May 28

Vara asta poartă unghii colorate!

În ciuda faptului că frecvent se crede că ar fi invenţia egiptenilor, primii care au utilizat o soluţie pentru colorarea unghiilor au fost chinezii, care foloseau un amestec din ceară, gelatină, gumă arabică, vopsea din plante şi albuş. Abia mai târziu, obiceiul a ajuns şi la egipteni, care au început să folosească henna pentru colorarea unghiilor. Aparent, atât chinezii cât şi egiptenii, aveau acest obicei atât din considerente estetice, cât şi din considerente sociale: cei mai săraci şi le colorau în nuanţe pale, iar bogaţii în culori puternice, roşu sau negru. Oricine încălca acest cod al culorilor era pasibil de pedepse.

În Europa, moda unghiilor colorate a apus odată cu Imperiul Roman şi a revenit la modă în vremea Renaşterii, la curţile franceze. Gurile rele spun că obiceiul colorării unghiilor ţinea mai degrabă de acoperirea mizeriei de sub acestea şi la ce alte legende despre igiena vremurilor există, înclin să cred această explicaţie.
Continue reading

April 23

Despre gospodinele din reclame

Cele mai multe reclame la produse de curăţat casa au prostul obicei de a-ţi arăta tot soiul de gospodine care fac minuni cu produsele lor pe o cadă sau chiuvetă sau vas de toaletă care-s negre de atâta jeg şi piatră! Pricep că asta e găselniţa de a face efectul produsului minune mai vizibil, dar, frate, ce gospodină e aia cu o cadă atât de infectă încât nici câinele nu-ţi vine să-l duşezi acolo?!

Eu nu sunt ceea ce s-ar putea chema o gospodină. Dacă deschideţi dicţionarul la pagina cu acest cuvânt, e foarte foarte sigur că poza mea nu e acolo. Nu sunt nici măcar vreo maniacă a curăţeniei: se întâmplă uneori ca farfuria din care am servit cina să stea în chiuvetă până a doua zi sau pata de la cine ştie ce sos care a depăşit marginea oalei în timpul fierberii să nu fie eradicată instant.

Continue reading

March 25

Românce cu Farmec… natural! Aveţi idei?

Îmi place mult când brandurile autohtone caută să descopere, să prezinte şi să sprijine valorile româneşti. E un semn de firească normalitate într-o perioadă în care suntem puşi mai degrabă pe importat idei, valori şi sensuri fiindcă e mai comod să folosim unele testate deja.

Totuşi, sunt şi companii autohtone care au ales altfel: Farmec este una dintre ele iar ăsta e doar unul dintre motivele pentru care apreciez echipa de la Cluj!

Continue reading

December 3

La aniversare printreranduri: Mâinile au Farmecul lor!

Mereu mă uit la mâinile oamenilor şi, poate chiar fără să vreau, părerea pe care mi-o formez despre ei are legătură cu mâinile. Dacă sunt îngrijite, delicate, puternice, ce bijuterii aleg să poarte, dacă au lac şi ce culoare, dacă sunt roase ori nu unghiile, dacă sunt pilite… Mi se pare că poţi ghici în mâini cu o precizie mai mare decât poţi ghici în palmă şi m-am înşelat de prea puţine ori în sensul ăsta. Iar gesturile făcute cu mâinile pot trăda foarte uşor un mincinos, de exemplu.

Continue reading

August 6

Londra 2012: Jocuri Olimpice cu Farmec!

Se ştie că practicarea sportului nu e chiar printre preocupările principale ale politicienilor români. În afară de faimoasele săli, proiectul de acum câţiva ani care a cheltuit, ineficient, o grămadă de bani, ar mai fi doar baterea prietenească pe umăr a sportivilor care obţin rezultate remarcabile la competiţiile internaţionale şi nişte prime care nu re ridică la nivelul performanţelor. Ah, da, şi ignorarea unor modificări propuse la Legea Sponsorizării, lucru despre care, printre altele, povesteşte Violeta Beclea Szekely aici.

