.

Cum comunicaţi acest parteneriat?

Odata cu inceperea Jocurilor Olimpice, Vodafone Romania a lansat aplicatia de Facebook „Impreuna la Jocurile Olimpice??? dublata de aplicatia de smartphone „Impreuna la Jocurile Olimpice???. Scopul aplicatiei este acela de a-i ajuta pe romani sa isi sustina zilnic sportivii preferati si chiar sa intre in legatura cu ei,  pentru a-i incuraja sa ia cat mai multe medalii la Jocurile Olimpice de la Londra.

Din 3 iulie 2012, oricine poate intra in aplicatia de Facebook „Impreuna la Jocurile Olimpice???, fie direct prin link , fie din pagina de Facebook Vodafone Buzz. Aplicatia permite utilizatorilor sa intre in legatura cu sportivii lor preferati prin mesaje zilnice postate direct in aplicatie si prin sesiuni de live-streaming. In cadrul sectiunii „Sustine sportivul???, utilizatorii sunt incurajati sa trimita sportivilor mesaje de sustinere, iar in sectiunea „Urmatorul streaming live??? sunt transmise in direct interviuri cu sportivii romani, utilizatorii avand posibilitatea de a le adresa intrebari la care acestia raspund in direct.

De asemenea, mici filmulete de prezentare a sportivilor pot fi vizualizate pe contul oficial YouTube – Vodafone Romaniasau direct in aplicatia „Impreuna la Jocurile Olimpice??? – vedeţi mai jos un interviu cu Corina Căprioriu, medaliată cu argint la Judo:

In plus, toti cei care intra in aplicatie in perioada 27 iulie – 12 august si transmit un mesaj de sustinere sau adreseaza o intrebare sportivilor, pot castiga, prin tragere la sorti, una dintre cele 30 de genti de voiaj sau unul dintre cele 100 de tricouri, editie speciala Vodafone – COSR 2012.

Din aplicatia de Facebook, stirile sunt preluate in aplicatia pe mobil „Impreuna la Jocurile Olimpice???, disponibila momentan pentru Android. In plus fata de aplicatia din Facebook, aplicatia de smartphone ofera acces in timp real la ultimele stiri despre participanti, rezultate live, calendar evenimente si multe altele.

Aplicatia a fost promovata in social media (pe Facebook, Twitter, Google+ si YouTube), in mediul online, prin Facebook Ads, dar si pe TV.  In momentul de fata, aplicatia de Facebook a depasit 10.000 de utilizatori, avand un numar zilnic de peste 3.000 de utilizatori. Conform http://www.facebrands.ro/apps.html, pe 31 iulie, figura in top 10 aplicatii Facebook in Romania ♦

Iată, aşadar, Vodafone nu doar că susţine sportivii români, dar îi ajută pe admiratorii acestora să intre în legătură cu ei, să le mulţumească şi să le trimită mesaje frumoase! Cum spune şi Corina, “înseamnă enorm de mult pentru noi să fiţi alături de noi”. Aş zice că merită aprecierea celor care iubesc sportul şi se mândresc cu performanţele olimpicilor români!

Share:
PR sau piar, texte de tot râsu'

O vrăjitorie de relaţii publice

December 13, 2011 by ruxandra 4 Comments

Prin vremea liceului mergeam destul de des pe munte. La finele unei excursii de genul ăsta, în trenul personal ce ne ducea de la Zărneşti spre Braşov, o ţigancă îşi plimba fustele încercând să atragă muşterii. Mai mult în glumă, am acceptat să-mi ghicească. Chestii generale, baieţi, note, alea alea, cred că aş putea inventa şi eu o prezicere d-asta, oricând, oricui!

Peste nişte ani, am fost în casa uneia dintre ţigăncile cu pretenţii paranormale de prin Mogoşoaia. Nu, nu ca să mi se ghicească, ci pentru un casting la nush ce reclamă. Îmi amintesc că mi-a plăcut încăperea mare, deschisă şi luminoasă şi m-am amuzat că proprietarii stăteau în nişte încăperi din chirpici, în spatele vilei.

Am asistat şi la o demonstraţie de măiestrie şi, admit, am fost… vrăjită, dar nu de acurateţea prezicerilor, în nici un caz, ci de gesturi, de intonaţie, de cuvintele alese, în fine, de tot spectacolul. Femeile astea s-au desăvârşit nu în a ghici, face şi desface ci în a convinge că pot face asta. Sunt atente la orice detaliu spui despre tine şi îl strecoară abil în “ghicire”, ghidându-se, pas cu pas, de gesturile tale de aprobare sau negare a aberaţiilor pe care le debitează.

Mai nou, poliţia face razii la locuinţele pretinselor făcătoare de magie şi le saltă pentru înşelăciune. După ce ieri piradele au vizitat parlamentul, azi a fost rândul lor să fie “gazde”, pentru o scurtă perioadă, cam cât au deschis uşa, înainte să fie ridicate şi duse la secţie pentru a fi anchetate pentru înşelăciune.

Se vehiculează sume imense plătite de unii şi alţii ca să le meargă bine, să li se facă, să nu li se desfacă! Pe bune?! Cât de tampit să fii să crezi că trei pinteni de cocoş virgin, cu două fire din vârf de pană de emu, un ou expirat in martie 2003 şi trei picături de cerneală pelican + un descântec îl vor aduce înapoi pe Gigel, cerşind iertarea şi amorul tău. Cât?!

Şi de parcă nu era suficient, onor presa autohtonă le crediteză la greu numindu-le “vrăjitoare”. Vrăjitoare în sus, vrăjitoare în jos! Chestia asta e pur şi simplu PR şi publicitate deşănţată! Iar cum ţara e plină de proşti, toată campania asta anti “vrăjitoare” nu face decât să atragă atenţia asupra lor şi asupra aşa-ziselor talente. Deci, vă rog, eu: nu mai spuneţi vrăjitoare decât în cazurile în care vreuna chiar a demonstrat ceva în sensul ăsta, lucru de care mă îndoiesc teribil! Nu sunt vrăjitoare, sunt nişte impostoare şi atât!

Restul e PR, gura lumii şi jurnalism ieftin în goana după audienţe.

Share:
PR sau piar, ţara mea de d'oh!, texte de tot râsu'

Cotul, sucul şi pişcotul

October 15, 2011 by ruxandra 11 Comments

Am scris ieri, în câtea vorbe, ce şi cum despre cum devine cazul cu jurnalistul, bloggerul şi PRul la evenimente. La Cristi pe blog, referitor la acelaşi subiect, Zoso zice că dacă firma te cheamă la un eveniment, îţi dă papa şi băutură, sigur n-o face de drag ce-i eşti ci pentru că se aşteaptă să zici ceva. Corect. Daaaaar….

Am încercat să scriu un reply, ajunsesem deja pe la paragraful 4, nu pot să-l sintetizez că n-am terminat cafeaua, aşa că, scriu aici de ce lucrurile sunt, totuşi, pe la mijloc. Şi iar trebuie să mă împart între PR şi blogger :)

Ca PR încerc să cunosc oamenii cărora mă adresez atunci când lansez invitaţii la un eveniment, fie că e vorba de jurnalişti, fie că e vorba de bloggeri. Îmi fac o listă pentru fiecare eveniment sau proiect în care sunt implicată şi targetez oamenii, pentru că nu vreau să irosesc timpul nimănui, începând cu al meu. Deci aia cu “nu te plac, nu te cunosc”… nu bun. Dar, da, ştiu că funcţionează, există nişte adrese de mail, trimitem invitaţia la eveniment, lumea vine, all right.

Ca blogger, dacă merg la un eveniment, înseamnă că deja ofer o parte din timpul meu respectivei companii. E un act de bunăvoinţă şi înseamnă că am creditat respectiva companie cu gândul că va fi făcut un eveniment care să fie pe placul meu şi oferă plus valoare pentru mine şi pentru cititorii mei. Fireşte, aş putea face altceva cu timpul ăla, poate chiar să merg să mănânc ceva, dacă e ora prânzului sau cinei. Aici intervin mâncarea şi băutura.

Dacă evenimentul are loc, aşa cum se întâmplă majoritatea, după orele de birou, şi mai şi durează câteva ore, într-o incintă în care eu nu pot să aduc mâncare şi băutură proprie, poate că e indicat să oferi un snack sau măcar o cafea şi nişte apă. E în interesul tău de firmă să faci asta, ca eu să mă pot concentra cât mai bine la ce ai de comunicat în cadrul evenimentului, nu la faptul că mi-e sete sau foame.

Exemplu concret: eveniment mare, astă vară, ceva fiţe, lume, mingle. O singură masă cu apă, suc, alcool, dar zeci de invitaţi. Inevitabil, era coadă. Fireşte, lumea stătea la coadă, că doar nu era să moară de sete. În cazul ăsta, coada de la apă a bătut interesul pentru evenimentul propriu-zis. Am plecat după o oră şi nu, n-am scris nimic.

