July 30

Uma Thurman în calendarul Campari 2014

Campari tocmai a anuntat vedeta cu care a lucrat (deja!) imaginile pentru calendarul său tradiţional, ediţia 2014, şi este vorba de una dintre preferatele mele, Uma Thurman!
Dacă 2013, calendarul Campari s-a concentrat pe superstiţii populare cu ajutorul Penelopei Cruz (superbă şi ea, minunate şi fotografiile!), acum e rândul sărbătorilor din diferite ţări şi culturi să fie prezentate lunar, sub titlul Worldwide Celebrations!

Continue reading


January 1

2012-le meu în imagini

Doar aşa, întru neuitare, un fel de best of 2012. A fost greu să mă opresc la o singură fotografie în fiecare lună şi a fost şi mai greu să nu fac un bilanţ. Amintiri sunt mult mai multe decât am scris eu aici, oricum. Iar pentru 2013 îmi propun să am măcar 365 de momente demne de retrăit! Ceea ce vă doresc şi vouă!

Ianuarie. Cursul de modelaj în lut. O experienţă pe care o recomand fiindcă nu e doar distractiv ci şi terapeutic. Două ceasuri în care te concentrezi atât de mult la “opera ta de artă” încât uiţi de altele. Şi când uiţi de ele au bunul obicei să-şi găsească soluţii ori măcar să nu mai pară atât de catastrofale – nici nu sunt, niciodată nu sunt! :)

Continue reading


December 27

Fetiţa şi pisoiul

În decembrie 1931, o fetiţă îşi ducea puiul de pisică la expoziţia anuală de la Chrystal Palace, în Londra. Primul cat fancy londonez a avut loc în iulie 1871 şi a fost organizat de Harrison Weir, un gentleman pasionat de animale.

Habar n-aveam că istoria defilărilor de pisici e atât de veche şi atât de serioasă. Dar am găsit poza asta şi mi-a plăcut tare. Nu am reuşit să descopăr autorul, dar fotografia e de la Hulton Archive via Fox Photos | Getty. Şi mi s-a părut prea drăguţă ca s-o pun doar pe FB.


Singurul lucru pe care nu-l pricep e cum de umbla copila (doar) cu şosete iarna!

 


July 27

De pe Dunăre, cu drag

După cum v-am spus, am fost, vreme de două zile, într-un soi de teambuilding lângă Porţile de Fier. În prima seară organizatorii ne-au îmbarcat şi ne-au trimis într-o croazieră pe Dunăre, împărţiţi în două bărci, una mai mare şi una mai mică, dar mai rapidă – varianta pe care am ales-o, fiindcă-mi place tare senzaţia de mers repede pe apă.

Dunărea era cuminte şi frumoasă, aşa cum mi-o aminteam, sclipitoare, pe alocuri, poate un pic obosită… deşi miercuri, în a doua zi a excursiei, aveam să aflu că asta e doar o aparenţă. Oricum, plimbarea pe întinderea de apă străjuită de zidurile de piatră e copleşitoare şi te face să te simţi foarte mic, aşa, ca o aducere aminte despre ce rămâne şi ce contează, plus o lecţie de umilinţă pentru cine are chef să înveţe.

Am văzut Tabula Traiana de pe malul sârbesc, singurul loc în care românii au voie să se apropie la mai puţin de 15 metri, ca o concesie făcută celor interesaţi de istorie. În rest, trebuie să menţinem distanţa… cel puţin teoretic, spune Nicu, cel care conduce barca şi face pe ghidul: “poţi să te duci şi mai încolo cu barca, nu măsoară nimeni”. De altfel, pe drumul de întoarcere am dat de un pescar sârb care era cam pe la jumătatea distanţei între noi şi vecini şi care prinsese doi somni – mie mi s-au părut mari, dar pricep că sunt, de fapt doar aşa, un pic mai răsăriţi:

În golful Mraconia, l-am văzut şi pe Decebal cel uriaş, cioplit în piatră din ambiţia lui Iosif Constantin Drăgan, cea mai înaltă statuie din Europa, 55 de metri, a cărei sculptare a durat aproximativ zece ani (12 sculptori alpinişti au lucrat la ea zilnic, din martie până în octombrie) şi care a costat cam un milion de euro.