Tocmai de aceea, în perioada asta de efervescenţă olimpică, ţin să le mulţumesc acelor companii care au înţeles să sprijine Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi nu doar ca să se laude cu asocierea acum, când atenţia tuturor e îndreptată spre Londra, ci de un an, doi, sau chiar mai mulţi. Sponsorii principali ai COSR sunt: GDF Suez, Vodafone, Dedeman, Renult România, Gerovital, Piraeus Bank, P&G, Fundaţia Alexandrion şi, pe unii dintre ei i-am rugat să răspundă la trei întrebări privind acest parteneriat: de ce, cum şi cum îl comunică.

Înainte să vă povestesc ce am aflat de la Farmec, compania care are brandul Gerovital, aş vrea să vă atrag atenţia asupra faptului că există, în România, branduri care fac mai mulţi bani decât cele menţionate şi care, dintr-un motiv sau altul, aleg să nu se implice pentru comunitate. Acesta este motivul acestei mini-serii de articole, şi sper să apreciaţi companiile astea, pentru că, în vremuri nu prea prietenoase pentru economie, au ales să… le pese! De ce, cum, şi cum comunică acest lucru, aflăm acum de la Farmec!

De ce ati ales sa va implicati?

Intrucat sportul a fost intotdeauna un domeniu care a dus numele Romaniei mai departe in lume, avem toate motivele sa ne mandrim cu participarea Echipei Olimpice a Romaniei la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra. Este o mare onoare sa fim sponsorii principali ai echipei noastre de campioni si sa-i sustinem, prin intermediul campaniei Hai sa aducem Romania acasa!, in periplul lor de a aduce cat mai multe titluri Romaniei, pentru ca fiecare roman sa fie mandru de renumele adus tarii noastre.

În ce constă această implicare?

Implicarea noastra este cat se poate de concreta. Gerovital desfasoara in perioada 1 iunie – 12 august 2012 promotia Aur, Argint si un Bronz perfect, prin intermediul careia 1% din vanzarile gamei Gerovital Sun vor fi directionati catre Echipa Olimpica a Romaniei. Implicarea Gerovital in sustinerea Echipei Olimpice a Romaniei este o initiativa inceputa inca de anul trecut, cand  1% din vanzarile acestei marci din perioada 14 octombrie – 14 decembrie au fost directionati catre pregatirea echipei nationale pentru Jocurile Olimpice de la Londra.

In plus, prin participarea la aceasta promotie, consumatorii vor avea ocazia sa castige 10 medalii de aur in valoare de 1.000 de euro fiecare si 3.504 medalioane de argint, sub forma de pandantiv –  detalii.

Cum este comunicată această implicare?

Comunicam prin mai multe medii. In primul rand, avem un site de campanie, in cadrul caruia exista o sectiune speciala actualizată zilnic cu informatii despre sportivii romani. De asemenea, site-ul dispune de o sectiune video unde puteti urmari testimoniale de la campionii nostri, precum si spoturile TV pentru gama Gerovital.

(mai jos, Sandra Izbaşa spune cum a ajuns să facă gimnastică)

Pe pagina noastra de Facebook se gaseste o aplicatie speciala prin intermediul careia oricine isi poate crea un banner cu un mesaj de sustinere pentru sportivii romani. Aceste bannere pot aduce participantilor din aplicatie unul din cele 10 tricouri semnate de sportivii Lotului Olimpic Roman, dar si un set de produse Gerovital Sun sau un medalion de argint. De-a lungul campaniei, pot fi castigate tricouri cu semnaturile campionilor nostri si prin intermediul partenerilor nostri din radio si online, precum si prin intermediul catorva bloguri.

Ambasadorul oficial online al campaniei este bloggerul Cristian China-Birta, caruia ii revine misiunea de a transmite in timp real, chiar de la fata locului, performantele sportivilor nostri. El va avea acces la toate probele si premierele timp de 3 zile (8-11 august) si va scrie atat pe blogul personal, chinezu.eu, cat si pe webiste-ul sportlocal.ro, dar si pe Facebook sau Twitter. In plus, blogalinitiative.ro gazduieste un concurs pentru bloggeri mici si mari cu premii constand in medalii  si produse Gerovital Sun ♦

A răspuns fermecătoarea Alina Crancău, specialist PR online – mulţumesc, Alina!, şi mulţumesc, Farmec, pentru că aduceţi România acasă… cu medalii cu tot! :)

November 24

Am Farmec!

