În sfârşit, un show de televiziune ca lumea! Fără timpi morţi, fără “glumiţe” forţate, fără blonde, fără n-şpe mii de momente ale sponsorilor şi lacrimi, dar nu lipsit de emoţii. Emoţii din alea bune, goosebumps, că nu-mi place idee de piele de găină, cum am simţit instant când a început să cânte copchilul ăla, Iustin. Şi admiraţie nedisimulată pentru ce-a făcut Mădălina Felea. Sau pentru familia Luca – frate, cât a putut să se învârtă Viorica fără să ameţească!!!

Dar Iustin! Să privim împreună cele două materiale video de mai jos:

şi

BGT 2009: Susan Boyle – I Dreamed A Dream (Full Version)+…
Încărcat de vidsuperstar. – Watch feature films and entire TV shows.

Observaţi reacţiile publicului şi chiar pe cele ale juriului. Exact! La fel! “Carcasa” ascundea un super talent! Şi ce altă şansă ar fi putut avea acest băiat care spune, modest, “mama (plecată în Italia de mulţi ani) nu a crezut că pot face ceva cu vocea mea şi am venit aici să-i arăt că pot“.

Câştigă sau nu, eu cred că a demonstrat şi fraier eşti, tu, şef de casă de producţie, dacă nu ciuleşti urechile şi nu investeşti în el! Nici Susan Boyle nu a câştigat concursul, dar albumul ei, The Gift, are vânzări record şi, fresh news, se va face şi un film despre ea, iar rolul principal va fi interpretat de Glen Close.

Jos pălăria pentru cei care cred în ei şi nu renunţă!

Mi-ar fi plăcut să ştiu să cânt la vreun instrument. În schimb, ai mei m-au dat la diverse sporturi. Gimnastică, tenis, înot (era sa mor în bazinul ăla – not fun!), volei şi  chiar orientare turistică. Drept urmare, am oareşce mobilitate, joc tenis decent, înot ca un căţel şi nu mă pierd în spaţiu. Dar nu ştiu să cânt la nici un instrument.

E drept, am avut blockflöte din ăla şi chiar ştiam să cânt Ceata lui Piţigoi şi Mica Serenadă. Dar n-am perseverat. Spre deosebire de domnul din clipul de mai jos (mersi, G., pentru pont), care se crede cel puţin King of the world. Persoanele sensibile sunt rugate să treacă peste momentele 3.12 – 3.15: dangerous display of a big white belly! :))

Să urmărim împreună această mostră de talent şi virtuozitate!

Dacă nu s-ar fi întâlnit înainte cu gheţarul, cred că până şi Titanicul se scufunda de râs la aşa o interpretare! Cameroooneeee, pune repede mâna pe el!

În prima sa aparaţie publică, Susan Boyle, o tărancă din fundul Scoţiei, a declarat că ea cântă şi că i-ar plăcea să ajungă faimoasă cam ca Elaine Page. Pfuahahahaha, a fost reacţia publicului, a juriului şi a milioanelor care au văzut clipul pe YouTube. Tanti, vezi de treabă, bagă minţile în capul creţ şi grizonat! Auzi la ea, ce tupeu!

Ultima între cei zece copii ai familiei Boyle, Susan a fost privată de oxigen la naştere, ceea ce a dus la oarece dizabilităţi de învăţare şi, desigur, la multe ironii şi răutăţi din partea celor din jur. Sigur nu i-a fost uşor ca ţintă a miştourilor, dar a continuat să viseze şi să creadă în visul ei, ajungând într-un final pe scena de la Britain’s Got Talent, de unde a plecat spre satul ei cu trei Yes! Demonstrase!

Nu contează că n-a căştigat concursul, ieşind doar pe locul doi. E neesenţial. A fost remarcată iar acum are propriul ei album, The Gift*, care e în topul vânzărilor pe 2010, cu aproape două milioane de copii vândute, chiar dacă a fost lansat abia la finele lunii noiembrie.

Cel mai important lucru, însă, e că a fost pe scenă în duet cu Elaine Page şi acum e măcar la fel de celebră ca aceasta, dacă nu chiar şi mai şi! Vis împlinit!

Ştiu că au curs râuri de pixeli şi cerneală despre Susan Boyle. Dar eu am descoperit-o cu adevărat abia la finele anului trecut, ascultând varianta ei la Memories şi apoi fiecare piesă de pe The Gift.

*Pe care, apropo, urmează să-l primesc. Pentru că, nu-i aşa?, Moş Crăciun există!

Musiu chinezu zice că se există vocile unor iluştri anonimi care susţin că ei pot să scrie mai bine decât bloggerii cunoscuţi, gen “De căcat ce a scris bobby/arhi/manafu/zoso/piticu/chinezu”, iar eu n-am nici o îndoială în sensul că se există.

Tot musiu chinezu zice că să rescrie, nene, oricine doreşte, orice subiect/post al bloggerilor pe care îi critică, să vedem dacă e în stare s-o facă mai bine: “dacă vă ține, vă propun un experiment. Alegeți un subiect de la orice blogger pe care voi îl considerați că nu arde gazul de pomană prin blogosferă (ați observat că am evitat expresia care mie îmi suna ca dracu, și anume A-list bloggers) și scrieți-l voi mai bine. Așa, ca să vadă toată lumea că sunteți mai buni ca ei”

Nu mă bag în povestea asta, mie îmi place cum scriu cei pe care i-a înşirat domnul China-Birta şi mă amuză de nu mai pot (până la nervi uneori) fudulii care nu fac nimic dar care asigură pe toată lumea că, dacă ar face, ar fi “mai perfect” decât la oricine. Provocarea, însă, nu mi se pare taman fair. Rescrierea unui subiect e tricky şi prea puţin ofertantă. Mai ofertant mi se pare (şi aşa poate mai descoperim şi noi nişte condeieri de soi în online) să se stabilească 10 cuvinte ce trebuie incluse într-o postare/articol şi un deadline pentru asta.

Să scrie cine vrea, bloggeri faimoşi sau nu. Si dupa aia sa se facă un singul poll cu toate posturile, şi să se noteze, în ordinea preferinţelor, de către publicul larg, respectivele articole. Mie aşa mi s-ar părea fair, dacă vorbim exclusiv de condei. Şi fun, de asemenea, că estimez multe texte haioase.

Deci ne jucăm, dar nu părăsim incinta! Cine se bagă? Hai, nu mă faceţi s-o dăm în lepsa şi să pun tag-ul pe voi! :p