Aaaa, că sunt firme care sunt realmente mai stresate de ceea ce pun pe masă decât de ceea ce pun în mape şi la microfon, da, sunt cazuri, e trist, şi aia e. Ceea ce contează cu adevărat, ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat, e informaţia pe care firma doreşte să mi-o transmită. Şi, în afară de cazurile în care evenimentul e despre o mâncare, o băutură ori o firmă de alimentaţie publică, informaţia aia n-are nici o legătură cu mâncarea sau băutura, asa că nu poate face subiectul unei postări, în afară de cazul în care vrem să fim ironici:

Aseară, la Locul x, firma y a organizat evenimentul z. Mâncarea şi băutura au fost de excepţie. Felicitări şi mulţumiri firmei y pentru ocazia de a-l fi cunoscut pe nemaipomenitul sote de ciuperci de la Catering srl.

Şi mai simplu, mai scurt (am terminat cafeaua între timp), situaţia stă cam aşa: dacă vrei să ai parte de un articol (!), trebuie să te străduieşti să bifezi alte nevoi decât cele basics. Cina şi-un pahar de vin dau bine, dar fără teatru sau film şi conversaţie, mă tem că la finele serii mergem fiecare, separat, la căşile noastre. Tomai pentru că suntem copii mari de-acum! :)

PS cumva legat de asta, pentru oricine nu ştie sau n-a auzit de Niculina, vă rog să citiţi această Odă. De fapt, merită recitită şi de cei care cunosc personajul, fie că e vorba de PRi, bloggeri sau jurnalişti! Ca să nu uităm despre ce e vorba!

Share:
Online stuff, PR sau piar

Jack the Cat – updates

September 5, 2011 by ruxandra 2 Comments

Nu, motanul încă nu a fost găsit şi, după ce o pet-detective şi căţelul ei au fost aduşi la faţa locului, se estimează că Jack n-ar mai fi în aeroport. Din acest motiv, a fost emisă o alertă, mai precis Pet Amber Alert, iar comunitatea online şi oamenii care locuiesc în jurul JFK sunt rugaţi să posteze afişe cu moaca pisoiului care a pus pe jar ditai compania aeriană. Şi se oferă şi o recompensă la mărirea căreia oricine poate contribui, dacă doreşte să o facă, via Pay Pal.

American Airlines este în continuare ciuca bătăii online, cu atât mai mult cu cât au refuzat să arate stăpânei lui Jack înregistrările video din zona în care s-a pierdut pisica pentru că, spun ei, conform Patriot Act, ar fi secrete, şi nici nu vor să explice misterul prin care Jack a reuşit să iasă din cuşca lui după ce le fusese predat la îmbarcare.

De urmărit în continuare acest caz, cu atât mai mult cu cât iniţiatorii comunităţii de pe Facebook au spus foare clar şi răspicat că intenţionează să facă în aşa fel încât o asemenea poveste tristă să nu se mai întâmple nimănui şi fac diverse demersuri în sensul ăsta. Mai mult ca sigur, au fost contactaţi şi nişte avocaţi…

PS poate unii dintre voi se întreabă de ce atâta tam-tam pentru o mâţă. Cu siguranţă, sunteţi cei car nu aveţi animal de companie dar vă asigur că şi eu şi oricare alt stăpân de animăluţ pe care îl ştiu am rupe în două cu plăcere pe oricine ne-ar pierde ori ne-ar răni prietenul necuvântător.

Share:
PR sau piar

Motanul Jack, American Airlines şi PR-ul de criză

August 31, 2011 by ruxandra 13 Comments

Faptele. Pe 25 august, Karen Pascoe era pregătită să zboare din NewYork în California, acolo unde primise o ofertă bună de job. Alături de ea şi de multe bagaje, se aflau cei doi prieteni îmblăniţi, Jack şi Barry, doi motani pe care Karen îi “înfiase” prin intermediul unui centru de adopţii.

Karen face check-in, predă cuştile celor doi motani cu motani cu tot, şi aşteaptă liniştită anunţul de îmbarcare… până când un membru al staff-ului American Airlines vine să-i spună că Jack the Cat s-a pierdut. Ea se îmbarcă, totuşi, într-o cursă târzie către California, cu asigurările de rigoare din partea companiei aeriene, cum că motanul va fi căutat, găsit şi trimis la ea.