Admit că până la seminarul ţinut la Sighişoara de celebra doamnă Jofi singurele produse Farmec pe care le foloseam regulat erau laptele Doina şi soluţia de curăţat Triumf. De atunci, însă, lucrurile s-au mai schimbat, iar crema pentru imperfecţiuni, de exemplu, mi-a devenit prietenă apropiată, la fel ca serul contur pentru ochi şi buze, toate produsele ce ţin de expunerea la soare (vara, normal!) sau crema termică pentru… că nu prea mă duc la sala :D

Am şi fost la Farmec în vizită când cu Cluj Brands Tour şi mi-am făcut propriul parfum (care miroase foarte bine, apropo) din esenţe tari, atent combinate şi amestecate, am văzut cum se face o cremă din laborator până la expedierea către clienţi şi cum se lucrează în biroul de marketing. De asemenea, demnă de admiraţie este şi  campania “aducem România acasă!” ori sponsorizarea Echipei Olimpice a României.

Am mai scris aici despre cum Farmec a reuşit să creeze şi să păstreze legătura cu unele doamne din online-ul autohton, într-o manieră foarte faină şi prietenoasă care ne-a făcut să admirăm acest brand – şi nu doar noi! Drept urmare, azi am primit “în teste” o nouă gamă de produse destinată îngrijirii părului vopsit.  Se cheamă Pro Color şi previne decolorarea părului, îl regenerează şi, în cazul părului vopsit (chiar ton pe ton, cum e la mine), prelungeşte intensitatea culorii. N-am mai încercat produse pentru protejarea culorii până acum, dar cum nu-mi place să-mi stresez prea des părul cu vopsitul, cadoul de la Farmec pică la ţanc! Gama are trei produse: mască, şampon şi ser care nu se clăteşte, şi toate trei miros foarte foarte bine!

Vă ţin la curent cu efectele :)

September 10

Branduri si bloggeri la Cluj

Pe scurt, după o zi istovitoare dar frumoasă, prima zi din cadrul evenimentului Cluj Brands Tour organizat de TVdece.

Am fot în vizită la Jolidon, unde am vizita linia de producţie şi am văzut cam ce va să însemne migala şi munca la un obiect care, de multe ori, nu se vede. Apoi am mers la deja-prietenii de la Farmec unde am revăyut-o pe doamna Jofi, dar şi pe Cristina şi pe fetele de la marketing şi unde am făcut un parfum, parfumul meu, farmec by ruxa, asa i-am zis. După asta am fost la Vitacom şi am aflat câteva lucruri despre ce va să însemne business-ul unuia dintre cei mai mari distribuitori de materiale şi componente electronice, produse şi accesorii IT&C de la noi.

Desigur, din program nu putea lipsi o vizită pe la Crocodilul trilulilu unde am aflat că se pregăteşte ceva, o lansare, adică, nu se dă din casă, o să aflaţi la momentul potrivit. După trilulilu şi după masa de prânz am pornit-o spre .. ee, nu chiar fabrica Napolact ci o linie de producţie mai… specială a clujenilor ocupaţi cu produsele lactate, respectiv linia de producţie brânzeturi cu mucegai de la Ţaga. Practic, o peşteră în care, de sute de ani, o bacterie prietenoasă,acoperă brânza transformând-o în cinci soiuri. Toate delicioase, după cum avea să demonstreze momentul degustării.

Povestesc mai pe larg despre toate acestea când revin acasă, probabil, fiindcă mâine iar trebuie să ne trezim devreme. Eu, masochistă, şi mai devreme decât restul pe motiv de alergat; noroc că Best Western-ul în care stăm are sală de fitness şi pot sa alerg pe bandă fiindcă nu ţin neapărat să cunosc puterea brandurilor locale canine!

Pe seară am fost şi la berăria Ludwig unde am descoperit berea casei tratată cu miere de salcâm care mi-a plăcut tare: prietenele mele MŢRiste, ştiţi voi care!, n-am putut să fur reţeta, dar cred că s-ar putea să nimerim şi noi vreo combinaţie, acum, că am pontul! :)

În rest, gaşcă foarte faină, ziua lui Gaben – La muuulţi aaaaani!!!, azi (sâmbătă), când mergem la Banca Transilvania şi la Ursus + o surpriză de la Starbucks. Dar până atunci, nişte somn se cere! Ruxa over and out!

