Înţeleg pe deplin supărarea şi argumentele lui Vlad, obiecţiile lui Cristi şi adăugirile lui Bogdan referitoare la necesitatea unui act normativ menit să reglementeze dezgustătoarea presă autohtonă, însă mie mi se pare futil acest demers, chiar şi dus la bun sfârşit – oricare ar fi acel bun şi acel sfârşit.
Voi chiar credeţi că toţi cei care toacă mărunt răposaţii şi monicile nu ştiu, la începutul, mijlocul şi sfârşitul unei zile de “jurnalism”, că ceea ce fac ei nu prea are nici o legătură cu presa?!
Ştiu prea bine, sunt sigură, iar dacă încearcă să se opună li se spune, clar şi răspicat, că sunt zece la uşă care abia aşteaptă să le ia locul! Nu că le-aş lua vreodată apărarea redactorilor care publică ştiri cu Vezi aici! Click aici!, dar aşa e situaţia în cele mai multe din redacţii, asta ca să nu mai vorbesc de salariile de mizerie care nici măcar nu sunt plătite la timp! Şi, da, chiar sunt zece la uşă, bucuroşi să le ia locul, să scrie inepţii încă şi mai mari şi mai certate cu gramatica!
Iar ăştia mici şi mizerabilele lor produse jurnalistice nu sunt decât rezultatul mai marilor, plătiţi cu salarii indecente, cărora patronii de presă nu le cer decât un singur lucru: cheltuieli mai mici, influenţă mai mare. Şi cum majoritatea trusturilor de presă pe care suntem supăraţi cu toţii au legături şi culoare politică, mult succes cu impunerea unei legi care să cearnă grâul de neghină!
Nu în ultimul rând, mizeria pe care a făcut-o România TV cu inventarea unui fiu fictiv pentru Sergiu Nicolaescu nu e cu nimic mai prejos decât mizeria telespectatorilor care au huiduit-o şi înjurat-o pe soţia regizorului pentru că purta palton alb sau pentru că a decis să respecte dorinţa răposatului de a fi incinerat. Pe aceştia din urmă ce lege i-ar putea opri să urmărească, avizi, ştirile şi programele care le arată că, până la urmă, nimeni şi nimic din ceea ce apare la TV şi prin presa generalistă nu e mai bun decât ei?!
Even the most rational approach to ethics is defenseless if there isn’t the will to do what is right, zice Soljeniţîn, şi ştia ce zice!
Update: Manafu şi Zoso au scris şi ei despre acest subiect spinos, iar ce am citit pe activewatch despre asta m-a făcut să zâmbesc ironic. De asta:
Deci, prima condiție pentru a avea un instrument de autoreglementare este să fie supuse unor norme relațiile dintre angajat și angajator (…)
Cu alte cuvinte, considerăm că nu o lege a presei – adica un uriaș pas înapoi – e necesară, ci o reglementare a raporturilor angajat și angajator în industria media, pentru a proteja ziaristul de excesele unui management ahtiat după audiență și total dezinteresat de misiunea presei
Ahahaha, deci o reglementare a relaţiilor dintre unii care nu au nici o putere să impună asta şi unii care nu au nici un interes! Ne-am scos!
Leave a Reply