Apoi am intrat în peştera Veterani, cea a cărei istorie o vedeţi mai jos:

În interior, linişte şi pace, dar şi nişte inscripţii gen mimi + gogu = love, scrise cu vopsea pe piatră… Cam cât de idiot să fie cineva ca să facă asta?! Intrarea în peşteră e străjuită de nişte “dinţi” mici, pasămite prea mici ca să-l împiedice pe gogu… :(

În Peştera Ponicova n-am mai intrat, fiindcă barca noastră din fibră de sticlă risca să se facă fărâme din pricina stâncilor, aşa că ne-am continuat plimbarea până spre asfinţit, când am plecat către Orşova şi, mai apoi, către “casă”, Motelul Continental. Care, apropo, nu ştiu de ce se numeşte Motel, că are toate condiţiile dintr-un hotel, şi chiar peste, dacă e să compar cu unele hoteluri în care am stat prin plimbările mele, ba chiar şi piscină!

Revenind, asfinţitul pe Dunăre e atât de frumos încât îţi taie respiraţia şi te face să te gândeşti, din nou, iar şi iar, ce păcat că sunt atâtea locuri minunate în România asta, şi totuşi oamenii aleg să privească… televizorul! Poftiţi de vă clătiţi ochii, mintea şi sufletul:

Despre restul aventurii, prieteni şi coechipieri, vă povestesc într-un episod viitor :)


June 18

Vacanţă. Sau aşa ceva

La finele săptămânii trecute am pus toate treburile să aştepte, inclusiv blogul, şi am hoinărit prin oraş. Iar azi, cu excepţia câtorva mailuri, o întâlnire foarte scurtă şi vreo două convorbiri telefonice, am citit. Beletristică, nu articole, nu cărţi de specialitate. Şi a fost incredibil de bine!

Sâmbătă m-am plimbat pe la Street Delivery şi era cât pe ce să ajung să văd şi Madagascar 3 dacă nu s-ar fi suprapus, o parte din film, peste concertul celor de la Viţa de Vie pe care nu i-am mai văzut de ceva vreme şi pe care aveam chef să-i văd. Aşa că am fost (şi) la concert. Acum, însă, poze de la Street Delivery. Câteva, aşa, să vă faceţi o idee despre cum a fost. Adică fain.

Unii se bălăceau în mica piscină (mi-ar fi plăcut şi mie)

alţii mureau de căldură şi cred că-n gândul lor căţelesc îşi beşteleau stăpânii cu chef de plimbare ziua în amiaza mare. ăsta mic a găsit un pic de umbră şi n-ar mai fi plecat de-acolo!

altfel…

o trotinetă

o bicicletă

o umbrela ela ela ela

mai există “lecturi urbane”

dar tot mioriţa ne pasionează cel mai tare: free mioriţa şi dacioţii

care îl plimbă pe marele urs carpatin… de pluş!

O doamnă rămâne o doamnă

adică de neam bun

sau chiar dacă e la şezătoare şi croşetează

pleacă în călătorie

sau mănâncă un măr

ori primeşte răvaşe colorate

Vouă de ce vă e cel mai frică?

Poate nu toate proiectele de-acolo sunt pe gustul meu, nici nu trebuie să fie, dar despre două dintre ele o să scriu separat. Oricum, e bine că se întâmplă Street Delivery şi apreciez nespus că nu e în Centrul Vechi pe care îl sufăr din ce în ce mai puţin!

Voi ce-aţi făcut în weekend?


June 8

TIFF 2012. Expo Cosmin Bumbuţ şi povestea unei fotografii

Aşa cum scriam, pe lângă filme, la TIFF se petrec o mulţim de chestii interesante. Printre ele, alături de cele despre care am scris deja, expoziţia lui Cosmin Bumbuţ “Cuba continuă” pe care o puteţi vedea la Muzeul de Artă şi care are şi un volum scris cu Elena Stancu, însă pe care nu l-am zărit pe nicăieri de cumpărat, însă o găsiţi online, şi chiar la ofertă, cu reducere considerabilă.

