June 30

Micro-Folie vă așteaptă la Sibiu!

Ediția 2019 de FITS lasă în urmă nu doar amintiri de retrăit ci și un loc de (re)vizitat la Sibiu: Micro-Folie, o expoziție interactivă ce rămâne orașului, în care oricine, mare sau mic, poate vizita, printr-un parteneriat foarte iscusit, muzee celebre din lume, dar și alte lăcașe de cultură, cu ajutorul Samsung și dARe by Samsung.

Micro-Folie este un proiect pornit de La Villette, un parc parizian care include, printre altele, cel mai mare muzeu al științei din Europa –  Cité des Sciences et de l’Industrie, trei spații de concerte și prestigiosul Conservator parizian, fondat în 1795. Mă rog, sunt foarte multe chestii super mișto acolo, dacă vreți să plângeți făcând comparația cu ce-i pe la noi, intrați la ei pe site sau măcar pe pagina lor de Wikipedia.

Folie este numele dat fiecăreia dintre cele 26 de construcții de culoare roșie din La Villette, create de arhitectul Bernard Tschumi ca puncte de referință în perimetrul generos al parcului, ușor de recunoscut și, cu siguranță, greu de  uitat. Fiecare dintre aceste structuri are design propriu si funcționalitate distinctă, iar ansamblul a dat numele proiectului-extensie adaptat de La Villette împreună cu Ministerul Culturii din Franța și autoritățile/instituțiile locale în peste 200 de orașe din lume. Alți parteneri ai proiectului sunt: Château de Versailles, Centre Pompidou, Louvre, Musée National Picasso, Musée du Quai Branly – Jacques Chirac, Philharmonie de Paris, RMN – Grand Palais, Universcience, Festival d’Avignon, l’Institut du Monde Arabe, l’Opéra National de Paris și Musée d’Orsay. Parte din operele expuse/create în aceste instituții culturale sunt parte din ceea ce se poate vizita, virtual, la Micro-Folie.



Sibiu este primul oraș din România cu Micro-Folie, muzeul virtual este găzduit de Muzeul Astra în Piața Mică iar accesul este gratuit. Micro-Folie-ul sibian a fost inaugurat oficial, ca parte a FITS și, de asemenea, ca parte a sezonului cultural România-Franța, în timpul Festivalului, dar rămâne deschis în permanență (de verificat programul înainte).

Micro-Folie este o idee destul de versatilă, adaptată de la oraș la oraș. La Sibiu, într-o experiență digitală facilitată de Samsung și dARe by Samsung, există trei destinații distincte, legate prin curiozitatea și dorința de explorare a vizitatorilor:

1. Muzeul digital cu peste 500 de capodopere din 12 instituții culturale și muzee naționale din Franța, un spațiu ce le permite vizitatorilor să acceseze, prin intermediul unor tablete, informații despre picturi, spectacole de balet, dans contemporan, operă sau teatru, arhitectură, obiecte din patrimoniul universal, dar și piese muzicale din repertoriul clasic sau modern.

2. Realitatea virtuală: Echipați cu ochelari VR, telefoane și căști de ultimă generație, vizitatorii pot accesa aproximativ 40 de filme scurte preluate de pe canalele Arte, pentru a experimenta, în varianta 360˚, explorări subacvatice, zboruri pe deasupra munților, dar și recitaluri de muzică ori vizite ghidate în muzee importante ale spațiului occidental. Eu, de exemplu, am căscat gura prin Scala din Milano.

This image has an empty alt attribute; its file name is Micro-Folie-5-1-1024x682.jpg
3. Fab Lab: Conceput ca un spațiu flexibil care poate funcționa fie ca ludotecă, fie ca atelier în care copiii vor fi asistați de diverși traineri, această alveolă a Micro-Folie le oferă participanților posibilitatea de a lucra cu imprimante 3D și markere inteligente, pentru a crea sau personaliza diverse obiecte sau desene – pentru partea asta de M-F, însă, trebuie să vă programați.

