Agent provocator :D

Musiu chinezu zice că se există vocile unor iluştri anonimi care susţin că ei pot să scrie mai bine decât bloggerii cunoscuţi, gen “De căcat ce a scris bobby/arhi/manafu/zoso/piticu/chinezu”, iar eu n-am nici o îndoială în sensul că se există.

Tot musiu chinezu zice că să rescrie, nene, oricine doreşte, orice subiect/post al bloggerilor pe care îi critică, să vedem dacă e în stare s-o facă mai bine: “dacă vă ține, vă propun un experiment. Alegeți un subiect de la orice blogger pe care voi îl considerați că nu arde gazul de pomană prin blogosferă (ați observat că am evitat expresia care mie îmi suna ca dracu, și anume A-list bloggers) și scrieți-l voi mai bine. Așa, ca să vadă toată lumea că sunteți mai buni ca ei

Nu mă bag în povestea asta, mie îmi place cum scriu cei pe care i-a înşirat domnul China-Birta şi mă amuză de nu mai pot (până la nervi uneori) fudulii care nu fac nimic dar care asigură pe toată lumea că, dacă ar face, ar fi “mai perfect” decât la oricine. Provocarea, însă, nu mi se pare taman fair. Rescrierea unui subiect e tricky şi prea puţin ofertantă. Mai ofertant mi se pare (şi aşa poate mai descoperim şi noi nişte condeieri de soi în online) să se stabilească 10 cuvinte ce trebuie incluse într-o postare/articol şi un deadline pentru asta.

Să scrie cine vrea, bloggeri faimoşi sau nu. Si dupa aia sa se facă un singul poll cu toate posturile, şi să se noteze, în ordinea preferinţelor, de către publicul larg, respectivele articole. Mie aşa mi s-ar părea fair, dacă vorbim exclusiv de condei. Şi fun, de asemenea, că estimez multe texte haioase.

Deci ne jucăm, dar nu părăsim incinta! Cine se bagă? Hai, nu mă faceţi s-o dăm în lepsa şi să pun tag-ul pe voi! :p

Comments

14 responses to “Agent provocator :D”

  1. ionut Avatar

    eu ma bag

  2. Semanticus Avatar
    Semanticus

    sa vezi acum solicitari de la zoso, bobby voicu, manafu hehehe sa se joace si ei….

    1. ruxandra Avatar

      asa acum am zis, mie mi se pare ca cei mentionati nu au nevoie sa (mai) demonstreze ceva. dar nu m-ar deranja sa apara scriitori noi pe care să-i citesc cu placere. sunt j d emii de bloguri, sigur printre cele pe care nu le stiu exista si unele scrise bine. ma rog, sper ca :))

  3. […] This post was mentioned on Twitter by ruxandraPRedescu, Oana Ţermure. Oana Ţermure said: RT @ruxa: azi #peblog avem agent PRovocator: http://bit.ly/erUlpd […]

  4. Cougar Avatar

    ete na. deci, cum ar veni, publicul larg notează articolul, nu autorul. riiight. să ne-amintim de dozator? cu drag, mtv.

    mi s-ar părea mult mai mişto să se scrie, să se afişeze, dar să nu se noteze/voteze. deloc. doar comentariile să fie libere. atunci să vezi caft şi distracţie. şi trafic.

    1. ruxandra Avatar

      hahaha, da! de fapt, poate ca nici nu e cazul de notat, de facut top sau mai stiu eu ce. pe mine nu ma intereseaza foarte tare cine e in topul publicului fin’ca eu citesc oricum ce’mi place mie, dar, mno, de la asta pornise postul chinezesc. si nici despre trafic nu e vorba.

      e vorba de descoperit oameni noi care scriu misto. intr’un cadru suficient de organizat care sa atraga atentia mai multora, ca poate cei care scriu misto habar n’au de seo si mai stiu eu ce alte tehnicalitati web 2.0 :)

  5. icst Avatar
    icst

    Cum ar zice poetul medieval valah: condeiul e un lucru foarte mare…

    1. ruxandra Avatar

      prea mare, se pare!
      am citit un singur “ma bag” :D

  6. nils Avatar

    eu nu ma bag ca nu am pb de genu asta dar as vota. Faza e ca autorii sa nu fie cunoscuti pana la sfarsitul votarii :)

  7. Olteanul Avatar
    Olteanul

    Pai sa vedem qvintele, gen zik :D

    1. ruxandra Avatar

      o sa apelez la leapsa, ca vad ca la provocare asa, nenominalizata, nu se baga lumea :))
      mi’e indiferent ce cuvinte, dam pe twitter “ce cuvant iti vine in minte acum”. primele zece, alea sunt.

  8. ulise Avatar

    Fiecariu cum l`o lasat Dumnezeu pe pamant cu har, ashe cum unora le place jazz-ul ashe si altora le place logaritmicu sexu sau psihotronicu, ca nu e frumusete mai mare la oameni ca felul deferit si aparte de a fi a fiecarei jivine pe aste meleaguri. Acu cei mai rai si nefariciti care s-or smutit intre noi sunt ceia care n-or shti aprecie diversitat, optiuni si mai ales a iubi ceea ce este ashe cum o oranduit Destinul in fata sa.
    Haida` sa fim toti impacati, mai ales ca vin aste sfinte sarbatori si sa le intimpinam cu gand bun, iubire de seaman, caldura si omenie.
    Sa pogoare soarele si lumina fericelor sarbatori in casele si inimile voastre, sa va gasasca fericiti, sanatosi si laolalta cu toti cei dragi sa neadunam de pe unde ne-au impins vanturile vremurilor ca tare frumos si bine este cand suntem toti impreuna intr-un gand si samtire buna.

  9. ulise Avatar

    Alo`, agentu`, audienta e relativa ca si gloria.. aia 1200 unici a lu` micrea badea nu fac doi ppe labga afentiile de spionaj google-uri si centrle de comunicatii secrete care citesc cu orele la vizita ce scriu .. fiecare cu ce l-a darutit Dumnezeu cu har, eu nu traiesc din blog, eu am alt destin ) si voi la fel.. eu cred ca blogu` trebuie sa ramana necomercial, sa nu se castige din el deloc si sa fie asa, un loc de destindere personal fara oblifatii de servoici dar cu obligatii fgata de societate.. cum am eu rabelu cu Google la care va re sa va alaturati si voi sa scrieti si voi parerea vostra de asuprirea Goagal

  10. […] în glumă, mai în serios, provocarea la scris n-a stârnit, desigur, prea multă vâlvă, exact pe principiul de care ziceam: “Io aş face […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471