Pe vremea când jurnalismul se făcea “pe bune” în ţara românească, iar investigaţia şi reportajul nu erau specii jurnalistice pe cale de dispariţie, şcoala de profil, exemplele de bună practică de afară, situaţia economică şi bunul simţ al fiecăruia au impus nişte reguli, respectate, pe atunci, de majoritatea prestatorilor în domeniu.

Ieri am văzut la Anca un exemplu de cum, întocmai precum ziarele şi calitatea lor au murit puţin câte puţin, regulile de care spuneam sunt ignorate cu o infatuare demnă de cauze mai bune!

Pe scurt, un domn jurnalist doreşte să scrie despre componenţa şi, atenţie!, competenţa juriului Internetics. Zis şi făcut: intră pe site-ul Internetics, click pe Juriu, se uită, citeşte şi scrie o opinie despre acest juriu. Nu comentez aici dacă opinia domnului despre subiect ne interesează ori ba, în nici un caz, şi nici demersul ca atare, ci argumentele şi regulile de bun simţ în jurnalism, reguli de care domnul, îmi pare, a făcut niţel abstracţie.

În primul rând, când scrii despre calitatea şi competenţa unor oameni, trebuie să ai tu însuţi o minimă pregătire în domeniul cu pricina, ca să ştim că-i judeci pertinent.  Apoi încerci să faci o minimă documentare despre oamenii ăia şi nu, LinkedIn nu e neapărat o sursă în sensul ăsta. Dacă totuşi asta e tot ce poţi în materie de documentare, LinkedIn, deşi, ca jurnalist ar trebui să poţi mai mult, aş vrea să văd şi eu unde scrie, în CV-urile celor din juriu, textual “specialist(ă) recepţie marfă”. Că dacă asta ne e sursa documentării, apăi să fim corecţi, nu?!

Oricum, dacă e să folosim acelaşi criteriu de evaluare, nu scrie nicăieri, pe profilul de LinkedIn al domnului jurnalist, despre competenţele sale în evaluarea unor experţi în comunicare digitală.

Tot de bun simţ (da, ştiu, e desuet gândul ăsta, dar rămân o optimistă, ce să zic?!), ar fi să trimiţi un mesaj organizatorilor Internetics şi celor vizaţi de articol în care să le spui că, în opinia ta, cei care sunt în juriul competiţiei nu au treabă cu Internetul şi să le ceri o reacţie înainte să publici. Nu de alta, dar 1. tu însuţi nu-ţi declini competenţa în domeniu, 2. îţi e lene să te documentezi mai mult decât cu un click pe LinkedIn, 3. aşa este etic!

Şi, în fine, tot de bun simţ e să citeşti înainte să dai publish, altfel te trezeşti cu dezacorduri în text, de parcă l-ai fi recepţionat de undeva şi l-ai fi publicat aşa cum a venit, fără să te uiţi pe el.

NB: întrucât sunt aproximativ 18 ani de când scriu şi citesc (corect!) consider că sunt suficient de competentă pentru a-mi exprima opinia cu privire la dezacordurile dintr-un text. De asemenea, deoarece nu doresc să-l acuz pe domnul jurnalist de rele intenţii, presupun că este responsabil şi, deci, îşi asumă opiniile şi greşelile odată cu publicarea, aşa că nu e cazul să-i cer părerea despre ele.

Nu în ultimul rând, nu văd nici o posibilitate de a comenta la opinia cu pricina, altfel poate nu scriam textul ăsta.