“Atacul”

Acest lucru nu se întâmplă, însă, în ciuda mailurilor şi telefoanelor lui Karen către AA, la care compania nu răspunde decât după aproape trei zile, pe 28, şi destul de evaziv. În disperare de cauză, Karen a făcut o comunitate pe facebook  numită Jack the Cat is Lost in AA Baggage at JFK prin intermediul căreia cere publicului s-o ajute să facă un pic de presiune la AA pentru găsirea motanului. În scurt timp, comunitatea strânge peste o mie de iubitori de pisici, şi nu numai, plini de compasiune, toţi exprimându-şi dezaprobarea cu privire la lipsa de reacţie a AA dar amintind, în treacăt sau nu, şi despre experienţe neplăcute avute de ei cu aceeaşi companie.

Nu uitaţi că între timp NY a fost vizitat de uraganul Irene, aeroportul JFK a fost închis, zborurile anulate, după care a urmat reluarea activităţii cu toată nebunia presupusă de acest lucru pentru orice linie aeriană. Numai de Jack nu le ardea lor… Însă în timp ce oricine înţelege problemele cauzate de un uragan, pierderea motanului Jack şi lipsa de reacţie n sensul ăsta n-au fost deloc aspecte pentru care publicul să găsească vreo urmă de simpatie.

Reacţia companiei

Probabil AA nu s-a gândit nici o clipă că pierderea unui motan se poate transforma într-o reală criză de PR, după cum probabil nu a luat în calcul nici presiunea pe care o comunitate pe facebook o poate pune – acum, când scriu sunt 5700 members – dovadă fiind faptul că abia duminică au contactat-o pe stăpâna lui Jack, ca să-i spună că nu i-au găsit motanul.

Dar comunitatea iubitoare de motan creştea, comentariile se adunau, apăruseră şi pe Twitter (@findjackthecat dar şi un #findjackthecat) şi pe pagina de FB a companiei… ceva trebuia făcut! Aşa că au început să răspundă la comentarii şi, de luni, postează updates frecvente pe facebook cu privire la eforturile făcute pentru găsirea lui Jack. Pe cheltuiala lor, Karen a fost invitată la NY să asiste la toată acţiunea.

Măsuri concrete

AA au pus postere peste tot în aeroport, sunt consultaţi de Mayor’s Alliance Society (un mare ONG) pentru a instala un anumit tip de capcane. Nu au uitat să pună apă şi mâncare în cuşca lui Jacj în cazul în care acesta doreşte să revină acolo, au alertat toate companiile aeriene care operează pe JFK pentru a le cere ajutorul, fac şedinţe la câteva ore pentru a se pune la curent cu activităţile pentru găsirea pisicii, ce să mai, o întreagă desfăşurare de forţe. Printre rânduri, n-au uitat să spună că îşi revizuiesc politicile în ceea ce priveşteun mai bun transport al animalelor.

Îi costă bani? Cu siguranţă!, şi cred că îi costă mai mult acum, când trebuie să facă dovada şi chiar să mişte o mulţime de oameni pentru găsirea pisicii, decât i-ar fi costat dacă se oboseau să răspundă la telefoanele şi emailurile lui Karen, imediat după incident, făcând doar ce fac de obicei în astfel de cazuri.

Să sperăm că Jack the Cat va fi găsit curând şi nevătămat. În caz contrar, AA va avea mereu lipită eticheta de companie aeriană care pierde animale. Bad for business! Cu siguranţă, însă, indiferent de deznodământ, ăsta o să fie case study prin şcolile de comunicare.

PS nu pot să nu mă întreb ce reacţie ar fi avut Tarom! Şi pe voi vă ia râsul când vă gândiţi, nu?!

Share:
Online stuff, PR sau piar

PRbeta a păşit cu dreptul în industrie!

May 13, 2011 by ruxandra 6 Comments

Sincer, acum îmi pare rău că mi-am făcut o prezentare, fiindcă am încercat să mă ţin de ea şi asta aproape că m-a preocupat mai tare decât ce am am încercat, de fapt, să transmit. Başca, aş mai fi avut lucruri de spus şi vorbesc mai bine fără “dictare”, chiar dacă eu sunt cea care dictează. Poate altă dată, cu mai puţine emoţii (deşi sunt foarte legată de eveniment, de aici şi emoţiile). Oricum, lecţie învăţată!

O să pun prezentarea pe blog, totuşi, cu precizările suplimentare de rigoare, pentru că, indiferent dacă bine sau mai puţin bine prezentat (eu nu-s happy cu ce-am facut) efortul de comunicare e uriaş iar ceea ce ne/îmi propun să fac în termeni de percepţie a unui eveniment tradiţional (deja) transformat într-unul foarte cool e un experiment cel puţin interesant.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi vorbitori, am reţinut câteva “citate”, ca să zic aşa, dar le-a scris toată lumea deja (da, mă, v-am citit! pe toţi!), n-aş veni cu nimic nou. Îmi pare rău, în schimb, că nu au fost aşa multe întrebări – sper, însă, că asta se datorează doar faptului că vorbitorii (ceilalţi, zic) au avut prezentări foarte clare şi complete.

Dar cel mai fain lucru a fost socializarea… offline şi faptul că am revăzut o mulţime de oameni care mi-au devenit dragi deja – şi nu zic asta doar aşa! –  şi am cunoscut alţi câţiva tare faini. Şi am dansat, Doamne!, cât am dansat la after party! Aşa de mult încât odată ajunsă la hotel era să adorm sub duş!

Paranteză: apropo de hotel, vă recomand hotelul Timişoara. Am stat acolo prima dată în 2004, de obicei stau acolo, şi e vede că au făcut progrese şi continuă să investească, de la amabilitatea personalului (recepţioner care la ora 3 a.m. chiar a verificat cum o să fie vremea a doua zi, ca să ştie clienta – eu! – ce să împacheteze în troller şi ce să lase de purtat pe-afară) până la camera cu ferestre generoase şi micul dejun variat. Plus că e, practic, în Piaţa Operei, adică în buricul târgului!

Totuşi, am o rugăminte: faceţi o legendă pentru întrerupătoarele veiozelor de deasupra patului, că le-am căutat vreo câteva minute pe pereţi. În fapt, ca să ştie toată lumea, ele sunt (d’oh!) chiar pe suportul electronicelor cu pricina, doar ca discret amplasate, la bază! :))) – am închis paranteza!

Ca o concluzie, PRbeta a început* cu dreptul – şi asta e puţin spus! Tiţa şi Cristina au dovedit că se poate organiza, şi în altă parte decât în Bucureşti, cu resurse locale, o conferinţă să i se ducă buhul.  În fapt, dintre cele la care am participat până acum, cred că a avut cea mai multă chimie între cei prezenţi – sunt sigură că energia bună pe care o regăsesc de fiecare dată la Timişoara nu e străină de lucrul ăsta!

* Eu sper că e doar începutul (după aşa succes ar fi şi păcat să fie altfel) şi mă aştept ca www.prbeta.ro să devină o sursă şi o resursă de informaţii online în domeniu, iar PRbeta să devină un brand de evenimente! Ceea ce vă doresc şi vouă!

Foto: dreamstime.com

Share:
PR sau piar

PR Forum, ediţia 2011

March 16, 2011 by ruxandra 5 Comments

Zilele astea sunt la PR Forum, eveniment despre tendinţe, oportunităţi şi provocări în industria relaţiilor publice de azi. Azi Ieri s-a vorbit mult de PR şi de online, aproape un laitmotiv în cele doua discuţii la care am participat, primele doua conferinţe zilei şi, apoi, una dintre sesiunile restrânse, “Bune practici în social media”.

Cea mai bună comunicare online e offline

În prima discuţie, s-a vorbit câte ceva despre provocări şi despre unde e comunicarea acum şi mi-au plăcut mult vorbitorii care au punctat unele lucruri, chit că discuţia a fost destul de relaxată. Concluzii? După vorbă, după port. Eu am reţinut-o pe cea a lui Bobby Voicu, respectiv că onlineul înseamnă, paradoxal, offline. De altfel, pe asta au întărit-o şi cei din panelul cu social media, puţin mai târziu. Şi că nu trebuie să vă fie teamă să gândiţi out of the box (sorry, ştiu cum e asta, dar chiar n-ar fi sunat bine în română!) dar, totuşi, să aveţi alături pe cineva care cunoaşte mediul de comunicare în care intraţi, altfel s-ar putea să aveţi surprize. Neplăcute.

Tendinţe: oameni, rebeli şi un CEO carismatic

În a doua sesiune au vorbit Stephen Davies, Ioana Mănoiu şi Alan Parker despre Tendinţele anului în relaţiile publice şi comunicarea corporate. Stephen a vorbit despre două campanii care au făcut vâlvă în toată lumea, respectiv cea cu Alexandr Orlov, the meerkat, pentru compare the market – Simples!, şi cea cu The Man Your Man Could Smell Like de la Old Spice, care a devenit un viral cu adevărat impresionant şi a dublat vânzările în câteva luni! Apropo, ştiaţi că, iniţial, Old Spice a fost destinat doamnelor?

