Îmi place mult când brandurile autohtone caută să descopere, să prezinte şi să sprijine valorile româneşti. E un semn de firească normalitate într-o perioadă în care suntem puşi mai degrabă pe importat idei, valori şi sensuri fiindcă e mai comod să folosim unele testate deja.

Totuşi, sunt şi companii autohtone care au ales altfel: Farmec este una dintre ele iar ăsta e doar unul dintre motivele pentru care apreciez echipa de la Cluj!

Românce cu Farmec este o campanie care a început în această lună şi va continua (cel puţin) până la finele lui 2013. Găsiţi acolo deja scurte poveşti despre românce din trecut care au marcat premiere mondiale în istoria lumii (de exemplu, prima femeie cu doctorat în drept a fost româncă, ha!) şi o să găsiţi şi interviuri cu românce de la care fiecare are ceva de învăţat, femei care excelează în munca lor şi devin inspiraţie pentru cei din jur, dar care nu uită, în acelaşi timp, să se respecte şi să aibă grijă de felul în care arată.

Nu e un secret că folosesc produse de la Farmec, le laud şi online şi offline fiindcă sunt mulţumită de ele, iar raportul calitate-preţ e imbatabil. Încerc majoritatea produselor nou apărute şi, de vreo trei game încoace, am cel puţin câte un produs de care mă înamorez şi pe care îl pastrez pe lista de cumpărături. Astfel, crema antiimperfecţiuni Gerovital Plant cu extract de floare de colţ mi-a devenit prietenă, la fel cum s-a întâmplat cu masca şi crema de curăţat faţa fără săpun din gama AslaVital şi, mai nou, cu şerveţelele demachiante din gama Natural. Nu am încercat decât cu gălbenele deocamdată, dar le pândesc la cotitură şi pe cele cu ulei de argan!

Am mai încercat – tot din noua gamă Natural – şamponul 2 în 1 care curăţă bine şi părul şi scalpul, dar, la câte produse se adaugă după aia în păr (balsam, masca, leave-in, ser de vârfuri + termoprotector) nu pot spune că simt vreo diferenţă faţă de alte şampoane. Am mai încercat şi crema de mâini Natural cu ulei de argan – e foarte bună! Şi mai am de încercat, că nu-s chiar puţine produse, ia uitaţi:


Şi mai am de încercat, deci nevoie de ajutor, aşa că am pentru voi nişte produse: crema de mâini cu gălbenele, demachiantul, crema nutritivă şi crema contur ochi, toate trei cu ulei de argan. Vi le dau cu drag dacă îmi propuneţi doamne şi domnişoare musai să apară pe site-ul Românce cu Farmec. Atenţie, nu e vorba de cât sunt de drăguţe, bine? E vorba de ceea ce reuşesc să facă, prin munca lor, prin exemplul lor, să motiveze şi inspire şi pe alţii, aşa cum face Dr. Claudia Corega.

Nu în ultimul rând, alături de Eximtur, Farmec va premia cu o excursie pentru două persoane dacă… Ia intraţi şi vă lămuriţi ce aveţi de făcut! :)

Eu vă aştept cu idei de doamne şi domniţe fermecătoare până pe 31 martie, că în aprilie facem alte năzbâtii cu… Farmec!

Share: