Probabil ați aflat deja că povestea lacrimogenă a deținutului care a primit patru de DA la cea mai recentă ediție de ???Românii au talent??? nu e chiar adevărată. Dacă nu, a scris Simona Tache la ea pe blog, citiți acolo faptele.
Din start, și ca să nu existe dubii, spun și eu că ce a făcut ProTV e de neiertat, indiferent dacă producătorii au știut sau nu adevărul, și anume că, de fapt, tăinuirea de care se jena public și lacrimogen românul ???talentat??? este, de fapt, complicitate la o crimă, și încă una sângeroasă.
Dar nu despre asta vreau să scriu, c-a zis Simona ce era de zis, ci despre reacții.
Andrei Grigoriu a fost eliberat între timp și acum face tatuaje. Are și pagină de FB unde are și Like-uri, ba chiar și-a mai făcut acuma una, legată de participarea la emisiune, ceea ce îmi dă impresia că omul e mândru de isprava lui! Că n-are o problemă că a tăinuit din nou (gravitatea propriei fapte) ci e încântat și pune la dispoziția fanilor, iată, nu una ci chiar două pagini pentru aprecierea sa.
De fapt, în ciuda a ceea ce se scrie la dosar, respectiv că el a ținut victima, în timp ce prietenul lui cel mai bun îi tăia gâtul, Andrei Grigoriu susține în continuare că el, de fapt, doar a tăinuit crima. O fi mai ușor de trăit c-o vină mai mică. Dar adevărul e doar unul și nu e cel cu care defilează el.
Însă dincolo de porcăria făcută de Pro, dincolo de apucăturile de Dumnezeu ale Mihaelei Rădulescu, pe mine m-a uimit reacția unora la povestea asta. Fiindcă la ProTV putem alege să nu ne uităm, iar pe MR o putem, de asemenea, ignora fără regrete. Dar faptul că o mulțime de oameni și-au exprimat respectul față de Andrei Grigoriu mă sperie. Pe ăstia care cred că o poveste lacrimogenă scuză o crimă și o minciună cum îi evităm?
Iată doar câteva comentarii, pe lângă nenumăratele poze de genul ăsta:
Criminal? Tu nu vezi ca baba aia [n.m. mama fetei ucise] nu e capabila de iertare? Tu nu vezi ca omul asta a transformat o drama intr-o poveste ce a emotionat atata lume? Sunteti bolnavi toti care va considerati demni sa-l judecati.
Nu mai conteaza acuma pentru ce ai fost inchis sau cat timp! Iar lucrul acesta te face sa iti urasti tara pentru ca in strainatate nu este asa si te si ajuta dupa ce iti ispasesti pedeapsa, mai putin pedofilii si violatorii pentru ca aia nu merita sa fi-e iertati.
NIMENI NU ARE DREPTUL SA TE JUDECE……DUMNEZEU ITI IA SI TOT EL ITI DA!
Ma-sa victimei daca era intreaga, invata despre IERTARE pana acum, stia sa fie ea mai buna, dar din ce am vazut, doar arunca cu pietre, ar face orice sa “moara si capra vecinului”. Nu a invatat nimic din drama asta, in timp ce tanarul asta face o poveste emotionanta din ceva rau… si-a cerut scuze asa cum a stiut mai bine.. in fata intregii tari… tinere iarta-te si mergi mai departe, Dumnezeu e singurul care poate judeca.
Doamneeeeeeeee!!!!! De aia încă suntem in epoca medievala!!! Ca ne fute grija de unu si altu!!? Vedeți-va fiecare de treaba voastra si nu mai judecați,nimeni nu e in măsura sa judece pe nimeni!!!
A recunoscut omul ca a gresit!Doamne,ce va mai place sa condamnati si sa judecati!
Andrei,nu crede tot ce zice lumea,mama Erikai este o mincinoasa,pt cateva sute de euro sa iei o viata ? Respect Andrei !
***
Îmi place să cred că sunt o persoană tolerantă. Cred că celor care au făcut greșeli și au plătit legal pentru ele, ar trebui să li se permită reintegrarea. Dar Andrei Grigoriu, deși spune că regretă, practic nu-și recunoaște fapta. El spune tuturor că doar a tăinuit o crimă când, de fapt, a participat la ea, imobilizând victima. Și, atâta timp cât practic nu recunoaște ce-a făcut, nu văd de ce ar fi trebuit eliberat condiționat.
Și, mai mult, nu văd de ce ProTV ar trebui să-l prezinte țării ca pe un talent cu o oarece problemă legală, de ce nu și-au făcut documentarea sau, dacă a facut-o, de ce i-au permis să mintă. Cum ziceam, înțeleg ideea de reintegrare, sunt pentru, da’ acuma chiar să facem erou și exponent al românilor talentați dintr-un criminal?!
Sunt foarte curioasă dacă vor merge mai departe cu el în emisiune sau nu și dacă juriul îi va mai plânge tot așa tare de milă și etapa viitoare.
Ca sa vezi ce usor suntem de manipulat
Si inca ceva indiferent daca ne place sau nu o persoana nu suntem in masura sa-i luam viata, nu suntem stapani pe ea, deci imperdonabil indiferent de situatie, daca cineva din familia criminalului ar fi patit ceea ce a facut el cum reactiona? respect? nici poveste
n’auzi ca doar dumnezeu face si desface? noi n’avem dreptul sa emitem judecati de valoare, omul e respectabil :))