A urmat Ioana Mănoiu de la GPM, cu o prezentare foarte bine făcută şi suţinută, cu exemple, studii de caz şi câteva concluzii punctate pe ici, pe colo, despre reputaţie şi agenţii care se ocupă cu demolarea ei, despre campanii curajoase care au implicat consumatorii (Fiat Mio) sau comunităţi întregi (Levi’s). Ce nu mi-a plăcut a fost că exemplele au fost exclusiv din afară. Ştiu că nu avem bugetele uriaşe şi nici prea mulţi clienţi suficient de curajoşi, dar sunt convinsă că există şi campanii autohtone ce pot fi exemplu de bună practică.

Există, nu?

Alan Parker a vorbit de ceea ce înseamnă “rebel cu o cauză” şi despre cum comunicarea are trei repere importante: create – interact – connect. A vorbit despre oameni şi a fost singurul care a plecat de la pupitru spre sală în timpul prezentării – interact, da?

Care-i treaba cu Social Media

În fine, după pauza de masă, am participat la una dintre cele trei discuţii desfăşurate în paralel, respectiv cea despre Social Media, pe care am ales-o pentru că celelalte două, corporate şi crisis, sunt mai puţin aproape de preocupările mele actuale. Şi a fost mişto, pentru că au participat Cristina Bazavan, Sorana Savu, Cristi Dorombach şi Cristi China Birta. S-au pus multe întrebări din public şi a venit şi televiziunea să filmeze ceva pe la noi – cât de tare e să vină media tradiţională să facă material de ştiri despre online?! :) S-a discutat destul de mult despre posturile plătite – spui sau nu spui cititorilor? Spui!

După aia am plecat fiindcă aveam – încă am! – mailuri de trimis :)

Pe scurt, concluzia mea: încă suntem departe de unde ar trebui (am putea) să fim. Dar asta înseamnă şi că nu (ne permitem să) ne plafonăm. Ceea ce e bine! În orice caz, ceea ce vedeţi mai jos nu (mai) poate fi ignorat! În nici un caz!

PS Mulţumesc pentru PR Forum Cristinei şi lui Cristi dar şi a colegilor mei de la SPV Legal, care au citit wishlistul meu şi au bifat una din dorinţe :)

Share:
PR sau piar, ţara mea de d'oh!

Grele, nene, cu euroPR-ul ăsta..

February 21, 2011 by ruxandra 5 Comments

Dar ce avem noi aici? O revistă, un proiect special, un colaborator, un interviu, un europarlamentar, un sponsor. Şi mai avem nişte acuzaţii urmate de nişte discuţii. Pentru că e o chestiune de imagine pentru cei implicaţi, poate se cuvine să discutăm un pic. Printre rânduri, desigur.

Pe scurt, o revistă de business pune la cale un proiect, un număr special, realizat în oraşul ce găzduieşte Parlamentul European. Aşa cum e şi firesc, se planifică şi se fac interviuri şi cu europarlamentarii români.

So far, so good. Numai că după ce iese revista, una dintre intervievate, să-i spunem doamna W, declară public, pe Facebook, cum că a fost minţită de cei doi băieţi simpatici care i-au luat interviul, fiindcă aceştia nu i-au comunicat că numărul special al revistei era susţinut financiar de către o anumită companie. O companie, e drept, împotriva căreia doamna intervievată s-a pronunţat în repetate rânduri. Totuşi, de aici şi până la a acuza doi oameni că sunt mincinoşi pentru că nu crezi că nu aveau cum să nu ştie de o anumită conduită a ta, e cale lungă. Şi multe “what if”-uri.

Opoziţie, cenzură, autocenzură

Cu siguranţă, interviul respectiv a fost stabilit cu ajutorul asistentei doamnei cu pricina, “Bună ziua, de la revista Cutare, facem un număr special, vrem un interviu. Se poate?”. Las la o parte faptul că s-a putut cu greu, 10-15 minute strecurateînre două întâlniri, dar că, până la urmă, discuţia a durat 40 de minute. Aham, deci se putea. Fireşte! Toată lumea ştie că timpul e o chestiune relativă…

E neprofi să nu te interesezi, din start, despre toate detaliile ce ţin de numărul special, mai ales dacă ai o listă de ne-asocieri. Cine mai e inclus, care sunt temele abordate şi, da, şi cine sponsorizează. E normal să întrebi şi e normal să ştii, pentru ca şefa ta să nu fie pusă în situaţii dificile. Se ştie, de altfel, că respectiva companie e unul dintre marii advertiseri din România. Te poţi aştepta oricând, oriunde, ca declaraţiile tale să apară în oglindă cu o machetă care promovează compania. Ce faci? Nu mai dai declaraţii?! Până unde merge opoziţia şi unde începe (auto)cenzura dusă la absurd?