Întrucât expoziţia de la TIFF nu are, la faţa locului, un explicativ, ceva, dar şi pentru că Mihaela Mureşanu, care a fost cu el în Cuba, mi-a urma să-mi povestească aventura ei cubaneză, poftim de citiţi mai jos cum a fost, povestea îi aparţine. Şi mergeţi la expoziţie la TIFF, fotografiile sunt wow!

Ce am învățat de la Cosmin Bumbuț
de Mihaela Mureşanu

Am plecat în Cuba anul trecut să particip la cursul de fotografie ținut de Cosmin Bumbuț acolo. Mi-am cumpărat biletul de avion marți și aparatul de fotografie – primul meu DSLR – joi. Viza mi-am luat-o vineri. Am plecat sâmbătă dimineața, direct de la birou unde mă întorsesem la 11 noaptea să mai lucrez un pic. Mi-am scos aparatul din cutie și l-am asamblat în avionul de Paris spre Havana. Atâta tehnică fotografică stiam eu atunci. Nu aveam nici o așteptare. Doar fotografia asta în cap.


Este prima fotografie de Bumbuț pe care am văzut-o. Se întâmpla în revista Tabu când era Cristina Bazavan redactor-șef și ceruse să lucreze cu el. În fiecare lună când primeam revista căutam poza de Bumbuț și mereu mi se punea un nod în gat când o vedeam. Întotdeauna foarte simplă, era vorba de  mai mult decât de o imagine, era o stare pe care o transmitea.

În Cuba i-am spus lui Cosmin că de la poza cu valul mi se trage venirea acolo. Mi-a zis că a așteptat o grămadă valul ăla. Mie fotografia aia mi se părea cumplit de simplă, nu m-aș fi gândit niciodată că a fost construită. Și nici nu m-aș fi gândit vreodată să aștept un val ca să construiesc o stare.
Una din cele mai reușite poze din Cuba este asta:


Dar nu este a mea, chiar dacă eu am declanșat.



Lecția e simplă: găsești fundalul, stabilești unghiul și aștepți. Și o zi întreagă dacă e nevoie. Asta dacă ești fotograf. Eu nu sunt încă.

Fotografii și stări din Cuba puteți vedea în expozițiile organizate la Cluj și la București cu ocazia lansării la Editura Art a cărtii Cuba continuă de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu.


February 29

Poftiţi la mărţişoare! Anul ăsta se poartă pisicile!

Azi a fost o zi specială, zi bonus, vorba Raluxei, aşa că am profitat de ea şi m-am recompensat cu câteva obiceiuri sănătoase după o perioadă foarte încărcată. M-am trezit târziu, le-am lăsat destul răgaz cerealelor să se înmoaie bine în Cremosso, m-am alintat cu o super mască pentru păr, apoi am luat prânzul cu o doamnă faină într-un loc cu multe fructe de mare (yummy!) şi pe urmă am hoinărit “de voie” prin curtea Muzeului Ţăranului Român ca să văd colecţia de mărţişoare 2012.

Se poartă pisicile, fără nici un dubiu vă spun că asta e moda! Mie îmi plac mărţişoarele simple, ca pe vremea copilăriei, iar de purtat nu-l port, oricum, decât pe cel de la tata, însă mi-e clar că anul acesta pisicile sunt mărţişoare, iar mărţişoarele sunt pisici! Se mai poartă şi diverse forme florale din pâslă, macrameuri, tricotajele, dar… pisici! De altfel, până şi doamna cu care am luat prânzul purta, deja!, tot un mărţişor cu coadă şi mustăţi.

Poftim de le vedeţi!

Dacă nu şi-ar lăsa blana pe hainele-mi, probabil că aş putea să-l port şi eu pe domnul Sony dimpreună cu un şnur alb roşu… Deşi cred că şnurul ăla n-ar avea viaţă prea lungă!

În afară de mâţe, am mai văzut mărţişoare realizate prin metoda quilling, foarte muncite: am aflat că producţia la răţuşte e de 3-4 pe oră:

Mie mi-au plăcut astea, în dulcele stil clasic, un fir roşu şi unul alb:

Am mai văzut unele cu vedete, la o adică, dacă-ţi plac tare, tare, ai putea prea bine să le porţi şi la piept… Sau nu? Cred că nu! :)

Mai originale – sau cel puţin eu le văd prima dată, au fost mărţişoarele Eugenii şi Like:

Tot din seria haioase erau şi cele pe care le puteai personaliza:

Fireşte, nu lipsea taraba cu turtă dulce şi nici florile uscate:

Pisici, flori, fete, filme sau băieţi, până la urmă nu contează! Important e că mâine vine vine primăăăăvaraaa!, că e martie, că începe luna cadourilor pentru Ruxandra (1, 8, 9 şi, mai ales, 12, mulţumesc anticipat!) şi că asta cu Mărţişorul e tradiţia mea populară preferată!

Totuşi, după aşa o revărsare de modele, m-am gândit ce fel de mărţişor ar fi eu dacă aş fi un mărţişor şi, ştiţi ceva? Cred că tot o pisică aş fi! O pisică albastră :))


February 6

Cirque du Soleil în România. Backstage, ziua 1: Voluntarii

Începând de astăzi am plăcerea de a fi blogger oficial al spectacolului Cirque du Soleil în România, o serie de nouă reprezentaţii care încep pe 8 februarie, cu un singur spectacol, şi continuă până pe 12 februarie, cu câte două show-uri pe zi, ceea ce face ca Saltimbaco, cu 36.000 de spectatori, să fie cel mai bine vândut spectacol în sală din România. Cel puţin până în acest moment.

Sunt la sediul Events, organizatorul acestui turneu în România, unde febra pregătirilor se simte şi face abstracţie de codul portocaliu de afară. Sună telefoanele ca la … Gară, iar jurnaliştii vin să-şi ia acreditările. O parte dintre ei vor avea, ca şi mine, acces în backstage în ziua primei reprezentaţii, vor putea asista la repetiţii şi vor putea pune întrebări.

Apropo de asta, mi se pare foarte tare felul în care se pregătesc PRii Cirque du Soleil pentru întâlnirea cu presa, cerând fiecărui jurnalist detalii despre unghiul de abordare în aşa fel încât cei mai potriviţi oameni din staff să fie pregătiţi să răspundă fiecăruia la întrebări.

Toate tirurile cu echipamente au venit în România, 19 în total, dacă vreţi să vă faceţi o idee, iar la “locul faptei”, adică Romexpo, pavilionul central, se află echipa de producţie şi aproape 100 de voluntari care se ocupă, alături de organizatori, de bunul mers al lucrurilor.

Voluntarii sunt asiguraţi de Brigada de voluntari, un ONG care s-a specializat în genul ăsta de serviciu pentru marile evenimente din România. Am stat de vorbă un pic cu Ionuţ Tunaru, cel care coordonează activitatea lor la spectacolele Cirque du Soleil şi am aflat că voluntarii au între 18 şi 27 de ani, majortatea fiind studenţi, majoritatea fiind fete. Unii dintre ei au mai lucrat cu Events, la concertul Aerosmith.

Printre rolurile pe care aceştia le au în impresionanta producţie se află cele de translatori, asistenţi ticketing, garderobă, presă şi chiar plasatori – apropo, omuleţii cu tricouri verzi sunt acolo pentru voi, să vă ajute să vă găsiţi locurile.

Brigada de voluntari este o iniţiativă ce-i aparţine lui Ionuţ Tunaru care, în 2008, după Summit-ul NATO, a identificat această lipsă pe piaţa evenimentelor iar acum BdV participă la majoritatea evenimentelor mari din România. Tot de la Ionuţ am aflat că pentru Cirque du Soleil s-au cerut mai mulţi voluntari decât de obicei, şi chiar şi persoane din afara bazei de date, care, în acest moment, numără 400 de nume. La finele fiecărui eveniment, voluntarii primesc câte o diplomă ce atestă participarea lor şi cred că nu le prinde deloc rău la CV :)

Emerson Souza Neves, unul dintre protagoniştii show-ului, la machiaj.

Credit foto: Cirque du Soleil

Spuneţi-mi dacă vreţi să ştiţi lucruri despre acest turneu în România, despre Cirque du Soleil şi despre Saltimbanco. În această săptămână vor fi multe de văzut, multe de povestit şi, în consecinţă, multe de citit!

Premiez cea mai interesantă întrebare! :)


November 9

Joaca de-a timpul şi toamna

Azi după amiază am fost la Muzeul Ţăranului Român pentru vernisajul expoziţiei Joaca de-a timpul.

Luaţi un ziar.
Rupeţi-l în bucăţi mici.
Puneţi bucăţile de ziar la înmuiat într-o găletuşă.
Agitaţi-le încetişor.
Scoateţi bucăţile una după alta.
Aplicaţi-le pe mulajul de lut în ordinea în care le extrageţi.

Nu, nu e dada… este atelierul de măşti din papier-mâché, este Joaca de-a timpul – aşa îşi prezintă organizatorii… joaca!

Exponatele sunt realizate de un grup de copii si mai mulţi voluntari şi sunt inspirate de o parte din tradiţiile încă practicate prin satele româneşti.Găsiţi acolo păpuşi din fân, măşti, tot soiul de forme lucrate în lut, în fine, o mulţime de lucruri faine.

Despre unele dintre aceste tradiţii s-a scris şi în campania Redescoperă România iar acesta e motivul pentru care o mică parte din haită a fost prezentă la vernisaj azi. Copiii artişti erau foarte veseli şi bucuroşi să-şi arate opera pe care o realizaseră şi, cumva, emoţia şi entiziasmul lor erau contagioase.

Vernisajul n-a durat prea mult şi a fost urmat de poza de grup şi de… gogoşi, dar o parte din copii erau deja ocupaţi să facă o cursă la perete şi chiotele lor mi-au atras atenţie. Şi atunci am dat cu ochii de asta:

E ca un goblen perfect ţesut în culori de toamnă, un mozaic, o hartă a acestui anotimp. Fiecare frunză e mărturia unei raze de soare. Mi-a plăcut la nebunie.

Am stat apoi la poveşti cu cei câţiva colegi #dinRomânia care au venit la MŢR, am băut câte-o nefiltrată şi uite-aşa ne-am bucurat împreună de una dintre ultimele zile blânde de toamnă. Cică de mâine vine urgia. Ceea ce e neplăcut fiindcă, nu ştiu cum, dar parcă n-am apucat să mă bucur de toamna asta. În orice caz, nu cât aş fi vrut. Dacă e frumos sâmbătă, îmi fac un termos de ceai şi mă duc să citesc în Grădina Botanică.

PS Joaca de-a timpul este la MŢR până pe 20 noiembrie, în sala Acvariu. Mergeţi să vedeţi ce-au lucrat copiii fiindcă, dincolo de talent, e mult suflet în fiecare exponat. Nu uitaţi să vă bucuraţi de toamna (ex)pusă la perete în curtea interioară şi, dacă aveţi un pic de răgaz, vă dau un pont: la terasă au must :)


November 3

Doru Panaitescu, un marketeer şi biodiversitate lui

Îmi place Doru Panaitescu şi îl admir pentru pasiunile “sălbatice” pe care le are, pentru răbdarea cu care ne-a explicat în detaliu cum s-au format Cheile Sohodolului şi pentru că rămâne fidel principiului de a-şi păstra sfârşitul de săptămână doar pentru el, călătorii şi prieteni. Tot Doru, acelaşi Doru, ştie publicitate online cât să predea şi la alţii, se pricepe să învârtă o mâncare #laceaun şi mai şi cântă la chitara. În rest, cred că are şi nişte defecte pe undeva :))))

De asemenea, ca pasionat de fotografie, Doru urmăreşte tot felul de vieţuitoare, mai ales păsăret, pentru a le surprinde în habitatul natural. Aşa a adunat mii de imagini, iar pe unele dinre ele le expune, până în decembrie, inclusiv, la F64 Studio din Bulevardul Unirii 45, sub numele de Biodiversitate. Îl găsiţi acolo în fiecare săptămână ca să vă povestească detalii despre fiecare fotografie (urmăriţi-l pe Twitter ca să aflaţi în ce zi), şi mai jos aflaţi câteva lucruri despre aplecarea lui pentru ştiinţe… naturale! L-am întrebat despre asta şi alte câteva lucruri, iar acum vă spun şi vouă ce am aflat. Enjoy! (intenţionat, prietenii ştiu de ce!)

De unde şi până unde pasiunea asta pentru a (sur)prinde animalele, păsările, în special, la ele acasă?

Pasiunea pentru natură şi ştiințe naturale o am de mic. La patru cinci ani deja desenam toate animalele din Atlasul Zoologic. Mai târziu am pierdut darul desenului, dar m-a ajuns din urmă cheful de a imortaliza animalele vii, nu doar pe cele din planșele atlasului.

Care a fost prima vieţuitoare urmărită și trasă într-o fotografie de care să fii mulţumit?

Prima?? Nu mai țin minte… probabil că primii lilieci din peșterile în care mergeam în anii 2000-2001. Nu știu dacă mai am filmele pe acasă…

Şi fotografia pentru care ai muncit cel mai mult? Distanță parcursă, ore de urmărire etc

E greu de spus. Pentru multe din ele m-am chinuit, iar efortul nu se vede neapărat în rezultat. De exemplu în 2010 am mers de două ori până în Devavanya (Ungaria) petnru o fotografie cu o dropie în libertate. Fotografia nu mi-a reușit, am trei cadre ușor mișcate și neclare. Am mers pentru ele 3200 de kilometri (800 km dus întors de două ori), dar nu regret nici măcar o secundă sau un metru. La anul voi veni cu trofeul pe cardul foto (un dropioi în postură nupțiala). Îmi doresc prea mult fotografia asta să nu ajung să o fac, mai ales că turele de anul trecut au însemnat o acumulare de informații cruciale pentru reușita de anul viitor.

Există animale pe care le’ai urmărit și nu le’ai (sur)prins? Încă le cauți?

Da, mufloni, acvile, cerbi, lista e destul de lunguiață. Lucrez la câteva specii frumoase, remarcabile, pe care sper să le fotografiez în următorii ani. Nu mă grăbesc, animalele nu pleacă de acolo.

În afară de fotografie, ai în plan și alte acțiuni care vizează biodiversitatea, cum ar fi acțiuni pentru protejarea vreunei specii ori pentru a educa nițel poporul din punctul asta de vedere?

Da, am în plan editarea unui album foto, dar și a unui ghid de buzunar cu dublă funcție. Deocamdată sunt doar proiecte, dar veți afla mai multe despre ele la momentul potrivit.

Ai fost vreodată în pericol când ai fotografiat? Vreun risc sau chiar păţanie semnificativă?

Propriu-zis nu, pentru că știu ce înseamnă o întâlnire cu un animal sălbatic, toate sunt imprevizibile. Faptul că am “aranjat” o viperă cu mână pentru o fotgrafie perfectă se pune? (nota mea: DAAAA!)

Practic nu pot vorbi de pericol, deși pentru un om neavizat apariția unei vipere e un motiv suficient să urle din toți rărunchii sau să o rupă la sănătoasă. Pentru mine însă e o șansa deosebită, pe care nu o pot rata.

Ce note aveai, în sc generală, la științele naturii? :)

Bune. Mi-au plăcut și biologia, și chimia, și fizică, și geografia, și geologia. Aveam note bune, azi mă bucur că am învățat la aceste materii. Și un secret: încă mai învăț. Am acasă mai multe tratate de geologie carstică, de mineralogie, tratate de ornitologie, studiez și puțină taxonomie. Trebuie să fii pregătit să înțelegi ce este deja în jurul tău…

În  fine, cum reușești  împaci marketerul din tine, fiindcă, se știe, asta presupune cifre exacte şi exceluri, cu pasionatul de fotografie, când trebuie răbdare şi să stai nemișcat ore întregi,  să te “machiezi”, camuflezi,  îţi trebuie ochi format pentru ceva artistic (vezi foto cu rățuște şi irizații de ape sau cormoranul leneş pe care stătea un ţânţar) :)

Nu e neapărat răbdare. E mai mult vorba despre o serie de tehnici de apropiere, respectiv de încadrare. Unele învățate din cărţi de specialitate (puține ce-i drept), restul pe propria piele sau, mai degrabă, din propriile eșecuri. Ce nu  te înfrânge, te face  face  puternic. Gasiti la mine pe blog câteva tutoriale ale unor reuşite, cat despre etologie (comportamentul animalelor) mă documentez în permanenţă pentru a fi mai aproape de speciile salbatice…