Stau pe terasa generoasă, aproape la fel de spațioasă cat e și camera. Când ridic ușor privirea din telefon, laptop sau PocketBook, văd marea. Din cameră, până în apa fac vreo două minute, cel mult. E și caldă. Nu ciorbă, să nu simți un fior mic atunci când intri, dar e caldă.
Serile se simte cel mult nevoia de o cămașă cu mânecă lungă, un șal sau o jachetă subțire.
E perfect.
Chiar când îmi făceam lista de bagaj (da, sunt genul ăla care face liste) mi-am dat seama că nu am plecat niciodată zece zile legate într-un concediu. Trei, patru, uneori cinci sau chiar o săptămână, cu dus și întors incluse, dar zece zile niciodată. De cele mai multe ori nu am avut când și cum să leg o așa perioadă fără să trebuiască să fac ceva, să fiu undeva, să… am treaba, dar cred că, altfel, nici nu mi-a trecut prin cap că aș putea.
Mă gândeam că o să mă și plictisesc zece zile în satul ăsta din Corfu. Nu-mi place să stau la plajă, nu prea ai pe unde sa te plimbi, e ceva de mers până în centrul satului, oricum, de vizitat insula cu mașina știam sigur că n-am chef…
Ce naiba o să fac zece zile?
Cât să și citesc?
Patru cărți, până acum, și mai am două zile… asta dacă nu decid să fac o aroganță și să mai răman un pic.
Liniștea de aici e întreruptă doar de sunetul unor motociclete sau ATV-uri ori vreo mașină vai de capul ei care, probabil, trebuia casată de măcar un cincinal. Din când în când, trece domnul cu Fresca Fruta! Fruta Fresca! Fresh fruit! Fresh fruit!, chestie care, desigur, ne amuză foarte tare. Noi nu cumpărăm fructe de la el, luăm de la magazinul din sat, e mai comod.
Și cam asta e toată larma.
Seara, mâncăm pe terasa ori dăm o fugă la tavernă – vreo cinci minute de mers lejer. Sau poate șapte? Gazda ne zâmbește prietenos și uneori își face un pic de timp să stea la povești. Știm cum o cheamă, că are doi copii, că are și măslini, când e ziua ei (întâmplător, e azi), iar soțul ei mi-a adus într-o seară Terea de la el, că cică-s mai bune decât ale mele (nu-s, sunt mai slabe, le prefer pe ale mele).
Ne-am făcut și prieteni, pe cățelul Gringo și stăpânul lui, care, de pe terasa casei lui, ne invită vesel să bem o bere. 
Am și lucrat un pic, urgențe și mailuri, cel mult o oră pe zi, dar nu zilnic.
Astea opt zile (până acum) au trecut ca o fluturare de aripă și mă tot întreb de ce naiba am amânat atâția ani să-mi iau și eu o vacanță ca lumea.
Încă ceva: azi am ajuns la o patiserie în satul următor. Am luat tot soiul de foietaje, gogoși mici, rotunde, perfecte, portokalopita și lămâiepita (sau cum i-o zice în greacă). Pe astea două tanti ni le-a pus în două cutii de carton, să nu se strice, să nu se lipească și să nu curgă siropul. Pe prima cutie a pus și o fundiță, decor. La a doua i-am zis să nu mai strice fundița, că oricum le luam pentru noi, nu e cadou sau ceva. A ezitat doar o fracțiune de secunda, pe urmă a pus hotărât decorul pe cutie: ”Nu, așa trebuie să fie cutia, așa facem noi aici”.
Nici nu pot să încep să spun cât de mult mi-a plăcut chestia asta. Nu pentru fundița în sine ci pentru gândul că, iată, într-un sat din Grecia, dacă cutia trebuie să aibă fundiță, ca să fie mai fancy și mai drăguț, ei o să-i pună fundița aia.
De asemenea, dau restul exact, până la ultimul cent, nu există ”Luați o perniță de Orbit că n-am să vă dau 50 de bani”, toate magazinele, oricât de mici, fie în Corfu Town, fie în sat, au POS și toată lumea zâmbește amabil.
Nu mă mai duc la marea noastră cât îi veacul!
PS Singurul regret e că ratez atâtea concerte mișto la Enescu. Dar sper că voi mergeți, da? Din 17 începe și seria de concerte gratuite din Piața George Enescu, unde, de asemenea, e un program foarte fain!
Eu zic să mai stai câteva zile 🤗🍾🥳🎉!