În plus, în hol, sunt niste tablouri ale Anei Bănică pe care vizitatorii le pot scana cu dARe, aplicația de la Samsung, știți voi, și care prind viață, 2D care devine 3 sau mai mulți D (unele au și muzică), ceea ce încă mi se pare super cool!
 

Deci, rețineți: dacă mergeți la Sibiu, treceți și la pe Micro-Folie!
Poza de la VR e făcută de Dragoș Dumitru | FITS2019, celelalte două sunt by me.


June 5

TIFF 2019: Pauza

Ca de obicei, la TIFF e un mix delicios de filme și evenimente și oameni, miros de tei și varză a la Cluj, povești, ploaie și ”Dă-o naibii de ploaie, ia-ți o pelerină, hai să ne distrăm și aia e!”. I love it!
Voiam azi să povestesc despre excelentul documentar făcut de Diana Gavra despre fenomenul corupției în România, dar mă uit afară, e soare, încă, și mai bine scriu despre înstrăinare. Prin comparație, ce-am văzut în Pauza – film de competiție, pare întrucâtva mai vesel decât reportarea noastră la corupție. Chiar dacă nu e. Însă măcar acolo situația pare să aibă sorți de izbândă și, prin urmare, motive de optimism.
Continue reading

February 15

Noi toți chiar facem un spital!

M-am bucurat și eu azi, ca toată lumea din bula mea, de donația OMV Petrom – în caz că n-ați aflat, au donat 10 (zece!) milioane de euro pentru construcția spitalului de oncopediatrie, proiect al celor de la Dăruiește Viața cu care v-am mai făcut și eu capul calendar în oarece rânduri.

Dincolo de generozitatea companiei, însă, aș vrea să vă amintiți să vă aplaudați și pe voi, cei mulți care faceți donații recurente pentru programe și proiecte minunate, pentru jurnalism onest și responsabil, pentru ca niște oameni – cauze aparent pierdute de sistemul nostru sanitar – să regăsească speranța și să se trateze în afara României.
Continue reading

August 28

Fata lui tata

Când s-a îmbolnăvit tata, nu știam că e începutul sfârșitului și încă ne închipuiam că e doar un AVC minor, pentru că așa spusese neuroloaga de la Elias, și avea să-și (mai) revină. Deși, după mâna dreaptă cu care nu mai putea apuca nici o cană plină, piciorul drept ceda și el, odată cu echilibrul. Dintr-un munte de energie și vitalitate, my hero fusese redus la o persoană care abia pășea cu ajutorul unui baston. Totul, într-o săptămână.
Continue reading

May 26

TIFF 2018: De ce să vezi Tokyo Vampire Hotel

Voi nu știu, dar eu cred în vampiri. Bine, nu în stilul doamna Maia care o perturbă sangvin pe Oana Pellea, ca în promo-ul TIFF de anul ăsta, o triplă referință, ci în ăia care pur și simplu îți sug timpul sau energia. Știți ce zic? Sunt oameni care te consumă cu problemele lor, care au numai drame și doar despre asta vorbesc. Sunt obositori până la epuizare și, din păcate, soarele, usturoiul sau țepușele din lemn nu funcționează împotriva lor. Nu că aș fi încercat altceva decât să-i evit.
Dar Tokyo Vampire Hotel e un film cu vampiri pe bune și mie mi se pare că e de văzut la TIFF, mintenaș zic și de ce.
Continue reading

May 14

Număr zilele

Am jurnal de la șapte ani, am blog de aproape 12 și n-am făcut niciodată o pauză atât de lungă de scris altceva decat chestii care țin de munca mea și statusuri pe FB. M-am uitat când a fost ”cea mai recentă” postare, era din 21 martie. Are sens. Peste două zile avea să cadă, ca o bombă, vestea care mi-a schimbat viața: tata nu avea un AVC minor, așa cum fusese diagnosticul inițial, ci o tumoră cerebrală. Peste alte cinci săptămâni, îl pierdeam…

