Doamnelor şi domnilor, am reuşit să realizăm în exclusivitate un interviu cu Gripuska Virus Virusolovici, aceast nesuferit care îneacă minţile oamenilor normali într-o substanţă verzuie cunoscută în limbajul de specialitate drept “muci”. De unde şi vorba “eşti muci”. Cred.

– Domnule Gripuska Virus Virusolovici, vă mulţumesc că-mi acordaţi acest interviu. Cititorii nostri sunt foarte interesaţi să afle câteva detalii despre locurile pe care le populaţi.
– Aceste lucruri mă privesc personal.
– Domnule…
– De fapt, nu am nimic de ascuns! Suntem la vedere. Eu şi prietenii mei, bacteriile şi microbii, suntem peste tot, mwahahahaha! Practic, ne aflăm pe orice suprafaţa cu care veniţi în contact, pe podeaua bucătăriei, în cadă, pe răţuştele cu care faceţi baie, în chiuvetă, pe podea, clanţe, întreupătoare… asta ca să indic numai O PARTE din locuri.
– După cum ştiţi, o răceală se tratează oricum în şapte zile…
– Dacă nu există complicaţii! Iar noi ne străduim să existe. Data trecută ai făcut otită după un banal guturai, nu?
– Mda. Şi, totuşi, sunteţi foarte mici. Cum reuşiţi asemenea performanţe?
– Vă copleşim cu numărul nostru. Şi, cel mai important lucru, nepăsarea şi ignoranţa voastră în ceea ce ne priveşte ajută extraordinar de mult.
– Nu se poate spune că vă ignorăm. Zilele astea am făcut investiţii masive în farmacia de la colţ.

În acest moment, Gripuska Virus Virusolovici zâmbeşte malefic, de parcă ar fi acţionar majoritar la Sensiblu.

– Auzi, noi ne schimbăm tulpinile mai repede decât ai zice vaccin! Pe care, oricum ai uitat să-l faci şi iarna asta!
– Mda. Şi totuşi, nu există soluţii pentru a ne proteja de microbi, bacterii şi viruşi?
– Să trecem.
– O igienă mai bună?
– Să trecem!
– Domestos?
– Acest interviu s-a terminat! Vă pup!

Gripuska Virus Virusolovici a murit. Din nefericire, a apucat să facă suficiente stricăciuni. Acum, când scriu, urmaşii săi mă zguduie în frisoane cu o frecvenţă demnă de cauze mai bune şi probabil o să mai fiu scoasă din circuitul bunei funcţionări măcar până mâine, când se fac şapte zile de răceală.

Vestea bună e că, pentru a pune întrebarea de graţie, m-am documentat şi am aflat că există 80 de moduri în care poţi utiliza Domestos pentru a-ţi feri casa de prezenţe microbiene, bacteriene si virusiene. 80! Şi ştiu sigur că NU le foloseam pe toate. Da’ să dea naiba care o mai răci de-acum! Zero microbi!

Acest interviu va fi sponsorizat de Chinezu & Co cu o sticlă de Domestos. Totuşi, dacă sunteţi amabili, aş prefera spray. Mulţumesc anticipat!

Antonio de la Rua
Share: