March 3

Autodenunț

În ultimele zile m-am gândit bine de tot la întreaga situație, să știți. Și la argumente pro, dar și la cele contra, de ce să spun, poate nu se știe, poate s-a uitat, nici prea multe imagini nu există, video nici atât, că cine să facă, arhiva TVR-ului a ars sau a făcut baie, înțeleg, oricum nu se simte prea bine, și nici nu cred că au apucat să digitalizeze mare lucru.
Dar să nu divagăm!
Continue reading

February 27

De ce aș vota un urs la PMB

Azi, pe lângă coronavirus, am mai avut un subiect de dezbateri, și anume recenta sucire nicușordănească spre PNL. Am zis, și nu mă răzgândesc, că mai degrabă l-aș vota pe ursul de la Zoo Băneasa în aceste condiții decât pe noul candidat PNL la PMB.
Fără să mă refer la ursul de la Zoo Băneasa, că nici nu-l cunosc personal, n-am mai fost la Zoo de vreo 15 ani, ci la un urs liber din pădure, am adunat mai jos zece motive pentru această opțiune.
Continue reading

December 18

Marți. Jurnal de premier.

E marți și ninge, n-am nimic urgent pe lista de To Do așa că bag la recuperări de pe lista ???saved for later???. Practic, mai comand niște cadouri online, scriu niște texte de trimis pe la clienți și clienți de clienți și mă amuz cu bătălia scrisorilor dintre palate. În curând o să se angajeze strigători din ăia ca pe vremuri, sigur au și o denumire gen COR, doar că îmi scapă mie acuma cum le zice, unii cu pelerine scurte și pălărie cu pană, cu scrisoarea caligrafiată pe un pergament, care se vor opri în față la Cotroceni, respectiv la Victoria, și vor urla scrisoarea către adrisant/ă.
Dar, până atunci, oare ce-ar scrie premierul în jurnal azi?
Continue reading

December 17

Luni. Ba cald, ba rece.

Partea bună în freelancing, așa cum o apreciază toată lumea care NU e freelancer, ar fi că poți să-ți faci singur programul. Partea rea e că programul nu se termină niciodată. Dar e o parte bună și în asta: ziua de luni nu se resimte atât de diferit ca alea de weekend. Pierzi ceva, câștigi ceva.
Și așa a fost toată ziua asta de luni.
Continue reading

November 26

Catedrală sau spital?

Odată cu paranghelia de ieri s-a reluat în spațiul public discuția despre catedrală vs ceva de care chiar avem nevoie. În principiu, spitale, că suntem vai de capul nostru (și) la capitolul ăsta, ???campioni??? la morți care puteau fi prevenite. Și nu, oricât at fi credința de mare în God, sfinți și alți făcători de minuni, medicii – buni sau răi – rămân, totuși, varianta la care, până la urmă, apelează toată lumea. Chiar și Olivia Steer.
Totuși, problema nu e neapărat că avem catedrală și nu avem spitale, deși, dacă aveam de ales, e clar ce-aș fi ales eu să facem din bani publici.

Continue reading

November 19

Două seriale de la HBO și o rugăminte: cum fac să-mi placă și mie Ferrante?

Hai că m-am uitat și eu la Hackerville, pe HBO Go, desigur, că de-aia îl plătesc, să mă uit la filme și seriale, d’oh!
Mi se pare o comedie foarte simpatică, am râs destul de tare la fiecare episod, mai ales la al treilea și al patrulea, cu mafiotul cel mai rău dintre răi, ăla fără scrupule, care își înjură subalternii cu Incompetenților! și e descris, nu mai știu unde am citit, ca un fel de Bond. James Bond dar pe invers cum ar veni. Un james Bond fermecător dar rău. Poate că e, nu știu, similar cu un moment în care Sean Connery avea o zi foarte proastă cu Marte retrograd.
Continue reading

October 15

Observator la Referendum. Tragicomedie în două acte. Ultimul act.

A doua zi nici măcar n-am mai încercat să-mi oblig alarma să facă exces de zel. M-am trezit cât să am vreme de cafea. Deschiderea a fost ok, chiar dacă, firește, nu toată lumea a ajuns la ora stabilită. Nu era nimic mișcat la nici un sigiliu. Toate pungile cu ștampile și buletine erau sigilate bine-mersi, totul a fost pus la locul său, procesele verbale scrise, în fine, cinci secții deschise regulamentar, la ora șapte plus sau minus câteva minute.
Apoi a reînceput așteptarea votanților.
Apropo, dacă n-ați apucat, e mai bine să începeți cu povestea primei zile a acestei experiențe.
Continue reading

October 15

Observator la Referendum. Tragicomedie în două acte. Primul act.

Urăsc din tot sufletul meu de fost școlar trezitul matinal, dar pentru dimineața aia mi-am pus alarma la cinci. Culmea, fix tot ca să merg la școală, ba chiar la aia în care mi-am petrecut primii opt ani de învățătură formală, însă de data asta ca observator la vot. Firește, m-am dat jos din pat pe la cinci jumate, oricum nu era încă lumină dar era frig, cafea și duș, în ordinea asta. În ghiozdan, o banană și sticla de apă, manualul de observator și acreditarea, format A6, c-o primisem scanată, pe mail, plastifiată. Dacă o purtam de gât mai lipsea un panou cu dimensiuni și-arătam ca un deținut pozat la secție. Continue reading

January 28

Ce mă bucur că am pierdut trenul!

Zilele trecute am fost în Elveția într-o scurtă deplasare. Nu atât de scurtă, însă, încât să nu beneficiez de confortul transportului lor ireproșabil. Vă scutesc de detalii despre cât de civilizat e totul, ca să nu le comparați cumva cu ce se întâmplă la noi – dăunează grav sănătății. Și poate nici eu n-aș fi evocat asta dacă azi dimineață nu trebuia să plec la Sibiu.
Continue reading

October 23

Julit, fript, opărit și hohotit de râs

Pe vremea când eram Ilinca Dima (nu întrebați, e o poveste lungă, și deja e noapte), adică pe la începuturile mele de blogger (unșpe ani, copii! când au trecut?!?!), povesteam diverse întâmplări din viața mea, un fel de aventurile mele povestite chiar de mine. De obicei, în cheie comică, că așa-s eu, fac mișto, și în primul rând de mine.
N-am prea mai scris așa după aia, nu musai pentru că mi-am propus să scriu altfel, ci pentru că așa m-a dus inspirația și, dincolo de altceva, e important pentru mine să rămân autentică (și) pe blog. Dar în seara asta facem o excepție. Ca să nu râd singură. De mine, desigur. Deci cum a fost ziua mea de azi.
Continue reading