Îmi tot sare în ochi, în puţinul timp în care e deschis televizorul la mine acasă, un spot care anunţă cu mare emfază Campania Socială Colon Help. Pe scurt, dacă ai sau poţi face dovada că veniturile tale nu depăşec 800 de lei lunar, poţi primi produsul cu această reducere fantastică de 30 de lei, de la 129 la 89 de lei.
Deci dacă eşti un amărât de bugetar – profesor, de exemplu, chiar se face referire la această categorie în reclamă – primeşti abia 800 de lei pe lună, uite cum Colon Help ăsta îţi face viaţa mai uşoară şi te ajută să cheltui mai bine de 10% din venit pe un singur produs care promite beneficii câte în lună şi în stele dar care, la o adică, ar livra doar o descărcare mai rapidă şi mai facilă a intenstinelor.
Nu de alta, dar nu există dovezi medicale concrete în ceea ce priveşte necesitatea curăţării colonului, mai mult decât o face el însuşi. E drept că grecilor antici li se părea o mare chestie, dar între timp, nu a fost găsită nici o dovadă ştiinţifică în acest sens.
Aşa că această campanie “socială” mi se pare o mizerie fără margini, o insultă adresată celor care, dintr-un motiv sau altul, nu câştigă decât 800 de lei pe lună. Campanie socială, pe naiba!
As vrea sa il citez pe Nicu Bendea ( stand up guy): Daca esti sarac si nu ai ce mananca si colonul e curat :)) recte o campanie fara rost pentru ei :))
recte da, un cuvant bine ales! :)))
Având în vedere că recte este un cuvânt bine ales, bag și eu un ???rododendron???, și sper să mă lauzi la fel, nu de alta dar e la fel de ???înrudit??? cu rectus ca și recte ;) Acum că ne-am mai liniștit cu ???jocurile de cuvinte??? vă pot spune că ???medicamentul??? respectiv ajută la fel de mult ca și ceaiurile lui Cozac.
V-aș mai reaminti că nu e prost cel care cere…
true, nu e. dar inca exista o tendinta larg raspandita ca ceea ce e vede in reclamele TV, cu atat mai mult cu cat e imbracat social, sa prinda… si ma enerveazaaaa! :))
rododendron! hehe, nu mai stiu la ce cabana de pe la noi ziceau ca au ceai de rododendron. nush ce beneficii ofera si asta, dar suna bine! :)