Ieri am fost pe cărările patriei, dar chiar şi aşa tot a ajuns la mine “ştirea” potrivit căreia micii vor dispărea de pe grătarele sfârâinde ale românilor începând cu 1 iunie. Sigur, titlul era unul de-a dreptul inflamator şi apocaliptic, atentând la mâncarea “tradiţională” a petrecerilor electorale şi, fireşte, cea a ieşirilor în natură ale românilor.

Normal, titlul apocaliptic era doar un… mic adevăr, pentru că nu micii urmează să fie interzişi ci vreo trei susbtanţe pe care Uniunea Europeană le consideră nesănătoase când vine vorba de mâncare şi care, da, sunt parte din reţeta pentru mici, aşa cum îi fac producătorii en-gros. Lămurirea, însă, nu i-a oprit pe unii şi pe alţii să se perpelească precum bucatele pe grătar!

mici

De exemplu, citesc aproape râzând că interzicerea micilor e un atentat la fiinţa naţională! Ce e, mă?, o să întrebaţi voi râzând, la fel ca mine, iar eu o să repet: Un atentat la fiinţa naţională! Şi plusez cu un “sadism european”  – de aici. Hai, dă cineva mai mult?!

Adică UE zice să nu mai folosim nişte substanţe dăunătoare, iar noi, în loc să ne supărăm că producătorii ne umflau cu preparate nesănătoase, facem ca trenul fiindcă vai!, chifteaua naţională n-o să mai fie niciodată la fel, de parcă gustul afumat-usturoiat şade fix în bicarbonatul de sodiu şi în alealalte două chimicale!

O, dar asta nu e tot, nu! Solidar cu nevoile reale ale cetăţenilor, guvernul, Guvernul României, prin înşuşi vocea câmaciului Ponta, face declaraţii oficiale prin care anunţă că se va bate la Bruxelles pentru ca micul să supravieţuiască aşa nesănătos cum e şi va cere să fie introdus pe lista produselor tradiţionale (?!) a căror reţetă, vezi bine, nu poate fi modificată de reglementările europene.

Bine că sare Ponta să salveze micii, că problema citostaticelor e rezolvată, educaţia sfârâie vitejeşte pe grătarul inconştienţei colective iar justiţia arde toţi corupţii pe cărbuni încinşi!

Pe bune, cât de proşti putem să fim?!

foto

Share: