June 23

Alo! Spectacolul e pe scenă, culților!

După zece zile minunate de festival de teatru la Sibiu, am revenit în București și, metehne de PR, am căutat să văd cum s-a oglindit FITS în presă și online. Spre trista mea mirare, cele mai multe știri recente sunt legate de rochia pe care a purtat-o Carmen Iohannis la spectacolul ”Ultima bandă a lui Krapp”.

Am văzut-o, live, pe prima doamnă în balconul sălii Thalia, ba chiar am admirat-o fiindcă arăta bine și, mai mult, mi-a plăcut teribil vibe-ul care venea dinspre cuplul Iohannis. Oamenii ăstia sunt împreună, se iubesc, se admiră, se cunosc, se plac, iar asta se vede cu ochiul liber.
Continue reading

March 20

Un robot a scris o ştire. Şi e bine!

Acum vreo trei ani, cred, am fost foarte tristă după ce am citit o ştire potrivit căreia ar fi fost fabricată – deja! – ultima maşină de scris. Evident că tastaturile legate la un computer au transformat în bine mecanica scrisului, economisind timp, energie, resurse. Una e să ştergi cu tasta si alta e să ştergi cu pasta! Cu toate astea, ştirea aia m-a întristat pentru că marca finele unei epoci. Şi n-am putut să nu mă gândesc la toate romanele şi scenariile uluitoare alcătuite la maşini de scris.

Între timp, însă, mai precis ieri, în LA Times a apărut o ştire scrisă de un robot (via).

Continue reading

December 4

Newsweek revine în print

După ce acum un an anunţa încetarea ediţiei tipărite, Newsweek, una dintre cele mai cunoscute şi vechi reviste americane (lansată în 1933), revine la print, “în ianuarie sau februarie”, după cum spune redactorul şef al publicaţiei, Jim Impoco.

newsweek
Noul Newsweek se anunţă a fi un produs premium care îşi va baza apariţia pe numărul abonaţilor mai degrabă decât pe publicitate, iar tirajul este aşteptat să ajungă la 100.000 de exemplare. Înainte de închiderea de anul trecut, revista avea tiraj de câteva milioane dar pierdea 40 de milioane de dolari anual.

Ei bine, să sperăm că de data asta vor fi ştiind mai bine!

Oricum, ideea de produs premium mi se pare viitorul în presa tipărită. Ştirea online circulă mai repede şi e mai potrivită cu felul în care trăim şi consumăm informaţii, însă pentru unii, plăcerea citirii unor reportaje şi analize bune pe hârtie va rămâne o experienţă care trebuie bifată.

April 15

Să ne panicăm, tovarăşi, dar numai când avem motive!

Am fost destul de ocupată cu lucruri reale în perioada scandalului cu aflatoxină de-acum o lună însă, chiar şi aşa, tot am observat că presa a tratat subiectul cu aceeaşi dorinţa de informare, decenţă şi responsabilitate ca în cazul muşcăturilor de văduva neagră (da, sunt ironică!), iar autorităţilor le-a păsat să informeze populaţia fix cât le pasă de fiecare dată, adică mai spre deloc.

Drept urmare, populaţia a reţinut doar “produse lactate” şi “cancer” în aceeaşi frază, motiv pentru care s-a lipsit de o sursă considerabilă de calciu. Şi nu e nevoie, cred, să vă povestesc despre importanţa unui nivel optim de calciu în organism, nu?

Continue reading

March 26

Starea presei sau Gândirea prin creativitate

Ieri citeam la Mihnea Măruţă un articol în care se vorbea – foarte corect, de altfel – despre starea presei şi în care propunea o dezbatere a celor implicaţi în industrie: patronat, management, jurnalişti, în speranţa că se pot lua nişte decizii comune şi de bun simţ iar presa ar putea fi relansată cu ceva deontologie la bază. Azi, Liviu Alexa scrie de ce nu crede în această soluţie, cu argumente care sunt, de asemenea, corecte.

Nici eu nu cred că există soluţii: ţara te vrea prost, iar trusturile mari de presă prea au afilieri politice ca să nu fie evidentă ecuaţia.

Continue reading

March 15

Tristeţea tarabei cu presă

Azi m-am oprit la o gheretă de presă, uluită să văd că uşile-i larg deschise sunt, încă!, împodobite cu atâtea titluri. Majoritatea erau reviste, de tot soiul, majoritatea aveau insert: creme, perii de păr, fundiţe, lacuri de unghii, de toate pentru to(n)ţi! Ah! Şi o carcasă de plastic, roz pal: însuşi corpul uman, despre care am aflat că urma să fie umplută, ea, carcasa, cu diverse organe, de asemenea din plasic, apărute alături de ediţiile viitoare ale nush cărei reviste. Charming!

Tot pe taraba cu pricina am văzut cărţi, şi de la Jurnalul şi de la Adevărul, care se vindeau cu şase lei. Şase lei, adică ceva mai puţin de jumătate din valoarea unui pachet de ţigări! Sadoveanu, parcă, Geo Bogza şi nu mai ştiu, că pica umbra pe ele şi, oricum, erau bine ecranate de nişte păpuşi oribile, în cutii (desigur, tot roz!), care erau şi ele, cred, tot insert, că altfel ce să caute pe taraba cu presă?

Tot acolo, Kama Sutra şi romane de amor la duzină, un talmeş başmeş de nedescris în care ea, presa, şi el, jurnalismul, nu se zăreau pe nicăieri. Ziarele erau, dacă erau, undeva sub tot acest maldăr de marfă aşa-zis jurnalistică.

Agăţat cu un cârlig de rufe, prins pe deasupra unei alte reviste, am zărit un DVD cu Serendipity, un film drăguţ, de duminică seara, când vrei să crezi că viaţa e frumoasă în ciuda zilei de luni care urmează inevitabil. Avea preţ pe el, 4 lei, şi l-am cumpărat, în ciuda faptului că mi s-a părut că cineva iese păcălit din treaba asta, fiindcă, oricât de vechi filmul, tot n-are cum să coste atât de puţin o copie cu drepturi de autor plătite + toate celelale costuri.

Când am ajuns acasă şi am scos DVD-ul din geantă ca să-l pun alături de celalte am văzut că era insert la Săptămâna Financiară şi parcă nu mi-a mai părut rău că am plătit atât de puţin pe film. În definitiv şi la urma urmei, o revistă de afaceri care face o afacere proastă nu e de plâns.

Şi, dacă mă gândesc mai bine, cu toată nostalgia mea în faţa printului, nici sărmana presă scrisă autohtonă nu e de plâns. Sigura problemă e că acu’ nu mai păzeşte nici dracu’ democraţia aia!

January 6

De ce e România cea mai nefericită ţară

Într-un sondaj realizat de WINMR la nivel mondial, România ocupă ultimul lor în topul fericirii, alături de state ca Palestina sau Georgia. Dincolo de faptul că fericirea e o noţiune mai mult decât relativă, sondajul nici nu a presupus vreun studiu ci doar întrebarea “Sunteţi fericit/ă?” cu variantele DA, NU, Nu ştiu/Nu răspund.

Cam aşa:

Să fie, oare, românii cei mai nefericiţi de pe lumea asta?! Cel mai probabil, NU, altfel ar trebui să mergem pe stradă ferindu-ne tot timpul de cei care se aruncă de la balcoane şi am dezvolta nişte depresii care ne-ar împiedica să… orice!

Credem, noi, despre noi, că suntem foarte nefericiţi, însă? DA! Fără nici un dubiu, avem gena plânsului de milă în ADN-ul naţional, iar mass-media se străduieşte, pe cât se poate, îmi pare, să accentueze această stare. De ce spun asta? Pentru că ieri şi azi m-am uitat la cele două principale televiziuni de ştiri şi singurele “ştiri” pozitive pe care le-am văzut au fost fix trei, şi anume: români care câştigă 14.000 de euro pe lună (câţiva, şi nu în România), românca aia care a trecut de preselecţii la Vocea României, varianta din Germania şi numirea unui cardinal român la Vatican. Atât!

În rest, am văzut aşa:

– scumpiri, corupţie, crime şi alte ghiduşii penale,

– un primar care n-a primit fonduri pentru canalizare dar a primit vreo 200.000 de euro ca să facă un parc. La sat! Parc! OK? Cine comenta ştirea asta? Lavinia Şandru şi un deputat sau senator “rătăcit” pe’acolo. Pafarişti amandoi.

– muuult live de la înmormântarea unui minoritar din Bărbuleşti, o ţigănie sinistră, şi la propriu şi la figurat, cu un tir mortuar şi lăutari alături de sicriu,

– eliberarea din închisoare a unui profesor acuzat de viol,

– eliberarea unei beizadele, fiu de bancher, care a produs un accident soldat cu doi morţi şi trei răniţi, pentru că s-a urcat băut în BMW-ul lui de fiţe, un X5, un incendiu,

– accidentul lui Mircea Lucescu (rar mi-a fost dat să asist, la Realitatea, la atâta părerism ca în acest caz, jurnalista din studio a fost deplorabilă),

– un nene bătut de poliţişti până a murit,

– o starleţică mulatră care s-a pârlit de la nişte proceduri menite s-o slăbească şi să-i reducă vergeturile,

– un braconier împuşcat în gât (sau poate asta e o ştire pozitivă, totuşi?),

– o puşcăriaşă care a rămas gravidă, o turistă care a fost violată şi, colac peste pupăză, acest clip de maxim interes naţional:

La toate astea se adaugă faptul că n-o ducem prea bine din punct de vedere economic, iar in parlamentul României se discută doar legi teribil de importante precum scoaterea în afara legii a fluturaşilor care fac reclamă la saloanele de masaj erotic.

Şi atunci, dacă ăsta e peisajul prezentat de mass-media, fără excepţie, cum naiba să fim fericiţi?! Doar cu aghiazmă îmbuteliată?!

PS în general nu mă uit la TV de ştiri, dar am suportat aceste două zile ca să văd dacă mi se confirmă teoria. Se.

August 9

Feedback is fifty, da?

Ar fi urât să dau din casă ori, mă rog, ceea ce a fost odinioară “casă”, nici n-o s-o fac, dar e ceva ce totuşi nu pricep. Dacă nu primeşti salariul două luni nu faci ceva în sensul ăsta?! După prima lună, eventual?

Oamenii de la The Money Channel au dreptate să facă grevă dar, pe de altă parte, ştiau că situaţia e aşa cum e, că nu sunt bani şi că e posibil, foarte posibil, să se ducă în cap toată şandramaua. Şi cu toate astea, au rămas acolo şi n-au făcut nimic ca să-şi ceară şi să-şi protejeze drepturile.

Mai mult, când spui sindicat în presă parcă vorbeşti limbi străine, le e frică de patron şi de şef de parcă ăla ar avea drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Ceea ce, fireşte, nu e adevărat.

Situaţia gravă cu banii nu e doar la TMC ci se regăseşte şi prin alte locuri. Ştiu că perspectivele din presă par întrucâtva dezolante, ştiu că nu sunt bani, ştiu că e greu să-şi găseşti job în altă parte pentru că e nasol peste tot. Dar munca şi, în ultimă instanţă, supravieţuirea ta, ca individ, înseamnă mai mult decât să aştepţi să ţi se dea un salariu. Feefback is fifty!

Numa’ zic.

PS si nu mă pot abţine să nu remarc ironia ca o televiziune care prezintă lecţii de bună practică în business să dea chix ca business.

February 4

Anul iepurelui de metal

Nu c-aş crede în horoscop, dar, recunoaşteţi, poate fi un bun subiect de conversaţie, la o adică. A, eşti Fecioară? Dar faci sex, nu? Hahaha, ce ne mai râdem! Horoscopul chinezesc parcă e mai ok, aşa, cu animale, toţi suntem un fel de animale, nu? Şi cum eu sunt Iepure, iar ieri a început anul Iepurelui de Metal, m-am interesat, for fun, ce urmează să ni se întâmple! Cică o să fie pace şi linişte… Da, ştiu, vă gândiţi la Egipt. Dar asta a început în anul Tigrului, nu se pune!

Totuşi, cum căutam io aşa, ţup-ţup, să văd ce ne aşteaptă, am dat peste următorul titlu, în Gândul:

Nu e cool aşa un titlu, o asemenea informaţie?! Vrei căsătoreală? Go for it! Vrei să fii infidel/ă, e ok, de asemenea! Pentru cine vrea presă de calitate nu e ok. Dar poate că aşa e Iepurele ăsta de metal: cu două feţe!