April 11

Adio, Faithless! – Vai, ce concert aţi ratat!

Aşa cum ziceam, în weekend am avut program cultural. Vineri seara, după concertul caritabil pentru Selena Vlad, am fugit la The Light Cinema, dimpreună cu numita Bundaru, ca să asistăm la ultimul concert Faithless ce avea să se desfăşoare la Brixton O2 Arena şi să fie transmis în cinematografele de prin toată Europa.

Twitterul vuia deja, de pe la 7 seara, de mesaje despre acest concert, date la gramada, sau cu # Faithless, #NeverStopTheDance sau #PassingTheBatton – căci aşa s-a numit acest ultim concert. Au fost mesaje în toate limbile, multe dintre ele de origine slavă, adică n-am recunoscut decât numele trupei în ele. Şi linkuri şi poze din cinematografele full de oameni, un eveniment pe care chiar l-am simţit ca fiind continental! Iar mesajele pentru trupă şi despre concert au tot curs până aseară!

La noi, din păcate, cred că au fost cam tot atâţia oameni pe câte RT-uri am avut eu la postul despre concert: vreo 30, aşa. Drept e că bunătatea de concert a început pe la 1, ora României, dar chiar şi aşa, fac pariu că discotecile şi cluburile gemeau de oameni. Care, cu siguranţă, au cheltuit mai mult de cei 80 de lei, cât a costat biletul, şi nu s-au ales c-o experienţă la fel de memorabilă.

Faithless-ii au interpretat cele mai bune dintre cântecele care le-au adus celebritatea, respectul şi dragostea fanilor din toată lumea – am citit mesaje din State scrise de oameni supăraţi că nu se transmite live şi la ei. Am dansat în sala de cinema, am urlat, am aplaudat, am făcut, mai mult sau mai puţin, ca pe stadion. Sunetul şi transmisia au fost perfecte, fix cât să te ducă acolo, la Londra.

Şi, da, la sfârşit mi-au dat lacrimile, de parcă mă despărţeam de nişte buni prieteni. Nu-mi place ideea de “ultimul concert” al unei trupe pe care o iubesc de mulţi ani şi sper ca cei doi să rămână în zona asta de muzică. O să fiu cu ochii pe  Maxi Jazz şi, vorba lui, “take care of eachother”! Respect!


April 11

Concert pentru Selena

În weekend am avut program cultural. Primul din serie a fost concertul umanitar organizat în special de Carmen la Hard Rock Cafe pentru Selena Vlad, fetiţa de nici cinci ani care suferă de leucemie. Şi poate fi ajutată să se facă mare, dacă ne mobilizăm. Mai bine, mai mult, mai mulţi!

A fost o seară excelentă, încărcată de emoţii şi muzică bună, cu atmosferă minunată – Hard Rock Cafe a fost full, s-a stat la mese, s-a stat şi în picioare, s-a dansat, s-a aplaudat.

Concertul a început cu Taxi şi un foarte simpatic Dan Teodorescu plin de poante, a continuat cu Mihai Mărgineanu Band într-o super formă şi formulă! Eram fană Mărgineanu şi până acum dar nu-l mai ascultasem cu trupă, şi e bestial! Fiecare dintre instrumentiştii pe care-i are alături au făcut super super show vineri seara şi vă recomand să mergeţi să-i ascultaţi live!

În fine, a urcat pe scenă şi Florin Chilian,  cel despre care nu cred că e cazul să vă spun prea multe, în afară de faptul că vineri seară şi-a cumpărat bilet la propriul concert, ceea ce mi s-a părut foarte frumos! La Chiar dacă am avut un super flashback cu amintirea unui concert petrecut acum un an şi un pic, acelaşi Chilian, la Timişoara, pentru Daniel şi nişte zuze care au fost impresionate până la lacrimi.

S-a lăsat cu jam session vineri seara, dar eu n-am mai apucat asta, întrucât am fugit să văd ultimul concert Faithless. Dar asta e material pentru alt post, încă nescris. Acum rămânem la Selena pentru a vă spune că vineri seara, din bilete şi donaţii, s-au adunat în jur de 8000 de euro.

E o sumă importantă, adunată într-o singură seară, prin efortul unor oameni frumoşi şi dragi mie, cum ar fi Carmen şi Viorel. Dar, oameni buni, mai e mult până la 150.000 de euro! Văd că se scrie despre Selena, văd că e o campanie de amploare. Dar nu văd că se strâng banii în cont!

Fireşte, sprijinul moral, susţinerea şi popularizarea cazului sunt extrem de importante. Dar, dincolo de vorbe şi compasiune, pentru Selena e important să ajungă la operaţie. Nu are decât o fereastră relativ îngustă de timp în care boala poate fi ţinută sub control cu medicaţie. După asta TREBUIE transplant, nu se poate altfel.

Vine Paştele, vine 1 mai, lumea e cu gândul la Iepuraş, la miniconcedii. E bine să ştiţi că astea vin şi trec, oricum le sărbătoriţi. Boala Selenei, însă, nu trece fără transplantul cel scump. Deci poate redirecţionaţi o parte din bugetele de Paşti şi 1 Mai pentru ca acest copil să se poată bucura de Iepuraş încă mulţi ani de aici încolo. Hai, că se poate!

  • Poţi suna din reţeaua Romtelecom în perioada 4 martie – 3 iunie 2011:
    0900 900 342 – 5 euro/apel
    0900 900 340 – 2 euro/apel
  • Poţi depune numerar sau face ordin de plată în urmatoarele conturi:
    RON: RO43RNCB0064061982940001
    EURO: RO16RNCB0064061982940002
    Titular: VLAD MIRCEA ADRIAN, BCR – sucursala BERCENI
    CNP: 1710106443067

March 31

Concertul de adio Faithless se transmite şi în România!

Sunt mega fan Faithless, iar cele doua live-uri ale lor pe care le-am văzut la Bucureşti au fost orgasmice de-a dreptul. Mi se pare ca Maxi Jazz emană o energie extrem de pozitivă, iar muzica lor mă binedispune fără drept de apel. Cine a fost la concertele lor ştie ce spun, “We Come One” e o mostră în acest sens, genul ăla de atmosferă în care simţi că ţi-ai ieşi din corp ca să absorbi şi mai multă energie bună din jur! Iar Mr. Jazz are 53 de ani şi face ca toate alea pe scenă. Absolute love!

m

Dar, după 15 ani, Faithless se despart. “A fost o carte frumoasă, dar e timpul s-o returnăm la bibliotecă”, a declarat Maxi. Totuşi, nu se depart înainte de a scrie un ultim capitol: concertul de adio ce va avea loc pe legendara arenă Brixton O2 din Londra. Aş da orice să fiu acolo, dar nu-mi pot schimba agenda atât de “în scurt”, aşa că am sperat mult ca cineva din România să transmită – la fel ca în multe alte ţări – concertul, live, în cinema. Şi se întâmplă!!!

Ruxandra de la Oxygen PR, pe care am stresat-o mult cu acest concert, mi-a trimis acum mail că The Light Cinema transmite acest concert în România, live, pe 8 aprilie,  începând cu ora 00.30 (vineri spre sâmbătă). Biletele s-au pus deja în vânzare. Ne vedem acolo*!

* dar asta numai după ce mergem, în aceeaşi seară, la concertul Taxi, Mihai Mărgineanu şi Florin Chilian, concert organizat în cadrul campaniei pentru Selena Vlad. Vineri, pe 8 aprilie, de la ora 21, în Hard Rock Cafe.


March 25

Selena are nevoie de aripi spre viaţă!

M-am gândit mult cum să scriu despre Selena, fiindcă n-a trecut prea multă vreme de când v-am cerut ajutorul pentru Eva Maria şi ştiu că trăim vremuri în care fiecare îşi drămuieşte banii cum poate mai bine. Şi totuşi..  Selena a avut leucemie când era mică mică. Şi a învins-o, sau cel puţin aşa părea. Dar boala asta e foarte perfidă şi, la un procent foarte foarte mic, revine. Selena e unul dintre cei incluşi în acest nefericit procent. Dar are şanse mari dacă face transplantul de celule stem.

Şansă la viaţă! Cum ai putea să refuzi aşa ceva unui copil?

După ce Selena s-a vindecat prima dată, părinţii ei, recunoscători pentru ajutorul primit şi pentru faptul că fetiţa lor ieşise victorioasă din lupta cu boala, au înfiinţat o asociaţie pentru a ajuta alti copii: Aripi spre viaţă! În felul ăsta au ajutat mulţi copilaşi bolnavi de leucemie, au făcut rost de citostatice sau de catetere mici, potrivite pentru vene de copil. Fiindcă sistemul nostru sanitar găureşte venele oricui în aceeaşi manieră, nu contează că-i om mare sau copil, nu-şi bate nimeni capul, iar cateterele pentru copii nu sunt “pe listă”.

În timp ce părinţii Selenei se străduiau să facă totul cât mai bine pentru alţi copii bolnavi de leucemie, fericiţi că fetiţa lor era declarată sănătoasă, leucemia n-a stat nici ea degeaba şi a revenit. Şi acum Selena are nevoie de ajutor pentru trasplant, fiincă, aşa cum ştiţi, suma necesară e mare, în jur de 150.000 de euro.

Aşa cum am scris la început, nu ştiam clar cum să vă cer să donaţi. Din nou. Dar pe urmă mi-am dat seama că oamenii cu suflet bun nu se vor simţi “agasaţi”. Fiindcă încă mai există oameni, Slavă Cerului!, care fac tot ce se poate pentru ca binele să triumfe! Ca în basmele copilăriei :)

  • Poţi suna din reţeaua Romtelecom în perioada 4 martie – 3 iunie 2011:
    0900 900 342 – 5 euro/apel
    0900 900 340 – 2 euro/apel
  • Poţi depune numerar sau face ordin de plată în urmatoarele conturi:
    RON: RO43RNCB0064061982940001
    EURO: RO16RNCB0064061982940002
    Titular: VLAD MIRCEA ADRIAN, BCR – sucursala BERCENI
    CNP: 1710106443067

Ştiţi ce aveţi de făcut ca să fie bine, da? Hai, ştiu că putem!


March 16

Haita #dinRomania versus crocodilii bulimici!

Vreme de şapte zile, de data asta, am Redescoperit România în cadrul proiectului Petrom. Am văzut locuri care-ţi taie respiraţia, cum ar fi Cheile Sohodolului, biserici şi mănăstiri unde traiul monahal curge lin, netulburat, ca un pacemaker, am tras cu ochiul în curţile oamenilor, m-am mirat îngrijorat de miriştile arzătoare, semn că ţăranii pregătesc o nouă recoltă. Am mai văzut şi semne ale indiferenţei faţă de trecut: un castel (Nopcsa), azi părăginit, din care locuitorii s-au autoservit cu materiale de construcţie, ori casa memorială a lui Brăncuşi, bine păstrată, e drept, dar fără ghid, fără poveste.

Oameni şi locuri

Dar şi oamenii, soţii Pietraru care nu mai ştiau ce să facă pentru a ne simţi noi bine în atelierul lor de olărit (a fost mai mult decât perfect!) sau tanti Ioana, cea în bătătura căreia au dat buzna 20 de oameni fiindcă avea o casă superb decorată cu farfurii de lut. Şi ce-a făcut Tanti Ioana? I-a invitat pe toţi la ciorba de cocoş şi fasole bătută! Haide, arătaţi-mi mie orăşenii care ar face aşa ceva!

Ţara asta e superbă, dar veşnicia – n-am nici o îndoială! – s-a născut la sat, acolo unde tradiţia şi prejudecăţile se împletesc într-un mix ce dau suflet peisajelor minunate. Apusul, mirosul uşor înţepător de fum şi liniştea calmă dar complice ce se aşterne peste ţara de dincolo de oraşe m-au cucerit, din nou. Sunt visceral urbană, dar zău că au fost momente în care m-am simţit gata să renunţ la tot ce am pentru liniştea asta.

Oamenii, da, ei sunt motorul. Şi tot ei, “ai mei”, au fost factorul principal pentru care această primă etapă din Redescoperă România a fost atât de miraculoasă.

Pe rând, ei sunt “haita”

Bobby. A reuşit să armonizeze 20 de caractere diferite, oameni care s-au trezit împreună în această aventură, mulţi fără să se cunoască între ei, fără să fi reacţionat mai mult decât via social media. Eventual. Nu ştiu cum şi pe ce criterii ne-a ales de ne-am”pupat” aşa de bine, dar i-a reuşit mai mult ca perfect, aş zice. Chapeau bas!

Bogdana. Îmi place Bogdana. Mult. Are  un soi de empatie pe care, deşi n-o lasă să ţopăie liber exprimată, o simţi, o intuieşti. E simply irresistible! Nu pot să spun mai mult fără să dau din casă dar mă bucur mult că a fost alături de noi şi am avut ocazia s-o cunosc “la un ceaun” :)


Adi. Cred că este cel mai fin obervator al locurilor în care am mers şi, de departe, cel mai silitor dintre noi, în sensul că a descris, în detaliu, cele mai multe dintre locurile prin care am trecut. Noi, ceilalţi, am facut-o mai din viteza Dusterelor!

Anca. Pe Bundăreasa am redescoperit-o într-un fel în această aventură. Busy Bee, dar fără să-i lipsească zâmbetul de pe buze! Nu ştiu cum a reuşit să nu se enerveze când ne ruga de şapte ori să punem naibii pozele pe stick. Zic io “naibii!”, ea n-a zis. Şi tot Anca, în ultima seară, a găsit energia şi avântul nu doar să iasă în Târgovişte City ci şi să ne anime cu entuziasmul ei. Mă înclin!

Alina. Pe Alina n-o ştiam, dar îi admir acum autodisciplina şi rigurozitatea, observaţiile ironice mustind de umor şi bucuriile simple pe care nu doar că ştie să le trăiască ci şi să le împărtăşească. Un mix între autocontrol şi entuziasm debordant, asta e Alina!

Alex. Pe el îl ştiam, cel mai mult din discuţia purtată pe marginea unei şaorme uriaşe, la Cluj, când cu SMS-ul revistei Biz. S-a vorbit atunci despre viteza cu care ne trăim şi ne trăiesc vieţile şi despre cum poţi să controlezi asta. Dacă poţi. Eu încă încerc s-o fac, dar Alex chiar reuşeşte. Şi asta nu înseamnă că nu observă lucurile şi oamenii din jur. Admit, am fost surprinsă că ascultă hip-hop. Mă aşteptam la… Buddha Bar :p

Nebuloasa. Tiţa îmi e dragă şi aproape, că doar nu degeaba îi spun “soru-mea”! Faptul că e la Timişoara nu ne opreşte să povestim mult la telefon, la ore mici din noapte, şi ştie (ştii, da?) că aşa cum şi ea a făcut, pe vremea când nu ne cunoşteam decât din mailuri, dacă zice “sari”, eu întreb doar “Cât de sus?”. Şi apoi cântăm! Sau o super conferinţă, ceva!

Augustin. Hehe, n-am să spun prea multe, sic! De fapt, n-am să spun decât că e atât de mişto, că nici el nu ştie cât şi cum. Şi că fata aia care va avea răbdarea să cunoască şi să iubeasc, aşa cum merită, acest fenomen natural (diamant neşlefuit, na, am zis-o!), o să fie cea mai fericită. Augustin are o soluţie pentru orice impas, iar serile noastre ar fi fost cuminţi şi nu foarte fun dacă nu erau el şi poveştile lui. Vă spun, a fost antrenorul de fitness: am făcut febră musculară de atâta râs! Şi gata, că pactul!

Denisa. Şi pe ea o ştiam, şi-mi era deja dragă, fiindcă e caldă şi mişto, pentru că are umor, ambiţie şi răbdare, şi-i plac lucrurile faine, de bun simţ, sănătos. Şi pentru că, deşi s-a alăturat găştii abia pe la mijlocul excursiei, s-a integrat perfect. Şi pentru că o brăţară cu buburuză şi una cu boabe de cafea. Biiiiig Like!

Hoinaru. Alex e săritor, dotat cu o inepuizabilă resursă de bun simţ (tot zic de asta, dar pentru mine contează enorm!), şi i-au crescut mult acţiunile la mine când am văzut cu câtă pasiune şi drag vorbeşte despre literatura românească, în special de Rebreanu, pe care şi eu îl iubesc! Şi e super priceput la mimă, atât la cuvinte (cleveteală, parcă, nu?) cât şi la interpretarea lor prin gesturi.

Elena, cunoscută şi ca Minxieee. E veselă şi tonică, dar serioasă, atunci când e nevoie. A fost şi ea foarte disciplinată cu textele, dar nu s-a dat înapoi de la mersul în Târgovişte City, unde a dansat cu drag şi spor! Şi a reuşit o ulcea foaaaarte faină când am olărit.

Răzvan. Pare mai low profile, aşa, un observator, spre deosebire de noi, ceilalţi, mai zvăpăiaţi. Dar asta nu te scuteşte de replici sau discuţii pline de umor. A realizat cea mai mişto filmare din excursia asta şi cred că a fost şi un fel de fotograf oficial al găştii. Şi singurul domn care fumează, motiv pentru care am mai stat la poveşti şi pe marginea… scrumierei :)

Livia.Lucrează la Petrom şi, odată cu această aventură, şi-a făcut curaj să se arunce în social media, cu cont de Twitter – încă n-a apucat să-şi schimbe imaginea, dar probabil o să fie ceva cu glugă! N-am mers cu ea în maşină decât o singură dată, dar chiar şi aşa, bravo pentru cum a reuşit să se integreze în gasca noastră, a consumatorilor de online. Fără lămâie! :D

Mugur. Are un umor ce ar putea fi catalogat prea sec de cei lipsiţi de simţul umorului. Dar cum n-a fost cazul unor astfel de prezenţe în “haita” noastră, Mugur s-a aflat la înălţime, şi la propriu şi la figurat. Şi se pricepe la analize… muzicale! Pe text, nu aşa, oricum! “eu cu tine, ştii bine cât de mult am cheltuit”! :))

Lavinia. E mărunţică, frumoasă, dar plină de energie şi vai de voi dacă vă apucaţi s-o plictisiţi! Prea tare! E singura dintre noi care a încercat să fie şi cochetă în aventura asta, pornind la drum pe tocuri. La care a renunţat repede, adaptându-se… din mers, la rigorile impuse de program. Nu că nu şi-ar fi petrecut mult timp la telefon, încercând să aibă grijă şi de ce a lăsat acasă!

Mihai. Un generos! Care, plictisit, probabil, de câte gherle am comis la masa de biliard )!) a băgat bila neagră aiurea şi m-a lăsat să câştig – mersi, domnu’! Tot el are cel mai molipsitor râs, chestie care îl face instant simpatic oricui, e cel mai concentrat sofer dintre cei cu care am mers eu şi a devenit fan Puszi! Care nu e ce credeţi, pot să vă explic! Dar n-o fac :p

Siropel aka Orădeanul. Sau Laurenţiu, care cum preferaţi. A fost colegul meu de banchetă în mare parte din călătorie, şi e foarte simpatic şi cald şi fun. La Moldova Nouă, când pe mine m-a lăsat bateria, a renunţat el la a mai face poze şi mi-a dat camera lui fără rezerve, fiindcă eu eram în shooting frenzy! Şi, pe bune, nici măcar nu e aşa siropos! :)

Doru. Cu el o să-mi fac tricou, am zis! Fiindcă e generos, organizat, sărit, riguros, ştie orice pasăre, după tril, după cioc, şi a povestit atât de frumos geneza Cheilor Sohodolului încât mi-aş fi dorit să mă aşez din nou în băncile şcolii cu el profesor de geografie. Cine n-are Doru, să-şi cumpere! Din fericire pentru cei ce vor porni în viitoarele aventuri Redescoperă România, Doru se va afla în toate. Norocoşilor!

Ana. Am lăsat-o la urmă, fiindcă reprezintă chintesenţa, energia vie a acestui proiect şi a “haitei”, şi cu ea nu mi-aş face tricou ci prosop din ăla de pus pe scaunul din dreapta, ca la tirişti, atâta e de faină! Sau, la fel de bine, pansament, balsam de pus pe răni. N-am mai întâlnit un om atât de deschis, de pozitiv, de cald, de generos şi sunt fanul ei, forever and ever!

În fine, Ruxa. De fapt,un disclaimer mic: m-am învăţat să ţin garda sus şi, de obicei, durează mai mult de-o săptămână pentru ca cineva să fie verificat acolo, în turn, să treacă de porţi, de capcane şi de şanţurile cu apă în care sălăşuiesc nişte crocodili bulimici. Cumva, însă, voi, haita, aţi reuşit să treceţi cu brio, şi să vă culcuşiţi într-un loc din suflet, doar al vostru.

Sunt teribil de recunoscătoare şi fericită pentru şansa de a fi petrecut împreună cu voi toţi această săptămână, pentru tot ce am primit, simţit, trăit, văzut şi învăţat. Din suflet, vă mulţumesc!

Şi pentru că ăsta e un post cu şi despre oameni speciali mie, dar şi cu locuri faine, şi pentru că următoarea etapă a proiectului Redecoperă România ajunge în Maramureş, cineva, nu ştim cine, primeşte de la A&A Records un album superb cu locurile din acest miraculos nord de ţară, serie limitată, pentru Unesco.

E al tău, oricine-ai fi, dacă-mi spui de ce iubeşti ţara asta, în comentarii, aici, pe Facebook sau pe Twitter. Până sâmbătă dimineaţă, pe la 12, când vă spun şi eu, la rândul meu, cine câştigă acest album.

***

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul Ţăranului Român.

Gata!


March 13

Redescoperă România, ziua 6: MULŢUMESC!

Ca să fiu sinceră, ziua şase (a mea) începe din ziua cinci, de pe la 11 seara, când, spre surpriza mea (şi a Ancăi, cealaltă sărbătorită, ca să vezi coincidenţă!) ne-am întrezit înconjurate de toţi colegii de drum care ne-au cântat La mulţi ani! şi ne-au făcut cadouri.

Da, recunosc mi-am imaginat că nu vor lăsa să treacă nemarcată aniversarea noastră, dar nu mă aşteptam să fie devansată ziua! Şi cum cântau ei La mulţi ani!, ce să vezi? mi-a intrat ceva în ochi – şi asta e tot ce o să declar public, aici şi acum, fiindcă big girls don’t cry, da? Am fost aşa de fâstâcită că am uitat să fac şi poză la tort, unul frumooooos, de-ţi venea să-l mânci (cum ar zice Nebuloasa) – ceea ce s-a şi întâmplat!

Şi după aia am pălăvrăgit, şi am jucat mima, şi am râs şi pe urmă am mai râs un pic, şi a fost aşa de bine că nu-mi venea să merg la somn… în ciuda faptului că a doua zi ne trezeam devreme ca să pornim spre Târgovişte via Valea Cheii, Poenari, Curtea de Argeş… ceea ce am şi făcut.

Locuri din cele miraculoase

Valea Cheii m-a lăsat fără vorbe, pentru că tot traseul e ATÂT de fain încât e dificil să găseşti cuvinte. Şi mai e şi despre cum se trăiesc şi simt unele lucruri, nu doar despre ce vezi. V-am mai spus, acum câteva zile, trebuie mers, văzut şi trăit de fiecare aşa cum îi e felul, nu se poate altfel! Eu, una, m’am simţit aproape umilă şi, în acelaşi timp, extrem de privilegiată!

Lasă că ne-am împotmolit un pic, oameni şi maşini, fiindcă, sub zăpada mare era alunecuş, că asta a adus un plus de aventură şi ne-a arătat din nou, că Duster rulz!Mă rog, dacă mai era nevoie! Detalii mai precise despre locul ăsta găsiţi la Elena, eu eram un pic cu capul… în nori!

După Valea Cheii şi un un telefon descărcat de urări (mulţumeeeesc!), am mers la Poenari, cetate şi restaurant, adică unii la Cetate – 1480 de trepte dus, 1480 de trepte întors!, alţii la restaurant. Eu am făcut parte din echipa a doua, recunosc, findcă nu m-ar fi ţinut balamalele de atâta stepper! Dar şi la restaurant a fost bine, că am redescoperit carnea din garniţă, o treabă de se topeşte-n gură, şi de care eu n-am ştiut până la Redescoperă România!

Şi apoi la Târgovişte, pe drumul care s-a dovedit cel mai naşpa dintre cele asfaltate pe care le-am parcurs în această săptămână, dar care ne-a dus cu bine, totuşi, la destinaţia noastră, Hotel Nova.

Târgovişte by night: dăm semnale cu fun! (cu n, da, aşa am scris)

Cam asta ar fi fost ziua 6 şi ziua mea dacă, aproximativ după miezl nopţii, nu ne-am fi dus, şase fete şi un băiat, să vizităm Târgovişte by night, şi anume una dintre cele două atracţii locale dansante, pubul The Celt. Aici am admirat remarcat observat obiceiurile locale de socializare ce au la bază verbalizări de tipul “ce bune e astea!”, dar şi echipa locală de sumo, sau cel puţin aşa arătau domnii cu pricina, însă fără scutecele aferente.

Noi ne-am văzut de dans, desigur, şi mai multe nu spun – Codul, colegii! – decât o bidinea la Augustin: Mă, eşti eroul nostru! Şi asta:

Indiferent de cum mi-aş fi putut imagina că o să fie ziua în care împlinesc (iar) 29 sau 31 de ani (încă nu m-am decis!) n-aş fi putut primi, dincolo de toate celalalte, amintiri mai faine decât cele pe care le-am primit de la gaşca #dinRomânia! Şi vă mulţumesc din suflet (şi) pentru asta!

Ştiţi deja, da?, că Redescoperă România este o iniţiativă Petrom, susţinută  de BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi că, de asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.Dar vă mai zic, ca să nu uitaţi! :p


March 12

Redescoperă România, ziua 5: în joacă!

Mi-a plăcut ideea de modelarea a lutului de când mă ştiu. Nu ştiu de la ce vine, poate de la plăcerea construirii castelelor din nisip sau, atavic, de când strămoşii noştri umblau cu picioarele goale prin mlaştini, înainte să devină Homo Încălţatus. Ăăăă… preferabil cu Louboutin.

Aşa că azi, când a fost în plan să ne ducem la un olar în atelier şi să facem noi, cu mânuţele noastre, o operă de artă, n-aş fi putut să fiu mai încântată! Bine, nu se vedea, fiindcă-s un pic în urmă cu somnul şi nu pot să par încântată dimineaţa oricât m-aş strădui, dar, credeţi-mă, în interior zburdam, ţuşti, ţuşti!

Bine, înainte am văzut trovanţii de la Costeşti, nişte pietre tare dubioase, care… cresc! Cresc pe-o culme nisipoasă şi pică, apoi, pe tăpşan, după care se solidifică şi aşa ajung să fie bolovanii pe care i-am vizitat noi. De fapt, e unul care stă să pice, aşa că poate aveţi noroc şi, dacă treceţi prin Costeşti curând, vedeţi un trovant căzător – cred că puteţi să vă puneţi chiar şi-o dorinţă! (şi una pentru mine, că v-am dat pontul!)

Dar nu ăsta a fost cel mai important lucru, ci faptul că am încins o bătaie cu bulgări în toată regula. Ţintă ne-a fost Hoinaru, care a fugit spre peretele ăla pe care-l vedeţi în poză şi noi n-am reuşit să-l nimerim, cu toate că Bobby s-a apropiat destul de tare.

Paranteză: trebuie să vă spun că gaşca de la Redescoperă România e bestială! Am închis paranteza.

După trovanţi am ajuns, în sfârşit, la atelierul de olărit al familiei Pietraru din Horezu. Oameni tare faini şi primitori, ne-au tratat cu multă răbdare (în primul rând!), cu caramele cafele.. vă daţi seama, da?, ce va să însemne 20 de gălăgioşi într-un atelier de olărit, da? Eu cred că nu, cert e că, totuşi, n-am spart nimic, parol!

Am pus şi noi piciorul pe roată şi mâna pe lutul cel rece şi am încercat să modelăm diverse lucruri. Unora le-au ieşit nişte forme mai mult decât decente, farfurioare, chestii. Eu am reuşit să smintesc centrarea, aşa că mi-a ieşit un fel de farfurie – scrumieră şuie, pe care am înnobilat-o cu un R, tot din lut, nu că n-aş fi ştiut că, din tot ce-am produs noi azi în atelier, a mea e cea mai… art nouveau! :))

Au mai olărit, cu mai mult sau mai puţin succes: Anca, Ana, Bogana, Augustin, Elena, Nebuloasa, Bobby, Adi şi Doru (dacă am “ratat” pe careva, să mă trageţi de… link, vă rog!) – o să pun şi foto pe Facebook în sensul ăsta, dar mai încolo, bine? :) Deocamdată vedeţi mai jos ce “opere de artă” am desăvârşit noi la Horezu:

(ale noastre sunt pe al doilea raft, da?, cred că vă daţi seama)

De la Horezu am mers la Frânceşti şi am văzut mănăstirea dintr’un lemn, dar cum acolo am rămas fără baterie, nu rămâne decât să vă uitaţi la fotografiile celorlalţi. De notat, însă, tot aşezământul, extrem de bine îngriit, dar şi foarte multele plăcuţe pe care scria “Vă rugăm nu rupeţi florile”, ceea ce înseamnă că poruncile alea zece nu se respectă nici măcar într-un aşezământ monahal! Urât!

De la Frânceşti ne-am urcat în Dusterele noastre după care întoarce toată lumea capul şi am mers înapoi la Râmnicu Vâlcea, la masă, la Hanul Haiducilor… nu, nu am poze, dar carnea aia păstrată la garniţă… Atât vă spun, aveţi încredere în mine, bine?

Seara târziu, în holul hotelului, gaşca cea frumoasă a pus la cale un moment despre care o să scriu separat, mâine, fiindcă acum trebuie să dorm un pic. Mâine plecăm devreme spre Târgovişte, aşa că mă grăbesc să prind şi câteva ore de somn! Deşi azi aş vrea să nu pierd vremea cu somnul :)

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.


March 10

Cu sufletul pe tastă

Am fost foarte încântată de includerea în cartea S!MPA cu poveşti de iubire fiindcă am avut parte de unele atât de speciale şi de minunate încât am senzaţia că vorbele nu le pot da măsură. Ca şi la povestea de Crăciun, abia aşteptam să scriu. Şi totuşi… a fost unul dintre cele mai grele texte pe care le-am scris, vreodată, fiindcă am realizat acum că îmi e teribil de greu să dau “din casă” nişte trăiri atât de personale.

Mărturisesc onest că nu ceea ce a apărut a fost prima alegere, ci  o altă poveste, una lipsită de epilog şi, de aceea, cu un posibil “va urma”, scris cu litere mici, ca în contracte. Dar n-am reuşit să pun în cuvinte ceva ce a fost (este, încă) mai presus de ele, şi e ok şi aşa.

Totuşi, cea pe care am scris-o, Parfumul, este o poveste extrem de specială pentru mine, şi pe care o rememorez uneori, zâmbind de fiecare dată, fie pentru că port fusta mov, (re)citesc Ai toată viaţa înainte, simt în preajmă Bulgari sau aud cântecul de mai jos, parte a poveştii:

Citiţi, deci Parfumul, fiindcă, printre rânduri vă spun, dincolo de poveste, acolo e o parte din mine pe care cu greu am smuls-o şi cu greu am reuşit s-o (fac) public (ă). Asta e cumva legat şi de ziua a patra din Redescoperă România, pentru că azi s-a vorbit de iubire la noi în maşină. Iar eu am ieşit la un moment dat să dau un telefon fiindcă mi se făcuse teribil, dar teribil!, de dor să aud pe cineva.

***

Invitaţii speciali care apar în cartea cu Poveşti de dragoste sunt Ioana Blaj, Andreea Vasile, Costin CocioabaDorotheea Petre, Cristi China Birta, Carmen Gheorghita si Bogdan Theodor Olteanu iar poveştile lor sunt mi-nu-na-te, să ştiţi!

Poveşti de dragoste este un proiect realizat in parteneriat cu Prestigio, aparut la Editura Liternet, poate fi descărcată de aici, şi a fost pusă la cale de Cristina Bazavan, ca parte a unei colecţii ce poartă numele de Cărţi S!MPA.


January 29

Eva Maria, o lecţie pentru oamenii mari!

Sunt puţin copleşită, recunosc! Când am scris de Eva Maria şi v-am rugat să vă puneţi fotografia ei la avatar şi să facem cunoscută povestea ei, deşi ştiu de ce sunteţi în stare, nu mă aşteptam la o reacţie atât de uluitoare.

În trei zile, contul în care se strâng banii pentru Eva Maria are peste 20.000 de euro, o treime din suma totală de care are nevoie pentru tratamentul în străinătate. Deci, din nou, se poate, dacă suntem mulţi, dacă suntem uniţi! Apropo, pentru cine nu are încă twibbonul (banda roz care apare în baza avatarului şi pe care e trecută adresa website-ului Evei Maria) , îl găsiţi AICI şi există şi banners, AICI.

Eva Maria e în spital şi nu poate pleca de acolo, aşa că ziua ei de naştere a fost sărbătorită tot la Fundeni. Zâmbetul ei, în ciuda bolii, branulei şi multelor înţepături, ar trebui să fie o lecţie pentru fiecare dintre noi, adulţii, care ne plângem toată ziua, cu sau fără motive reale!

Da, o să fie bine, fetiţă curajoasă!