Când ne chinuie talentul

Mi-ar fi plăcut să ştiu să cânt la vreun instrument. În schimb, ai mei m-au dat la diverse sporturi. Gimnastică, tenis, înot (era sa mor în bazinul ăla – not fun!), volei şi  chiar orientare turistică. Drept urmare, am oareşce mobilitate, joc tenis decent, înot ca un căţel şi nu mă pierd în spaţiu. Dar nu ştiu să cânt la nici un instrument.

E drept, am avut blockflöte din ăla şi chiar ştiam să cânt Ceata lui Piţigoi şi Mica Serenadă. Dar n-am perseverat. Spre deosebire de domnul din clipul de mai jos (mersi, G., pentru pont), care se crede cel puţin King of the world. Persoanele sensibile sunt rugate să treacă peste momentele 3.12 – 3.15: dangerous display of a big white belly! :))

Să urmărim împreună această mostră de talent şi virtuozitate!

Dacă nu s-ar fi întâlnit înainte cu gheţarul, cred că până şi Titanicul se scufunda de râs la aşa o interpretare! Cameroooneeee, pune repede mâna pe el!

Comments

9 responses to “Când ne chinuie talentul”

    1. ruxandra Avatar

      aham. mersi de link, l’am rasfoit acum, dar asta cu titanic e, de departe, cea mai haioasa. o sa’l urmaresc. o portie sanatoasa de ras e utila oricand! :))

  1. Alina Avatar

    Am gasit-o si pe kate winslet care si fara barca de salvare ar fi ajuns la mal in ritmul asta :) http://booha.ro/urmareste?id=1222

  2. catalin Avatar
    catalin

    Ăla-i big white belly? Stai să vezi la bărbatu-tău :))

    1. ruxandra Avatar

      auzi, nu vrei tu sa faci glumite mai incolo? sau macar cu vreo urma de umor!?

  3. Tiberiu Bucur Avatar

    L-am vazut cand l-ai pus in FB …dar problema este ca din punctul meu de vedere ,,the dude” face caterinca clar. Omul se stie foarte bine cu instrumentul doar ,,pornografeste” piesa in sine . E clar ca sa poti cante atat de fals tre’ sa cunosti ceva muzica. …Da cant si la ceva instrumente dar nu asta m-a facut sa-mi dau seama . http://www.youtube.com are recompensa luna asta de $10.000 pentru clipul cu cele mai multe vizualizari asa ca … :))))

  4. catalin Avatar
    catalin

    Ruxa, cu glumitele chestia e relativa, uneori ies, alteori nu. Eu sincer am ris cind am scris aia si te rog sa ma crezi ca nu avea nimic malitios.

    Mi-ai adus aminte cu “big belly” de un cintaret. Ia vezi, iti place:
    http://www.youtube.com/watch?v=8sxzh-cLF3c&feature=related

    Ma refer la cum cinta, da, sa nu intelegi altceva. :))

    1. ruxandra Avatar

      nu inteleg ce ti s-a parut funny in remarca “stai să vezi la bărbatu-tău”. nu doar ca nu e funny, e chiar deplasata.
      da, israel kamakawiwoole imi place foarte mult. pacat ca nu e mai e.

  5. catalin Avatar
    catalin

    Aoleu :( Asa mi s-a parut, o intepatura putin funny. Am gresit, imi cer scuze. N-am avut nici o clipa intentia sa te indispun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471