Nici usturoi…

În fine, ai făcut interviul. El este publicat, vorbă cu vorbă, aşa cum ai declarat, nimic nu e modificat ori scos din context. Atunci ce anume îi face pe respectivii jurnalişti mincinoşi? Au spus ceva incorect? Nu. End of story. De aici, orice acuzaţie n-are nici o legătură cu cei doi ci cu propria incapacitate de a nu fi controlat mediul în care ai acceptat, de bună voie, să se publice opiniile tale. Îţi concediezi asistenta, dacă ţi se pare un capăt de ţară, dar nu te apuci să arunci cu acuzaţii ca să-ţi ascunzi incapacitatea de gestionare a unei probleme de imagine.

Cine ce pierde?

Păi… doamna W, neîndoielnic. Pierde la capitolul imagine pentru că 1. n-a ştiut să se informeze complet. 2. n-a ştiut scum să gestioneze efectele neinformării. În loc să pună accent pe fond, doamna W pune accent pe formă. Cum ar fi sunat: Nu am ştiut că respectiva companie a plătit pentru acest număr special, dar nici măcar asta nu face mai puţin importante lucrurile pe care le-am declarat şi problemele abordate. Aştept cu interes opiniile dvs referitoare la aspectele discutate în interviu în loc de Am fost păcălită, minţită prin omisiune, fiindcă nu pot să cred că ei n-au ştiut că eu n-aş fi acceptat dacă aş fi ştiut să mă implic în acest proiect mincinos finanţat de compania criminală.

A pierdut şi jurnalistul care a făcut interviul, pentru că a fost făcut mincinos şi nu aşa, de oricine, ci chiar de un europarlamentar. Urât!

A câştigat, în schimb, revista, pentru că toată discuţia a crescut interesul cititorilor – apropo, nu era taman nepotrivită o poziţie publică cu privire la acuzaţiile doamnei W. A câştigat şi compania, pentru că, în loc să modereze opiniile celor care se declară contra, dimpotrivă, finanţează apariţia lor – plănuit sau neplănuit.

Şi, desigur, au câştigat cititorii, datorită conţinutului revistei.

Foto: Dreamstime.com

Share:
PR sau piar

Uneori, PR-ul poate fi şi gunoier

January 14, 2011 by ruxandra 5 Comments

Daniel m-a pus să răspund la câteva întrebări despre mine şi-a scos un interviu pe care puteţi să-l citiţi aici – mulţumesc foarte mult pentru intenţie şi rezultat! Una dintre întrebări a fost “Ce este şi ce nu este un PR” şi, excluzând-o pe cea cu blogosfera, mi-a luat cel mai mult timp să răspund şi încă sunt nevoia unor precizări suplimentare (mă rog, de fapt, e un pretext, ok!), apropo de ce-am zis:

Depinzand de situaţie, poate fi multe.. Scriitor, vorbitor, consultant, strateg, organizator, fotograf, psiholog, asistent medical, trainer, uneori chiar şi gunoier sau participant la curse cu obstacole, iar lista nu e neapărat închisă. Eu, ca PR, m-am aflat în toate aceste ipostaze la un moment dat sau altul, în cadrul proiectelor de care m-am ocupat.
Nu este (sau, dacă e, nu e PR adevărat): agramat, prost, lipsit de imaginaţie, bădăran, “star???. Şi lista asta rămâne deschisă, să ştii.

Am mai spus, acum câţiva ani, că PR-ul (omul, care va să zică, nu profesia) bun trebuie să ştie a face multe pentru că are multe de făcut. Şi, adesea, nu interesează pe nimeni în detaliu cum ajungi să-ţi iasă un eveniment. “Facem să fie bine“, vorba unora (sic!), e tot ceea ce contează. Şi dacă unele dintre lucrurile pe care le-am spus în interviul făcut de Daniel sunt evidente şi n-au nevoie de explicaţii, mă gândesc că “asistent medical” şi “gunoier” poate că merită câteva precizări.