Da, număr zilele, săptămânile. Le socotesc, matematic, ca un fost dependent. Nu ca să le pun în urmă, sunt sigură că trecerea timpului o să rezolve asta cumva, ci ca să am un reper din aceasta nouă realitate.
Au fost două luni în care simt că mi-am amanetat sufletul și emoțiile ca să pot fi exclusiv rațională și eficientă, să mă gândesc la tot, să caut orice și oricâte soluții s-ar mai fi putut găsi, pas cu pas, zi de zi. Nu doar să funcționez, ci să fiu fără cusur, să mă gândesc și să prevăd orice mic detaliu, gând, dorință spusă ori nespusă, orice soluție la orice problemă ar fi putut să mai apară și să am infinit mai multă răbdare decât am.

Pentru mine, când vine vorba de scris, emoția, empatia, toate lucrurile astea sunt importante, iar acum, chiar dacă au trecut – deja! – două săptămâni, deși îmi dau voie să simt, încă nu le-am recuperat de pe unde le-am închis, așa că, de fapt, deși stiu că scrisul ar putea chiar să mă ajute, pentru că mereu mi-a plăcut să scriu, am tot deschis pagini de postare nouă și m-am oprit acolo și n-am scris nimic.

Așa că o să apăs ”publish” fără să recitesc, pentru de undeva trebuie să reîncep și cu scrisul.
Ar putea la fel de bine să fie postarea asta.

Poza e făcută ieri, la Cisnadioară, sus, în biserica fortificată. Era lumina asta frumoasă. Și liniște.

December 6

Bloganiversare cu daruri de la IKEA

E, deja, tradiție aniversarea blogului cu daruri pentru cititori. Sunt șapte ani de când am început să scriu printrerânduri (și încă patru pe alte platforme, înainte de asta, dar cine-i mai numără?), nu știu când au trecut, parcă mai ieri scriam prima postare. Din primul an am considerat că ziua blogului merită serbată cu cititorii, cu daruri pentru ei, ca mulțumire că (re)vin aici, și am continuat campania asta în fiecare an.
Continue reading

October 26

Câte ceva despre antreprenoriat – my way

La începutul lui 2018 vor fi opt ani de când am ales să rămân pe cont propriu, cu proiecte de comunicare în regin de freelancing. N-a fost neapărat prima decizie, eram obișnuită să fiu lipsită de bătăi de cap la sfârșitul lunii – mă rog, dacă nu punem la socoteală întârzierile cu salariile pe care industria media le-a experimentat din 2008 încoace – dar, cumva, uite că s-au făcut opt ani și, vorba cântecului, I’m still standing. Însă n-a fost și nici nu a devenit mai ușor între timp.
Continue reading

September 3

Slow motion

Mă oftic că nu mi-am luat pelerina de ploaie la mine și-a trebuit să plec de la protest, deși, la ce furtună s-a pornit, nici mama pelerinelor nu cred că făcea față, iar umbrelă – am mai zis – nu folosesc. Am așteptat un pic la adăpost, sub niște pomi, poate se liniștește. Până la urmă, stau la doi pași de Guvern, cât de tare putea să mă ude?!
(Am o idee în legătură cu asta acum)
Continue reading

June 23

Cultura e pentru toți. Punct.

Am scris, acum câțiva ani, un text despre educație și elite în context cultural. Doar cîteva momente care mi-au dat de gândit, pornind de la o discuție matinală în care interlocutorii susțineau că nu toată lumea trebuie să aibă acces la ceea ce eu numesc, mai în glumă, mai în serios, haute culture – ”nu dăm mărgăritare porcilor” a fost exprimarea de atunci.
Mi s-a părut incalificabil, și tot așa mi se pare și acum, și n-am uitat niciodată conversația aia. Cred și acum că elitismul și prețiozitatea unora care ar trebui să apropie haute culture-ul de cei mai puțin educați și/sau norocoși nu fac decât să-i îndepărteze și să-i sperie.
Continue reading