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

August 10

Cum se face PR

La începutul lui mai am fost, alături de alte câteva doamne valoroase de prin online-ul autohton, la Sighişoara, la un training Farmec pe care l-am câştigat. Adică a fost un concurs, au fost nişte echipe, nişte produse, nişte obiective, iar noi, echipa “Onlineriţe cu Farmec”*, am câştigat concursul. În consecinţă, Farmec ne-a luat şi ne-a dus frumuşel la un weekend de poveste la Sighişoara în care ne-a testat, ne-a alintat şi, mai ales, ne-a explicat în detaliu diverse despre cosmeticale şi nu numai, lucruri pe care orice femeie ar trebui să le ştie dacă ţine la pielea ei.

Doamna Jofi, şefa laboratorului de cercetare Farmec, este una dintre cele mai fermecătoare doamne pe care le-am întâlnit vreodată, o enciclopedie de cosmetică şi chimie, şi a răspuns absolut la orice întrebare i-am adresat. Iar când ne-am pornit noi cu întrebările… Nu ne-am mai oprit două zile!

A fost o campanie cu costuri, fireşte, dar nu o campanie plătită deşi n-am nici o îndoială că informaţiile oferite de echipa Farmec valorează bani buni, măcar prin economiile pe care le fac pentru că ştiu ce cosmetice să cumpăr şi cum să-mi îngrijesc pielea şi părul, ce produse mi se potrivesc şi ce produse nu. Şi, mult mai important, e un brand care a căpătat încredere în social media, iar cei/cele care au reacţionat cu el au căpătat încredere în brand. The beginning of a beautiful friendship, vă asigur, şi dovadă stau mailurile ulterior schimbate cu Cristina Beredea, responsabila de marketing online a companiei.

Astăzi, după declaraţia Mirunei de aici şi după confirmarea faptului că fix la campania Farmec se referea, Raluxa, Nebuloasa, Alina de la TvDeCe şi cu mine am reacţionat şi am punctat, din nou, meritele şi câştigul campaniei Farmec. Fără să ne ceară compania asta ci doar pentru că produsele şi oamenii ei ne-au convins, iar asta nu s-ar fi întâmplat fără campania de care ziceam mai sus. Şi e un bun exemplu despre cum se face PR.

Şi, ca să mai existe o confirmare, dacă mai era nevoie, crema hidtratantă din gama Gerovital Plant, adică fix aia despre care am scris noi, a fost votată Produsul anului de către consumatori iar Gerovital este cel mai cumpărat brand cosmetic!

Până la urmă, Miruna a admis că şi ea foloseşte o ojă Farmec şi că devine aproape invidioasă că n-a participat la acel training. Dragă Miruna, îţi spun nu printre şoapte ci printre rânduri, chiar ai motive de invidie!  :)

Despre bani, bloguri si branding personal vorbim cu altă ocazie.

* Alina, Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca.

April 14

Cine n-are Farmec, să-şi cumpere!

Cum ziceam, sunt o entuziastă a produselor de îngrijire a pielii, dar nu prea sunt suficient de disciplinată ca să respect paşii pe care trebuie să-i faci, zilnic, pentru a avea cele mai bune rezultate. Zi-i lipsă de timp, şi un ten binecuvântat, totuşi, care nu mi-a făcut niciodată probleme deosebite.

Totuşi, odată intrată în hora “Onlineriţe cu Farmec” (Dăm şi noi Like, da?), am primit o poală de produse şi mostre cu creme, care mai de care, din gama Gerovital Plant, formula nouă, fără conservanţi. Şi, pe deasupra, şi cu extract de floare de colţ, adică fix planta aia care apare şi se dezvoltă te miri pe unde, în cele mai neprietenoase condiţii, bătută de ploi, vânturi şi UV. În plus, specialiştii de la Farmec (mi-ar plăcea să le văd laboratoarele, apropo! Poate cu proxima ocazie când ajung la Cluj) au adăugat în formulă şi extracte de sunătoare, coada calului, cimbrişor şi nalbă, numai bune pentru remineralizare şi un plus de protecţie.

Dar destule informaţii, mai bine vă spun cum e cu produsele… pe pielea mea! În primul rând, le-am folosit pe toate, urmând paşii ce trebuie urmaţi, ceea ce, din start, e mare lucru pentru mine. Demachiantul e fluid şi prietenos, curăţă bine şi lasă pielea.. nu ştiu cum să descriu asta, dar în lipsă de alt termen o să-i spun aerisită. E o formulă clar îmbunătăţită faţă de clasicul Lapte Doina. De asemenea, cremele hidratante şi nutritive (am folosit-o pe una ziua şi pe una seara) sunt plăcute, cu o consistenţă faină, lasă tenul neted, elastic şi plăcut la atingere (cel puţin aşa mi s-a spus că e!)

Despre crema antirid şi cea specială pentru ochi şi buze nu pot spune mare lucru, fiindcă nu sufăr de riduri… încă! Le-am aplicat şi pe ele, însă, şi, deşi în jurul gurii n-am observat vreo modificare (dar, repet, nu am riduri), zona din jurul ochilor este, parcă, mai luminoasă, iar cearcănele mai puţin vizibile – yey!

În schimb, că am lăsat ce-i mai bun pentru final, m-am îndrăgostit de crema antiimperfecţiuni! Nu că n-aş fi eu perfectă, hahahaha!, dar, cum să spun, crema asta mă face să fiu mai mult decât, fiindcă livrează exact ce promite în titlu. Şi, dacă nu mă credeţi, încercaţi-o şi după aia mai discutăm!

Oricum, dacă nu mă credeţi pe cuvânt, citiţi şi la celelalte Onlineriţe cu Farmec ce părere au depre produsele pe care le-am primit întru testare: Alina, Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca.

April 8

Farmec! Am Farmec! Deci m-am scos!

Am fost mereu sedusă de produsele de îngrijire pentru noi, femeile: creme, loţiuni, poţiuni, toate, aranjate în cutiile şi tuburile lor mi se păreau – din copilărie – fermecate. Sigur, e foarte posibil ca acest lucru să se fi datorat şi faptului că mama folosea, majoritar, produse Farmec. De altfel, nici acum nu-i lipseşte celebrul Lapte Doina. Şi nici mie.

Iar Farmec, precum vremurile, a evoluat, atât în termeni de formulă cât şi în termeni de ambalaj, transformându-se, dintr-o răţuşcă mai degrabă urâţică, în “Regina cremelor”, mai ales după ce s-a însoţit, definitiv şi irevocabil, cu Gerovital, un fel de comandat al luptei împotriva ridurilor.

Cum ziceam, sunt vrăjită de produsele astea pentru doamne şi domnişoare. Dar sunt, în egală măsură, şi foarte comodă. Aşadar, de cele mai multe ori nu urmez paşii pe care ştiu că ar trebui să-i urmez, demachiere/curăţare, tonifiere, hidratare, ci mă mulţumesc să folosesc şerveţelele demachiante şi o cremă hidratantă. Bad Ruxa, ştiu!

Dar de-acuş s-a isprăvit! Fiindcă, la invitaţia irezistibilei Alina Crancău, am acceptat să intru în echipa Onlineriţe cu Farmec (hint: Like! Share! Comment!) şi în concursul organizat, desigur, de Farmec. Aşadar, am primit o cutie cu produse din gama Gerovital Plant: lapte demachiant vitaminizant, ser contur ochi şi buze şi cremă hidratantă, dar şi multe multe mostre cu cremă antirid, nutritivă şi cu cremă antiimperfecţiuni. Asta din urmă m-a interesat peste măsură, pentru că, având acizi din fructe, acţionează ca un peeling uşor şi chiar lasă obrazul luminos şi vesel!

Faza e că noi, echipa Onlineriţe cu Farmec (hint: Like! Share! Comment!) testăm produsele astea de la Farmec şi vă povestim ce şi cum. Şi dacă facem Buzz-ul ăl mai mare, avem şansa de a ajunge la Sighişoara, într-un weekend de răsfăţ şi bună învăţare despre cum (chiar) trebuit îngrijit tenul. Şi vă povestim şi vouă în stilul nostru inconfundabil şi fermecător. Noi, adică: Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca. Şi dacă sunteţi aşa de simpatici cum vă ştiu, şi dacă daţi click aici, vă puteţi pune şi badge-ul nostru pe poza de la FB, ca să ne mândrim şi noi cu cine ne susţine! :)

Iar eu vă mai povestesc ce şi cum şi dacă am reuşit să mă disciplinez, pe măsură ce folosesc produsele!