Asistent medical

Eu oricum sunt un fel de “Mama răniţilor”. Nu ştiu exact când am căpătat aceată valenţă şi nici nu mi-e clar cum, dar există, se află, se găseşte. Ce nu zic, mă rog, altfel decât printre dinţi (de data asta), e că, în timp, mi-am dezvoltat şi ample trăsături de control freak – profesional vorbind. Nu-mi place să las lucrurile la întâmplare – experienţa m-a învăţat că, dacă ceva nasol poate să se întâmple, e mai bine să am o soluţie pentru acel ceva.

Aşa că, atunci când fac un eveniment, am la mine un întreg arsenal de pastile şi chestii pentru primul ajutor iar ce nu am, improvizez. Astfel, mi s-a întâmplat să dezinfectez tăieturi chiar şi cu Magie Noire. E alcool, ce?!

Aşa ştiu sigur că nici o durere de cap sau de altele, greaţă, mâncărimi şi diverse păţanii nu stă în calea bunului mers al evenimentului de care mă ocup. Better safe than sorry, cum zice englezul! Şi, da, am făcut evenimente cu mâna ruptă sau arsă… voila poza consacrată fără crop, făcută în exerciţiul funcţiunii:

Gunoierul

Am bifat şi asta, când organizam FolkYou!, festivalul ce se întâmplă în fiecare an pe plaja din Vamă. În ciuda rugăminţilor dinspre scenă unii dintre spectatori (şi erau mii!) lăsau în urma lor pe plajă sticlele de diverse, pahare de plastic, papuci, pachete goale de ţigări, ba chiar am găsit şi un aparat foto plin cu nisip odată!

Nu doar pentru că ne-am fi luat ditai amenda de la Apele Române dacă plaja nu rămânea curată, dar şi pentru că FolkYou! e (şi) despre respect, pe la 3-4 dimineaţa, cei câţiva colegi din echipa festivalului dimpreună cu oricine se oferea voluntar (sau nu! :D), “aram” plaja înarmaţi cu saci uriaşi de gunoi, adunând mizeriile. Şi asta nu m-a făcut mai puţin director de comunicare, nici gând!

Deci PR – şi o să spun asta până mi se tocesc tastele – nu e (doar) glamour, copii! Băgaţi la cap!

Share:
PR sau piar

Despre PR, cu veveriţa şi şobolanul

December 29, 2010 by ruxandra 3 Comments

Am citit ieri, în The Economist, un articol care m-a făcut să zâmbesc. Rise of the image man vorbeşte despre începuturile industriei, despre Ivy Lee şi Edward Bernays, despre etica şi scopurile PR-ului.

E drept, de la cei doi pionieri şi până azi, s-au schimbat extrem de multe în termeni de canale şi mijloace de comunicare, dar esenţa a rămas, mai mult sau mai puţin, aceeaşi: manipulare, iar cei de la The Economist o spun pe şleau. Altfel, ştim cu toţii diferenţa între veveriţă şi şobolan, nu? Exact! Prima şi-a angajat PR… *

Mulţi au comentat cum că informarea corectă nu e manipulare. E şi ăsta un punct de vedere articulat, replica industriei la un articol considerat (pe drept, niţel cam) short-sighted, dar e suficient să arunci o privire pe oricare dintre site-urile dedicate comunicatelor de presă de pe la noi ca să vezi că mulţi, prea mulţi, încă iau în calcul PR-ul doar ca pe un fel de advertising moka, nu ca parte a strategiei de construcţie a unei imagini publice.

Context în care n-aş putea să fiu mai încântată de provocarea pe care o aduce accesul din ce în ce mai larg al publicului la internet. Una e să “convingi” câteva ziare şi televiziuni să difuzeze info despre clientul / business-ul tău şi alta e să convingi milioane de consumatori, unul câte unul. De-asta zic, se anunţă vremuri interesante şi, cu toată onestitatea, sper că vor rămâne mai puţini “specialişti” în picioare. Sau vor fi învăţat, naibii, câteva lucruri de bază, cum ar fi gramatica sau topica sau scrierea corectă şi completă a cuvintelor pe care le folosesc. Deşi, dacă participă la cursuri comunicate în felul ăsta, sunt slabe speranţe…

* Adevarat. Dar ulterior şobolanul s-a repliat şi-a pus-o de un film cu super încasări, mwahahahahaha!
Beat that, squirrel!

Nu încercaţi aşa ceva acasă :D

Share:
Page 4 of 4«1234

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu